- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 6 februarie 2026
Decizia nr. 612/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 502/2025 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.11.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) anularea în totalitate a deciziei A.S.F. NR. 1069/18.10.2024, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului sau cu minimul special al amenzii în cuantum de 5000 RON.
Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 502 din 27 martie 2025, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea reclamantei A., a anulat în parte decizia A.S.F. NR. 1069/18.10.2024 în ceea ce privește prima faptă, a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 10.500 pentru fapta 2 cu sancțiunea avertismentului și a menținut sancțiunea amenzii în cuantum de 5000 RON pentru fapta
A respins în rest cererea ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 502 din 27 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare (A.S.F.). În motivare, a arătat, în esență că instanța de fond a procedat, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, la analizarea și stabilirea pretinsului caracter imprecis și imprevizibil al normelor legale aplicabile referitor la fapta 1, instanța având posibilitatea de a invoca din oficiu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 195 lit. n) din O.U.G. nr. 32/2012. A mai arătat că Regulamentul ASF nr. 1/2019 este act normativ, iar controlul legalității sale se realizează printr-o acțiune în anulare, astfel, instanța avea obligația aplicării normei în forma în care a fost adoptată; A invocat, de asemenea, relevanța Deciziei CCR nr. 655/2017 privind dispoziții identice cu cele criticate de prima instanță. A învederat instanței de recurs că soluția instanței de anulare a faptei 1 a fost pronunțată în temeiul art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului alin. (2) din Constituția României, iar în speță nu poate fi reținută o eventuală neconcordanță între dispozițiile naționale și prevederile art. 7 CEDO, invocate de instanța de fond. Fapta nr. 1 reținută nu a fost dezincriminată, instanța făcând o aplicare greșită a art. 7 CEDO. Subsumat motivului de casare prevăzut la pct. 6 al alin. (1) al articolului 488 C. proc. civ., recurenta a susținut că sentința cuprinde motive contradictorii, arătând că deși prima instanță a reținut că fapta 1 nu întrunește elementele constitutive ale unei contravenții, totuși, în raport de toate aspectele factuale, a reținut existența unei identități între faptele 1 și 2; de asemenea, a mai arătat recurenta, deși instanța a reținut just că "reclamanta a ignorat cu desăvârșire propria procedură de lucru, o asemenea neregularitate flagrantă nu poate satisface executarea obligației de diligență" În continuare, a mai arătat că instanța fondului a reținut în mod greșit principiul ne bis in idem, elementele materiale ale contravențiilor 1 și 2 fiind distincte, neexistând identitate între acestea. Referitor la fapta nr. 2, recurenta-pârâtă a susținut că soluția reindividualizării sancțiunii nu este motivată în privința faptului că ar fi fost vădit disproporționată, sancțiunea amenzii fiind orientată oricum spre minimul special. Totodată, a învederat că deși procedura privind individualizarea sancțiunilor nu a fost depusă la dosarul cauzei, nici nu a fost solicitată, astfel că nu poate fi reținut de către instanță că aceasta este un act intern care nu este accesibil, întrucât această motivare este dată cu nerespectarea principiului contradictorialității prev. de art. 14 alin. (4) C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06 februarie 2026, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) anularea în totalitate a deciziei A.S.F. nr. 1069/18.10.2024, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului sau cu minimul special al amenzii în cuantum de 5000 RON. Prin Decizia mai sus menționată au fost reținute trei fapte: nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 și sancționarea contravențională cu amendă în sumă de 10.000 de RON - pentru faptul că raportul de evaluare a adecvării individuale a dlui. B. a fost semnat de către directorul general, de unde ar rezulta că a fost întocmit de acesta și nu de către Consiliul de Administrație; nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 32/2012 și sancționarea contravențională cu amendă în sumă de 10.500 de RON - pentru faptul că C. S.A., prin structurile de conducere, nu a utilizat în mod eficient procedura instituită la nivelul societății și care vizează evaluarea persoanelor numite în structura de conducere și a celor care dețin funcții cheie; nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 32/2012 și sancționarea contravențională cu amendă în sumă de 5.000 de RON - pentru faptul că structurile competente de la nivelul C. S.A. nu au remediat în totalitate deficiențele constatate de A.S.F. în procesul de aprobare a dlui. B. în funcția de ofițer de conformitate. Prin sentința recurată, judecătorul fondului a reținut, în ceea ce privește prima faptă, că norma care o incriminează, respectiv art. 195 lit. n) din O.U.G. nr. 32/2012, este imprevizibilă sub două aspecte: "în primul rând prin utilizarea imprecisă a termenului măsuri care ar putea particulariza relațiile sociale vizate prin raportare la actele de autorizare sau supraveghere ori control dar care însă nu determină sfera conduitei incriminate cu privire la actele de reglementare care instituie prescripții cu caracter general iar nu măsuri. Sub un alt aspect, incriminarea generală a nerespectării oricăror măsuri stabilite prin orice acte de reglementare introduce un nivel de abstractizare ce excedează necesității