Decizia nr. 5750/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2369/2015 a Tribunalului București

Hotărârea pronunțată în fond după casare Prin sentința civilă nr. 496 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198 București, ca nefondată. A fost obligat reclamantul către pârât la plata sumei de 94,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli necesare pentru atașare acte administrative la dosar.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței și admiterea acțiunii pentru motive pe care le-a încadret în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a evocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a arătat, în esență, că sentința atacată conține o motivare lacunară, lipsită de temeiurile de drept aplicabile, cu încălcarea principiului disponibilității, a principiului contradictorialității și a egalității armelor, ceea ce contravine garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În opinia recurentului-reclamant, prin neevocarea normelor procedurale și substanțiale incidente și nerealizarea unei analize efective și concrete a tuturor cererilor și argumentelor părții, în realitate instanța nu a intrat în cercetarea fondului, situație ce poate fi încadrată și în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile recurentului-reclamant au vizat, sub un prim aspect, soluția de respingere a cererii de declasificare a documentelor secrete, susținându-se că au fost încălcate: accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, principiile egalității, dreptului la apărare și contradictorialității în procesul civil, art. 20 din Constituția României referitor la tratatele internaționale și jurisprudența CEDO, constând în hotărârea pronunțată în cauza Corneschi împotriva României. Un alt set de critici încadrate în motivul de casare indicat se referă la lipsa de previzibilitate și accesibilitate a Ghidului carierei în Serviciul Român de Informații, care nu definește noțiunea de "act managerial" și astfel intră în coliziune cu: prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, decizia Curții Constituționale a României nr. 51 din 16 februarie 2016 și hotărârile CEDO din cauzele Rotaru împotriva României și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României. În altă ordine de idei, recurentul-reclamant a susținut că Ghidul Carierei se aplica doar managerilor numiți începând cu 1 ianuarie 2012, astfel că nu era aplicabil în cazul său, pentru că fost numit în funcția managerială anterior datei respective, iar art. 39 alin. (3) lit. c) din Ghid, referitor la eliberarea din funcție și numirea într-o funcție de nivel inferior, ca act managerial, contravine normelor cuprinse în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și regulamentelor militare. În plus, la pronunțarea sentinței nu s-a ținut seama de o serie de aspecte cu caracter vătămător, după cum urmează: a fost numit într-o funcție cu coeficient de ierarhizare inferior celui avut anterior, ceea ce constituie o veritabilă sancțiune, aplicată fără respectarea procedurii disciplinare prevăzute de lege; în momentul eliberării din funcție era în concediu; vacantarea funcției a fost anunțată înainte de înlăturarea sa din funcție; nu i s-au pus la dispoziție toate actele relevante; decizia nu a fost motivată corespunzător și încalcă prevederile Legii nr. 85/1995 și principiul stabilității raporturilor juridice.

Apărările intimatului și procedura derulată în recurs Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând apărări detaliate cu privire la criticile recurentului. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare. Cu adresa din 29.06.2023, Curtea de Apel București a înaintat înscrisurile cu caracter clasificat administrate ca probe pentru acest dosar, care au fost depuse la Compartimentul de Documente Clasificate al ÎCCJ și au fost consultate de membrii completului de judecată și de avocatul recurentului- reclamant, în condițiile legii.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările formulate prin întâmpinare și cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză și s-a consemnat în sentința atacată, recurentul-reclamant a supus controlului judecătoresc, pe calea contenciosului administrativ, ordinul nr. C. pen. 027 din 29.07.2013, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului A., cadru militar în activitate - ofițer în cadrul pârâtului Serviciul Român de Informații, din funcția de conducere deținută, aceea de șef birou, și numirea într-o funcție de execuție, începând cu data de 01.08.2013, fără afectarea drepturilor salariale. Măsura dispusă în privința recurentului-reclamant a fost întemeiată de autoritatea emitentă pe prevederile art. 76 și 78 din Legea nr. 80/1995 și pe dispozițiile art. 39 alin. (3) lit. c) din "Ghidul carierei în Serviciul Român de Informații", aprobat prin Ordinul S/1357 din 07.05.2011, în vigoare începând cu data de 01.01.2012. După efectuarea cercetării judecătorești, în al doilea ciclu procesual, curtea de apel învestită