ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1936/2025

HOTĂRÂRE
11.11.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1936/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 03 aprilie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței să oblige pârâtul să îi repare prejudiciul cauzat prin erorile judiciare săvârșite în dosarul nr. x/2023, respectiv 200.000 RON daune morale și despăgubiri, 50 RON cheltuieli de judecată către stat la care a fost abuziv obligat, cheltuieli de judecată în dosarul de urmărire penală și cele din prezenta cauză.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1548 din 14 mai 2024, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în apel:

Prin decizia civilă nr. 375 din 31 ianuarie 2025, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția nesemnării cererii de apel, excepție invocată din oficiu; a anulat, ca nesemnat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1548 din 14 mai 2024, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 375 din 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 25 aprilie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 28 aprilie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a susținut că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, precum și a normelor de drept material. Sub acest aspect, a arătat că nu i s-a comunicat să semneze apelul, deși acesta era semnat potrivit normelor legale.

Raportându-se la jurisprudența instanței supreme (decizia nr. 1941/05.04.2023), a invocat abuzul instanței de apel în condițiile în care cererea privind reexaminarea taxei judiciare de timbru a fost admisă și s-a statuat că apelul este scutit de la plata taxei, iar cererea este semnată potrivit dispozițiilor legale.

După cum a menționat în apel, hotărârea pronunțată de Tribunalul Vâlcea este lovită de nulitate, întrucât nu a fost comunicată cererea judecătorilor vizați de eroarea judiciară, potrivit art. 269 din Legea nr. 303/2022, la solicitarea reclamantului, iar instanța avea obligația să dispună ca Ministerul Finanțelor să-și îndeplinească această obligație, sub sancțiunea nulității.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, nu a depus întâmpinare, deși cererea de recurs i-a fost comunicată, la 08 mai 2025, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 03 ianuarie 2024, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 16 iunie 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, pe excepția netimbrării recursului declarat de reclamantul A., invocată din oficiu.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul declarat în cauză, cu prioritate, prin prisma excepției netimbrării, invocate din oficiu, în condițiile art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și a dispozițiilor imperative ce vizează plata taxelor judiciare de timbru, fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, aspect reglementat expres de art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 148 alin. (6) C. proc. civ., "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar conform art. 197 din același act normativ, "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar art. 33 alin. (2) din același act normativ prevede pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, că "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Înalta Curte reține că, la data de 22 martie 2025, prin poștă electronică, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 375 din 31 ianuarie 2025, prin care Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția lipsei semnăturii cererii de apel, excepție invocată din oficiu; a anulat, ca nesemnat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1548 din 14 mai 2024, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: a) încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acțiunea de partaj; b) încheierea de suspendare a judecării cauzei; c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant".

Prin rezoluția de primire a dosarului, completul de filtru învestit cu soluționarea recursului, prin repartizare aleatorie, a stabilit, în sarcina recurentului-reclamant, obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

În procedura de regularizare a cererii de recurs, prin adresa din 29 aprilie 2025, comunicată la 07 mai 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar, prin depunerea actului de procedură la cutia poștală situată la domiciliul procesual ales la B., situat în comuna Gușoeni, satul Burdălești, județul Vâlcea, indicat în cererea de recurs, Înalta Curte a adus la cunoștință părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aferente căii extraordinare de atac exercitate în cauză, sub sancțiunea anulării.

Prin rezoluția din 16 iunie 2025, a fost reiterată obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul datorat, până la termenul de judecată din 11 noiembrie 2025, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată, mențiune cu care recurentul-reclamant a fost citat, conform citativului și procesului-verbal de înmânare a citației aflate la dosar, însă partea nu s-a conformat dispoziției instanței.

Totodată, se reține că prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2025, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2024 al aceleiași instanțe; încheierea a fost comunicată recurentului-reclamant, la 20 octombrie 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

De asemenea, are în vedere că partea nu a înțeles să formuleze cerere de ajutor public judiciar în condițiile prevăzute de art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși această posibilitate i-a fost comunicată odată cu adresa din 29 aprilie 2025, comunicată la 07 mai 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă."

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului, pentru netimbrare.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, reținând că neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit la 11 noiembrie 2025, se sancționează cu anularea cererii, dând eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 375 din 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 375 din 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2026-02-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 185/2026
Ședința publică din data de 5 februarie 2026 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea –Secția I civilă la 14 februarie 2024, sub n
ÎCCJ 2026-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 230/2026
Ședința publică din data de 10 februarie 2026 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 aprilie 2024 pe rolu
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1932/2025
Finanțelor; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro, echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri morale; a respins în rest cererea, ca nefondată; a obligat pârâtul să plătească reclamantului c
ÎCCJ 2025-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1849/2025
, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B.. A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 26.698 RON, reprezentâ
ÎCCJ 2025-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1282/2025
Ședința publică din data de 10 iunie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: La data de 13 mai 2024 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, apelul declarat de recl
Sursă