ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5420/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. (A.), în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Tulcea (APIA Tulcea), a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/19.07.2022 până la pronunțarea instanței se fond.

Prin sentința civilă nr. 1326 din 18 octombrie 2022, Tribunalul Tulcea a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 noiembrie 2022, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 20 din 06 februarie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată în materia contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea și a suspendat executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.07.2022 până la pronunțarea instanței de fond, hotărârea fiind executorie.

Împotriva sentinței civile nr. 20 din 06 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centul Județean Tulcea, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condițiile privind cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, referitor la îndeplinirea condiției privind cazul bine justificat, în sensul reținerii de către instanța de fond că emiterea titlului de creanță este suspendată de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de judecată care va soluționa cauza penală, a apreciat că prima instanță nu a avut în vedere prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, ci numai prevederile art. 23 din același act normativ, astfel încât emiterea procesulul-verbal nu ar fi fost suspendată.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a arătat că procesul-verbal nu este fundamentat pe existența unor fapte penale, acesta este fundamentat pe nereguli, în sensul nerespectarii art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Aceasta a susținut că, în cauză, nu sunt întrunite cauzele de nelegalitate care se subscriu noțiunii de caz bine justificat, astfel încât în mod greșit ar fi statuat instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea actului administrativ și, totodată, că prezentarea unor motive de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ nu ar fi suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate, astfel încât condiția existenței unui caz bine justificat nu ar fi îndeplinită.

În ceea ce privește condiția privind paguba iminentă, recurenta-pârâtă a învederat că valoarea creanței nu ar putea fi un factor determinant pentru constatarea de facto a unei pagube iminente, astfel încât în mod eronat instanța de fond s-a raportat la suma indicată pentru a determina posibilitatea prevenirii unei pagube iminente, iar A. nu ar fi dedus judecății probe în raport de care prima instanță să își poată forma o convingere în cea ce privește iminența unei pagube.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală, reiterând, în esență, apărările susținute în fața primei instanțe.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

În fapt, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 29 iunie 2022, s-a dispus recuperarea sumelor acordate necuvenit pentru campania 2015 ca urmare a neregulilor constatate în notele de verificare emise de Serviciul Control pe teren cu nr. x/20.12.2021 și nr. 35/07.01.2022 și introduse în raportul de control nr. x, rezultând încălcarea normelor de ecocondiționalitate, respectiv SMR 10 "Introducerea pe piață a protecție a plantelor", SMR 2 "Conservarea păsărilor sălbatice" și SMR 3 "Conservarea habitatelor naturale și speciilor de floră și faună sălbatică", prin utilizarea substanțelor nepermise prevăzute art. 39 și art. 40 din Regulamentul delegat UE nr. 640/2014 și Ordinul comun MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015, sancțiunea aplicându-se din cauza nerespectării ecocondiționalității unei acțiuni sau a unei omisiuni direct imputabile fermierului.

În motivarea în fapt a procesului-verbal s-a reținut că prin Ordonanța din data de 21 noiembrie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către reprezentanții compartimentelor abilitate din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură care priveau respectarea de către societățile C. S.R.L. și A. S.R.L. a procedurii specifice reglementate de legislația în vigoare privind utilizarea produselor de protecție a plantelor și îngrășămintelor menționate în ordonanță, precum și în documentele anexate acesteia, organele de urmărire penală sesizându-se din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 35 alin. (1) raportat la art. 359 C. pen.

S-a reținut și că, urmare a măsurii dispuse prin ordonanța procurorului, APIA - Direcția Antifraudă Control Intern - Serviciul de Control Intern a întocmit nota de control nr. x/17.08.2021 privind verificările efectuate. Ulterior, Serviciul de Control pe Teren din cadrul APIA a constat în nota de verificare nr. x/20.12.2021 că în perioada 2014-2016 cele două societăți menționate au utilizat substanțe de protecție a plantelor neomologate de către Comisia Națională de Omologare a Plantelor sau în alt scop decât cel pentru care au fost omologate, reținându-se încălcarea normelor de ecocondiționalitate, respectiv SMR 10 "Introducerea pe piață a protecție a plantelor", SMR 2 "Conservarea păsărilor sălbatice" și SMR 3 "Conservarea habitatelor naturale și speciilor de floră și faună sălbatică", prin utilizarea substanțelor nepermise, fiind emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a cărui executare se solicită a fi suspendată.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal până la pronunțarea instanței se fond, motivat de faptul că există pendinte acțiunea penală în dosarul nr. x/2020, iar potrivit art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, emiterea titlului de creanță se suspendă de drept până la soluționarea definitivă a acțiunii penale.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată și trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat de susținerea că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Din perspectiva condiției cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reținând existența unei îndoieli cu privire la legalitatea actelor administrative atacate, în condițiile în care, există suficiente indicii care să justifice luarea măsurii suspendării actului administrativ, prin raportare la normele cuprinse la art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, care au o sferă de aplicare diferită față de cele prevăzute la art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, iar referirile recurentei la faptele imputate reclamantei prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nu sunt de natură să înlăture această concluzie.

În acest cadru procesual este suficientă existența unui dubiu asupra legalității actului dedus judecății, urmând ca instanța învestită cu acțiunea în anulare să stabilească cu certitudine dacă această nelegalitate există și dacă ea este de natură să afecteze actul administrativ fiscal contestat.

În consecință, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reținută cu privire la actul atacat, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.

Înalta Curte reține că prima instanță în mod just a stabilit că și cerința pagubei iminente este întrunită, întrucât iminența producerii unui astfel de prejudiciu derivă din gradul de conexitate cauzală ce există între exercitarea prerogativelor de creditor a pârâtei în cadrul procedurii insolvenței deschise față de societatea reclamantă și cuantumul creanței bugetare (de 10.475.906 RON), coroborat cu maniera de înscriere a creanței la masa credală.

De altfel, se observă că recurenta-pârâtă nu a combătut decât argumentele primei instanțe referitoare la paguba întemeiată privind cuantumul creanței contestate.

Înalta Curte, evaluând interesele comparative ale părților, apreciază că este mai prudentă soluția de suspendare a actului administrativ contestat până la pronunțarea hotărârii asupra fondului. Dacă s-ar adopta soluția contrară a respingerii cererii de suspendare, reclamanta ar putea suferi prejudicii considerabile prin executarea imediată a actului contestat până la soluționarea acțiunii de fond, prejudicii ce pot fi ireparabile ulterior, în eventualitatea admiterii acesteia.

De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecție provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În fine, Înalta Curte reține că prezumarea unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei astfel cum s-a reținut anterior nu echivalează cu o susținere ipotetică, raportată la o pagubă viitoare și incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar apreciază că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centul Județean Tulcea împotriva sentinței civile nr. 20 din 06 februarie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centul Județean Tulcea împotriva sentinței civile nr. 20 din 06 februarie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.