Decizia nr. 6339/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 149/2025 a Curții de Apel București

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2024, A. S.A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Publice de Utilități Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 890/17.07.2024, cu consecința anulării obligațiilor de plată accesorii stabilite prin decizie ca nedatorate. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 149 din data de 31.01.2025, Curtea de Apel București, secția a -IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă un act administrativ fiscal privind contribuții și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON, reclamanta fiind o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată - un act administrativ fiscal prin care se stabilesc obligații fiscale accesorii în cuantum de 1554,36 RON reprezentând dobânzi și 777,19 RON reprezentând penalități de întârziere și având în vedere calitatea reclamantei, de persoană juridică asimilată unei autorități publice, aplicând prevederile art. 10 alin. (1) și (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența teritorială a instanței de la sediul autorității pârâte, Curtea a apreciat ca fiind competent Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 4507 din data de 30.04.2025, Tribunalul București, secția a - II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București . Constatând intervenit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. În motivarea soluției, a reținut că, pentru contestarea deciziilor președintelui A.N.R.S.C., legiuitorul a prevăzut prin lege specială (Legea nr. 51/2006 actualizată) competența pentru contestarea actelor pârâtei, derogatorie de la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fără a distige cu oprivire la natura obiectului actelor respective.

Apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 actualizată, Tribunalul București a considerat că dosarul este de competența Curții de Apel București, motiv pentru a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea și suspendarea efectelor deciziei nr. 890/17.07.2024, prin care erau stabilite obligații de plată fiscale accesorii de 1554,36 RON reprezentând dobânzi și de 777,19 RON reprezentând penalități de întârziere. Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluționeze litigiul din punct de vedere material, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind diferit asupra incidenței dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și ale art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006. Referitor la actele emise de către președintele A.N.R.S.C, dispozițiile art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilități publice, prevăd că "Ordinele și deciziile președintelui A.N.R.S.C.

pot fi atacate, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, la Curtea de Apel București". Dispozițiile art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 instituie un caz de competență materială și teritorială exclusivă, de ordine publică, în ce privește soluționarea contestațiilor formulate împotriva ordinelor și deciziilor președintelui A.N.R.S.C., competența aparținând secției de contencios administrativ a Curții de Apel București.

În acest context, trimiterile pe care Curtea de Apel București le-a făcut la dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, pentru a justifica admiterea excepției de necompetență materială a acesteia, nu au relevanță, întrucât, în cauză, competența nu se stabilește potrivit Legii nr. 554/2004, ci în acord cu dispozițiile legii speciale, respectiv ale art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilități publice, care sunt fără echivoc și statuează că exercitarea căilor de atac împotriva ordinelor și deciziilor președintelui A.N.R.S.C. este de competența secției de contencios administrativ a Curții de Apel București. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a -IX- a contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit. Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Reglementare pentru Servicii Publice de Utilități Publice, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 decembrie 2025.