Decizia nr. 5902/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2020 la data de 7.12.2020, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac prin Primar, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: (i) anularea în parte a următoarelor acte administrative: (i) Decizia de impunere nr. x/10.04.2020 ("Decizia de impunere"), (ii) Raportul de solduri din data de 10.04.2020, anexat Deciziei de impunere ("Raportul de solduri"), și (iii) Înștiințarea de plată din data de 10.04.2020, emise de Comuna Cogealac - prin Primar, după cum urmează:- în ceea ce privește Decizia de impunere și Raportul de solduri anexat: (i) suma de 1.887.595,00 RON, reprezentând impozit pe clădiri restant; (iii) suma de 4.537.975,00 RON, reprezentând accesorii;- în ceea ce privește Înștiințarea de plată din data de 10.04.2020: (i) suma de 1.887.595,00 RON, reprezentând impozit pe clădiri restant (ii) suma de 4.537.975,00 RON, reprezentând accesorii; (ii) anularea Dispoziției nr. 5025/15.06.2020 privind soluționarea contestației nr. 4774/03.06.2020 formulată de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/10.04.2020 și a Raportului de solduri din data de 10.04.2020 și a Înștiințării de plată din data de 10.04.2020; (iii) obligarea pârâților, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei de față.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1845 din 17 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte a acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac prin Primar, Primăria comunei Cogealac și Primarul comunei Cogealac, a anulat în parte înștiințarea de plată din data de 10.04.2020 și Raportul de solduri din data de 10.04.2020, în privința sumei de 1.887.595 RON, reprezentând impozit pe clădiri restant, precum și în privința sumei de 4.537.975 RON, reprezentând accesorii. De asemenea, a anulat în parte Dispoziția nr. 5025/15.06.2020, pentru soluția dispusă cu privire la contestația administrativă nr. 4774/03.06.2020 formulată de reclamantă împotriva Înștiințării de plată din data de 10.04.2020 și a Raportului de solduri din data de 10.04.2020, pentru suma de 1.887.595 RON, reprezentând impozit pe clădiri restant, precum și pentru suma de 4.537.975 RON, reprezentând accesorii. A obligat pârâții să achite reclamantei suma de 19.188,82 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant A. S.R.L. care a criticat sentința recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că, prin soluția de admitere în parte a acțiunii formulate de către recurenta-reclamantă, Curtea de Apel București a încălcat/aplicat greșit normele de drept material prevăzute de art. 50 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă, precum și principiul de drept potrivit căruia soarta actului accesoriu urmează soarta actului principal. Arată că, dispozițiile art. 50 alin. (2) Codul de procedură fiscală reprezintă, în realitate, o consacrare la nivelul Codului de procedură fiscală a principiului de drept accesorium sequitur principale. De asemenea, susține că, potrivit dispozițiilor legale indicate (art. 50 alin. (2) C. proc. civ. fiscală și art. 51 alin. (1) C. proc. civ. fiscală), desființarea/anularea actului administrativ prin care s-au stabilit creanțe fiscale atrage desființarea actelor administrative subsecvente, chiar dacă acestea nu au format obiectul vreunei căi de atac judiciare/administrative sau acestea au fost respinse în mod definitiv de instanțele de judecată. Mai mult, dispozițiile legale mai sus indicate impun în sarcina autorității emitente obligația de a emite un nou act administrativ fiscal, prin care desființează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente. Arată mai departe, recurenta-reclamantă că, Raportul de solduri (desființat prin sentința recurată) este un act premergător, o concretizare a unei operațiuni administrative prin care autoritatea stabilește sumele pe care un debitor se presupune că le datorează, fiind actul premergător ce stă la baza emiterii unei decizii de impunere, aceasta din urmă fiind actul administrativ fiscal subsecvent raportului de solduri. Susține recurenta-reclamantă că, natura juridică a Raportului de solduri a fost stabilită cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 674/07.02.