- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 6 mai 2025
Decizia nr. 2317/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 466/2022 a Curții de Apel Alba Iulia
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2022, sub dosar nr. x/2022, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, formulată de Parohia Evanghelică C.A. Dumbrăveni, reprezentată prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, s-a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 9911/25.11.2021 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, precum și obligarea pârâtei de a emite decizie de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri pentru imobilul înscris în cartea funciară inițială nr. 199 Dumbrăveni nr. top. x.
Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 466 din data de 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Dumbrăveni, reprezentată de Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 9911 din 25.11.2021 emisă de pârât. Totodată, a obligat pârâtul să procedeze la soluționarea cererii de retrocedare nr. x din data de 21.02.2003 formulată de reclamantă, respingând în rest acțiunea.
Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii introductive formulate de Parohia Evanghelică C.A. Dumbrăveni prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, ca neîntemeiată. După o expunere succintă a situației de fapt și a considerentelor sentinței recurate, recurenta-pârâtă a susținut că a emis decizia nr. 9911/25.11.2021, raportat exclusiv la obiectul indicat prin cererea de retrocedare formulate de solicitantă, cât și de înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, respectiv obiectul cererii de retrocedare, astfel cum a fost formulat de către reclamantă, se referea la imobilul situat în orașul Dumbrăveni, județul Sibiu, compus din casă și teren, având destinația inițială de școală, actualmente fiind școală, înscris în C.F. nr. x a localității Dumbrăveni, identificat cu nr. top. x. Or, a precizat că reclamanta, prin intermediul raportului de expertiză tehnică judiciară, a încercat să inducă instanței de judecată că obiectul cererii de retrocedare este imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Dumbrăveni, identificat parțial cu nr. top. x, și nu imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Dumbrăveni, identificat cu nr. top. x, astfel cum este menționat în cererea de retrocedare, solicitare care, în opinia recurentei, reprezintă practic o nouă cerere de retrocedare. Așadar, a considerat că, prin acțiunea în instanță, reclamanta a solicitat un alt imobil, făcând o schimbare a obiectului cererii de retrocedare. Mai mult decât atât, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare sus menționate, reclamanta nu a făcut vorbire despre imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Dumbrăveni, identificat parțial cu nr. top. x. Prin urmare, a apreciat că se impune analizarea cererii de chemare în judecată prin prisma cererii de retrocedare. Or, gradul de modificare a cererii de retrocedare prin cererea de chemare în judecată nu este unul minor, ci unul major, prin schimbarea totală a obiectului cererii. În aceste condiții, se poate constata cu ușurință faptul că această nouă solicitare mascată sub aspectul nelegalității deciziei nr. 9911/25.11.2021, emisă de A.. a fost formulată în afara termenelor prevăzute de legiuitor, termene care se impun a fi respectate, având caracter obligatoriu, neexistând instituite excepții de nicio natură cu privire la posibilitatea de a formula cereri în afara termenelor sus-enumerate. Solicitarea ulterioară a unui alt imobil reprezintă o extindere a obiectului cererii de retrocedare sus-menționate și nu poate fi luată în considerare, având în vedere faptul că este depusă în afara termenelor prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000 pentru depunerea cererilor de retrocedare. În acest sens, a susținut că reclamanta avea obligația de a preciza obiectul cererii de retrocedare prin indicarea datelor corecte de identificare a imobilului solicitat. Ca urmare, Comisia de retrocedare s-a pronunțat cu privire la obiectul cererii de retrocedare și anume imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Dumbrăveni, identificat cu nr. top. x, nu și pentru imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Dumbrăveni identificat parțial cu nr. top. x. În concluzie, a considerat că nu i se poate imputa nicio culpă procesuală, întrucât aceasta a soluționat cererea de retrocedare astfel cum a fost formulată, cât și conform înscrisurilor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare. Totodată, analizând înscrisurile depuse de către solicitantă, s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că cererea de retrocedare sus-menționată nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, în consecință, prin decizia nr. 9911/25.11.2021 care formează obiectul prezentului litigiu, s-a dispus respingerea cererii de retrocedare nr. x/21.02.2003, întrucât imobilul identificat cu nr. top. inițial x a fost înstrăinat de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, prin mandatar Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, în baza contractului de vânzare imobil, autentificat sub nr. x/21.01.2014. Astfel cum se poate observa la dosarul aferent cererii de retrocedare, A.. a depus toate diligențele pentru a obține informații cu privire la situația juridică și locativă a imobilului solicitat prin cererea de retrocedare, solicitând informații de la Primăria orașului Dumbrăveni.
Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Parohia Evanghelică C.A. Dumbrăveni reprezentată prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, ca nefondat.
Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate, ca neîntemeiate.
Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 20 ianuarie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 6 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare este nefondat, pentru următoarele considerente: În fapt, prin Decizia nr. 9911/25.11.2021, pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003, formulate de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România pentru Parohia Evanghelică C.A. Dumbrăveni cu privire la restituirea imobilului, casă și teren, având destinația inițială de școală, actualmente fiind școală, înscris în cartea funciară nr. x a localității Dumbrăveni, nr. top x, întrucât imobilul cu nr. top inițial x a fost înstrăinat către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, prin mandatar Consistoriul Districtual al Bisericii Evanghelice C.A. Mediaș, în baza contractului de vânzare imobil autentificat sub nr. x/21.01.2014. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Dumbrăveni, reprezentată prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, a solicitat anularea Deciziei nr. 9911/25.11.2021. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte și a fost anulată decizia nr. 9911/25.11.2021, această soluție fiind criticată pentru nelegalitate de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte constată că dezlegările primei instanțe, inclusiv argumentația pe care se fondează, sunt la adăpost de orice critică, fiind adoptate și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor și normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare. Criticile formulate vizează, în esență, aprecierea greșită dată obiectului cererii de retrocedare, recurenta susținând că, în mod greșit, prima instanță a concluzionat că cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 nu are ca obiect solicitarea de restituire a imobilelor teren și construcție în baza Contractului autentificat cu nr. x/21.01.2014, ci imobilul casă și teren, identificat de către expertul tehnic judiciar cu nr. top. x, deși expertul a menționat în raportul de expertiză tehnică judiciară, la fila x, că cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 a Parohiei Evanghelice C.A. Dumbrăveni a fost greșit cerută pentru nr. top. x din C.F. x a localității Dumbrăveni. În acest context, Înalta Curte amintește că, din cuprinsul prevederilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, nu rezultă că legiuitorul ar fi înțeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare a acesteia și soluțiile în caz de admitere a recursului. În consecință, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 și art. 488 C. proc. civ. este aplicabil și în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptățită la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situației de fapt stabilite de prima instanță, ci doar de legalitate. De altfel, chiar în jurisprudența sa, prin decizia nr. 747/2014, Curtea Constituțională a României a respins o excepție de neconstituționalitate în legătură cu acest aspect, arătând că "în lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului". Așadar, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă prin care se contestă situația de fapt stabilită de prima instanță, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurentă în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent. Astfel spus, modul în care judecătorul fondului evaluează probele administrate în cursul judecății de primă instanță în vederea stabilirii situației de fapt, inclusiv referitor la conținutul concret al înscrisurilor și al raportului de expertiză, respectiv consecințele deduse din corelarea acestora excedează controlului de legalitate permis în calea de atac extraordinară a recursului și privește temeinicia hotărârii respective. În speță, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 formulată de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România pentru Parohia Evanghelică C.A. Dumbrăveni, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002, s-a solicitat restituirea imobilului situat în localitatea Dumbrăveni, județul Sibiu, str. 3130, casă și teren, având destinația inițială de școală, actualmente fiind școală, indicându-se ca acte doveditoare extras CF x top x, copie CF x. În vederea identificării imobilului care face obiectul cererii de retrocedare, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate topografică. În baza probelor administrate, Curtea de Apel a reținut, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de către expert B. și înregistrat la dosar la data de 8 aprilie 2024 (răspunsurile la obiectivele 3 și 6) imobilul casă și teren, având destinația inițială de școală, la care se face referire în cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003, este înscris în CF x Dumbrăveni cu nr. top greșit x, fiind de fapt parțial pe nr. top x și nr. top x, cu suprafața din acte de 1110 mp și suprafața măsurată de 880 mp compusă din 130 mp teren acces la intrarea în