Decizia nr. 6147/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 21/2025 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 20.05.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, transferul de la Penitenciarul Craiova la Penitenciarul Mărgineni sau la Penitenciarul Giurgiu, deoarece acestea din urmă ar fi mai apropiate de domiciliul familiei sale.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 21 din 17 ianuarie 2025, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor; a anulat dispoziția ANP nr. 18077/10.05.2024; a admis cererea de transfer formulată de reclamant și, în consecință, a dispus transferul reclamantului A. de la Penitenciarul Craiova la Penitenciarul Mărgineni; onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat B., în sumă de 1.020 RON, pentru asigurarea reprezentării/asistenței juridice, fiind în sarcina statului.

3. Recursul promovat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 21 din 17 ianuarie 2025 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 11 alin. (5), art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, precum și a celor din regulamentul de aplicare a legii. Contrar reținerilor instanței de fond, a susținut pârâta că dispoziția contestată în cauză prin care a fost respinsă cererea de transfer este legală, cererea nefiind aprobată motivat de faptul că reclamantul executa pedeapsa într-o unitate profilată pe deținerea categoriei de condamnați din care făcea parte, respectiv clasificați în regim de maximă siguranță, situată în apropierea localității de domiciliu (mun.

București). În plus, conform prevederilor Deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 360/2020 privind profilarea locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, Penitenciarul Mărgineni în cadrul căruia s-a solicitat transferul custodiază condamnați clasificați în regimurile deschis, închis și maximă siguranță cu domiciliile în județele Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

A criticat reținerile primei instanțe referitoare la numărul redus de vizite pe care reclamantul le-a primit la Penitenciarul Craiova, comparativ cu numărul mare de vizite pe care le-a primit în perioada în care s-a aflat la Penitenciarul Giurgiu și Penitenciarul Mărgineni, apreciind că această chestiune nu poate fi imputată Administrației Naționale a Penitenciarelor sau administrației locului de deținere, reclamantului nefiindu-i îngrădit dreptul la vizită, ci trebuie avută în vedere perioada scurtă de timp în care reclamantul a fost custodiat de Penitenciarul Craiova.

Prin cererea de recurs pârâta a susținut, de asemenea, că administrația Penitenciarului Craiova nu i-a încălcat reclamantului nici dreptul la comunicările online, neputând fi imputată acesteia lipsa sau reducerea respectivelor comunicări, sens în care a invocat dispozițiile Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 254/2013, prin care sunt detaliate aspectele privind dreptul la convorbiri online, precum categoriile de persoane condamnate beneficiare, numărul și durata convorbirilor și modalitatea de acordare.

Pârâta a criticat sentința recurată și raportat la reținerea de către instanța de fond a argumentului reclamantului potrivit căruia transferul de la Penitenciarul Giurgiu la Penitenciarul Craiova a condus la pierderea școlii și încălcarea dreptului la învățătură pe anul 2024, sens în care a susținut că referitor la această chestiune instanța de fond nu a făcut o analiză corespunzătoare, întrucât reclamantul a absolvit anii școlari I și II în programul "A doua șansă" în perioada 2022-2023, iar susținerile acestuia privind încălcarea dreptului la învățătură nu au fost probate prin niciun înscris. În continuare, a susținut pârâta ca fiind criticabilă sentința recurată și în ceea ce privește înlăturarea argumentelor instituției referitoare la faptul că Penitenciarul Mărgineni avea capacitate de cazare depășită la data faptelor- element cazual al cererii de transfer și refuz de revenire în acest penitenciar.

A arătat în acest faptul că, întrucât Penitenciarul Mărgineni avea capacitatea de cazare depășită, în temeiul art. 48 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 coroborat cu art. 108 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare a legii, administrația acestei unități a solicitat Administrației Naționale a Penitenciarelor transferarea mai multor persoane private de libertate, printre care și reclamantul, la alte unități penitenciare, în vederea executării pedepsei. În analiza efectuată au fost avute în vedere prevederile Deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 360/2020 privind profilarea locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, regimul de executare, sexul, vârsta, situația juridică, precum și situația privind capacitatea de cazare a unităților subordonate și a efectivelor acestora pe regimuri.

Astfel, în vederea asigurării spațiului de cazare și a drepturilor conform regimului de executare, s-a aprobat transferul deținutului de la Penitenciarul Mărgineni la Penitenciarul Craiova, în vederea executării pedepsei, conform dispoziției A.N.P. nr. 64139 din data de 22.08.2023. Or, instanța de fond a făcut abstracție de argumentele prezentate și înscrisurile depuse care făceau dovada situației de supraaglomerare din Penitenciarul Mărgineni și, mai mult, dacă ar fi considerat că sunt insuficiente, ar fi trebuit să solicite orice alte date/documente care să faciliteze înțelegerea corectă a contextului real.

