Decizia nr. 5837/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 71/2025 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2023, astfel cum a fost formulată și precizată, reclamantul UAT MUNICIPIUL SEBEȘ în contradictoriu cu pârâții Parohia Ortodoxă Sebeș I sector 1, Parohia Ortodoxă Sebeș I sector 2, Parohia Ortodoxă Sebeș II și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat anularea Deciziei nr. 10530/15.12.2022 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 71/2025 din data de 20 martie 2025, Curtea de Apel Alba Iulia- secția de contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea actiunii.

Cererea de recurs dedusă judecății Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sebes, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată și pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 10530/15.12.2022 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, în ceea ce privește retrocedarea imobilului, construcție (S+P+E) și teren în suprafață de 368 m.p., situat în municipiul Sebeș, județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top. Nou x, conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză extrajudiciară, întocmit de către expert A.. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În prealabil, recurenta a subliniat faptul că în imobilul care face obiectul prezentului dosar funcționează o unitate de învățământ, respectiv Liceul Tehnologic Sebeș, clasele I-IV, motiv pentru care solicită a se avea în vedere acest aspect esențial, nefiind vorba de un imobil obișnuit, ci de un imobil care are o destinație specială. Recurenta-reclamantă a susținut că, prin cererea de chemare în judecată inițială, a criticat decizia de retrocedare susținând, în esență, că pârâtele nu și-au dovedit calitatea de fost proprietar al imobilelor cu nr. top x, întrucât acestea, nefiind înscrise in CF x, nu puteau fi trecute în CF x Sebeș. La data de 4 noiembrie 2024, după efectuarea raportului de expertiză judiciară, a depus o precizare de acțiune prin care a micșorat câtimea petitului I, în sensul că a solicitat anularea Deciziei nr. 105307/15.12.2022 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în ceea ce privește retrocedarea imobilului, construcție (S+P+E) și teren în suprafață de 368 m.p.. situat în municipiul Sebeș. str. x. județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top, nou x, conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de către expert A.. A susținut că decizia de retrocedare a suprafeței de 368 mp din întregul imobil, este nelegală, fiind în contradicție cu textul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, nu s-a ținut cont de cele constatate de expert și că partea din imobil care nu se restituie - Corpul CI, Extinderea 1 și Extinderea 2 nu are căi de acces și nu este funcțională. Prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea formulată, iar recurenta critică această soluție, susținând că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, dar și dispozițiile pct. 6 din H.G. nr. 1164/2002 și prevederile art. 649, art. 650 C. civ. Instanța de fond a reținut, cu titlu prealabil, că retrocedarea a vizat doar imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din nr. cad. x. nr. topografic x și nu întregul imobil în suprafață desfășurată de 2397 mp înscris in CF x Sebeș care include și Extinderea nr. 1 (nr. top x) respectiv Extinderea nr. 2 (nr. top. x). În ceea ce privește ipoteza reglementată de art. 1 alin. (3) teza a II-a, instanța de fond reține că retrocedarea imobilului cu nr. topografic x (368 mp) nu a vizat și retrocedarea extinderilor în discuție, astfel încât pârâta Comisia Specială de retrocedare nu avea obligația stabilirii contravalorii adăugirilor în discuție. Sub acest aspect, susține recurenta-reclamantă că prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 stabilesc regula potrivit căreia imobilele care au aparținut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, se retrocedează foștilor proprietari. Alineatul 3 al articolul 1 al O.U.G. nr. 94/2000 instituie o excepție de la această regulă și anume ipoteza în care adăugirile aduse construcției depășesc 50% din aria desfașurată actuală. In această situație se consideră imobil nou în raport de cel preluat, neputându-se dispune retrocedarea. În cazul în care adăugirile nu depășesc 50% se preiau cu plată. Or, consideră ca fiind evident că prevederile alin. (3) sunt aplicabile în speță, întrucât, pe de o parte, au fost aduse adăugiri la imobil, iar, pe de altă parte, trebuie ținut cont de faptul că nu s-a retrocedat întregul imobil preluat, o parte din corpul CI rămânând în proprietatea Municipiului Sebeș, astfel că această parte din imobil trebuie considerată o adăugire. Din conținutul prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, anterior menționat, se conturează două soluții în cazul în care există adăugiri la construcțiile existente și anume: se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală; dacă adăugirile depășesc 50% din aria desfășurată actuală se consideră un imobil nou în raport cu cel preluat și nu se dispune retrocedarea. A reținut instanța că, în ceea ce privește noțiunea de imobil nou, edificarea Extinderii nr. 1 (nr. top x), respectiv a Extinderii nr. 2 (nr. top. x) nu este de natură a conduce per se la reținerea criticii de nelegalitate vizând existenta unui imobil nou (în care se include nr. topografic x) care nu poate face obiectul măsurii retrocedării potrivit art. 1 alin. (3) teza a III-a. Astfel, din calculele efectuate de instanță, total eronate, în opinia recurentei - reclamante