locuințe, grădină de 390 mp și o clădire C1 cu suprafața de 360 mp, fosta "școală", actualmente clădire pentru locuințe cu anexe. Din același raport de expertiză efectuat în cauză, înregistrat la dosar la data de 8 aprilie 2024, și cărțile funciare nr. x Dumbrăveni (CF vechi x, nr. top x), nr. x Dumbrăveni (CF vechi x, nr. top x), a) mai rezultat și că din nr. top x, în suprafață de 1069 mp în acte, înscris în CF x Dumbrăveni (CF vechi x, nr. top x), s)-a dezlipit suprafața de 744 mp (încheierea 7378/28.03.2014 cf) rămânând în realitate 325 mp pentru nr. top x (de fapt din nr. top x, conform Plan CF - anexa 4, 4a și din Anexa 8) iar din nr. top x, în suprafață de 1246 mp în acte, înscrise în CF x Dumbrăveni (CF vechi x, nr. top x), rămân 468 mp dacă se dezlipește suprafața reală măsurată de 778 mp a capelei închiriată la S.C. C. de la nr. administrativ 10, astfel că suprapunerea parțială a imobilului "școală" este de 793 mp față de suprafața reală măsurată de 880 mp a imobilului în cauză. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-pârâte, față de concluziile expertizei, coroborat cu înscrisurile depuse în probațiune, respectiv înscrierile de sub B6-B9 din CF x Dumbrăveni (CF vechi x, nr. top x), în mod corect prima instanță a concluzionat că, cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 nu are ca obiect solicitarea de restituire a imobilelor teren și construcții înstrăinate de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, prin mandatar Consistoriul Districtual al Bisericii Evanghelice C.A. Mediaș, în baza contractului de vânzare imobil autentificat sub nr. x/21.01.2014, înscrise în CF vechi x, nr. top x, sub A1, A1.1, A1.2, ci imobilul casă și teren, având destinația inițială de școală, situat în localitatea Dumbrăveni, județul Sibiu, expertul tehnic judiciar identificând suprafața măsurată de 880 mp compusă din 130 mp teren acces la intrarea în locuințe, grădină de 390 mp și o clădire C1 cu suprafața de 360 mp, fosta "școală", actualmente clădire pentru locuințe cu anexe, ce se identifică parțial pe nr. top x și nr. top x, topuri ce sunt înscrise în CF vechi x Dumbrăveni, invocată în cererea de retrocedare, cu mențiunea că potrivit susținerilor expertului tehnic judiciar din conținutul raportului de expertiză, construcția fosta "școală", actualmente clădire pentru locuințe cu anexe, nu a fost intabulată de proprietarul care a edificat-o, respectiv de Biserica Evanghelică, ci de Statul Român în anul 1984 prin încheierea de carte funciară x/18.09.1984, ca urmare a naționalizării imobilului potrivit D 111/1951(imobil părăsit), intabulare greșită pe un alt nr. top, în CF x Dumbrăveni (CF vechi x) asupra nr. top. x și nu parțial peste nr. top x și nr. top. x peste care de fapt se suprapune în mod real. Înalta Curte observă că, prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că, prin contestația formulată, reclamanta a solicitat un alt imobil, făcând o schimbare a obiectului cererii de retrocedare. Or, susținerile părții recurente nu pot fi primite, câtă vreme cererea de retrocedare a avut ca obiect restituirea imobilului situat în localitatea Dumbrăveni, județul Sibiu, str. 3130, casă și teren, având destinația inițială de școală, actualmente fiind școală, indicându-se ca acte doveditoare extras CF x top x, copie CF x, iar justificarea respingerii cererii de restituire a fost contrazisă de probele administrate în cauză, din coroborarea cărora rezultă cu evidență obiectul cererii de retrocedare. Așadar, în mod just prima instanță a reținut că pârâta nu a identificat corect imobilul care face obiectul cererii de retrocedare nr. x/21.02.2003 și nu a soluționat cererea prin raportare la obiectul corect al acesteia, respectiv imobilul casă și teren, având destinația inițială de școală, situat în localitatea Dumbrăveni, județul Sibiu. Recurenta-pârâtă a mai arătat și faptul că intimata-reclamantă avea obligația să precizeze obiectul cererii de retrocedare prin indicarea datelor corecte de identificare a imobilului solicitat, însă Înalta Curte subliniază că nici in cuprinsul O.U.G nr. 94/2000 și nici în Normele de aplicare nu sunt impuse condiții legate de identificarea exactă a suprafețelor terenurilor sau construcțiilor pentru care au fost formulate cererile de reconstituire, singura cerință fiind aceea de indicare a datelor de identificare a imobilului solicitat, întinderea propriu-zisă a dreptului de proprietate urmând a fi determinată pe baza probelor depuse de solicitant în fata comisiei. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a prezentat critici fondate de nelegalitate a sentinței primei instanțe, respectiv nu a demonstrat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept substanțial. Instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1164/2002, raportat la conținutul actului administrativ atacat și la materialul probator administrat în cauză, soluția dispusă urmând a fi menținută, consecutiv respingerii recursului declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare.
Temeiurile de drept ale soluției pronunțate în recurs În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 167 din data de 19 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 mai 2025.