ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4838/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, din data de 08 iulie 2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Comuna Cogealac, a solicitat:

- anularea Deciziei de impunere nr. x/23.03.2016, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac;

- anularea înștiințării de plată nr. x/23.03.2016, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac;

- anularea înștiințării de plată fără număr din data de 17.03.2016;

- anularea Deciziei Primarului Comunei Cogealac nr. 3985/26.04.2016 privind soluționarea contestației administrativ-fiscale formulate de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere și înștiințărilor de plată;

- obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 475 din 04 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei A. S.A., formulată în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac, Primarul Comunei Cogealac, a anulat decizia de impunere nr. x/23.03.2016, înștiințarea de plată nr. x/2016, înștiințarea din 17.03.2016 și decizia nr. 3895/26.04.2016 emise de către pârâți, în ceea ce privește obligația fiscală de plată a impozitului pe clădiri pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene și a obligat pârâții la 5233,35 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva sentinței civile nr. 475 din 04 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Comuna Cogealac, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 martie 2021, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A., Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenții-pârâți preiau aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurenți.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenții-pârâți au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât recurenții-pârâți nu s-au conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A. și va constata nul recursul declarat de pârâții Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Comuna Cogealac.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-pârâți la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv onorariu de avocat redus, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile de la dosarul instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A.

Constată nul recursul declarat de pârâții Primarul Comunei Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Comuna Cogealac împotriva sentinței civile nr. 475 din 04 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții-pârâți la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.