și în contradicție totală cu cele din expertiză, instanța a reținut că suprafața cumulată a celor două extinderi (386,5 mp în opinia instanței, corect 452 mp - suprafața utila desfășurată conf. Raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni) nu depășește 50% din suprafața utilă desfășurată a construcției C1 pentru a deveni incidente prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2000. Instanța, deși a avut în vedere suprafața corpului C1 care nu se retrocedează, la calculul întregului imobil, în mod greșit a interpretat prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2000, în sensul că nu a considerat-o adăugire la imobil. Prin acest raționament eronat, instanța a calculat procentul adăugirilor ca și când acest corp de clădire se retrocedează, ceea ce denaturează însuși scopul legii și favorizează pârâtele de ordin 1-3 care au fost sancționate de comisie prin faptul că cererea de retrocedare acest imobil nu a putut fi luată în considerare fiind depusă în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Recurenta - reclamantă susține că suprafața desfășurată a adăugirilor trebuie să fie echivalentă cu cea a corpurilor care nu se restituie și anume 1031 mp (228 mp- Extindere 1+224 m-Extindere2+579 mp Corp CI neretrocedat). Potrivit pct. 6 din H.G. nr. 1164/2002, prin imobil nou în raport cu cel preluat, se înțelege acea construcție căreia, în raport cu forma inițială, i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfășurata actuală (etajări sau/și adăugiri de corpuri noi pe orizontală). Potrivit alin. (2) al pct. 6 din norme, nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat imobilul-construcție căruia i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct. In acest caz se va dispune retrocedarea în natură a suprafeței deținute în proprietate de solicitant la data preluării abuzive. Din prevederile alin. (1) și (2) ale pct. 6 din Norme, rezultă că pentru a fi considerat imobil nou în raport cu cel preluat trebuie îndeplinite două condiții esențiale și anume: adăugirile să reprezinte peste 50% din aria desfășurată actuală; adăugirile să nu poată fi utilizate distinct. In ipoteza în care adăugirile nu reprezintă 50% din suprafața desfășurată actuală și nu se pot utiliza distinct, potrivit alin. (3) al pot. 6 din Norme, beneficiarul retrocedării va redobândi dreptul de proprietate asupra întregului imobil, cu obligația de a plăti fostului proprietar contravaloarea acestora. Instanța a reținut că independent de suprafața cumulată a celor două extinderi (386,5 mp- eronată) sunt incidente dispozițiile pct. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.164 din 17 octombrie 2002, fiind în prezența unor adăugiri pe orizontală, în raport cu forma inițială, care pot fi utilizate distinct de imobilul retrocedat, respectiv de imobilul având nr. top x. Sub acest aspect, prima instanță a reținut că, prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, expertul B. a precizat că accesul la extinderile în discuție se poate realiza pe căile de acces (holurile și casa scării) respectiv prin trecerea acestora la bunuri comune indivize. Or, în primul rând, această reținere a instanței este greșită, deoarece nu se află în prezența unei extinderi doar pe orizontală, având în vedere că extinderile sunt pe orizontală și pe verticală, acestea având un regim de înălțime P+1, iar în ce privește Corpul CI avem un regim de înălțime S+P+l. În al doilea rând, instanța calculează suprafața celor două extinderi ținând cont de suprafața construită și nu de suprafața desfășurată, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2000 și cele ale pct. 6 din H.G. nr. 1164/2002, iar, potrivit Raportului de expertiza- Răspuns la obiecțiuni - suprafața desfășurată a celor două extinderi este de 452 mp (228 mp+224 mp) la care urmează a se adăuga și suprafața desfășurată a corpului CI care nu se retrocedează de 579 mp, rezultând o suprafață totală de 1031 mp. În al treilea rând, instanța a reținut eronat că extinderile pot fi utilizate distinct. Or, tocmai expertul în răspunsul la pct. 4.5 din Raportul de expertiză arată în mod clar că: "corpurile de clădire rămase neretrocedate (parte din corpul CI, Extinderea 1 și Extinderea 2) nu mai au acces "și nu pot fi utilizate distinct. Expertul a precizat în Răspunsul la obiecțiuni că se poate face o propunere ca holurile și casa scării să treacă la bunuri indivize comune, însă instanța nu putea să rețină în respingerea cererii recurentei motivarea că accesul la extinderile în discuție se poate realiza prin trecerea holurilor și a casei scărilor la bunuri comune indivize, fără a fi fost investită cu o astfel de cerere și fără ca pârâta să fie de acord cu această propunere. În condițiile în care căile de acces (holurile și casa scării) au fost atribuite exclusiv în proprietatea pârâtelor, prin respingerea acțiunii reclamantei, recurenta susține că nu se poate face o trecere a acestora ca bunuri indivize comune. Pârâtele nu au niciun interes să renunțe la dreptul de proprietate exclusivă asupra căilor de acces și hotărârea atacată nu poate constitui temei legal pentru obligarea pârâtelor să renunțe la proprietate. Prin urmare, instanța a dat o interpretare greșită a prevederilor legale, a motivat hotărârea pe o soluție propusă de expert și care nu a fost însușită de pârâte, nefiind corelată nici cu dispozițiile sentinței. Așa cum a fost exprimată opinia și în practica judiciară, recurenta susține că imobilele deținute în proprietate exclusivă (cum este cazul în speță) nu pot deveni bunuri indivize comune, întrucât aceasta presupune