ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 232/2026

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 martie 2024 pe rolul Tribunalului Vâlcea – secția I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Roman prin Ministerul Finanțelor la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare în dosarele nr. x/2021, nr. y/2022, nr. z/2023, nr. w/2023 și nr. 3941/90/2023.

Prin sentința civilă nr. 2476 din 25 septembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respins excepția nulității întâmpinării, invocate de reclamant.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor.

Împotriva sentinței civile nr. 2476 din 25 septembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, reclamantul A. a declarat apel, cale de atac înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești – secția I civilă.

Prin cererea formulată la data de 2 aprilie 2025, apelantul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7 din 22 aprilie 2024 pronunțată în recurs în interesul legii.

Prin încheierea din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7 din 22 aprilie 2024 pronunțată în recurs în interesul legii.

Împotriva încheierii din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024, reclamantul A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea e lovită de nulitate, fiind nemotivată și nefiind menționate motivele pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/92, respectiv de ce excepția de neconstituționalitate nu are legătura cu soluționarea cauzei.

Reținerea instanței în sensul că excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei este vădit abuzivă, atât timp cât Tribunalul Vâlcea a invocat în hotărâre ca motiv al respingerii nulității întâmpinării Ministerului Finanțelor exact Decizia RIL nr. 7/2024, astfel că susținerea că întâmpinarea este semnată de șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea și că, indiferent de constituționalitatea textului, întâmpinarea produce efecte juridice, nu are niciun temei. Menționează, în acest sens, încheierea din 11 iulie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025 al Tribunalului Vâlcea, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, prin care a fost sesizata Curtea Constituțională cu neconstituționalitate art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7 din 22 aprilie 2024 pronunțată în recurs în interesul legii.

În invocarea nulității întâmpinării a menționat ca aceasta este lovită de nulitate întrucât este întocmită și semnată de consilierul juridic, fără să facă dovada exercitării legale, potrivit Legii nr. 514/2003 și Statutului profesiei (cu referire la art. 54, art. 87 din Statut).

Atât timp cât se menționează că este semnată de consilierul juridic, rezultă indubitabil că acesta a întocmit și semnat întâmpinarea și nu a fost întocmită de șeful agenției.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea a depus întâmpinare, comunicată, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (26 martie 2024), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 10 februarie 2026, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, se impune a se preciza că recursul urmează a fi examinat în lumina deciziei Curții Constituționale a României nr. 321 din 9 mai 2017, publicate în Monitorul Oficial nr. 580/2017, prin care s-a stabilit că recursul reglementat prin dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., obiectul său constând în verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, se constată că în cuprinsul cererii de recurs se decelează critici (cum ar fi cele privind o pretinsă nemotivare a încheierii recurate, precum și o pretinsă greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992) de natură a fi examinate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va proceda la analiza pe fond a căii de atac.

Asupra recursului declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată de Înalta Curte prin Decizia nr. 7/2024 pronunțată în recurs în interesul legii, formulată de recurentul-reclamant A., se constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori irelevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Verificarea condițiilor formale de admisibilitate de către instanță nu presupune o analiză a conformității cu Constituția a dispozițiilor considerate a fi neconstituționale, ci doar o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția, ca incident procedural, poate fi invocată.

Astfel fiind, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței, de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care cea constând în existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În cauză, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin încheierea recurată, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se, în considerente, că nu sunt întrunite cumulativ cerințele de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, atât timp cât, în cauză, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate care dispune ca prevederile legale pretins a fi neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii sale a declarat recurs petentul, susținând că încheierea recurată nu este motivată, precum și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale, dispozițiile legale cu privire la care a invocat excepția de neconstituționalitate având legătură cu cauza, întrucât a invocat excepția nulității întâmpinării.

Relativ la critica prin care se invocă nelegalitatea încheierii recurate prin prisma faptului că aceasta nu este motivată, se reține că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate sancționează neîndeplinirea obligației legale de motivare a hotărârii judecătorești, motivare ce constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Cazul de casare conține diferite ipoteze ce constituie temei pentru desființarea unei hotărâri judecătorești atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța nu a răspuns criticilor părților, când utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată.

Cu privire la obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevăd că "hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, constituindu-se într-o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și într-o premisă a exercitării corespunzătoare a controlului judiciar. În acest sens, instanța are obligația de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, de ce a dat o anumită valoare probatorie unei probe administrate, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, iar aceasta constituie o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanță. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (cauza Albina c. României).

Totodată, Curtea Europeană a statuat că "obligația pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenție instanțelor de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument" (cauza Jahnke și Lenoble c. Franței), precum și că "noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse" (cauza Helle c. Finlandei).

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel a respectat aceste exigențe legale și convenționale, asigurând garanțiile necesare dreptului la un proces echitabil, din moment ce a prezentat, într-o manieră care respectă logica juridică, argumentele de fapt și de drept pentru care a reținut ca nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la legătura dispozițiilor de lege criticate pe calea excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei.

