Decizia nr. 6200/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 140 a Curții de Apel Timișoara

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 27.12.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad: - anularea Deciziei nr. 2156/20.06.2023, emisă de Ministerul Finanțelor, prin care s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a contestației administrative, cu consecința confirmării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 15204.5/08.02.2023; - anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 15204.5/08.02.2023, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. Prin sentința civilă nr. 140/28 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în favoarea instanței de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Arad -Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, la data de 08 martie 2024, sub nr. x/2023. Prin sentința civilă nr. 608/25 aprilie 2024, Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale de ordine publică a Tribunalului Arad, secția a III -a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale, invocată din oficiu de instanță și de către reclamant, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, conform art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Arad și Curtea de Apel Timișoara, raportat la prevederile art. 133 alin. (2) din C. proc. civ. și a suspendat, din oficiu, în baza art. 134 din C. proc. civ., judecata cauzei până la soluționarea conflictului. În baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2024, sub nr. x/2023. Prin decizia civilă nr. 3817/12.09.2024, Înalta Curtea de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în favoarea Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13 noiembrie 2024, sub nr. x/2023*.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 208 din data de 29 aprilie 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 208 din data de 29 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost formulată. Totodată, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers. În motivare, recurentul-reclamant a arătat, în esență, următoarele: Recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 207/2015, în condițiile în care din probatoriul administrat a rezultat că în perioada desfășurării procedurii de audiere nu avea discernământ. Or, în această situație nu a avut posibilitatea efectivă de a se apăra și de a expune un punct de vedere pertinent. A susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că dreptul său la apărare a fost respectat întrucât a fost reprezentat de un avocat. Astfel, reprezentarea asigurată de avocat a avut în vedere exclusiv prezentarea motivelor pentru care se impunea amânarea audierii, iar nu reprezentarea în ceea ce privește fondul cauzei. Având discernământul abolit în perioada în care s-a derulat procedura de audiere, recurentul-reclamant nu a avut posibilitatea efectivă de a furniza avocatului toate informațiile necesare pentru ca acesta să poată asigura reprezentarea pe aspecte care au legătură cu fondul cauzei. Starea de sănătate nu îi permitea astfel să mandateze un terț care să îl reprezinte în fața organelor fiscale. Recurentul a mai arătat că se impunea prelungirea termenului stabilit pentru audiere în vederea desemnării de către instanță a unui reprezentant sau ocrotitor legal. A mai arătat că prima instanță a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, care, prin modul de formulare, reglementează o nulitatea absolută a actului administrativ în cazul în care acesta a fost emis fără audierea vizată. Astfel, pentru aplicarea sancțiunii nulității era suficientă demonstrarea încălcării dreptului la apărare, nefiind incidentă ipoteza constatată de prima instanță, prin raportare la jurisprudența CJUE exprimată în cauza C-129/13 Kamino și Datema, în sensul că nu se poate reține vreo încălcare a principiului dreptului la apărare, în condițiile în care în cauză nu s-a demonstrat că în ipoteza unor apărări, procedura administrativă ar fi avut un rezultat diferit. Recurentul a susținut totodată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (2) 1 din Legea nr. 207/2015 coroborat cu art. 12 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 și art. 14 din C. civ. Astfel, a susținut că prima instanță a avut în vedere doar existența faptelor prevăzute de ipoteza legii, care însă nu conduce automat și la stabilirea relei-credințe, ce ar fi trebui probată distinct. Pentru a se stabili reaua-credință nu este suficient să se constante neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor obligații legale (art. 73 alin. (1) lit. b) și art. 272 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990), dovedirea relei-credințe necesitând analizarea atitudinii subiective și conștiente a administratorului în raport cu faptele și consecințele acțiunilor sale în forma cerută de dispozițiile legale. Pentru a acționa cu rea-credință, se impune ca subiectul de drept să aibă capacități cognitive depline astfel încât să adopte o conduită intenționată, rod al propriei voințe. Or, în cauză, din raportul de expertiză medicală psihiatrică și din documentele medicale atașate rezultă că în perioada 25.08.2019-31.12.2021 avută în vedere de decizia de atragere a răspunderii solidare, discernământul recurentului a fost diminuat. Prin urmare, a susținut că, în cauză, se impunea efectuarea unei analize din punct de vedere juridic a acelor fapte/probe din care rezulta starea psihică a subiectului de drept, mai exact intenția de a nu se conforma obligațiilor stabilite de lege. În cauză, această intenție specifică relei-credințe nu a fost dovedită.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 208 din data de 29 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. În motivare, a arătat, în esență, că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. 4.2. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare și în reprezentarea Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, prin care a invocat în principal, excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 208 din data de 29 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal și în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. În motivare, a arătat, în esență, că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. 4.3. Recurentul-reclamant A. a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinările părților intimate, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate, pentru motive similare cu cele expuse în cererea de recurs.

