Decizia nr. 6180/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație împotriva sentinței nr. 1515/2025 a Curții de Apel București

Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. La data de 24.12.2024, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., cerere care, prin încheierea din 18 martie 2025, a fost anulată în procedura instituită de art. 200 din C. proc. civ. Prin încheierea din 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare, s-a revenit asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată și a fost restituit dosarul completului inițial învestit pentru a dispune măsurile legale.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1515 din 19 noiembrie 2025, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Casa de Pensii a Municipiului București, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței De Muncă-Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspecția Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate-Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice- Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Finanțelor Publice Sector 4, B. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Superior al Magistraturii-Inspecția Judiciară, în favoarea Tribunalului București - secția civilă.

2. Contestația privind tergiversarea procesului La data de 25 noiembrie 2025, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024/a3, contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A. cu privire la dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București. Contestația privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc.

civ., contestatoarea susținând, în esență, următoarele: 1.instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil; a nesocotit prevederile legii referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului; 2.instanța nu a luat măsuri din care să reiasă respectarea procedurii prevăzute de lege în materie de comunicare a actelor de procedură și hotărârilor pronunțate în cauză, încălcând chiar ea dreptul la protecția datelor cu caracter personal; 3.instanța nu a luat măsuri din care să reiasă respectarea procedurii prevăzute de lege în materie de calificare juridică a actelor și a faptelor deduse judecății, cauza fiind calificată "pretenții" cu ignorarea completă a obiectului acesteia, în raport cu pârâții/pârâtele autorități publice competente în materie de muncă și protecție socială a muncii care au refuzat reclamantei dreptul de acces la datele cu caracter personal; nu a avut în vedere faptul că unui salariat nu îi este permis să renunțe la drepturile sale garantate de lege; 4.instanța nu a înțeles faptul că dreptul la protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental și discriminarea salariatului pe acest criteriu, inclusiv în fața instanțelor de judecată, provoacă în lanț încălcarea altor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la muncă și protecția socială a muncii și dreptul la viață familială;

5.instanța a blocat judecarea fondului pentru motive inexistente; a comunicat la o adresă greșită obligația privind taxa de timbru, încălcând chiar ea dreptul la protecția datelor cu caracter personal; a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, deși litigiile de muncă sunt scutite de la plata taxei, nu a comunicat legal hotărârea de respingere a cererii; nu a luat în considerare cererea de conexare formulată; a anulat cererea de chemare în judecată pe motiv de neplată a taxei judiciare de timbru, deși taxa era depusă la dosar; a admis cererea de reexaminare a încheierii de anulare, dar nu a pus în vedere autorităților pârâte prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru ca, în final, după aproape un an de tergiversări, să pronunțe o hotărâre definitivă cu încălcarea prevederilor legale; 6.instanța s-a declarat necompetentă material și a declinat generic cauza unei instanțe inexistente, respectiv Tribunalul București - secția civilă, ignorând legea și evidenta competență a instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei.

3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prealabil, Înalta Curte constată că partea contestatoare a formulat o cerere comună în care a expus atât argumente în susținerea solicitării acesteia de soluționare a conflictului de competență, cât și cu privire la contestația privind tergiversarea cauzei, instanța urmând a analiza punctual doar argumente privind tergiversarea procesului (pct. 2 din cadrul cererii), aceasta fiind solicitarea cu care a fost învestită, în temeiul art. 525 din C. proc. civ. Analizând, în aceste coordonate, contestația privind tergiversarea procesului, în raport de motivele invocate și temeiurile de drept incidente, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru considerentele ce succed.

Contestația privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ., conform cărora (1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată. (2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege.

Potrivit acestor prevederi legale, contestația privind tergiversarea procesului reprezintă mijlocul procedural prin care partea urmărește înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil, scopul procedurii fiind acela de a se lua măsurile legale pentru ca eventuala situație de tergiversare a judecății să înceteze. Rațiunea reglementării acestei proceduri a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori. Înalta Curte reține, prin raportare la susținerile din contestația privind tergiversarea procesului, că niciunul dintre motivele invocate nu se circumscrie dispozițiilor art. 522 alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc.

civ., nefiind invocate vreuna dintre situațiile prevăzute de aceste norme, respectiv nerespectarea de către instanța a termenului de finalizare a unei proceduri, de pronunțare/motivare a unei hotărâri ori neluarea de către instanță a unei măsuri cu privire la participantul la proces care nu a îndeplinit un act de procedură. Astfel, deși sub un prim aspect contestatoarea a invocat încălcarea de către instanță a obligației de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, precum și lipsa unor măsuri din care să reiasă respectarea procedurii de comunicare a actelor de procedură și a hotărârilor pronunțate în cauză, aceasta nu a indicat termenele ce nu au fost respectate de instanța de judecată și nici neregulile ce au fost săvârșite în comunicarea actelor de procedură/hotărârilor, susținerile sale vizând, în realitate, soluția instanței de anulare a cererii de chemare în judecată în procedura instituită de art. 200 din C. proc.

civ., care, în opinia părții, a condus la tergiversarea cauzei, dat fiind faptul că, ulterior, cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare a fost admisă. Or, potrivit art. 522 din C. proc. civ., ceea ce caracterizează instituția juridică a tergiversării cauzei este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau nesocotește, ea însăși, dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Contestația privind tergiversarea procesului este un mijloc procedural care urmărește înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil, iar nu controlul de legalitate a hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, astfel că toate criticile care vizează soluția de anulare a cererii de chemare în judecată excedează obiectului analizei în cadrul contestației privind tergiversarea, după cum nu pot fi primite nici argumentele privind calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății ori alte aspecte ce vizează obiectul cauzei și fondul acțiunii deduse judecății.

În mod similar, nu pot face obiectul analizei instanței în cadrul prezentei contestații nici susținerile părții potrivit cărora instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe inexistente, respectiv Tribunalului București - secția civilă, cu ignorarea legii și a evidentei competențe a instanței de contencios administrativ, toate argumentele contestatoarei subsumate acestei chestiuni vizând, în realitate, nemulțumirea acesteia cu privire la soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei. Or, astfel cum s-a arătat în precedent, contestația privind tergiversarea procesului are ca obiect exclusiv verificarea respectării obligației instanței de a soluționa cauza într-un termen rezonabil, prin efectuarea actelor de procedură necesare judecății, potrivit dispozițiilor art. 522 și următoarele din C. proc.

civ., această cale procedurală neputând constitui un mijloc de control al legalității hotărârilor pronunțate de instanță în cursul judecății, inclusiv a hotărârii de declinare a competenței. Prin urmare, criticile formulate împotriva hotărârii de declinare excedează obiectului contestației la tergiversare, întrucât acestea vizează modul de soluționare a excepției necompetenței instanței și nu existența unei pasivități nejustificate ori a unei întârzieri nepermise în desfășurarea procedurii judiciare. De altfel, și toate susținerile orale ale părții din ședința de judecată au vizat exclusiv soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei, fără ca partea să prezinte argumente ce pot fi analizate din perspectiva unei posibile tergiversări a procesului.

În consecință, întrucât contestația la tergiversare nu poate fi utilizată pentru a cenzura legalitatea hotărârilor instanțelor judecătorești, ci doar pentru a asigura celeritatea procedurii, astfel de critici sunt inadmisibile în cadrul prezentei proceduri. Pentru considerentele arătate, constatând că argumentele părții nu pot fi subsumate motivelor prevăzute de art. 522 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 525 din același cod, va respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A. cu privire la dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Fără cale de atac, potrivit art. 525 alin. (5) din C. proc. civ. Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.