ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5543/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții, Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac a solicitat: anularea actului administrativ nr. 6482/13.06.2016, emis de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac; anularea Deciziei nr. 7655/25.08.2016, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluționarea contestației nr. 7446/16.08.2016 formulate de A. împotriva Actului atacat; anularea înștiințării de plată fără număr din data 24.08.2016, emise de Comuna Cogealac - prin Primar, comunicate prin Adresa nr. x/24.08.2016; anularea Deciziei nr. 9118/29.09.2016, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluționarea contestației nr. 8593/21.09.2016 formulate de A. împotriva înștiințării de plată; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei de față,

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 22 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții, Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac, a anulat Înștiințarea nr. 6482/13.06.2016, Decizia nr. 7655/25.08.2016, Înștiințarea fără număr din data de 24.08.2016 și Decizia nr. 9118/29.09.2016, a obligat pârâta la plata sumei de 17311,9 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 22 din 03 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal au formulat apel pârâtele Comuna Cogealac prin primar, Primăria Comunei Cogealac prin primar și Primarul Comunei Cogealac susținând în esență, următoarele.

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percepe impozit, deoarece sunt construcții situate deasupra solului; legea nu impune o anumită denumire sau folosință a acestor clădiri; servesc la adăpostirea de instalații, echipamente și alte asemenea; elementele structurale de bază sunt pereții și acoperișul, indifirent de materialele din care sunt construite.

Ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor Codul fiscal, în Monitorul Oficial al României nr. 632/18/09/2014 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei nr. 5/2014 a Comisiei Fiscale centrale.

Prin Decizia nr. 5/2014, Comisia Fiscală Centrală a decis faptul că turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum acestea sunt definite la art. 249 din Lege anr. 151/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Susțin pârâtele că cele cuprinse în Decizia nr. 5/2014 nu fac decât să indice în mod clar ceea ce era deja stabilit anterior prin dispozițiile art. 249 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Raportat la aceste aspecte, se apreciază că înregistrarea și debitarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, a tardivității și nulității recursului formulat în cauză.

Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, în ceea ce ce privește excepția inadmisibilității căii de atac invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, instanța o va respinge, în considerarea următoarelor argumente.

Instanța reține că în cauză își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. întrucât ne aflăm în ipoteza în care, partea a denumit greșit calea de atac formulată, deși în hotărârea atacată a fost menționată corect calea de atac prevăzută de lege, caz în care, potrivit art. 152 din C. proc. civ., instanța constată că cererea pentru exercitarea căii de atac este valabil făcută, astfel că, instanța de control judiciar va dispune recalificarea căii de atac prevăzută de lege, conform dispozițiilor art. 457 alin. (4) în recurs.

În ceea ce privește excepția tardivității declarării recursului, instanța o va respinge în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)". Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută".

Înalta Curte reține că sentința nr. 22 din 03 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurenților-pârâți la data de 01 martie 2021.

Cererea de recurs a fost înaintată prin serviciul de poștă la data de 12 martie 2021.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost depus cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Înalta Curte urmează să respingă și excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L, constatând că recurenții-pârâți au formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

La data de 19.07.2016, Comuna Cogealac a comunicat reclamantei actul administrativ nr. 6482/13.06.2016, prin care i-a pus în vedere obligația de a debita pe 5 ani turnurile de susținere a turbinelor eoliene sens în care i-a solicitat să comunice în regim de urgență valoarea impozabilă a acestora la 31.12.2011, 31.12.2012 și 31.12.2013, precizându-se că în cazul în care nu va comunica datele solicitate, impunerea va fi calculată în baza declarației anterioare cu valorile declarate.

