ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 03.08.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac anularea înștiințării de plată nr. x/10.02.2017, anularea înștiințării de plată nr. x/21.02.2017, anularea actelor/operațiunilor premergătoare reprezentate de raportul solduri din data de 06.02.2017, emise de Comuna Cogealac - prin Primar, anularea deciziei nr. 2858/23.03.2017, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluționarea contestației nr. 2603/16.03.2017 formulate de A. împotriva înștiințărilor de plată și obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată. 1.

La termenul din 22.02.2021 reclamanta a precizat obiectul acțiunii, în sensul restrângerii acestuia, arătând că înțelege să solicite anularea înștiințărilor de plată și a deciziei exclusiv în ceea ce privește sumele calculate cu titlu de impozit aferent turnurilor de susținere a turbinelor eoliene. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 54 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac și a anulat în parte decizia nr. 2858/23.03.2017, înștiințările de plată nr. x/10.02.2017 și nr. y/21.02.2017 și actele și operațiunile premergătoare, reprezentate de raportul de solduri din 06.02.2017, exclusiv în privința impozitului stabilit în sarcina reclamantei pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene. Prin aceeași hotărâre, prima instanță a obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 6234,56 RON (taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON și onorariu de avocat în cuantum de 6134,56 RON).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus, au declarat recurs reclamanta A. S.A. și pârâții Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac. 3.1. Prin calea de atac întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și îndreptată împotriva considerentelor sentinței civile nr. 54 din data de 22.02.2021 prin care instanța a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de societate, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputația plății", recurenta - reclamantă A. S.A. a solicitat înlăturarea unor astfel de considerente și înlocuirea acestora în sensul că, față de incidența motivului de anulare privind neîncadrarea turnurilor de susținere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, motivul subsidiar privind greșita imputație a plăților nu se mai impunea a fi analizat, precum și în sensul că, față de lipsa administrării unor probe specifice, argumentul subsidiar privind greșita imputație a plăților nu putea fi, oricum, analizat pe fond. Totodată recurenta - reclamantă a apreciat că se impune menținerea în integralitate a soluției din cuprinsul dispozitivului sentinței recurate ca legală și temeinică și obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea litigiului de față în recurs. În susținerea recursului promovat, urmare unei succinte prezentări a cadrului procesual obiectiv și a soluției primei instanțe, recurenta - reclamantă a arătat, în esență, că, exclusiv cu privire la considerentele a căror înlăturare a fost solicitată, instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și dispozițiile art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în vigoare la data emiterii actelor atacate, câtă vreme, față de incidența principalului motiv de anulare privind neîncadrarea turnurilor de susținere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, nu se mai impunea ca instanța de fond să facă referiri la motivul de anulare privind greșita imputație a plăților efectuată de autoritate, acestea fiind nerelevante și superflue față de caracterul subsidiar al acestui motiv de anulare invocat. În acest sens, recurenta a arătat că, în contextul în care instanța a reținut că societatea nu datora impozit pe clădiri pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene, un astfel de aspect era suficient pentru a genera anularea actelor atacate, orice referire la modul de imputație a plăților constituind, în realitate, o motivare contradictorie celei deja date argumentului principal, câtă vreme o astfel de chestiune presupunea, drept premisă de bază, caracterul datorat al impozitului analizat din perspectiva imputației plății. Printr-un alt set de critici recurenta - reclamantă a arătat că, prin reținerea considerentelor sus menționate, instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, mai precis prevederile art. 254 C. proc. civ., câtă vreme a înțeles să analizeze motivul subsidiar de anulare privind imputația plății, deși la termenul de judecată din data de 22.02.2021 a respins proba cu expertiza în specialitatea contabilitate și fiscalitate, solicitată de societate. În opinia recurentei, în lipsa administrării unor probe specifice, argumentul subsidiar privind greșita imputație a plăților efectuată de autoritate nu putea fi analizat. Nu în ultimul rând, recurenta a învederat că instanța de fond a analizat trunchiat argumentele invocate de către societate, raportându-se doar la anumite aspecte, fără a realiza o analiză globală a tuturor susținerilor societății cu privire la greșita imputație a plăților. Instanța de fond ar fi trebuit să indice care sunt motivele pentru care a considerat neîntemeiate celelalte susțineri cu privire la greșita imputație și nu doar să extragă din context anumite aspecte, fără o analiză efectivă pe fond și fără administrarea de probatorii. 