ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1450/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub numărul de dosar x/2024, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pentru a fi obligat sa îi repare prejudiciul cauzat prin erori judiciare în dosarele nr. x/2014, y/2014*, 600/46/2018, constând în contravaloarea ajutorului social de incluziune începând din august 2014 până la pensionare, cu dobândă/actualizare, cheltuieli de judecată din acestea, daune morale de 10.000.000 RON și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1544 din 14 mai 2024, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 1544 din 14 mai 2024 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2024, intimat fiind pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin DGRFP Craiova -prin AJFP Vâlcea.

II. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 03.02.2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluția din data de 06 februarie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. civ., cuprinzând mențiunile privind numele, prenumele și domiciliul procesual ales al recurentului-reclamant, precum și indicarea hotărârii care se atacă.

Cu referire la prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., s-a dispus verificarea de către Serviciul IT al Înaltei Curți de Casație și Justiție a semnăturii electronice aplicate pe cererea de recurs este validă, respectiv a se verifica dacă aceasta este emisă de o autoritate de certificare de încredere sau este o semnătură electronică auto-generată.

În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, s-a reținut că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

S-a constatat că recurentul-reclamant datorează pentru soluționarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, în raport cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin adresa emisă la data de 14 februarie 2025 s-a adus la cunoștința recurentului reclamant obligația de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs precum și de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

II.1. Motivele de recurs

Recurentul, fără a proceda la încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că hotărârea recurată, prin care a fost anulat apelul său ca netimbrat, este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și a normelor de drept material.

În susținerea recursului său, recurentul a arătat că cererea de face obiectul prezentului dosar este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. În acest sens, recurentul a indicat faptul că Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2024 a reținut că cererile având ca obiect reparare erori judiciare sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

A mai susținut recurentul că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 în care s-au săvârșit erorile judiciare a căror prejudicii s-a solicitat a fi reparate a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 29 lit. b) din O.U.G. nr. 80/13 și Legea nr. 416/2001, fiind vorba de despăgubiri constând în ajutorul social, rezultând că și cererea având ca obiect reparare prejudicii cauzate prin erori judiciare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru așa cum rezulta din art. 34 (3), art. 23 alin. (2) și art. 24 (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentul a susținut că în mod nelegat Curtea de Apel Pitești a refuzat soluționarea cererii anulând cererea ca nesemnată, în condițiile în care aceasta a fost semnată potrivit dispozițiilor legale, ceea ce constituie eroare judiciară și săvârșirea de abateri disciplinare.

A mai arătat recurentul că hotărârea Tribunalului Vâlcea este lovită de nulitate absolută prin încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității întrucât art. 269 din Legea nr. 303/2022 prevede obligativitatea și nu posibilitatea comunicării cererii judecătorilor vizați de săvârșirea erorilor judiciare, ceea ce constituie motiv de nulitate absolută. Deși această obligație revine Ministerului Finanțelor, instanța avea de asemenea obligația, în opinia recurentului, să impună acestuia să-ți îndeplinească obligațiile legale, sub sancțiunea nulității.

II.2. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimații nu au formulat întâmpinări.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 03 aprilie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză, recurentul-reclamant fiind citat cu obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON și obligația de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, ambele obligații sub sancțiunea anulării recursului.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal sau a consilierului juridic, iar, conform art. 486 alin. (3), mențiunea de la alin. (1) lit. e) este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții legale speciale din materia recursului se corelează cu prevederile generale cuprinse la art. 148 din C. proc. civ., potrivit căruia "orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura", precum și la art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată care nu cuprinde (...) semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă".

Din moment ce semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la formularea și conținutul cererii adresate instanței judecătorești, rezultă că trebuie aplicată în mod obligatoriu, inclusiv în ipoteza în care cererea este depusă prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) din C. proc. civ.. Sancțiunea nulității fiind expresă, va fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.

În acord cu dispozițiile legale menționate, recurentul are posibilitatea fie de a semna olograf cererea dedusă judecății, fie de a utiliza o semnătură electronică sau o semnătură electronică extinsă, în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică (în vigoare la momentul introducerii acțiunii, respectiv la data de 19 februarie 2024) astfel cum prevăd dispozițiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepția de la regula semnăturii olografe.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 267 C. proc. civ. prevăd că "înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispozițiilor legii speciale", iar cele ale art. 268 alin. (2) C. proc. civ. condiționează valabilitatea și eficiența juridică în plan procesual a semnăturii electronice de reproducerea acesteia în condițiile prevăzute de legea specială (Legea nr. 455/2001 și H.G. nr. 1295/2001 privind normele de aplicare a acesteia).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, "în înțelesul prezentei legi (...) 2. înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică, între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".

De asemenea, potrivit art. 5 din același act normativ, "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".

Condiții similare rezultă din Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea, intrată în vigoare la data de 08 octombrie 2024, ulterior introducerii prezentei acțiuni, care a abrogat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică aplicabilă în prezenta cauză.

Pe cale de consecință se reține că partea care înțelege să transmită instanței cereri în format electronic trebuie să se conformeze dispozițiilor speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001 ce stabilesc regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanței o garanție a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

În ceea ce privește sancțiunea pentru lipsa semnăturii, olografe sau electronice, art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres faptul că o astfel de lipsă se sancționează cu nulitatea cererii de recurs. Fiind o nulitate expresă, vătămarea este prezumată potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Față de aceste considerente se constată că prin rezoluția completului de judecată din data de 06.02.2025 s-au solicitat departamentului specializat al Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea semnăturii electronice aplicate pe cererea de recurs, pentru a se stabili dacă aceasta este emisă de o autoritate de certificare de încredere sau este o semnătură electronică auto-generată.

Prin adresa nr. x/06.02.2025 aflată la dosarul de recurs, Serviciul informatică și statistică judiciară al Înaltei Curți de Casație și Justiție a comunicat instanței faptul că, în urma verificărilor efectuate, semnătura electronică aplicată cererii de recurs este o semnătură electronică auto-generată și nu este emisă de o autoritate de certificare de încredere.

În această situație, prin adresa emisă la data de 14 februarie 2025 a fost comunicată recurentului-reclamant obligația de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs precum și obligația de achitare a taxei judiciare de timbru stabilită în cauză, sub sancțiunea anulării cererii.

Această obligație a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24 februarie 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a adresei emise de instanță, aflat la dosarul de recurs, însă acesta nu a înțeles să se conformeze dispoziției instanței.

Totodată, prin citația emisă pentru termenul din data de 16 septembrie 2025, recurentului-reclamant i-a fost recomunicată obligația de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs și obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării recursului conform procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.

Așadar, în contextul în care cererea de recurs nu poartă o semnătură electronică validă, care să respecte exigențele legii speciale, fiind o semnătură auto generată, pentru a se conforma dispozițiilor legale, recurentul-reclamant avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă atașat o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă sau avea posibilitatea de a semna cererea de recurs aflată la dosarul cauzei.

Prin urmare, recurentul nu s-a conformat obligației de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs deși a i-a fost adusă la cunoștință această obligație. Totodată, recurentul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanța de recurs.

Față de această împrejurare, Înalta Curte reține că în situația în care partea înțelege să transmită instanței cereri în format electronic, este necesară existența semnăturii electronică a acestuia obținută potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, act normativ care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, astfel cum s-a arătat anterior, însă recurentul nu a procedat la transmiterea cererii de recurs care să aibă aplicată o semnătură electronică validă atașată, în condițiile legii speciale.

Or, în lipsa semnăturii părții, cererea nu poate determina legala învestire a instanței.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată. În consecință, va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 5103 din data de 3 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.