existenta unui bun asupra căruia titularii au un drept de proprietate comună, ceea ce nu este cazul în speță. Potrivit are. 649 alin. (1) lit. b) C. civ. sunt considerate părți comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel, scările și casa scărilor, holurile, subsolurile necompartimentate, iar, în conformitate cu prevederile art. 650 alin. (1) C. civ. "Părțile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosința exclusivă mimai dacă prin aceasta mi sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari." Astfel, deși instanța reține că accesul la extinderile în discuție se poate realiza pe căile de acces (holurile și casa scării) respectiv prin trecerea acestora la bunuri comune indivize și a respins acțiunea formulată, aceste spații rămânând în proprietatea exclusivă a pârâtelor, este evident că a interpretat greșit prevederile anterior menționate și lezează dreptul reclamantei de proprietate în sensul că nu poate utiliza sălile de clasă din Extinderea 1, Extinderea 2 și corpul C1 neretrocedat, neavând acces. Doar în cazul în care spațiile destinate accesului nu se retrocedau și comisia stabilea că acestea reprezintă bunuri indivize comune, instanța putea vorbi de existența unui acces pentru extinderi și pentru corpul neretrocedat. Prin respingerea acțiunii sale reclamanta se află în imposibilitate de a folosi sălile de clasă din cele două extinderi și din corpul C1 care nu se retrocedează și astfel i se încalcă dreptul său de proprietate. Instanța nu putea valida propunerea de retrocedare a comisiei, dată cu încălcarea drepturilor sale și a prevederilor art. 650 C. civ. Recurenta a mai arătat că cele trei corpuri de clădire care nu se retrocedează pot fi considerate imobil nou având în vedere următoarele considerente: suprafața corpurilor noi de clădire și a celei care nu se retrocedează, dacă se cad spațiile comune, reprezintă 53,71% din aria desfășurată actuală; așa cum a precizat expertul în Raportul de expertiză, la răspunsul la obiectivul 5, pentru corpurile de clădire noi precum și parte din corpul vechi neretrocedat nu se poate asigura funcționalitatea, acestea nemaiavând acces și doar pentru sălile de clasa 19 si 20 de la parter accesul se poate realiza pe intrarea secundara din capătul holului; nu se pot face propuneri de servitute căile de acces (holurile si casa scării), însă se poate face o propunere ca acestea sa treacă la bunurile indivize comune respectiv, astfel încât să se asigure accesul înspre sălile din corpurile de clădire care nu au fost retrocedate. Consideră recurenta ca fiind inadmisibil să achite o eventuală chirie pe bunuriLE indivize comune. Pârâtele de ordin 1-3 fiind obligate să mențină afectațiunea de școală timp de 10 ani în schimbul unei chirii, se pune problema folosirii imobilului după trecerea celor 10 ani, când nu mai subzistă obligativitatea menținerii clădirii cu destinația școală. In cazul în care nu se dorește închirierea clădirii care se retrocedează de către recurentă, spațiile de învățământ de care dispune UAT devin inutile, neavând căi de acces și neputând obține autorizație ISU. Susține astfel recurenta - reclamantă că, și în cazul în care suprafața nu ar fi depășit 50 % din suprafața utilă desfășurată, prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2000 tot erau incidente, în sensul că în acest caz adăugirile și corpul nou trebuiau preluate cu plată. Aceasta era soluția și în cazul în care nu s-ar scădea din Corpul CI retrocedat căile de acces. Suprafața corpurilor noi de clădire și a celei care nu se retrocedează, reprezintă 48,29% din aria desfășurată actuală. In această situație, având în vedere că imobilele nou construite și cel vechi care nu se restituie și nu sunt funcționale, neavând cale de acces, devine incidentă prevederea că adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, așa cum se prevede în art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2000 și pct. 6 alin. (3) din Norme. Si în acest caz decizia contestată este nelegală, Comisia urmând a dispune retrocedarea întregului imobil și preluarea cu plată a Extinderii 1, Extinderii 2 și corpului CI care nu s-a retrocedat prin decizia contestată, însă această soluție nu este viabilă, ținând cont că imobilul este folosit ca instituție de învățământ. Mai susține recurenta că instanța, în calculele efectuate pentru a stabili incidența prevederilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2005 a avut în vedere suprafața construită a extinderilor și nu suprafața desfășurată a acestora, or, este evident că toate calculele instanței sunt eronate și contrazic expertiza. Nu în ultimul rând, recurenta solicită a se avea în vedere faptul că din releveurile întocmite de expert, aceasta are în proprietate 11 săli de clasă care nu se retrocedează, Cancelarie, direcțiune, secretariat două săli de mese la subsol și 3 băi. Reclamantei i se pot acorda masuri reparatorii în echivalent, potrivit legii speciale. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sebes, au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări intimatele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare și Parohia Ortodoxă Sebeș I Sector 1, Parohia Ortodoxă Sebeș I Sector 2 și Parohia Ortodoxă Sebeș II. 4.1. