Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 decembrie 2025

Decizia nr. 5928/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac. Prin cererea de ajutor public judiciar formulată la data de 29 ianuarie 2025, petentul A. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistării de către un avocat din oficiu și cheltuieli lunare de 2000 RON reprezentând costuri de întreținere și chirie. În drept a invocat prevederile O.U.G. nr. 51/2008. Prin încheierea din data de 26 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureștii, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de ajutor public judiciar formulată petentul A.. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei decizii, recurentul reclamantul A. a declarat recurs solicitând admiterea recursului.

1. Considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nesemnare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 148 C. proc. civ.: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura." În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, aplicabile tuturor cererilor adresate instanțelor, prevăd că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." În prezenta cauză, fiind vorba despre o cerere de recurs, se impun a fi reținute și dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. proc.

civ., conform cărora: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) e) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic. (...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) -e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile". Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin adresa emisă la 30 aprilie 2025 și comunicată la 9 mai 2025, recurentului-reclamant i s-a pus în vedere, sub sancțiunea anulării cererii, să semneze cererea de recurs, să indice hotărârea recurată și să precizeze motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, însă aceasta nu s-a conformat obligației dispuse de instanță.

Înalta Curte subliniază faptul că semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, iar importanța semnăturii olografe rezidă în necesitatea de a se asigura că actul de procedură provine de la persoana care se pretinde că l-ar fi efectuat. Pentru a răspunde acestei finalități, semnătura poate fi olografă sau electronică, în condițiile Legii nr. 214/2024. C. proc. civ. permite trimiterea cererii de apel prin e-mail, cererea primind dată certă la data înregistrării acesteia, dar numai în scopul primirii de dată certă și pentru a facilita înregistrarea acesteia într-un anumit timp, fără ca acest fapt să scutească partea de obligația a complini ulterior lipsa semnăturii olografe, în termenul acordat de instanță în acest scop.

În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată. Pentru considerentele și temeiurile de drept expuse anterior, constatând că recurentul nu a comunicat instanței un exemplar semnat al cererii de recurs și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., anulând cererea de recurs formulată în cauză.

DECIDE Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu. Anulează recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 26 februarie 2025 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.