ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2022, pe rolul Tribunalului Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A SRL, în reorganizare, prin administrator judiciar B SPRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Tulcea („APIA”), a solicitat: (i) anularea deciziei APIA nr. 9830/20.09.2022; (ii) anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 29.06.2022, privind cererea de plată nr. TL-8632/13.05.2014 depusă de reclamantă, înregistrat la APIA sub nr. 7973/13.07.2022 și la reclamantă sub nr. 250/20.07.2022; (iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 266 din 3 martie 2023, Tribunalul Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 6 aprilie 2023. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 206 din 14 septembrie 2023, Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A SRL, în reorganizare, prin administrator judiciar B SPRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Tulcea, ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 206 din 14 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A SRL, în reorganizare, prin administrator special C și administrator judiciar B SPRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea actelor contestate. În motivare, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele: În privința motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a sesizat existența unor considerente contradictorii în motivarea instanței de fond, cu privire la un aspect pretins esențial pentru soluționarea cauzei, anume motivul constatării neregulii în sarcina reclamantei, instanța reținând, pe de-o parte, că neregula privește folosirea unor produse neomologate, iar pe de altă parte că sancțiunea a intervenit pentru folosirea unor produse toxice. În privința motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut următoarele motive de nelegalitate: a) aplicarea eronată a prevederilor art. 45 alin. (4) coroborat cu art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât procesul-verbal contestat sancționează fapte a căror existență depinde de soluția din dosarul penal, sens în care se prevalează și de hotărâri pronunțate în alte dosare ale aceleiași societăți, vizând anularea/suspendarea unor procese-verbale similare, în care s-a constatat această identitate a obiectului verificărilor APIA și a controlului organelor penale; b) greșita aplicare a art. 10 alin. (23) din Legea nr. 82/1993, coroborat cu anexele I și II la Regulamentul CE nr. 889/2008, recurenta-reclamantă susținând că instanța de fond avea obligația de a face aplicarea directă în cauză a prevederilor Regulamentului CE, constatând, astfel, că produsele din listele anexă la acest regulament sunt permise în agricultura ecologică, inclusiv în cea practicată de RBDD, fără a fi nevoie de o aprobare distinctă a ARBDD; c) greșita aplicare a art. 21 alin. (2), alin. (23) și art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, din perspectiva termenului de emitere a procesului-verbal atacat; d) greșita aplicare a art. 2 din H.G. nr. 1559/2004 și art. 1 din O.U.G. nr. 34/2000, instanța de fond apreciind în mod eronat că ar fi legală sancționarea societății de către APIA pentru folosirea de produse neomologate, deși procedura de omologare nu se aplică și produselor de protecția plantelor care conțin exclusiv substanțe naturale organice, nu chimice, permise în agricultura ecologică. În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut motive de nelegalitate referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a principiului legalității, a principiului aflării adevărului și a principiului contradictorialității, garantate de art. 6 art. 7 art. 13 art. 14 și art. 22 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din CEDO; a mai susținut că instanța de fond nu a analizat apărările esențiale formulate de reclamantă, iar în motivarea soluției a expus considerente străine cauzei (considerentele referitoare la pretinsa constatare de către APIA a unor indici de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 181 și art. 182 din Legea nr. 78/2000, argument ce nu a fost invocat de APIA și nu rezultă din materialul probator). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă APIA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esență că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C. proc. civ.

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene 5.1. Prin cererea depusă la dosar la data de 16 octombrie 2024, recurenta-reclamantă Societatea A SRL a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei decizii preliminare vizând următoarele întrebări: a) Prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (în special art. 16 și ale Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice (în special art. 1 3, 5 și Anexele I și II), care prevăd procedura autorizării substanțelor și produselor folosite în agricultura ecologică și permit expres ca în agricultura ecologică să fie utilizate numai îngrășămintele și amendamentele pentru sol menționate în anexa I și numai produsele pentru prevenirea dăunătorilor, a bolilor și a buruienilor prevăzute în anexa II (substanțe și produse deja autorizate) se opun unei reglementări naționale care ar limita în vreun fel dreptul fermierilor de a folosi în agricultura ecologică substanțele expres permise în acest sens de legislația unională? b) Prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (în special art. 16 și ale Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice (în special art. 1 3, 5 și Anexele I și II), care prevăd procedura autorizării substanțelor și produselor folosite în agricultura ecologică și permit expres ca în agricultura ecologică să fie utilizate numai îngrășămintele și amendamentele pentru sol menționate în anexa I și numai produsele pentru prevenirea dăunătorilor, a bolilor și a buruienilor prevăzute în anexa II (substanțe și produse deja autorizate), se opun unei reglementări naționale care prevede că folosirea produselor de protecție a plantelor și a produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură sunt condiționate de parcurgerea unei proceduri administrative interne finalizate cu un certificat de omologare emis de o autoritate națională (Comisia Națională de Omologare), indiferent dacă produsele/substanțele respective sunt sau nu incluse în Anexele I și II ale Regulamentului nr. 889/2008? 5.2. Prin încheierea din 20 noiembrie 2024, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, formulată de recurenta-reclamantă Societatea A SRL, în reorganizare, prin administrator special C și administrator judiciar B SPRL.