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare Astfel, în cadrul întâmpinării sale intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală. A susținut, în esență, intimata - pârâtă că se încearcă în mod nepermis transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Această situație nu este posibilă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinței pronunțate. Recurenta-reclamantă nu a indicat în motivele de recurs ce reguli de procedură au fost încălcate ori greșit aplicate și care dintre acestea atrag sancțiunea nulității sentinței civile, iar modul în care instanța de fond apreciază materialul probator administrat în cauză nu poate fi considerat o încălcare a normelor legale aplicabile în speță Cu privire la primul motiv de recurs al recurentei-reclamante, referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare, intimata - pârâtă, invocând aceste dispoziții, dar și prevederile pct, 6 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, susține că, în lumina acestora, cât și a precizării de acțiune formulată de reclamantă, considerentele pe care instanța de fond le-a avut în vedere pentru a proceda la tranșarea situației de fapt, în mod licit și nepărtinitor, califică hotărârea ca fiind temeinică și legală. Însăși recurenta-reclamantă susține în cererea de recurs, că, pe de-o parte, imobilul construcție, obiect al prezentei cauze a suferit adăugiri ulterior preluării abuzive, însă numai o parte din acest imobil a făcut obiectul retrocedării în natură, respectiv partea veche din construcție. Consideră că recurenta-reclamantă în mod eronat susține greșita interpretare a dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, de către instanța de judecată, întrucât U.A.T. Municipiul Sebeș nu interpretează dispozițiile sus-menționate prin raportare la dispozițiile pct. 6, alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a ordonanței, care prevăd cât se poate de concis și fără echivoc că nu este considerat mobil nou în raport cu cel preluat, construcția căreia i-au fost adăugate corpuri suplimentare care pot fi utilizate distinct. In ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la presupusele erori de calcul ale instanței de fond, intimata - pârâtă subliniază că în raport de dispozițiile pct. 6 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a ordonanței, cărora atât intimata - pârâtă cât și instanța de fond le-au dat eficiență, sunt lipsite de relevanță atât timp cât extinderile pe care le-a suferit imobilul în cauză pot fi utilizate distinct. Mai mult decât atât, în cuprinsul recursului, U.A.T. Municipiul Sebeș își fundamentează susținerile folosindu-se de răspunsurile inițiale pe care expertul le-a formulat la obiectivele avute în vedere la întocmirea Raportului de expertiză, împrejurare care este de natură a deturna raționamentul avut în vedere de instanța de fond. Prima instanță și-a fundamentat soluția pe identificările și răspunsurile la obiecțiuni formulate ulterior de către expertul desemnat, prin care au fost relevate mijloacele prin care cele două extinderi ar putea fi folosite distinct de vechiul corp de clădire care a făcut obiectul retrocedării în natură. Cât privește criticile recurentei-reclamante care vizează modalitatea identificată de expert, menită să deservească utilizarea separată a extinderilor, respectiv prin trecerea holurilor și a casei scării ca bunuri comune indivize, invocând lipsa de interes a pârâtelor beneficiare ale cererii de retrocedare, la renunțarea benevolă a dreptului de proprietate exclusiv asupra acestor spații, susține intimata-pârâtă că la momentul formulării Răspunsului la obiecțiuni, niciuna dintre pârâte nu s-a opus propunerilor făcute de expertul desemnat prin intermediul unui act procedural. In acest context, consideră că argumentația recurentei-reclamante creează o falsă problemă, având în vedere că susținerile U.A.T. municipiul Sebeș nu au vocația de a califica hotărârea recurată ca fiind nelegală. Or, simplele nemulțumiri ale recurentei-reclamante cu privire la modul în care instanța de fond a apreciat materialul probator administrat la dosarul cauzei nu constituie per se un argument verosimil pentru promovarea căii extraordinare de atac a recursului. În ceea ce privește cea de-a doua critică a recurentei-reclamante, referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 649 și 650 din C. civ., preliminar, intimata - pârâtă susține că modul în care instanța de fond apreciază materialul probator administrat în cauză nu poate fi considerat o încălcare a normelor legale aplicabile în speță, așa încât alegațiile recurentei-reclamante nu pot fi luate în considerare în fundamentarea unui recurs pe motivul prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Intimata - pârâtă consideră că instanța de fond a tranșat, în mod nearbitrar și echitabil, situația de fapt dedusă judecății, așa încât alegațiile recurentei-reclamante invocate pe marginea interpretării dispozițiilor art. 649 și 650 din C. civ. de către instanța de fond, nu sunt verosimile, atâta timp cât delimitarea fizică și propunerea expertului sunt menite a deservi și proteja dreptul de proprietate al tuturor proprietarilor, U.A.T. Municipiul Sebeș susține, în mod eronat, că însăși propunerea expertului care a avut ca scop deservirea intereselor directe ale acesteia, este de natura a leza dreptul de proprietate al acesteia. 