Măsuri procesuale La termenul din 17 decembrie 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, pentru motivelele expuse în practicaua prezentei decizii. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: În privința motivului de casare prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la respectarea dreptului la apărare de către organele fiscale, Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 9 și art. 26 din Legea nr. 207/2015. Astfel, potrivit art. 9 din Legea 207/2015 (1)Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. (3) Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situații: b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii. Potrivit art. 26 alin. (1)-(3) din Legea 207/2015 (1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabilește prin decizie emisă de organul fiscal competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act administrativ fiscal potrivit prezentului cod. (2) Înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei potrivit art.

Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii. (3) Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispozițiile art. 9 alin. (3) rămân aplicabile. Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă că anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, organele fiscale au obligația de a proceda la audierea persoanei în privința căreia se desfășoară procedura, iar cerința procedurală se consideră îndeplinită, dacă persoana nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii. Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus statuate, Înalta Curte reține că, în mod corect, prima instanță a stabilit că organele fiscale au respectat cerințele procedurale referitoare la audierea recurentului-reclamant, anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare. Astfel, din probele administrate în fața instanței de fond, a rezultat că prin Notificarea nr. x/27.11.2022 organele fiscale l-au convocat pe recurentul-reclamant la sediul A.J.F.P. Arad în vederea audierii în data de 12.12.2022 ora 11:00, iar în subsidiar (în caz de neprezentare) la data de 27.12.2022, ora 11:00. În data de 12.12.2022, ora 11:00, la sediul A.J.F.P. Arad s-a prezentat dl. avocat B., în baza împuternicirii avocațiale nr. 312284/12.12.2022 care a solicitat amânarea audierii domnului A. pentru data de 27.12.2022, ora 11:00, pentru motive medicale, depunând în acest sens documente medicale. Prin Procesul-verbal de audiere nr. x/12.12.2022 s-a aprobat amânarea audierii reclamantului pentru data de 27.12.2022 ora 11:00. În data de 27.12.2022 ora 11:00 s-a prezentat la sediul A.J.F.P. Arad dl. avocat B. care a solicitat din nou amânarea audierii d-lui A. pentru data de 26.01.2023 ora 11:00, încheindu-se Procesul-verbal de audiere nr. x/27.12.2023. În aceeași dată de 27.12.2022 ora 15:00, dl. avocat B. s-a prezentat la sediul A.J.F.P. Arad unde i s-a comunicat sub semnătură Adresa nr. ARG_DEJ/AD/27077/27.12.2022, prin care a luat act că data stabilită în vederea audierii d-lui A. este data de 04.01.2023 ora 11:00, încheindu-se Procesul-verbal de audiere nr. x/1/27.12.2022 Prin cererile depuse la data de 27.12.2022 și 28.12.2022 recurentul-reclamantul, prin avocat B. a comunicat că nu se prezintă la audiere și a solicitat amânarea la data de 26.01.2023, pentru motive medicale și a atașat în acest sens certificat medical, arătând totodată că va răspunde întrebărilor comunicate cu Adresa nr. 27152/ad/03.01.2023 în termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispozițiile pct. 6.12 Cap. VI din Ordinul 127/2014. În condițiile în care în această perioadă, recurentul-reclamant nu a înțeles să facă observații sau alte apărări utile, prin reprezentantul convențional, care s-a prezentat la termenele fixate pentru audiere, s-a întocmit Nota de constatare nr. x/04.01.2023, iar ulterior, organele fiscale au procedat la emiterea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 15204.5/08.02.2023. Raportat la situația de fapt stabilită pe baza probelor, în fața primei instanțe, rezultă că la momentul emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 15204.5/08.02.2023, procedura de audiere a recurentului-reclamant era îndeplinită în condițiile art. 9 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 207/2015. Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte a avut în vedere împrejurarea că organele fiscale, cu respectarea dispozițiilor art. 9 din legea nr. 207/2015 au acordat termele succesive de audiere, la care recurentul-reclamant s-a prezentat, prin reprezentant convențional, dar nu a înțeles să formuleze un punct de vedere cu privire la situația de fapt fiscală reținută de intimată. Cât privește susținerile recurentului-reclamant în sensul că reprezentantul convențional a fost împuternicit doar pentru a solicita amânarea audierii în fața organelor fiscale, Înalta Curte constată că sunt nefondate, având în vedere că din contractul de asistență juridică nr. x/12.12.2022, rezultă că dl. avocat B. a fost împuternicit de recurentul-reclamant să îl asistențe și să îl reprezinte în fața organelor fiscale. Or, în aceste condiții nu se poate reține că împuternicirea a vizat doar aspectele legate de solicitarea amânării termenului de audiere. Cât privește lipsa discernământului recurentului-reclamant în perioada anterioară emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, respectiv în perioada 29.11.2022 - 08.02.2022 (împrejurare constatată prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara), Înalta Curte reține că această împrejurare nu este de natură să afecteze legalitatea procedurii de audiere, pe de o parte întrucât privința recurentului-reclamant nu era instituită nicio formă de protecție în acea perioadă (procedura de instituire a tutelei speciale și de numire a d-nei C. ca tutore al recurentului-reclamant a fost declanșată la data de 13.02.2023, ulterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 5485/17.05.2023 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosar nr. x/2023), iar pe de altă parte, întrucât acesta a fost reprezentat convențional în fața organelor fiscale. Or, în condițiile în care recurentul-reclamant a fost reprezentat convențional în cadrul procedurii de audiere, acesta a avut posibilitatea efectivă de a formula un punct de vedere cu privire la situația fiscală reținută de organele fiscale. Din această perspectivă, Înalta Curte subliniază că documentele care au stat la baza deciziei de răspundere solidară, au fost comunicate recurentului-reclamant prin adresa nr. ARG_DEJ 27152/ad/03.01.2023, ca urmare a cererii formulate de acesta la A.J.F.P. Arad cu nr. ARG_REG 17390/27.12.2022. Față de cele expuse în precedent, Înalta Curte reține că nu se impunea anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, procedura de audiere fiind realizată de organele fiscale cu respectarea exigențelor procedurale impuse de art. 9 din Legea nr. 207/2015. Înalta Curte subliniază, cu această ocazie, că prima instanță a reținut incidența jurisprudenței Curții de Justiție exprimate în cauza C-129/13, Kamino și Datema, prin raportare la faptul că, prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică cu privire la constatările organelor fiscale, împrejurare care nu a fost contestată prin prezenta cale de atac. Referitor la condiția relei-credințe pentru angajarea răspunderii solidare, Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (2) 1 corob cu art. 12 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 și art. 14 din C. civ. Astfel, potrivit art. 25 alin. (2) 1 din Legea nr. 207/2015, (2 1 ) Pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plata acestor obligații. Potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, (4) Buna-credință a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedește contrariul, iar conform art. 14 din C. civ. (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. (2) Buna-credință se prezumă până la proba contrară". Din analiza dispozițiilor legale mai sus redate, rezultă că angajarea răspunderii solidare a unei persoane pentru obligațiile fiscale restante ale unui debitor pentru care s-a solicitat intrarea în insolvență, presupune ca și condiție existența relei-credințe, dovedită de organele fiscale, în ceea ce privește acumularea și sustragerea debitorului de la îndeplinirea obligațiilor de plată de natură fiscală. În aprecierea relei-credințe, se are în vedere pe de o parte faptul că orice persoană trebuie să își îndeplinească obligațiile cu buna-credință, iar pe de altă parte că buna-credință se prezumă până la proba contrară. Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus statuate, Înalta Curte reține că, în mod corect, prima instanță a stabilit că organele fiscale au apreciat în mod temeinic condiția relei-credințe cu ocazia emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare în privința recurentului-reclamant. Astfel, din probele administrate în fața instanței de fond, rezultă că recurentul-reclamant A. în perioada 20.01.2006 - până în prezent, are calitatea de asociat unic, iar în perioada 20.01.2006 - 30.10.2022 a avut și calitatea de administrator al societății D. S.R.L.. Prin sentința civilă nr. 412/10.06.2021, pronunțată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Arad a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în privința societății D. S.R.L.. Prin decizia de angajare a răspunderii solidare, organele fiscale au reținut ca împrejurări de fapt care au generat insolvabilitatea debitoarei D. S.R.L., următoarele elemente relevante: - ridicarea din societate, în mod sistematic, continuu și repetat, atât din casierie, cât și din conturile bancare, a unor sume în cuantum de 5.000 - 7.356.526 RON/zi, totalul acestora fiind 21.242.595 RON, pe perioada 2019-2021, sume ce reprezintă dividende fără a fi respectate dispozițiile legale; - înregistrarea în contabilitate de facturi reprezentând prestări de servicii pentru care nu se prezintă devize sau situații de lucrări și pentru care societatea nu justifică necesitatea efectuării lor; - înregistrarea în contabilitate de facturi reprezentând achiziții electronice și mobilier, pentru care cheltuielile nu sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile; - efectuarea de investiții (împrejmuire proprietate spate, lateral dreapta și gard la frontul stradal) la imobilul aparținând societății și nedeclarat ca sediu secundar, situat în Arad, str. x, jud. Arad, imobil neutilizat de către D. S.R.L. pentru desfășurarea activității economice a societății, fiind folosit ca și locuință personală; - efectuarea de achiziții de prestări de servicii, fără a prezenta organelor de inspecție fiscală situații de lucrări, devize, precum și achiziții diverse (electronice, mobilier) care nu sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, în perioada 01.01.2016-30.04.2020; - înstrăinarea de bunuri din patrimoniu înaintea deschiderii procedurii insolvenței; - neachitarea la termen impozitul pe dividendele plătite asociatului unic-administratorului; - reținerea și nevirarea impozitului pentru veniturile cu reținere la sursă; - neachitarea la termen a creanțelor fiscale (TVA, impozit pe profit, șomaj, contribuții sociale obligatorii, etc.). Prin decizia contestată organele fiscale au stabilit următoarele elemente de fapt relevante: - în perioada 2019-30.06.2021, societatea a plătit, prin bancă și prin casierie, dividende (din profitul reportat, precum și dividende repartizate în cursul exercițiului - dividende interimare) către asociatul unic și administrator, în sumă totală de 21.242.595 RON, din care 18.432.523 RON (din profitul reportat), plătite în mare parte în baza dividendelor repartizate în cursul exercițiului - dividende interimare (plătite în 2019-2020) și suma de 2.810.072 RON, reprezentând dividende repartizate în cursul exercițiului - dividende interimare, plătită asociatului unic în anul 2021, în condițiile în care societatea a înregistrat doar un profit de doar 226.042 RON pe trimestrul I și o pierdere de 11.517.230 RON pe trimestrul II al anului 2021, iar până la data de 30.06.2021, dividendele distribuite și plătite asociatului unic nu au fost restituite societății de către asociatul unic al societății. - plățile au fost efectuate zilnic din casieria societății, cât și prin virament bancar, vizând sume de bani în cuantum de 20.000 RON/zi. 50.000 RON/zi. 45.000 RON/zi sau 70.000 RON/zi, fiind depășit, în mod continuu, repetat, plafonul zilnic stabilit de dispozițiile legale (art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar). - nu a achitat impozitul pe dividende în sumă de 742.749 RON (conform fișei de cont prezentate de societate), respectiv suma de 764.542 RON reprezentând 724.659 RON debit, 39.865 RON reprezentând dobânzi și penalități (conform evidenței A.J.F.P. Arad), fapt care contravine dispozițiilor art. 91 lit. a) și art. 97 alin. (7) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal. - impozitul pe profit declarat pe perioada 01.01.2019-30.06.2021 a rămas în mare parte neachitat, respectiv din total sumă declarată de 3.172.764 RON a rămas neachitată suma de 2.296.248 RON (cu scadența 25.10.2019-25.04.2021), în condițiile în care în această perioadă, societatea a figurat cu excedent de numerar și/sau disponibil la banca în RON (spre exemplu la data de 31.12.2019 societatea figura în casierie cu suma de 6.341.747 RON, la data de 31.12.2020 cu un disponibil la banca de 1.974.702 RON, iar la data de 31.12.2021 cu un disponibil la banca de 1.147.549 RON). - în anul 2019, societatea a declarat obligații fiscale în cuantum total de 12.080.783 RON, din care a achitat suma totală de 10.361.664 RON. - în anul 2020, societatea a declarat obligații fiscale în cuantum