- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 6 februarie 2026
Decizia nr. 629/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 3399/2024 a Judecătoriei Constanța
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța în data de 15.06.2023 sub numărul 15623/212/2023 petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul De Poliție Al Județului Călărași-Serviciul Rutier, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/08.06.2023 prin care a fost sancționat contravențional cu avertismentul și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, în baza art. 102 alin. (3) pct. 3 pentru nerespectarea art. 121 din O.U.G. nr. 195/2002 și cu 2 puncte amendă, în valoare de 290 RON în baza art. 99 alin. (1) pct. 8 pentru nerespectarea art. 36 alin. (1) din O.U.G.
nr. 195/2002 solicitând anularea procesului-verbal nr. x încheiat la data de 08.06.2023, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 290 RON și a sancțiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile cu consecința restituirii sumei de 145 achitată prin chitanța seria x/08.06.2023 cu titlul de 1/2 din amendă și a restituiri permisului de conducere al petentului. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărârea Judecătoriei Constanța - secția civilă Prin sentința civilă nr. 3399 din 04.04.2024, Judecătoria Constanța - secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Judecătoriei Călărași.
În motivare, a reținut că, potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, în forma în vigoare la data înregistrării plângerii, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, în speță, în localitatea B., județ Călărași și că potrivit Legii nr. 107/20.04.2022, s-a modificat art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dispoziție cu caracter general față de dispozițiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. 2.2.
Hotărârea Judecătoriei Călărași Prin sentința civilă nr. 1218 din 07.05.2025, Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Călărași și Judecătoria Constanța a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, instanță în drept să hotărască asupra conflictului de competență. 2.3. Hotărârea Curții de Apel București - secția a VIII-a Prin sentința civilă nr. 1371 din 3 noiembrie 2025, Curtea de Apel București a invocat excepția necompetenței sale materiale, nefiind instanță comună superioară celor două judecătorii și a declinat soluționarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține că prin procesul-verbal de contravenție nr. x/08.06.2023, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 290 RON, precum și cu măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile, întrucât a circulat cu o viteză de 142 km/h în afara localitătii.
Împotriva acestui proces-verbal de contravenție petentul a formulat plângere, înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, domiciliul său fiind în raza de competență a acestei judecătorii. Examinând aspectele cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată că aspectul care a generat conflictul negativ dintre cele două judecătorii îl constituie problema instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze plângerea contravențională, față de obiectul acesteia și prevederile legale incidente. Așa cum s-a precizat, contravențiile constatate și sancționate prin actul contestat sunt reglementate prin art. 121 alin. (1) și art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G.
nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și prin art. 36 alin. (1) din ordonanța de urgență a guvernului menționată, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile în speță, cu prioritate, prevederile acestui act normativ. Potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, forma în vigoare la data introducerii plângerii contravenționale, "împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul". Articolul 118 alin. (1) din O.U.G.
nr. 195/2002 a fost modificat în sensul instituirii, în locul competenței teritoriale absolute prevăzute inițial, a unei competențe teritoriale alternative de soluționare a plângerilor contravenționale pentru fapte reglementate și sancționate de acest act normativ special, în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori a judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul, modificări ce sunt aplicabile în speță. Astfel, Legea nr. 254/2023 pentru modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 678 din 24 iulie 2023, fiind aplicabilă de la data de 27 iulie 2023, în acord cu prevederile art. 78 din Constituția României și art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Față de normele legale citate supra, aplicabile în raport cu data formulării acțiunii, și având în vedere că faptele contravenționale reținute în sarcina petentului au fost săvârșite în zona localității B., Călărași, precum și faptul că domiciliul petentului A. este în Constanța, competența teritorială de soluționare a prezentei plângeri contravenționale este alternativă, fiind deopotrivă competente ambele instanțe, adică atât Judecătoria Călărași, cât și Judecătoria Constanța. În concluzie, ținând cont de faptul că la data de 15.09.2023, când a fost înregistrată plângerea contravențională, dispozițiile articolului 118 alin. (1) din O.U.G.
nr. 195/2002 instituiau o competență teritorială alternativă, în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori a judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul, iar petentul a optat pentru judecarea plângerii contravenționale de către instanța de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Constanța, Înalta Curte constată că aceasta din urmă a fost legal învestită. 2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași în favoarea Judecătoriei Constanța. Definitivă. Pronunțată astăzi, 06 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.