Alte aspecte procesuale Pe parcursul soluționării recursului, recurenta-reclamantă a depus în mai multe rânduri note de ședințe, respectiv la data de 16 octombrie 2024 (filele 228-241 dosar recurs) și la data de 16 martie 2025 (filele 440-445 dosar recurs), față de care, la termenul de judecată din 19 martie 2025, Înalta Curte a pus în discuție formularea în termen a unor noi motive de casare, observând că notele scrise au un conținut parțial similar cu cel al cererii de recurs, dar dezvoltă și alte argumente în susținerea căii de atac. II. Soluția instanței de recurs II.1. În ceea ce criticile formulate de recurenta-reclamantă Societatea A SRL prin notele de sedință din 16 octombrie 2024 (filele 228-241 dosar recurs) și din 16 martie 2025 (filele 440-445 dosar recurs), care excedează criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că au fost formulate cu depășirea termenului prev. de art. 20 alin. (1) din Legea de 554/2004 (15 zile de la comunicarea sentinței recurate, respectiv până la data de 09.12.2023), astfel încât, prin raportare la dispozițiile 489 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită în privința acestora excepția tardivității și să le constate nule. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: În privința motivelor de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Curtea constată că nu pot fi primite, întrucât sentința recurată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., instanța de fond prezentând în mod corespunzător motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, cu respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a principiului legalității, a principiului aflării adevărului și a principiului contradictorialității, garantate de art. 6 art. 7 art. 13 art. 14 și art. 22 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din CEDO. Astfel, Curtea apreciază că, în considerente, prima instanțe a analizat în mod corespunzător susținerile reclamantei și apărările pârâtei, iar faptul că nu a interpretat argumentele invocate de recurenta-reclamantă în sensul propus de aceasta, nu conduce la concluzia că nu ar fi cercetat corespunzător cauza. De altfel, Curtea subliniază că necercetarea de către instanța de fond a anumitor argumente ale părților, în condițiile în care au fost indicate motivele avute în vedere pentru pronunțarea soluției, nu deschide calea recursului, pentru nemotivare. Curtea subliniază că nu există nicio contradicție între considerente, prima instanță reținând în mod judicios, dispozițiile legale incidente prin raportate la situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate, respectiv dispozițiile art. 23 din OUG 61/2011. Astfel, Curtea constată că referirea primei instanța (pag. 25 din sentința recurată) la constatările APIA privind folosirea de către reclamantă a produselor de protecție a plantelor care conțin substanțe toxice sau foarte toxice nu conduce la reținerea caracterului contradictoriu al considerentelor. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere împrejurarea că prima instanță nu a reținut că reclamanta ar fi fost sancționată prin procesul verbal întocmit de APIA pentru utilizarea de substanțe toxice sau foarte toxice, ci doar că, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a constatat ca și situație de fapt, că societatea reclamantă a utilizat atât substanțe de protecție a plantelor neomologate, cât și substanțe toxice sau foarte toxice. Cât privește situația de fapt ce a fost avută în vedere de echipa de control APIA pentru stabilirea în sarcina recurentei-reclamante a obligației de plată a creanței bugetare, prin procesul verbal de constatare a neregulilor din data de 29.06.2022, privind cererea de plată nr. TL-8632/13.05.2014, aceasta constă în utilizarea de către reclamantă a substanțe de protecția a plantelor neomologate, împrejurare reținută, în mod constant și de către prima instanță prin sentința recurată ( pag, 21, pag. 23 din sentința recurată). De asemenea, Curtea subliniază că sentința nu cuprinde motive străine de natura pricinii, având în vedere că prima instanță a făcut referire la elementul material al infracțiunilor prev. de art. 181 și art. 182 Legea nr. 78/2000, cu scopul de a argumenta concluzia că, în cauză, nu este vorba despre o fraudă, ci de o neregulă în sensul OUG nr. 66/2011. Prin urmare, nu se poate reține că aceste motive ar fi străine naturii cauzei, având în vedere că stabilirea caracterului de fraudă sau de neregulă a situației de fapt ce a fost avută în vedere la emiterea actelor administrative contestate, a fost una dintre chestiunile litigioase deduse judecății. În privința motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la aplicarea eronată a prevederilor art. 45 alin. (4) coroborat cu art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, Curtea reține că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate. Astfel, în mod corect prima instanță a statuat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 45 alin. (4) din OUG nr. 66/2011, în condițiile în care a stabilit, ca situație de fapt, pe baza probelor administrate că, în urma