ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3961/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Comuna Cogealac și Primăria Comunei Cogealac, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/19.05.2015, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac, anularea înștiințării de plată nr. x/19.05.2015, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac, anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 7296/28.07.2015 și obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 341 din 25 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea reclamantei fiind anulată Decizia de impunere nr. x/19.05.2015, Înștiințarea de plată nr. x/19.05.2015 și Decizia privind soluționarea contestației nr. 7296/28.07.2015, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac.

Împotriva sentinței civile nr. 341 din 25 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâtele Comuna Cogealac prin primar și Primăria Comunei Cogealac prin primar, precum și Primarul Comunei Cogealac, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., enunțând prevederile art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, recurenții au arătat că este nelegală soluția primei instanțe de anulare a deciziei de impunere pe motiv că turnurile de susținere nu erau construcții supuse impozitării anterior anului 2018.

În opinia recurenților, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percep impozite, iar anularea Deciziei Comisiei Fiscale nr. 5/2014 nu influențează cu nimic soluționarea prezentei cauze.

Menționând că turnuri au același plan, aceeași structură, construcție și utilitate în prezent așa cum aveau și la momentul la care au fost ridicate și puse în funcțiune, structura și modalitatea de proiectare a lor rămânând neschimbată, s-a arătat că este absurd a considera că nu erau construcții supuse impozitării anterior anului 2018, dar după decembrie 2018, când s-a prevăzut clar în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse și turnurile de susținere ale turbinelor eoliene, să se rețină că acestea sunt supuse impozitării.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de către Primarul Comunei Cogealac și excepția nulității recursului formulat de Primăria Comunei Cogealac și Comuna Cogealac, prin primar.

Pe fond a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

În ședința publică din 15 septembrie 2021 Înalta Curte a respins excepțiile invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, respectiv excepția inadmisibilității recursului declarat de Primarul Comunei Cogealac și excepția nulității recursului formulat de Primăria Comunei Cogealac și Comuna Cogealac, prin primar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 19.05.2015, pârâta Primăria Comunei Cogealac a emis Decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 4591, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum total de 2.746.389 RON, cu titlul de impozit clădiri aferent turnurilor de susținere a turbinelor eoliene.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație fiscală, aceasta fiind respinsă prin Dispoziția de soluționare a contestației nr. 7296/28/07/2015 emisă de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac, în cuprinsul căreia s-a reținut, în esență, pe de o parte că "Art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu face diferență între materialele din care sunt construite aceste clădiri, iar pe de altă parte, că în Monitorul Oficial al României nr. 682/8.09.2014 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale, prin care s-a interpretat că turnurile de susținere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta A. S.R.L. cu controlul de legalitate al Deciziei de impunere nr. x/19.05.2015, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac, al Înștiințării de plată nr. x/19.05.2015, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac și al Deciziei privind soluționarea contestației nr. 7296/28.07.2015, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum total de 2.746.389 RON, cu titlul de impozit clădiri aferent turnurilor de susținere a turbinelor eoliene.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia de impunere nr. x/19.05.2015, Înștiințarea de plată nr. x/19.05.2015 și Decizia privind soluționarea contestației nr. 7296/28.07.2015, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac, apreciind în esență că turnul turbinei, în perioada de referință, nu poate fi considerat clădire, având în vedere că nu întrunește elementele de bază ale clădirii, respectiv nu are încăperi bine delimitate prin pereți și nici acoperiș, astfel cum reclamă dispozițiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal.

Reține Înalta Curte că potrivit art. 249 alin. (5) Codul fiscal "în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri."

Totodată, se reține că prin Decizia nr. 2958/17.06.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile părților interesate, rămânând definitivă sentința civilă a Curții de Apel București nr. 3284/25.09.2017, prin care a fost anulată Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia de impunere nr. x/19.05.2015, s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligația de plată a sumei de 2.746.389 RON, reprezentând impozit datorat pe turnurile de susținere a turbinelor eoliene, aferent anului 2015, dată la care era în vigoare vechiul Codul fiscal.

Constată Înalta Curte că susținerea recurenților în sensul că anularea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 prin sentința civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel București nu influențează cu nimic soluționarea prezentei cauze este într-o vădită contradicție cu apărările formulate de aceștia prin întâmpinarea depusă la fond prin care s-au prevalat de această decizie a Comisiei Centrale Fiscale.

Instanța de fond a făcut o analiză a evoluției legislative în materia impozitării turbinelor eoliene făcând referire și la dispozițiile din noul Codul fiscal până la modificarea prin Legea 285/2018, însă a reținut că potrivit principiului neretroactivității legii, decizia legiuitorului prin care a decis că și construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene intră în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal, produce efecte numai pentru viitor, respectiv începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2018.

Faptul că legiuitorul prin Legea nr. 285/2018 a completat noțiunea de "clădire" din cuprinsul art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015, arătând că aceasta cuprinde "inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene" pe de o parte, reprezintă o chestiune de oportunitate legislativă, iar pe de altă parte, o modificare legislativă ulterioară emiterii actelor administrativ fiscale contestate și nu poate constitui "o situație absurdă" astfel cum susțin recurenții, întrucât conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Prin urmare, se reține că potrivit legii fiscale, forma în vigoare la data emiterii actului fiscal contestat, nu orice construcție este supusă impozitării ci numai acea construcție care are caracteristicile prevăzute în definiția citată: construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Împrejurarea că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenții și-au structurat apărarea sau cu propriile convingeri în aplicarea legii fiscale, așa cum rezultă din criticile formulate prin cererea de recurs, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Neîntemeiate se rețin și susținerile acestora în sensul că turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu au suferit vreo modificare structurală astfel încât, în opinia lor, și înaintea anului 2018 și după anul 2018 se califică drept clădiri impozabile, în contextul în care aplicarea dispozițiilor în materie a necesitat o interpretare a comisiei fiscale centrale, interpretare care a fost invalidată prin hotărâre judecătorească definitivă anterior menționată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Având în vedere această soluție, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurenților, care au formulat recurs privind modul de soluționare a fondului litigiului de către prima instanță, ceea ce a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, urmând a o încuviința, conform dovezii depusă de aceasta în dosarul de recurs, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de munca depusă de avocat, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea și noutatea litigiului.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenți, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Comuna Cogealac prin primar, Primăria Comunei Cogealac prin primar și de recurentul Primarul Comunei Cogealac, ca nefondate și va obliga recurenții la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Comuna Cogealac prin primar și Primăria Comunei Cogealac prin primar, împotriva sentinței nr. 341 din 25 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de recurentul Primarul Comunei Cogealac împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., în sumă de 5000 RON, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2021.