total de 9.549.860 RON (4.269.734 RON taxă pe valoarea adăugată și 5.280.126 RON obligații cont unic și contribuție asiguratorie de muncă) din care a achitat doar suma totală de 2.084.796 RON, reprezentând 320.782 RON taxă pe valoarea adăugată, 1.681.651 RON obligații fiscale achitate în contul unic și 82.363 RON contribuție asiguratorie de muncă, cu toate că societatea a înregistrat în anul 2020 un profit de 9.385.354 RON, iar la 31.12.2020 a figurat cu disponibil în conturile bancare în sumă de 1.974.702 RON și în valută în cuantum de 10.256 euro si cu monetar în casierie în sumă de 153.463 RON. - societatea a efectuat plata sumei de 2.084.796 RON în perioada 01.01.2020¬30.06.2020, după această dată încetând plățile față de bugetul consolidat al statului, nefiind achitate impozitele pentru veniturile cu reținere la sursă în cuantum total de 5.261.960 RON, declarate în anul 2020 (impozit venit salarii - 561.220 RON, CAS - 3.015.701 RON, CASS - 1.193.115 RON, impozit dividende - 491.924 RON). - societatea a declarat pentru perioada ianuarie - mai 2021 obligații fiscale în cuantum total de 3.012.204 RON (1.319.643 RON TVA și 1.692.561 RON obligații cont unic și contribuție asiguratorie de muncă), din care nu a achitat nicio sumă, cu toate că societatea a figurat cu disponibil în conturile bancare în sumă de 1.147.549 RON și în valută în cuantum de 1.498 euro și cu monetar în casierie în sumă de 16.617 RON. - societatea D. S.R.L. a reținut, dar nu a virat impozitul pentru veniturile cu reținere la sursă pentru perioada 25.12.2019 25.05.2021 în cuantum total de 7.420.269 RON. - în anul 2019, prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 24207/05.11.2019, s-a acordat eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale pe o perioadă de 12 luni, pentru suma totală de 2.005.450 RON, în condițiile în care în soldul debitor al contului 5311 "casa în RON" aceasta a evidențiat suma de 5.451.726,77, iar contul din bancă figura suma de 928.314,12 RON, sume cu care putea achita integral obligațiile fiscale fără a solicita eșalonarea la plată. - în data de 12 mai 2021, prin Actul notarial nr. 1752 emis de Notar Public E., societatea D. S.R.L. a înstrăinat active (construcții) din patrimoniul societății în sumă de 665.470 RON către F. S.R.L., societate administrată de persoana fizică G. - fiul administratorului, fiind înstrăinat și activul (teren) în sumă de 414.342 RON, iar în aceeași dată (12.05.2021) societatea a depus și cererea de deschidere a procedurii insolvenței la Tribunalul Arad, astfel că la data de 10.06.2021 - data deschiderii procedurii insolvenței societatea nu mai figura în patrimoniu cu imobilul situat în Arad, județul Arad. Față de situația de fapt stabilită în cauză, pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că nu se poate reține buna-credință a recurentului-reclamant în îndeplinea obligațiilor de natură fiscală ce îi incumbau în calitate de administrator al societății debitoare, prin raportare la dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. b) și a) art. 272 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990. Astfel, cum în mod corect a reținut prima instanță, existența unor disponibilități bănești consistente în patrimoniul societății debitoare D. S.R.L., care au fost retrase prin plata unor dividende, înstrăinarea unor bunuri imobile, fără a fi utilizate în vederea stingerii obligațiilor fiscale scadente, acumularea unor obligații fiscale semnificative și intrarea în insolvență, sunt elemente care duc la înlăturarea prezumției de bună-credință. Cât privește lipsa discernământului, Înalta Curte reține că susținerile recurentului sunt nefondate. Astfel, în perioada 25.08.2019 - 31.12.2021 - avută în vedere prin decizia de atragere a răspunderii solidare, recurentul-reclamant a avut discernământul diminuat, iar nu abolit, astfel cum rezultă din Raportului de expertiză medico - legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara. Or, în aceste condiții, în mod corect a reținut prima instanța că starea de sănătate a recurentului-reclamant nu poate fi avută în vedere pentru exonerarea acestuia de răspunderea solidară pentru obligațiile societății debitoare, în condițiile în care prin acțiunile sale realizate în calitate de administrator și asociat unic al societății D. S.R.L., ce au fost expuse în precedent, a determinat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale individualizate în decizia contestată. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 208 din data de 29 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.