4.2. Întâmpinarea formulată de intimatele - pârâte Parohia Ortodoxă Sebeș I Sector 1, Parohia Ortodoxă Sebeș I Sector 2 și Parohia Ortodoxă Sebeș II La rândul lor, intimatele - pârâte Parohia Ortodoxă Sebeș I Sector 1, Parohia Ortodoxă Sebeș I Sector 2 și Parohia Ortodoxă Sebeș II, în cadrul unei întâmpinări comune, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca legală, a hotărârii recurate. Astfel, în ceea ce privește criticile care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale pct. 6 din H.G nr. 1164/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare, susțin intimatele că nu pot fi reținute ca fiind fondate. În lumina prevederilor mai sus arătate și având în vedere probatoriul administrat în cauză, nu există obligația preluării cu plată a extinderii edificate pe terenul identificat cu nr. top. x, întrucât acest corp de clădire se poate utiliza distinct, așa încât extinderea edificată ulterior preluării abuzive a rămas în proprietatea actualului deținător. Ca atare, susțin intimatele - pârâte că, în mod corect, Comisia Specială de Retrocedare a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul identificat cu nr. top. x, în suprafață de 114 mp., pe care este edificată extinderea școlii, construcția rămânând în proprietatea actualului deținător, respectiv a reclamantului (prin Decizia nr. 10531/15.12.2022, care nu a fost atacată de reclamantă, în calitate de actual deținător). Din analiza probatoriului administrat în cauză nu se poate constata o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G nr. 94/2000, în sensul existenței obligației preluării cu plată a extinderii (adăugirii). Chiar reținând incidența acestei prevederi în soluționarea cererii de retrocedare, preluarea cu plată ar fi putut fi dispusă doar în privința extinderii edificate pe terenul identificat cu nr. top. x în suprafață de 114 mp., nu și a extinderii edificate pe terenul identificat cu nr. top. x, în suprafață de 112 mp. În cauza dedusă judecății, instanța a fost învestită cu anularea Deciziei nr. 10530/15.12.2022, iar ulterior prin precizarea de acțiune reclamantul UAT Municipiul Sebeș arată că înțelege să micșoreze câtimea petitului 1, solicitând anularea deciziei atacate doar în privința imobilului construcție (S+P+E) și teren în suprafață de 368 mp. (parte din imobilul identificat cu nr. cadastral x, respectiv cu nr. top. nou x, conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză extrajudiciară, întocmit de expert tehnic judiciar A.). Obiectul prezentului dosar nu vizează imobilul înscris sub nr. 264 (care face obiectul dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Sebeș, cu termen la data de 09.09.2025), astfel că Extinderea edificată pe parte din nr. top. x și parte din construcția veche CI aflată pe nr. top. x nu fac obiectul deciziei atacate și nici al prezentei cauze. Susținerile reclamantului referitoare la faptul că suprafața corpurilor noi de clădire și a celei care nu se retrocedează, dacă se scad spațiile comune ar reprezenta 53,71% din aria desfășurată actuală, sunt netemeinice. În calculele efectuate, reclamanta include, în mod eronat, și parte a construcției vechi CI (identificată cu nr. top. nou x) care nu face obiectul deciziei atacate; față de prevederile alin. (3) al art. 1 din O.U.G nr. 94/2000, republicată, imobilul trebuie să fie "nou în raport cu cel preluat"; or, partea construcției vechi CI (identificat cu nr. top. nou x) a fost preluată abuziv de la pârâtele parohii, făcând parte din incinta școlii și nu a fost construită de către reclamantă. Având în vedere suprafața utilă desfășurată a construcției C1, astfel cum rezultă din planșele releveu, instanța de fond, în mod corect, a reținut că nici în ceea ce privește această extindere nu se află în prezența unui imobil nou astfel cum este definit de pct. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.164 pentru aprobarea Normele Metodologice de aplicare a O.U.G nr. 94/2000, republicată. Sub același aspect, în mod corect, instanța de fond a reținut că nici suprafața cumulată a celor două extinderi (386,5 mp.) nu depășește suprafața de 50% din suprafața utilă desfășurată a construcției CI (1548,0 mp.) pentru a deveni incidente art. 1 alin. (3) din O.U.G nr. 94/2000. Instanța de fond a reținut, în mod corect, că "independent de suprafața cumulată a celor două extinderi (386,5 mp.) în cauză sunt incidente dispozițiile pct. 6 alin. (2) din H.G nr. 1.164/2002, respectiv că ne aflăm în prezența unor adăugiri pe orizontală în raport de forma inițială, care pot fi utilizate distinct de imobilul retrocedat respectiv de imobilul având nr. top. x, sens în care instanța a reținut că, prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, expertul a precizat că accesul la extinderile în discuție se poate realiza pe căile de acces (holurile și casa scării), respectiv prin trecerea acestora la bunuri indivize comune". Ca urmare, intimatele - pârâte parohii susțin că soluția instanței de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, astfel că, în mod corect, instanța de fond a reținut caracterul nefondat al criticilor de nelegalitate vizând încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G nr. 94/2000, republicată. În ceea ce privește critica recurentei conform căreia instanța de fond a constatat că extinderile pot fi utilizate distinct, susțin intimatele - pârâte că aceasta nu poate fi reținută ca fiind fondată, întrucât este eronată susținerea reclamantului privind constatarea de către expertul judiciar că extinderile nu pot fi utilizate distinct; astfel, solicită a se observa că, în cuprinsul Raportului de expertiză tehnică, la pct. 4.5 indicat de reclamantă nu se regăsește o astfel de constatare a expertului tehnic judiciar. Expertul tehnic judiciar ing. B. identifică o soluție de rectificare a aliniamentului dintre punctele G-F, care "să aibă la toate nivelele următorul traseu: G-G1-G2-G3, astfel încât să se mențină suprafața de 368 mp. la Corp CI identificat cu nr. top nou x si suprafața de 193 mp. la Corp CI cu nr. top. nou x, iar noul traseu propus (printr-o mică rectificare) să nu mai împartă sălile de clasă într-o formă greu de aplicat"'. Mai mult, expertul