verificărilor efectuate de echipa de control din cadrul APIA, s-a constatat că în campania din 2014, reclamanta a utilizat în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării substanțe de protecția a plantelor în privința cărora nu s-a făcut dovada că sunt conforme cu produsele cuprinse în Anexa I sau II din Regulamentul (CE) nr. 889/2008. Or, utilizarea unor substanțe de protecție a plantelor neomologate (împrejurare care de altfel nu a fost contestată de recurenta-reclamantă) și despre care nu s-a dovedit că sunt conforme cu produsele cuprinse în Anexa I sau II din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 constituie o neregulă în sensul art. 2 lit. a din OUG nr. 66/2011 (o abatere de la legalitate, regularitate sau conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune a beneficiarului). Prin urmare, cum în mod judicios a stabilit și prima instanță, existența creanței bugetare în situația reținerii acestei nereguli, nu depinde de existența faptei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/P/2020 (cauza penală are ca obiect infracțiunea prev. de art. 359 C. pen. privind traficul de produse sau substanțe toxice). Împrejurarea că verificările au fost efectuate de echipa de control APIA ca urmare a solicitării adresate de organele penale, nu conduce la concluzia formulată de recurenta-reclamantă în sensul că se impunea suspendarea de drept a emiterii titlului de creanță, în condițiile în care în urma verificărilor s-a conturat existența unei nereguli în sensul art. 2 lit. a din OUG nr. 66/2011, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 23 din același act normativ. Referitor la greșita aplicare a art. 10 alin. (23) din Legea nr. 82/1993, coroborat cu anexele I și II la Regulamentul CE nr. 889/2008, Înalta Curte reține că din probele administrate rezultă că în perioada Campaniei 2014 societatea recurentă a utilizat produsul Polyversum pentru cultura de floarea soarelui, iar această constatare a stat la baza emiterii în privința sa, a actelor administrative contestate. Din analiza Regulamentului CE nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, Înalta Curte reține că produsul Polyversum nu este menționat în anexe. Or, în condițiile în care produsul Polyversum nu este menționat în anexele Regulamentului CE nr. 889/2008, care se aplică în mod direct în plan național, anexe în care sunt enumerate limitativ substanțele care pot fi folosite în agricultura ecologică, susținerile recurentei referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (23) din Legea nr. 82/1993 nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei (din această perspectivă, Înalta Curte subliniază că nici considerentele expuse de prima instanță cu privire la interpretarea și aplicarea Legii nr. 82/1993 coroborat cu OUG nr. 57/2007 nu sunt de natură să sprijine soluția în sensul art. 461 alin. (2) C. proc. civ. și prin urmare nu pot fi avute în vedere). Referitor la greșita aplicare a art. 2 din H.G. nr. 1559/2004 și art. 1 din O.U.G. nr. 34/2000, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante sunt nefondate și vor fi respinse. Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte a avut în vedere împrejurarea că în perioada Campaniei 2014 societatea recurentă a utilizat produsul Polyversum pentru cultura de floarea soarelui, iar acest produs nu se regăsește în anexele Regulamentului CE nr. 889/2008, în care sunt enumerate limitativ substanțele care pot fi folosite în agricultura ecologică. Or, în aceste condiții, susținerile recurentei referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1559/2004 și art. 1 din O.U.G. nr. 34/2000 nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei. Referitor la greșita aplicare a art. 21 alin. (2), alin. (23) și art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, din perspectiva termenului de emitere a procesului-verbal atacat Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei-reclamanta, că termenul de 90 de zile prev. de art. 21 alin. (23) din OUG 66/2011 nu este unul de decădere, ci de recomandare, nerespectarea sa conducând la atragerea răspunderii disciplinare a funcționarilor publici responsabili, conform art. 60 alin. (1) lit. d din OUG nr. 66/2011. Înalta Curtea subliniază că termenul de 90 de zile nu poate fi unul de decădere, ci reprezintă perioada în care autoritatea are obligația de a-și îndeplini atribuțiile legale, necesitatea instituirii unor termene aferente etapelor activității de constatare a neregulilor rezultând din dispozițiile art. 59 alin. (1) ale OUG nr. 66/2011. Cu alte cuvinte, prin stabilirea termenului de 90 zile legiuitorul a urmărit să asigure o bună gestiune a fondurilor europene, bazată pe aplicarea principiilor economicității, eficacității și eficienței. Practic, instituirea termenului de la art. 21 alin. (23) vizează eficientizarea activității de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, iar nu decăderea autorității din dreptul de a emite procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea A SRL împotriva sentinței civile nr. 206 din 14 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.