Instituția pârâtă a susținut, de asemenea, ca fiind eronat raționamentul instanței de fond cu privire la lipsa de fundamentare a dispoziției de transfer, apreciind că instanța a limitat nejustificat plaja de motivare a unei dispoziții de transfer la prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, deși în cadrul dispoziției de transfer a fost indicat temeiul legal în baza căruia nu a fost aprobat transferului, respectiv art. 108 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016, potrivit căruia reclamantul execută pedeapsa într-o unitate profilată pe deținerea categoriei de condamnați din care face parte, situată în apropierea domiciliului.

În opinia instituției pârâte, o soluție precum a instanței de fond este de natură a goli de conținut prerogativele legale ale Administrația Națională a Penitenciarelor ca în situații de supraaglomerare să procedeze la redistribuirea populației penitenciare, ajungându-se ca finalitatea urmărită, respectiv reducerea indicelui supraaglomerării, să nu mai poată fi atinsă. În fine, pârâta a arătat că legislația nu prevede ca și condiție de repartizare într-un anumit penitenciar doar criteriul apropierii de domiciliu, ci, dimpotrivă, repartizarea deținuților în unitățile penitenciare este un proces care implică analiza mai multor elemente.

Transferul unui deținut de la un penitenciar la altul nu reprezintă un drept pentru acesta, ci o posibilitate, lăsată la aprecierea conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor - aparat central și a comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate constituită la nivelul unității penitenciare, conform art. 32 din Legea nr. 254/2013. În analiza unei cereri de transfer trebuie avute în vedere și analizate, cumulativ, criteriile prevăzute de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, fiind necesar a fi avute în vedere și prevederile art. 48 alin. (8) din lege, dar și dispozițiile art. 345 alin. (1) din regulamentul de aplicare a legii.

4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. In recurs nu s-au solicitat probatorii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor este fondat, pentru considerentele ce succed. Procesul civil român este guvernat de principii fundamentale reglementate în Capitolul II al C. proc. civ.. Astfel, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Rolul instanței de control judiciar este acela de a raporta considerentele hotărârii de fond, la situații de fapt și de drept rezultate din probatoriul administrat și de a stabili în ce măsură, argumentele avute în vedere în adoptarea unei soluții își găsesc sau nu suport în actele dosarului, pornind desigur de la criticile avute în vedere, atunci când s-a exercitat această cale extraordinară de atac, a recursului. Prin sentința recurată s-a admis acțiunea, reținându-se în esență că, raportat la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 martie 2017 în Cauza Polyakova și alții contra Rusiei, este de menționat că regulile europene ale penitenciarelor recomandă alocarea deținuților, pe cât posibil, în penitenciare din apropierea domiciliilor lor, scopul fiind facilitarea vieții de familie și a reabilitării persoanei condamnate.

Astfel, instanța a dat prioritate exclusiv acestui criteriu. Asupra acestor aspecte, rolul decizional al entităților implicate în procedura de transfer nu poate fi stabilit formal, întreaga procedură este supusă principiului legalității decizionale, iar pe de altă parte, se apreciază că, în lipsa solicitării unor lămuriri, instanța trebuia să se preocupe, în principal de verificarea tuturor criteriilor legale de apreciere a transferului, nu numai criteriul apropierii de domiciliu, astfel cum indică și recurenta. Or, verificarea tuturor criteriilor de realizare a transferului, inclusiv regimul de detenție de maximă siguranță, unitatea profilată pe deținerea categoriei de condamnați din care face parte și reclamantul, capacitatea de deținere reprezintă aspect esențial pentru stabilirea legalității/nelegalității deciziei administrative.

Instanța de fond nu a realizat verificări prin raportare la normele interne, stabilite prin legea de executare a pedepselor și indicate de către recurentă. Mai mult, instanța s-a preocupat de verificarea dreptului la învățătură al reclamantului, deși acesta nu a invocat acest aspect. Cu toate referirile la jurisprudența CEDO, criteriile de transfer astfel cum sunt prevăzute în lege și actele cu forță juridică subsecventă, trebuiau verificate în întregime de către instanța de fond și justificat pentru care argumente se dă prevalență unora în detrimentul altora. În aceste condiții, Curtea constată că, în mod practic, prima instanță a realizat o analiză numai sub aspect formal, nu a clarificat situația de fapt prin raportare la reglementările specifice acestei proceduri.

Prima instanță a analizat criteriul penitenciarului din aproprierea domiciliului reclamantului, fără să verifice capacitatea, deținerea categoriei de condamnați din care face parte și reclamantul și regimul penitenciar disponibil în acel penitenciar. Or, prin omisiunea de a analiza în mod efectiv elementele de fond invocate de către reclamant și de către pârât, prima instanță nu a realizat o judicioasă aplicare în concret a normelor de drept antereferite. În consecință, Curtea, apreciază incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat, în componenta privitoare la aplicarea în concret a legii și, reținând că pentru această aplicare sunt necesare verificări de fapt care nu pot fi realizate la acest nivel de jurisdicție, în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc.

civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, instanța de fond va proceda la analizarea tuturor criteriilor legale de transfer dintr-un penitenciar în altul, procedând la administrarea probatoriilor necesare în acest scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 21 din 17 ianuarie 2025 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.