tehnic judiciar arată că în expertiza tehnică extrajudiciară "expertul A. a făcut o identificare a terenurilor și a construcțiilor existente pe acestea, cu propunere de retrocedare în raport cu amplasamentele nr. topografice vechi". Delimitarea construcției prin propunerile de dezmembrare efectuate în raportul de expertiză extrajudiciară și menținute în raportul de expertiză judiciară (cu mica rectificare propusă pentru aplicabilitatea practică) ține seama de interesele concrete ale părților și asigură respectarea dreptului de proprietate al parohiilor Analizând delimitarea fizică propusă, instanța de fond a constatat, în mod corect, că delimitarea limitei de proprietate prin pct. F-G din planșe și suprapunerea limitei de proprietate pe sala 18 și sala 33 reprezintă, eventual, un inconvenient al folosirii dreptului de proprietate de către parohii și nu exercitarea dreptului de proprietate de către reclamantă, reținând, în mod corect că, în condițiile în care intimatele - pârâte parohii nu au criticat delimitarea fizică a imobilului având nr. top. x de imobilul cu nr. top. x și extinderile nr. 1 și 2, delimitarea fizică propusă nu este de natură a atrage nelegalitatea actului administrativ în discuție. Ca atare, susțin acestea că nu poate fi reținută ca fondată critica reclamantei privind lezarea dreptului de proprietate, în sensul că nu pot utiliza sălile de clasă din Extinderea 1, Extinderea 2 și Corpul CI neretrocedat, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește Extinderea 2 (identificată cu nr. top. nou x) și Corpul CI neretrocedat (identificată cu nr. top. nou x), acestea sunt deținute de reclamantă fără nici un titlu, fiind preluate abuziv de la intimatele - pârâte (acțiunea de revendicare a acestora face obiectul dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Sebeș, cu termen la data de 09.09.2025). De altfel, chestiunea accesului la partea de imobil neretrocedat este o chestiune ce ține de dreptul comun și trebuie soluționată conform normelor de drept civil care reglementează astfel de situații. Astfel, criticile privind faptul că retrocedarea nu ține cont de funcționalitatea construcțiilor și buna desfășurare a procesului de învățământ sunt nefondate față de menținerea afectațiunii de interes public de școală, pe o perioadă de 10 ani de la data emiterii deciziei, obligație instituită în sarcina pârâteor prin art. 3 al deciziei atacate. Prin adresa nr. x/29.11.2022, Municipiul Sebeș a comunicat faptul că dorește menținerea afectațiunii de interes public pe o perioadă de 10 ani, deoarece în imobil se desfășoară activități de învățământ. Afectațiunea de utilitate publică a construcției CI nu justifică, însă, respingerea cererii de restituire în natură a imobilului și acordarea de măsuri compensatorii, așa cum solicită reclamantul. Prin urmare, initmateie - pârâte parohii solicită a se constata că, în mod corect, la momentul soluționării cererii de retrocedare, Comisia Specială de Retrocedare a avut în vedere principiul prevalentei restituirii în natură consacrat de art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Cererea de retrocedare a fost soluționată de Comisia Specială de Retrocedare în modalitatea reglementată de art. 1 alin. (10) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Răspunsul la întâmpinări Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus Răspuns la întâmpinarea formulată de intimatele - pârâte, în cadrul căreia arată că achiesează la considerentele acestora, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală. Recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Sebeș, deși i-au fost în mod legal comunicate ambele întâmpinări depuse de intimatele - pârâte, nu a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. II.1. Elemente de fapt reținute de prima instanță Prin cererea de retrocedare înregistrată sub nr. x/26.01.2006, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia a solicitat pentru Parohia Ortodoxă Română Sebeș restituirea imobilului, construcție și teren aferent, situat în localitatea Sebeș, str. x, jud. Alba, înscris în CF nr. x a loc. Sebeș, nr. top x - grădină intravilan, în suprafață de 845 mp și nr. top. x și y - școală și curte, în suprafață de 230 mp respectiv 281 mp transcrise din CF nr. x Sebeș. Prin Decizia nr. 10530/15.12.2022 s-au retrocedat pârâtelor Parohia Ortodoxă Sebeș I Sector 1, Parohia Ortodoxă Sebeș Sector 2 și Parohia Ortodoxă Sebeș II următoarele imobile: - imobilul teren în suprafață de 603 m.p., situat în municipiul Sebeș, județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top. nou x conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de către expert A.; - imobilul teren în suprafață de 29 m.p., situat în municipiul Sebeș, județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top. nou x, conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de către expert A.; - imobilul, construcție (S+P+E) și teren în suprafață de 368 m.p., situat în municipiul Sebeș, județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top. nou x, conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de către expert A.; - imobilul teren în suprafață de 80 m.p., situat în municipiul Sebeș, județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top. nou x, conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de către expert A.. Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta UAT Municipiul Sebeș a criticat soluția de retrocedare susținând, în esență, că pârâtele nu și-au dovedit calitatea de fost proprietar al imobilelor cu nr. top x, întrucât acestea nefiind înscrise în CF x nu puteau fi trecute în CF x Sebeș. La data de 4 noiembrie 2024, reclamantul UAT Municipiul Sebeș a depus la dosar precizare de acțiune prin care înțelege să micșoreze câtimea petitului 1 în sensul că solicită anularea Deciziei nr. 10530/15.12.2022 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în ceea ce privește retrocedarea imobilului, construcție (S+P+E) și teren în suprafață de 368 m.p., situat în municipiul Sebeș, județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top. nou x, conform Anexei nr. 1 la Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de către expert A.. Prima instanță, având în vedere precizarea de acțiune din data de 04 noiembrie 2024, a analizat legalitatea actului administrativ contestat strict sub aspectul retrocedării imobilului, construcție (S+P+E) și teren în suprafață de 368 m.p., situat în municipiul Sebeș, județul Alba, înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din imobilul identificat cu nr. cad. x, identificat cu nr. top. nou x. Prin acțiunea formulată în fața primei instanțe, recurenta a susținut că decizia de retrocedare a suprafeței de 368 mp din întregul imobil, este nelegală, fiind în contradicție cu textul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, nu s-a ținut cont de cele constatate de expert și că partea din imobil care nu se restituie - Corpul CI, Extinderea 1 și Extinderea 2 nu are căi de acces și nu este funcțională. Prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea formulată, iar recurenta critică această soluție, susținând că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, dar și dispozițiile pct. 6 din H.G. nr. 1164/2002 și prevederile art. 649, art. 650 C. civ. II.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentă și a apărărilor intimaților Înalta Curte constată, cu prioritate, că recurenta nu a mai criticat în recurs respingerea de către prima instanță a motivului de nulitate referitor la nedovedirea dreptului de proprietate și nici a celui referitor la lipsa dovezii preluării abuzive a imobilului solicitat; ca urmare, acestea au rămas definitiv respinse de către prima isntanță, ca nefondate. În drept, conform prevederilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 94/2000: "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (1 indice 1) Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație. Prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). (2) Regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială. (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi*). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50 % din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea." Potrivit pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.164 din 17 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare: "Prin imobil nou în raport cu cel preluat se înțelege acea construcție căreia, în raport cu forma inițială, i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfășurată actuală (etajări sau/și adăugiri de corpuri noi pe orizontală). Nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat imobilul-construcție căruia i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în natură a suprafeței deținute în proprietate de solicitant la data preluării abuzive. În cazul imobilelor-construcții la care s-au efectuat adăugiri ulterior preluării abuzive, dar care nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală, beneficiarul retrocedării va redobândi dreptul de proprietate asupra întregului imobil, cu obligația de a plăti fostului proprietar contravaloarea acestora. Astfel, prin decizia Comisiei speciale de retrocedare sau a unității deținătoare prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, fostul deținător va deveni titularul unui drept de creanță în ceea ce privește contravaloarea adăugirilor. Valoarea adăugirilor se stabilește printr-o expertiză extrajudiciară efectuată de beneficiarul retrocedării, la care va participa și fostul deținător. Litigiile se vor soluționa potrivit dreptului comun." Într-o primă critică, recurenta a arătat că a reținut prima instanța că, în ceea ce privește noțiunea de imobil nou, edificarea Extinderii nr. 1 (nr. top x) și a Extinderii nr. 2 (nr. top. x) nu este de natură a conduce per se la reținerea criticii de nelegalitate vizând existenta unui imobil nou (în care se include nr. topografic x) care nu poate face obiectul măsurii retrocedării potrivit art. 1 alin. (3) teza a III-a. Astfel, din calculele efectuate de instanță, total eronate, în opinia recurentei - reclamante, și în contradicție totală cu cele din expertiză, instanța a reținut că suprafața cumulată a celor două extinderi (386,5 mp în opinia instanței, corect 452 mp - suprafața utila desfășurată conf. Raportului de expertiză - răspuns la obiecțiuni) nu depășește 50% din suprafața utilă desfășurată a construcției C1 pentru a deveni incidente prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 94/2000. În ceea ce privește criticile de nelegalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Înalta Curte constată că în mod corect a statuat prima instanță faptul că atâta timp cât retrocedarea a vizat doar imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Sebeș, parte din nr. cad. x, nr. topografic x și nu întregul imobil în suprafață desfășurată de 2397 mp înscris în CF x Sebeș - care include și Extinderea nr. 1 (nr. top x) respectiv Extinderea nr. 2 (nr. top. x) -, pârâta Comisia Specială de retrocedare nu avea obligația stabilirii contravalorii adăugirilor în discuție. Referitor la suprafața ocupată de către construcțiile noi, în mod corect a reținut prima instanță că suprafața extinderilor se impune a se stabili prin identificarea fiecărei extinderi în parte și raportarea suprafeței obținute la suprafața totală a imobilului. Sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță că ceea ce trebuie verificat este aspectul dacă suprafața cumulată a celor două extinderi (386,5 mp) depășește sau nu suprafața de 50% din suprafața utilă desfășurată a construcției C1 (1548,0 mp) pentru a deveni incidente art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94 din 29 iunie 2000. Astfel, acest raționament al primei instanțe este corect și validat de Înalta Curte prin prezenta decizie. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prima instanță a avut în vedere suprafețele indicate conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, respectiv pentru Extinderea nr. 1 identificată cu nr. top nou x în suprafață de 114 mp reprezentată prin punctele topografice de contur B-C-D-M-L-B a avut în vedere o suprafață utilă desfășurată de 192,70 mp, iar pentru Extinderea nr. 2 identificată cu nr. top nou x în suprafață de 112 mp reprezentată prin punctele topografice de contur G-H-K-J-A-G a avut în vedere o suprafață utilă desfășurată de 193,8 mp, deci 386,5 mp cumulat. Or, recurenta a invocat faptul că, potrivit Raportului de expertiza- Răspuns la obiecțiuni - suprafața desfășurată a celor două extinderi este de 452 mp (228 mp+224 mp). În motivarea sentinței nu se face referire la vreun argument pentru care au fost avute în vedere suprafețele din raportul de expertiză ca fiind cele corecte în detrimentul celor din răspunsul la obiecțiuni, deși reprezenta un aspect de fapt important pentru soluționarea cauzei, aspect de fapt ce nu poate face obiectul unor clarificări în recurs. Astfel, deși se invocă de către intimate faptul că se antamează situația de fapt prin motivele de recurs, tocmai împrejurarea că situația de fapt (suprafața desfășurată efectivă a extinderilor) nu este lămurită pe deplin face imposibilă exercitarea controlului de legalitate asupra sentinței recurate. Ca urmare, această critică fiind fondată, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lămurirea aspectelor de fapt mai sus menționate, respectiv motivarea opțiunii pentru una sau alta din cele două calcule efectuate în cadrul probei cu expertiza deja câștigată cauzei. Chiar dacă în final suprafața concretă a extinderilor pare să nu depășească procentul prevăzut de lege pentru a se considera ca fiind imobil nou (analiza efectivă urmând a fi efectuată după rejudecare și stabilirea suprafețelor exacte), acuratețea juridică impune casarea cu trimitere pentru completa lămurire a situației de fapt. Într-un al doilea motiv de casare, recurenta a criticat faptul că prima instanță a reținut că, independent de suprafața cumulată a celor două extinderi, sunt incidente dispozițiile pct. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.164 din 17 octombrie 2002, fiind în prezența unor adăugiri pe orizontală, în raport cu forma inițială, care pot fi utilizate distinct de imobilul retrocedat, respectiv de imobilul având nr. top x. Sub acest aspect, prima instanță a reținut că, prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, expertul B. a precizat că accesul la extinderile în discuție se poate realiza pe căile de acces (holurile și casa scării) respectiv prin trecerea acestora la bunuri comune indivize. Or, susține recurenta că, în primul rând, această reținere a instanței este greșită, deoarece nu se află în prezența unei extinderi doar pe orizontală, având în vedere că extinderile sunt pe orizontală și pe verticală, acestea având un regim de înălțime P+1, iar în ce privește Corpul CI avem un regim de înălțime S+P+l. Înalta Curte constată că este corectă observația recurentei, în sensul că extinderile sunt și pe orizontală și pe verticală, iar oricum textul alin. (2) al pct. 6 din H.G. nr. 1164/2002 nu distinge, având în vedere extinderile atât pe orizontală sau pe verticală, cât și pe cele mixte (pe verticală și pe orizontală). Potrivit alin. (2) al pct. 6 din norme: "Nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat imobilul-construcție căruia i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în natură a suprafeței deținute în proprietate de solicitant la data preluării abuzive." În al doilea rând, recurenta a criticat concluzia instanței referitoare la faptul că extinderile pot fi utilizate distinct. Astfel, prima instanță a constatat că, independent de suprafața cumulată a celor două extinderi, în cauză sunt incidente dispozițiile pct. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.164 din 17 octombrie 2002 respectiv se află în prezenta unor adăugiri pe orizontală, în raport cu forma inițială, care pot fi utilizate distinct de imobilul retrocedat respectiv de imobilul având nr. top x. Sub acest aspect, prima instanță a reținut că, prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, expertul B. a precizat că accesul la extinderile în discuție se poate realiza pe căile de acces (holurile și casa scării) respectiv prin trecerea acestora la bunuri comune indivize. Or, din această perspectivă, Înalta Curte constată o greșită aplicare a legii de către prima instanță. Prin sintagma "corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct" nu se poate avea în vedere decât existența în realitatea faptică și juridică simultană a tuturor prerogativelor dreptului de proprietate asupra corpului de clădire ce urmează a fi restituit în favoarea titularului cererii de retrocedare. Or, prima instanță a avut în vedere considerente de natură jurid