3.2. În cauză au declarat recurs și pârâții Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac, care, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitate casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, argumentând în sensul unei nelegalități a sentinței date de prima instanță ce ar deriva din greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Au arătat recurenții că obligațiile fiscale contestate de reclamantă au fost calculate și stabilite de către auditorul public extern, Camera de conturi Constanța în anul 2016, prin decizia nr 33/2016, în cuprinsul căreia s-a reținut că UAT Cogealac avea obligația de a impozita turnurile de susținere a turbinelor eoliene, nu doar prin raportare la decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, ci și prin raportare la dispozițiile Codul fiscal. În opinia recurenților, prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percepe impozit, deoarece sunt construcții situate deasupra solului, legea nu impune o anumită denumire sau folosință a acestor clădiri, servesc la adăpostirea de instalații, echipamente și alte asemenea și elementele structurale de bază sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Au mai subliniat recurenții că sus indicata prevedere legală nu face distincție între materialele din care trebuie să fie ridicată construcția, fiind irelevant că stâlpii sunt construcții metalice. Printr-un alt set de argumente, recurenții au subliniat natura juridică a deciziei nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale, de act interpretativ, și au criticat eficiența pe care prima instanță a dat-o, în cauza pendinte, hotărârilor judecătorești prin care a fost anulată o atare decizie a Comisiei fiscale centrale. Făcând trimitere la prevederile art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 285/2018, recurenții au apreciat că, atâta vreme cât turbinele eoliene au același plan, aceeași structură, construcție și utilitate atât în prezent, cât și la momentul la care au fost ridicate și puse în funcțiune, nu se impune o diferență de tratament fiscal al acestora, prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal impunându-se a fi interpretate în sensul includerii turnurilor de susținere a turbinelor eoliene în categoria construcțiilor. Totodată, recurenții au argumentat și în sensul că modalitatea de întocmire a actelor fiscale a fost una conformă dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Apărările formulate în cauză Recurenta - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului declarat de recurenții - pârâți Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac, susținând că argumentele invocate prin memoriul de recurs nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, în timp ce calea de atac exercitată de pârâții Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac este nefondată, pentru următoarele considerente: Observând aspectele evocate de recurenți prin memoriile de recurs depuse în cauză, în special faptul că recurenții - pârâți Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac au formulat cale de atac împotriva manierei în care prima instanță a dezlegat chestiunea de drept principală, privind aplicarea prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, solicitând casarea în tot a sentinței recurate, în timp ce recurenta - reclamantă A. S.A. a solicitat doar înlăturarea considerentelor prin care instanța a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de societate, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputația plății", cerând, totodată menținerea în integralitate a soluției din cuprinsul dispozitivului sentinței recurate ca legată și temeinică, Înalta Curte apreciază că, pentru justa soluționare a cauzei se impune analiza, în primă fază, a recursului recurenților - pârâți și doar ulterior, a celui formulat de recurenta - reclamantă. A. Examinând sentința atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul criticilor invocate de recurenții - pârâți Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanță aplicând judicios dispozițiile art. 46 alin. (2) lit. d), e) și f) Codul de procedură fiscală și art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Răspunzând criticilor aduse de recurenți manierei în care prima instanță a dezlegat chestiunea modalității de întocmire a actelor fiscale atacate, Înalta Curte împărtășește concluzia judecătorului fondului privind incidența sancțiunea nulității actelor atacate față de existența unui viciu de formă, constând în lipsa unei motivări a acestora. Motivarea actelor administrative, reglementată de art. 46 alin. (2) lit. d), e) și f) Codul de procedură fiscală, reprezintă o condiție de validitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica, în chiar corpul actului, în mod neechivoc, expres și punctual obiectul actului administrativ fiscal, precum și elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate. Lipsa unor astfel de elemente din conținutul concret al actului administrativ răstoarnă prezumția de legalitate de care acesta se bucură și atrage sancțiunea nulității sale, emitentul actului administrativ neputându-se prevala de motivări sau elemente ori acte extrinseci actului administrativ, de alte motivări sau de motivări suplimentare, ori de temeiuri de drept noi, altele decât cele învederate în actul administrativ supus analizei. O abordare contrară, în sensul posibilității invocării sau suplinirii obligației de motivare prin trimiteri la înscrisuri echipolente ori extrinseci acestuia, ar contraveni principiilor legalității, stabilității și certitudinii circuitului fiscal. Analizând