- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 12 decembrie 2024
Decizia nr. 6023/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 06.06.2024 și înregistrată sub nr. x/2024, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 364 din data de 30.01.2024 emisă de intimat, prin care a solicitat anularea hotărârii și obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul contestatoarei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta.
2. Contestația În fapt, menționează contestatoarea că prin Hotărârea nr. 364 din data de 30.01.2024 emisă de intimat (comunicată contestatoarei prin e-mail la data de 21.05.2024), a fost respinsă cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta. Singurul motiv care a fost avut în vedere în motivarea respingerii solicitării de transfer a fost faptul că, în situația în care transferul contestatoarei ar fi fost admis, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș ar fi rămas un singur procuror, menționându-se totodată și durata scurtă de timp dintre cele două cereri de transfer formulate, apreciindu-se că situația nu s-a schimbat.
În susținerea contestației a invocat dispozițiile prevederilor art. 192 din Legea nr. 303/2022, astfel că, apreciază contestatoarea că intimatul nu a avut în vedere faptul că a primit toate avizele necesare ca fiind favorabile transferului, nu a avut în vedere problemele medicale și situația familiară invocată, domiciliul contestatoarei, distanța dintre domiciliu și unitatea de parchet în care își desfășoară activitatea, posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia și vechimea. Un al doilea motiv pentru care, apreciază contestatoarea că se impune admiterea contestației este determinat de faptul că intimatul nu a analizat și nu a avut în vedere situația critică în care se află Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, unitate de parchet unde a solicitat transferul ca și a doua opțiune.
3. Apărările intimatei Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către contestatoare. La data de 30.10.2024 intimatul a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția lipsei de interes a contestatoarei în susținerea contestației, susținând că ulterior introducerii acțiunii, prin Hotărârea nr. 1639/26.09.2024, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a propus Președintelui României eliberarea contestatoarei din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș și numirea sa în funcția de judecător la Judecătoria Salonta. În consecință, ca urmare a numirii contestatoarei în funcția de judecător, în cadrul Judecătoriei Salonta, apreciază că aceasta nu mai poate obține niciun folos practic din anularea Hotărârii nr. 222/23.01.2024 a secției pentru procurori.
În acest sens a invocat și prevederile dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d), coroborate cu dispozițiile art. 33 C. proc. civ. Interesul judiciar se concretizează, așadar, în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare. Interesul, ca folos practic imediat pe care partea trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului. Prin urmare, apreciază că, contestatoarea nu justifică niciun interes în susținerea prezentei acțiuni, astfel că, solicită admiterea excepției lipsei de interes cu consecința respingerii contestației.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și apărările formulate, Înalta Curte constată că, prin Hotărârea nr. 1639/26.09.2024, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a propus Președintelui României eliberarea contestatoarei din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș și numirea sa în funcția de judecător la Judecătoria Salonta. Prin Decretul Președintelui României nr. 1317 din 12 noiembrie 2024 privind numirea unui procuror în funcția de judecător, contestatoarea A. a fost eliberată din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș și numită în funcția de judecător la Judecătoria Salonta.
Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României cu numărul 1128 din data de 12 noiembrie 2024 a Decretului Președintelui României nr. 1317 din 12 noiembrie 2024 privind numirea unui procuror în funcția de judecător, cererea contestatoarei a rămas fără obiect. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 364 din data de 30 ianuarie 2024 emisă de CSM - secția pentru procurori, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 364 din data de 30 ianuarie 2024 emisă de CSM - secția pentru procurori, ca rămasă fără obiect. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 decembrie 2024.