Reclamanta a formulat contestația administrativă nr. 7447/16.08.2016 împotriva actului menționat, solicitând revocarea acestuia. Contestația a fost respinsă prin Decizia nr. 7447/16.08.2016, în cuprinsul căreia s-a reținut pe de o parte, prin raportare la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul de Procedură Fiscală că obiectul contestației nu se circumscrie dispozițiilor legale iar pe de altă parte motivarea contestatoarei relativ la nelegala impozitare a turbinelor eoliene nu poate fi reținută având în vedere prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, autoritatea pârâtă a emis Înștiințarea de plată din data de 24. 08 . 2016, stabilind în sarcina reclamantă obligația de plată a sumei de 13.563.661 RON.

În cuprinsul Adresei nr. x/24.08.2016, de comunicare a înștiințării de plată, autoritatea a precizat că este vorba despre recalcularea impozitului pe clădiri, conform art. 215 alin. (1) din Legea 207/2015 pe cinci ani.

Prin Decizia nr. 9118/29.09.2019, pârâta a respins contestația nr. 8592/21.09.2016 formulată de reclamantă împotriva înștiințării de plată din data de 24.08.2016 reținând, în esență, pe de o parte că "art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu face diferență între materialele din care sunt construite aceste clădiri. Nu pot fi reținute susținerile contestatoarei, potrivit cărora turnul turbinei nu poate fi considerat clădire deoarece nu întrunește elementele de bază ale unei clădiri, fiind o construcție metalică. [...]", iar, pe de altă parte, că în Monitorul Oficial al României nr. 682/8.09.2014 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale, prin care s-a interpretat că turnurile de susținere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a constatat că actele prin care au fost stabilite impozite pe clădiri aferente turnurilor de susținere a turbinelor eoliene au fost emise în baza art. 249 din vechiul Codul fiscal respectiv art. 453 din Codul fiscal și în temeiul Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014.

Reține Înalta Curte că potrivit art. 249 alin. (5) Codul fiscal "în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri."

Totodată, se reține că prin Decizia nr. 2958/17.06.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile părților interesate, rămânând definitivă sentința civilă a Curții de Apel București nr. 3284/25.09.2017, prin care a fost anulată Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Criticile invocate de recurenți sunt nefondate, turnul de susținere a turbinelor eoliene neîncadrându-se în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal la momentul emiterii actelor administrative individuale atacate, având în vedere următoarele argumente.

Din interpretarea dispozițiilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal vechea reglementare, și ale art. 453 lit. b) Codul fiscal, noua reglementare, până la modificarea adusă de Legea nr. 285/2018, rezultă că elementele definitorii ale clădirii sunt (i) pereții și (ii) acoperișul. Or, turnul turbinei nu poate fi considerat clădire având în vedere că nu întrunește elemente de bază ale clădirii, respectiv nu are încăperi bine delimitate prin pereți și nici acoperiș, astfel cum, în mod corect, a reținut și Curtea de Apel prin sentința nr. 3284/2017, raționament validat de altfel de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, susținerile recurenților privind faptul că turnurile de susținere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor și pe perioada anterioară anului 2019, având în vedere faptul că prin Legea nr. 285/2018 s-a modificat art. 453 lit. b) din Codul fiscal, noua reglementare, sunt de asemenea nefondate, având în vedere următoarele: prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situația turnurilor de susținere a turbinelor eoliene. Per a contrario, anterior datei de 6 decembrie 2018, turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Legea nr. 285/2018, intrată în vigoare la data de 06.12.2018, modifică art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că încadrează începând cu data de 06.12.2018 în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal si construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut: în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înțeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susținere în noțiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. 285/2018), prin modificarea art, 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Însă includerea acestor construcții în definiția clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalității acestor acte, nefiind întrunite condițiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susținere ale turbinelor eoliene cu noțiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal și prin dispozițiile de la pct. 31 afin (6) lit. a) și g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În concluzie, pe perioada pentru care au fost stabilite obligațiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor, aspect reținut, în mod corect și în cuprinsul sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenți, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții - pârâți Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac și Primăria Comunei Cogealac, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității, tardivității și nulității recursului invocate prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurenții - pârâți Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac și Primăria Comunei Cogealac împotriva sentinței nr. 22 din 03 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - VECHE, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4614,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.