actele atacate, Înalta Curte constată că în cuprinsul acestora nu există o indicare punctuală a bazei de impozitare pentru fiecare perioadă impozabilă și nu există o individualizare a clădirilor cu privire la care a fost stabilit impozitul ori a cotelor de impozitare aplicate, neexistând nicio motivare în fapt și în drept. Lipsa unor astfel de elemente echivalează cu nemotivarea actelor administrative, după cum corect a reținut și judecătorul fondului. Se reține că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a acestuia este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența motivării favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al acestora. Prin urmare, întrucât motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ și reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto (după natura acestuia și contextul adoptării actului), iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului, cu o corectă aplicare și interpretare a legii, prima instanță a reținut existența unui viciu a actelor administrative atacate, apt a genera anularea înștiințărilor de plată nr. x/10.02.2017 și nr. y/21.02.2017 și a actelor și operațiunilor premergătoare, reprezentate de raportul de solduri din 06.02.2017, exclusiv în privința impozitului stabilit în sarcina reclamantei pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene, și, pe cale de consecință, anularea, în parte, a deciziei nr. 2858/23.03.2017 (emisă în soluționarea contestației administrative). Analizând, în continuare, raționamentul primei instanțe ce vizează efectele produse în cauza pendinte de sentința civilă nr. 3284/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 2598/2020, prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 și a Ordinului nr. 1210/2014, Înalta Curte apreciază că sunt corecte referirile pe care recurenții le fac la natura juridică a deciziilor Comisiei fiscale centrale, în sensul că acestea nu sunt acte administrative normative, ci reprezintă decizii interpretative, de adoptare a unor soluții unitare de aplicare a prevederilor legale, ce au forța similară și corespondentă unei decizii pronunțate într-un recurs în interesul legii (nefiind, astfel, incidente prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004). Cu toate acestea, argumentele antereferite nu sunt suficiente spre a genera reformarea hotărârii recurate, întrucât emiterea actelor administrative atacate a avut la bază (după cum s-a arătat în decizia nr. 2858/23.03.2017 de soluționare a contestației) interpretarea dată prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin decizia nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale. Nu se poate reține că aceste hotărâri judecătorești nu au legătură cu cauza pendinte, câtă vreme principala problemă de drept, pe fondul raportului juridic fiscal, este dacă impozitul pe clădiri a fost sau nu aplicat în mod legal turnurilor de susținere a turbinelor eoliene, iar prin decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În atare situație, în mod legal prima instanță a dat eficiență, în cauză, dezlegărilor date în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămase definitive prin decizia nr. 2598/17.06.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, se reține că potrivit legii fiscale (forma în vigoare la data emiterii actului fiscal contestat), încadrarea în rândul construcțiilor a turnului de susținere al turbinei eoliene nu conduce, automat, la calificarea sa drept clădire în sens fiscal, conform art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind o sinonimie între cele două noțiuni, ci, mai degrabă, o relație de tip gen-specie, astfel încât orice clădire reprezintă, fără îndoială, o construcție, dar nu orice construcție poate fi o clădire, în sens fiscal. Turnul de susținere al turbinei eoliene nu prezintă caracteristicile unei clădiri, în sens fiscal, conform prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece, din perspectiva unui astfel de text normativ, asimilarea forțată a unor elemente componente ale echipamentului tehnologic complex reprezentat de turbina eoliană (ce cuprinde drept element component și turnul de susținere) cu noțiunile structurale de pereți și acoperiș nu este suficientă pentru a considera că turnul de susținere reprezintă o clădire, iar funcțiunea atribuită unei clădiri printr-un astfel de text normativ nu se regăsește în modalitatea în care este conceput echipamentului tehnologic complex reprezentat de turbina eoliană. Împrejurarea că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenții și-au structurat apărarea sau cu propriile convingeri ale acestora în aplicarea legii fiscale, așa cum rezultă din criticile formulate prin cererea de recurs, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sentinței recurate. Înalta Curte constată că susținerea recurenților (în sensul că anularea deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014 prin sentința civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel București nu ar influența cu nimic soluționarea prezentei cauze) este într-o vădită contradicție cu atitudinea Comunei Cogealac - Primăria Comunei Cogealac care, prin decizia nr. 2858/23.03.2017, în respingerea contestație administrative, s-a prevalat de această decizie a Comisiei fiscale centrale. Faptul că legiuitorul, prin Legea nr. 285/2018, a completat noțiunea de "clădire" din cuprinsul art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015, arătând că aceasta cuprinde "inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene" reprezintă o modificare legislativă ulterioară emiterii actelor administrative fiscale atacate. Totodată, existența unui audit extern realizat de Curtea de conturi Constanța (sub forma deciziei nr. 33/2016) nu reprezintă un temei suficient pentru emiterea unui act administrativ fiscal de stabilire a unor obligații cu titlu de impozit, câtă vreme interpretarea normei fiscale în sensul adoptat prin actul acestei autorități publice a fost infirmată printr-o hotărâre definitivă, ce se impune a fi respectată în prezenta cauză. În concluzie, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce, din perspectiva criticilor aduse de recurenții - pârâți, s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind dată, sub aspectul chestiunilor criticate de pârâți, cu legala interpretare și aplicare a normelor de drept material. B. Cât privește recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A, cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că, deși recurenta - reclamantă a subsumat criticile privind faptul că nu se mai impunea ca instanța de fond să facă referiri la motivul de anulare a actelor administrative atacate privind greșita imputație a plăților efectuată de autoritate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, prin astfel de critici, se invocă o încălcare a limitelor învestirii (în sensul art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), privite din perspectiva caracterului principal și subsidiar al motivelor de nulitate invocate, aspecte ce se circumscriu, în fapt, cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Analizând din această perspectivă antereferitele critici, Înalta Curte le găsește fondate, în contextul în care, din examinarea cererii de chemare în judecată, rezultă că nulitatea actelor atacate a fost solicitată, în principal, prin clamarea unei nelegalități a acestora ce ar deriva din emiterea lor cu încălcarea prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (reclamanta apreciind ca fiind nelegală încadrarea turnurilor de susținere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal). Criticile prin care a fost invocată o nelegalitate a actelor atacate ce ar deriva din eronata aplicare a prevederilor art. 165 Codul de procedură fiscală (referitoare la modul de aplicare a regulilor privind imputația plății) au avut, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, un caracter subsidiar, reclamanta alegând să învestească în mod secundar instanța cu analiza acestora și doar în ipoteza unei eventuale soluții de respingere, de către instanță, a motivelor de nelegalitate principale. Prin sentința civilă nr. 54 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dat, însă, eficiență criticilor principale, reținând ca fiind nelegală încadrarea turnurilor de susținere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, sens în care cererea de analizare a argumentelor de nelegalitate subsidiare privind imputația plății nu se mai impunea a fi examinată. În raport de astfel de aspecte, dată fiind maniera în care, prin manifestarea sa de voință, reclamanta a înțeles să învestească instanța, analiza pe care judecătorul fondului a realizat-o asupra argumentelor referitoare la modul de aplicare a regulilor privind imputația plății reprezintă o nerespectare a limitelor învestirii (în sensul art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) ce atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se casarea sentinței recurate în ceea ce privește considerentele sentinței prin care instanța a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de reclamantă, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputația plății", în sensul înlăturării unor astfel de considerente. Față de soluția indicată în paragrafele anterioare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza restului criticilor evocate de recurenta - reclamantă și subsumate de aceasta prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., ce privesc chestiuni subsidiare limitelor învestirii instanței de fond. În considerarea argumentelor expuse în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate din perspectiva criticilor de casare invocate de recurenții - pârâți Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac, va respinge recursul formulat de aceștia, ca nefondat, însă, reținând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în privința considerentelor sentinței civile nr. 54 din 22 februarie 2021 prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de reclamantă, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputația plății", va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., va casa în parte sentința recurată, va înlătură considerentele acesteia referitoare la imputația plăților și va menține, în rest, hotărârea recurată. Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata recurenta - reclamantă A. S.A., instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite în parte și va dispune obligarea recurenților - pârâți Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac și Primarul Comunei Cogealac la plata sumei 4000 RON către recurenta - reclamantă A. S.A., reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea facturilor seria x și a dovezilor de plată aferente, apreciind că, în raport de circumstanțele cauzei, precum și de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocațial de 7184,60 RON, solicitat de recurenta - reclamantă A. S.A., este vădit disproporționat.