ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1282/2025

HOTĂRÂRE
10.06.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1282/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 13 mai 2024 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 872/2024 din 26 martie 2024 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023, intimați fiind pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Curtea de Apel Craiova, obiectul dosarului fiind reparare prejudicii erori judiciare.

Prin încheierea de ședintă publică din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, s-a suspendat judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 872/2024 din 26 martie 2024 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023, pentru lipsa părților.

Prin încheierea din camera de consiliu din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, instanța, "având în vedere că judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 872/2024 din 26 martie 2024 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023, a fost suspendată la aceeași dată, 14 noiembrie 2024, pentru lipsa părților", a constatat suspendată și judecarea cererii de ajutor public judiciar formulate de apelantul-reclamant A..

Împotriva încheierii din camera de consiliu din 14 noiembrie 2024, pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea căii de atac, recurentul reclamant a susținut că hotărârea recurată este lovită de nulitate, întrucât instanța de apel a suspendat în mod eronat judecata cererii de ajutor public judiciar, care trebuia soluționată fără citarea părților, în procedură necontencioasă, nefiind necesară formularea unei cereri de judecată în lipsă.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul recursului examinat în procedura pendinte este reprezentat de încheierea din camera de consiliu din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, prin care instanța a constatat suspendată judecata cererii de ajutor public judiciar, formulate de reclamantul A..

Din lecturarea motivării acestei încheieri reiese că motivul suspendării judecății acestui incident procedural este reprezentat de măsura dispusă la aceeași dată, 14 noiembrie 2024, în ședință publică, când instanța de apel a suspendat judecata apelului declarat de către reclamant, pentru lipsa părților; în referatul grefierului cuprins în practicaua acestei încheieri menționându-se că "apelantul-reclamant a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, respectiv că nu se solicită judecata în lipsă".

În ceea ce privește încadrarea criticilor deduse judecății pe calea prezentului recurs, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care se invocă nesocotirea unei norme de procedură în desfășurarea judecății, dezvoltarea motivelor de recurs vizând nesoluționarea cererii de ajutor public judiciar și suspendarea nelegală a judecării cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, "Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor."

Art. 15 alin. (1) din același act normativ prevede că, "Asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se pronunță, fără citarea părților, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. (2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. (3) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă".

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În principiu, existența la dosar a unei cereri prin care se solicită acordarea ajutorului public judiciar în respectiva cauză nu împiedică suspendarea judecății, prezumția menționată putându-și găsi aplicarea în astfel de situații, în care, din faptul neformulării unei cereri de judecare a cauzei în lipsă, instanța poate deduce că voința tacită a părților este aceea de a nu continua judecata.

Prezumția desistării voluntare de continuarea procesului nu operează în cazul în care cererea de ajutor public judiciar a fost formulată pentru termenul de judecată stabilit pentru soluționarea apelului, cum este cazul în speță, și are ca obiect scutirea de la plata taxei judiciare de timbru aferente acestei căi de atac, reprezentând astfel o etapă premergătoare soluționării cauzei.

Un asemenea demers care concretizează manifestarea de voință a părții de a obține o scutire de plata taxei stabilite pentru soluționarea apelului, care se soluționează printr-o încheiere supusă reexaminării, reprezintă un incident procedural care se soluționează cu prioritate, pentru a permite instanței verificarea legalei sale învestiri cu privire la timbraj.

De altfel, prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de ajutor public judiciar, astfel încât sunt justificate, din considerente de celeritate, judecarea în camera de consiliu, fără citarea părților, și inexistența căii de atac a recursului la o instanță superioară. Totodată, în soluționarea cererii nu este necesară administrarea tuturor mijloacelor de probă reglementate de C. proc. civ., deoarece judecarea se face pe baza unor criterii obiective ce pot fi probate prin înscrisuri.

Prin urmare, în speță, instanța de apel, în respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, trebuia să soluționeze cererea de acordare a ajutorului public judiciar, astfel că măsura suspendării dispusă prin încheierea recurată este una excesivă și nelegală.

De altfel, Înalta Curte constată că instanța de apel nici nu a menționat care este temeiul de drept în baza căruia a dispus suspendarea judecății cererii de ajutor public judiciar, formulate în cauză de către reclamant, iar art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. permite suspendarea judecării doar atunci când părțile sunt legal citate, ceea ce nu era cazul în speță, întrucât procedura soluționării cererii de ajutor public judiciar este una necontencioasă.

Față de aceste considerente, reținând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în referire la art. 411 și urm. C. proc. civ., în temeiul art. 497 din același cod, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., cu consecința casării încheierii din camera de consiliu din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2023 și a trimiterii dosarului aceleiași instanțe pentru continuarea judecății cererii de ajutor public judiciar, formulate în cauză.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședintă din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Curtea de Apel Craiova.

Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2026-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 230/2026
Ședința publică din data de 10 februarie 2026 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 aprilie 2024 pe rolu
ÎCCJ 2025-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1936/2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 03 aprilie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chem
ÎCCJ 2026-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 185/2026
Ședința publică din data de 5 februarie 2026 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea –Secția I civilă la 14 februarie 2024, sub n
ÎCCJ 2026-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 232/2026
Ședința publică din data de 10 februarie 2026 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 martie 2024 pe rolul
ÎCCJ 2025-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1450/2025
Ședința publică din data de 16 septembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Vâl
Sursă