reglementării și face imposibilă cunoașterea conduitei prescrise a cărei nerespectare va atrage sancționarea asimilată acuzației în materie penală." Analizând pe larg standardele jurisprudențiale raportat la prima faptă, judecătorul fondului a stabilit că "Nivelul de imprecizie și imprevizibilitate a normei de incriminare a faptei reținute la punctul unu al deciziei nu poate constitui temei pentru sancționarea contravențională a reclamantei, astfel că în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României instanța va anula punctul 1 al deciziei deciziei A.S.F. NR. 1069/18.10.2024 întrucât fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale unei contravenții prevăzute de un act normativ previzibil." Cu referire la fapta nr. 2, instanța fondului a constatat că reclamanta a ignorat cu desăvârșire propria procedură de lucru cu privire la exercitarea atribuțiilor de către Consiliul de administrație, dar că în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, aceasta este vădit disproporționată. În ceea ce privește fapta nr. 3, prima instanță a reținut că greșita întocmire a documentației, în repetate rânduri, și în ciuda corespondenței purtate cu privire la aceste aspecte, reprezintă o conduită ce denotă neluarea măsurilor de remediere asupra modalității de întocmire, sub aspect cantitativ a cererii de desemnare, motiv pentru care aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 5000 RON, ce reprezintă minimul special al pedepsei, denotă o sancțiune proporțională. În mod prioritar, Înalta Curte reține că Ordonanța de urgență a Guvernului este un act normativ cu forță de lege, supus controlului de constituționalitate exclusiv al Curții Constituționale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție. Instanța de contencios administrativ nu are competența de a analiza, pe cale principală, caracterul neconstituțional, neconvențional sau pretins imprecis/imprevizibil al dispozițiilor acestei ordonanțe și de a le înlătura de la aplicare ca atare. O astfel de critică se poate valorifica numai prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și ale Legii nr. 47/1992, instanța fiind ținută de soluția Curții Constituționale. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act determinat nu poate avea o certitudine absolută, o reglementare detaliată purtând riscul unei rigidități excesive a acesteia. Pe de altă parte, în jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra problemelor legate de claritatea redactării textelor de lege, această atribuție revenind legiuitorului (Decizia CCR nr. 443/2006) Cu privire la cerințele de precizie și previzibilitate a unei norme de incriminare în materie contravențională, relevante sunt Deciziile CCR nr. 655/17.10.2017 și nr. 666/28.11.2023, prin care Curtea Constituțională a menționat, printre altele, că: "28 (...) Cu privire la sfera de cuprindere a unor situații ipotetice într-o lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, datorită principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație (...)" A admite că instanța ar putea, în cadrul prezentului litigiu, să califice dispozițiile ordonanței de urgență ca fiind imprecise sau imprevizibile, în sensul de a le înlătura de la aplicare ori de a le substitui cu alte reguli, ar echivala cu recunoașterea unei competențe de desființare sau modificare a normei legale, competență care aparține exclusiv Parlamentului și, prin delegare, Guvernului. Or, potrivit jurisprudenței constante, instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Prin urmare, instanța poate interpreta și aplica dispozițiile ordonanței de urgență, iar în măsura în care se invocă lipsa de claritate sau previzibilitate în sens constituțional, singurul cadru adecvat de analiză este cel al excepției de neconstituționalitate, în competența Curții Constituționale. Calificarea unei situații ca imprevizibilă nu poate fi făcută în mod larg, astfel încât să ducă la eludarea dispozițiilor legale. Interpretarea imprevizibilității se face în mod restrictiv, tocmai pentru a preveni orice caz de eludare a legii. A considera că instanța poate declara, în mod autonom, că anumite dispoziții ale unei ordonanțe de urgență sunt imprevizibile și, pe acest temei, să le înlăture de la aplicare, ar însemna depășirea rolului său și transformarea impreviziunii într-un instrument de neutralizare a normei legale, ceea ce este inadmisibil în raport cu principiul separației puterilor în stat. Instanța de contencios administrativ este ținută să interpreteze și să aplice norma legală în vigoare, iar nu să o cenzureze sub aspectul clarității sau previzibilității sale, în afara cadrului constituțional de control. Din perspectiva considerentelor expuse anterior, Înalta Curte constată că raționamentul instanței de fond exprimat în sentința recurată este afectat de viciul nelegalității, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 6, în raport de soluția prefigurată de casare a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare, pe fond, Înalta Curte constată că o eventuală analizare a acestora ar fi lipsită de eficacitate juridică. În rejudecare, instanța va analiza cererea de chemare în judecată prin raportare la toate cele 3 fapte indicate în decizia contestată, în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză.
Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) raportate la cele ale art. 497 din C. proc. civ. din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare (A.S.F.), va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare (A.S.F.) împotriva sentinței civile nr. 502 din 27 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 06 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.