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care s-a reținut că: "În ceea ce privește Raportul de solduri din 10.04.2020, Înalta Curte reține că acest act are natura unei operațiuni administrative prealabile, putând fi contestat în cadrul acțiunii în anulare doar împreună cu titlul de creanță". În esență, recurenta-reclamantă susține că, având în vedere natura juridică a Deciziei de impunere, respectiv act administrativ fiscal subsecvent Raportului de solduri, soluția de desființare a Raportului de solduri, pronunțată prin sentința recurată precum și dispozițiile art. 50 alin. (2) Codul de procedură fiscală, soluția corectă ce se impunea a fi pronunțată în prezenta cauză este de desființare a Deciziei de impunere nr. x/10.04.2020, ca efect al anulării Raportului de solduri, potrivit principiului accesorium sequitur principale.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac prin Primar, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a următoarelor acte administrative: (i) Decizia de impunere nr. x/10.04.2020 (ii) Raportul de solduri din data de 10.04.2020, anexat Deciziei de impunere și (iii) Înștiințarea de plată din data de 10.04.2020, emise de Comuna Cogealac - prin Primar, după cum urmează: - în ceea ce privește Decizia de impunere și Raportul de solduri anexat: suma de 1.887.595,00 RON, reprezentând impozit pe clădiri restant; suma de 4.537.975,00 RON, reprezentând accesorii; - în ceea ce privește Înștiințarea de plată din data de 10.04.2020: suma de 1.887.595,00 RON, reprezentând impozit pe clădiri restant, suma de 4.537.975,00 RON, reprezentând accesorii; precum și anularea Dispoziției nr. 5025/15.06.2020 privind soluționarea contestației nr. 4774/03.06.2020, sens în care, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal s-a format Dosarul nr. x/2020. Prin sentința civilă nr. 180 din 04.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care se solicită anularea raportului de solduri și a înștiințării de plată; a respins ca inadmisibile capetele de cerere prin care se solicită anularea raportului de solduri și a înștiințării de plată; a respins în rest cererea formulată de reclamanta, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 674/07.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2022 și a sentinței civile nr. 180 din 4 februarie 2022, s-a casat în parte încheierea și sentința recurate și a fost trimisă cauza spre rejudecare în limitele casării. În privința limitelor casării, Înalta Curte constată că, prin decizia de casare s-a reținut că recursul promovat în dosarul nr. x/2020 nu vizează soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. x/10.04.2020 și a dispoziției de soluționare a contestației fiscale, fiind formulate critici doar cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a Înștiințării de plată și a Raportului de solduri din 10.04.2020 și, ca neîntemeiată, a cererii de anulare a Dispoziției nr. 5025/15.06.2020 de soluționare a contestației, în privința înștiințării și raportului menționate. Observă Înalta Curte că, prin Decizia nr. 674/07.02.2024 instanța de recurs. subliniază că soluția primei instanțe (sentința civilă nr. 180 din 04.02.2022) în ceea ce privește petitul referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/10.04.2020 și a dispoziției de soluționare a contestației, are caracter definitiv, nefiind recurată prin cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual. Cu referire la soluția pronunțată în ceea ce privește anularea Deciziei de impunere nr. x/10.04.2025, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 180 din 04.02.2022 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare a Dispoziției de soluționare a contestației și a Deciziei de impunere emisă de organul fiscal la 10.04.2020, precum și cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Față de aceste aspecte, prin raportare la limitele stabilite prin decizia de casare, statuările instanței de fond din primul ciclu procesual cuprinse în sentința civilă nr. 180 din 04.02.2022, cu privire la respingerea capătului de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x/10.04.2020 și a Dispoziției de soluționare a contestației au caracter definitiv, acestea nemaiputând fi criticate prin cererea de recurs ce vizează soluția pronunțată în cele de al doilea ciclu procesual. Având în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", instanța de fond, în rejudecare, a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare, analizând în cel de al doilea ciclu procesual doar aspectele legate de Înștiințarea de plată și Raportul de solduri din 10.04.2020, celelalte aspecte referitoare la Decizia de impunere nr. x/10.04.2020 și a Dispoziției de soluționare a contestației fiind deja soluționate în mod definitiv prin sentința nr. 180 din 04.02.2022 (nerecurată sub aceste aspecte). În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a statuat în sensul că, în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Nefiind întrunite motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să respingă recursul ca nefondat.