În acest sens, a reținut că, reclamantul a învestit instanțele cu o cerere de acordare a unor daune morale pentru pretinse erori judiciare, iar faptul că, atât în fața tribunalului, cât și în apel, acesta a invocat nulitatea întâmpinării depuse de intimat (motivat de faptul că nu s-a făcut dovada exercitării legale a profesiei de către consilierul juridic care a redactat-o, nefiind înscris în tabloul consilierilor juridici cu drept de exercitare), nu poate genera efecte juridice diferite în cauză, după cum Curtea Constituțională constată sau nu neconstituționalitatea textelor invocate.

Ca atare, lecturând cererea de sesizare a Curții Constituționale, în corelație cu încheierea instanței de apel, rezultă cu evidență că s-a făcut o analiză judicioasă cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținerile în sens contrar formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Pretinzând, prin criticile din recurs, că încheierea atacată nu este motivată, recurentul-reclamant își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de concluzia la care instanța a ajuns. Or, împrejurarea că partea recurentă este nemulțumită de concluziile la care a ajuns instanța de judecată nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și nu determină incidența în cauză a acestui caz de casare.

Argumentele inserate în cuprinsul încheierii recurate relevă raționamentul logico-juridic care a condus instanța la pronunțarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu este justificată critica de nemotivare la care face trimitere recurentul.

În consecință, reținând că încheierea atacată cu recurs respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor deduse judecății în recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește cea de-a doua critică din cererea de recurs, prin care se arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale, întrucât dispozițiile cu privire la care recurentul a susținut că sunt neconstituționale au legătură cu cauza, motivat de faptul că a invocat excepția nulității întâmpinării, Înalta Curte urmează a o analiza din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că, în realitate, se critică interpretarea și aplicarea greșită a normelor de procedură reprezentate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În jurisprudența sa (paragraful 22 din Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023), instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți (par. 22).

În acord cu aprecierile instanței ce a pronunțat încheierea recurată, se constată că posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Cu privire la această condiție de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).

De asemenea, conform jurisprudenței instanței de contencios constituțional, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată (Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Practic, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți (Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 345 din 06 mai 2019).

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune, în mod necesar, ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În aceste coordonate, se observă că, în speță, această condiție nu este îndeplinită, având în vedere că aspectele de neconstituționalitate invocate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, nu sunt în măsură să influențeze soluția pronunțată în cauză, astfel cum în mod legal a reținut și instanța de apel.

Dispozițiile legale invocate de recurent vizează, pe de o parte, norme privitoare la formele în care consilierii juridici se pot asocia/constitui în vederea exercitării profesiei (art. 5 din Legea nr. 514/2003), iar pe de altă parte, norme referitoare la organizarea și protecția profesiei de consilier juridic (art. 20 din același act normativ).

Or, între aceste prevederi legale vizate de neconstituționalitate și cauza dedusă judecății nu există conexiunea stipulată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - o eventuală sesizare a Curții Constituționale ar fi nejustificată, de vreme ce aceste norme nu pot conduce la soluționarea litigiului în care cererea de sesizare a fost formulată, care, prin raportare la obiectul său (repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare), presupune aplicarea altor norme de drept, iar nu a celor pretins afectate de neconstituționalitate.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției și a dispozițiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost pronunțată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată o are în litigiu, din analiza textelor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată și obiectul cauzei, se constată că nu există legătură între soluția ce ar fi putut fi pronunțată în cadrul cererii de apel și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională.

Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite neconstituționalitatea respectivelor dispoziții, acest aspect nu ar avea influență în soluționarea cererii de apel, iar prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textelor de lege menționate nu creează premisele aplicării directe a acelor norme în vederea soluționării cauzei.

Faptul că recurentul a invocat, pe cale de apărare la fond și în apel, excepția nulității întâmpinării formulate de intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prin consilier juridic (în legătură cu care a formulat și excepția de neconstituționalitate), este lipsit de relevanță juridică, din perspectiva efectului concret asupra desfășurării procesului.

Pentru a fi admisibilă și a genera în sarcina instanței obligația de înaintare a cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se solicită a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret asupra soluției ce urmează a se pronunța, aspect ce nu se verifică în cauză - constituționalitatea sau neconstituționalitatea articolelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă nu generează efecte juridice diferite în cauză, astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel.

De asemenea, se impune a se menționa faptul că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Or, în speță, judecata apelului nu se întemeiază pe niciuna dintre dispozițiile cu privire la care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, astfel că nu se pune problema interpretării sau aplicării niciuneia dintre cele două dispoziții legale.

În cauză, Curtea de Apel Pitești a constatat că întâmpinarea depusă în primă instanță nu a fost semnată doar de către consilierul juridic, ci și de către șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea, astfel că, indiferent de declararea ca neconstituțională a textelor de lege invocate de recurent, întâmpinarea respectivă produce efecte juridice, nefiind lovită de sancțiunea nulității.

În acest context, este nefondată susținerea recurentului potrivit căreia Curtea de Apel Pitești ar fi reținut, în mod greșit, lipsa legăturii cu soluționarea cauzei.

Având în vedere considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul–pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea prin întâmpinare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2026.