cu rejudecarea cauzei a respins acțiunea, reținând, în esență, că ordinul atacat a fost justificat legal, îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru emiterea lui, măsura dispusă este proporțională cu scopul urmărit (creșterea eficienței activității biroului condus de reclamant), iar criticile formulate de reclamant sunt neîntemeiate. Această soluție este împărtășită și de instanța de control judiciar, urmare propriei evaluări efectuate asupra raportului juridic litigios, în limitele nedevolutive permise căii de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmărește verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Verificând conținutul sentinței din perspectiva motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), pe care partea l-a tratat în strânsă legătură cu cel reglementat în pct. 5 al aceluiași alineat ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte constată că în speță nu pot fi identificate încălcări ale cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, ale celorlalte norme de drept național și european și principii fundamentale ale procesului civil indicate de parte, prin prisma modului în care instanța de fond a derulat procedura, a cercetat argumentele părților și a construit raționamentul judiciar. Judecătorul fondului a prezentat minuțios cererile și apărările părților, istoricul procesual și probele administrate- cu respectarea cerințelor impuse de regimul protecției informațiilor clasificate-, a indicat principalele elemente ale situației de fapt, a analizat în mod adecvat argumentele invocate, pe care le-a trecut prin filtrul raționamentului juridic, iar motivele care au fundamentat soluția sunt prezentate în mod coerent și convingător, reflectând cercetarea efectivă a fondului cauzei și permițând exercitarea controlului judiciar. Exigențele dreptului la un proces echitabil nu impun ca hotărârea judecătorească să abordeze în mod literal toate argumentele părților, toate temeiurile de drept indicate de acestea, instanța având posibilitatea de a le grupa și a le subsuma unor considerente comune, apte să dezlege fiecare dintre aspectele care au format obiectul disputei judiciare în raport cu obiectul și cauza acțiunii deduse judecății. Recurentul-reclamant a criticat soluția și sub aspectul lipsei motivării cu privire la acordarea daunelor materiale și morale, dar în condițiile în care daunele au fost solicitate de reclamant pentru repararea presupusei pagube care i-a fost produsă prin actul administrativ contestat, iar acțiunea a fost respinsă, reținându-se legalitatea măsurii de eliberare și funcția de conducere, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța nu mai avea a se pronunța explicit și asupra daunelor materiale și morale pretinse. În examinarea criticilor subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), instanța de control judiciar va avea în vedere că acest motiv de casare vizează, în esență, aspecte de nelegalitate în care fie a fost denaturat sensul textelor de lege incidente speței, în litera sau în spiritul lor, fie acestea au fost aplicate greșit în raportul juridic dedus judecății, nefiind permisă modificarea obiectului ori cauzei acțiunii sau reaprecierea probelor într-un sens care să ducă la stabilirea unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanța de fond. Sintetizând și grupând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea normelor de drept material formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține următoarele: Prin încheierea de dezbateri din 26 noiembrie 2020, instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtului la declasificarea înscrisurilor cu caracter secret (mai exact declasificarea ordinului de personal prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de conducere și numire într-o funcție inferioară, solicitată verbal în fața instanței de judecată), având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 și art. 3 din H.G. nr. 585/2002. În esență, judecătorul fondului a reținut, pe de o parte, că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de lege pentru declasificarea informațiilor și nu a învestit instanța cu o cerere privind contestarea legalității clasificării, iar pe de altă parte a adus la cunoștința reclamantului posibilitatea de a angaja un apărător cu autorizație de acces la informații clasificate. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege. În temeiul art. 20 din aceeași lege, orice persoana fizică sau juridică română poate face contestație la autoritățile care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestația va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ. Accesul la informații secrete de stat este permis numai în baza unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, conform art. 28 din legea nr. 182/2002, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, cu respectarea strictă a obligațiilor și procedurilor prevăzute de lege și de actele administrative cu caracter normative emise în organizarea aplicării legii. Articolul 3 din Standardul national de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobat prin H.G. nr. 585/2002, definește, între altele, declasificarea, drept suprimarea mențiunilor de clasificare și scoaterea informației clasificate de sub incidența reglementărilor protective prevăzute de lege. În calea de atac, recurentul-reclamant a susținut că temeiurile de drept reținute de instanța de fond sunt insuficiente și contravin mai multor norme și principii de drept național și european, privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, principiile egalității, dreptului la apărare și contradictorialității în procesul civil, art. 20 din Constituția României referitor la tratatele internaționale și jurisprudența CEDO, constând în hotărârea pronunțată în cauza Corneschi împotriva României. Or, în condițiile în care instanța de fond nu a fost învestită cu un capăt de cerere asupra căruia să fie ținută să se pronunțe cu privire la legalitatea clasificării, potrivit art. 20 din Legea nr. 182/2002, sau cu privire la refuzul rezolvării unei cereri de declasificare, o eventuală declasificare fiind adusă în discuție doar ca o chestiune prejudicială, în legătură cu proba cu înscrisuri administrată în cauză, argumentele recurentului-reclamant ar putea fi luate în considerare numai în legătură cu efectul pe care caracterul clasificat al informațiilor cuprinse în documentele depuse la compartimentul specializat al instanței și condițiile de acces la conținutul acestora l-ar fi putut produce asupra desfășurării procesului și asupra soluției pronunțate de instanță cu privire la obiectul acțiunii principale. După cum însuși recurentul- reclamant citează în cererea de recurs, în cauza Corneschi împotriva României (Cererea nr. 21609/16), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat dacă limitările drepturilor procedurale ale reclamantului au fost necesare și dacă autoritățile naționale au instituit măsuri de compensare pentru a atenua aceste limitări, înainte de a evalua impactul lor concret asupra situației reclamantului în raport cu procedura în ansamblu (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Regner, pct. 151). În acest scop, Curtea a ținut seama de procedură în ansamblu, pentru a stabili dacă limitările principiilor contradictorialității și egalității armelor au fost compensate suficient prin alte garanții procedurale, subliniind că dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut, după cum un drept de acces la secrete de stat, ca atare, nu este garantat de Convenție (Ternovskis împotriva Letoniei, nr. 33637/02, pct. 44, 29 aprilie 2014), Concluzia CEDO a fost aceea că a existat o limitare clară și severă a dreptului reclamantului de a fi informat cu privire la elementele de fapt și conținutul documentelor care au stat la baza atât a deciziei SRI de retragere a autorizației de acces la informații clasificate, cât și a deciziei SRI de trecere în rezervă. În primul rând, documentele și informațiile clasificate nu erau disponibile nici acestuia, nici avocatului său; în al doilea rând, cât timp aceste decizii se întemeiau pe documentele respective, motivele concrete care le justificau nu i-au fost dezvăluite niciodată De asemenea, s-a constatat că limitările aplicate dreptului reclamantului la procedură contradictorie și la egalitatea armelor nu au fost compensate în cadrul procedurilor interne astfel încât să se păstreze esența însăși a dreptului său la un proces echitabil și, prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție. În acest context, Înalta Curte reține că situația din litigiul de față este diferită de cea analizată de CEDO în cauza Corneschi împotriva României, pentru că recurentul- reclamant beneficiază de apărare calificată, asigurată de un avocat cu autorizație de acces la informații clasificate secret de stat, este el însuși cadru în activitate al Serviciului Român de Informații, are acces la informații clasificate secret de stat, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, cu respectarea principiului specific al nevoii de a cunoaște, iar întâmpinarea depusă de Serviciul Român de Informații la dosarul de fond descrie pe larg tipurile de deficiențe în activitatea managerială a reclamantului, care au condus la decizia de revocare din funcția de conducere. În plus, conținutul memoriilor/raportelor formulate de recurentul-reclamant în cadrul demersurilor de contestare a actului de eliberare din funcția de conducere demonstrează că acesta cunoștea împrejurările de fapt și de drept pe care s-a fundamentat aceasta, într-o măsură suficientă încât să aibă aptitudinea de a asigura accesul la justiție și echitatea procedurii. Sub aspectul mizei procesului pentru reclamant, în strânsă legătură cu amploarea efectelor vătămătoare pe care actul administrativ supus contestării le-ar fi putut produce asupra carierei acestuia, Înalta Curte apreciază că o măsură de eliberare dintr-o funcție de conducere (șef birou) și numirea într-o funcție de execuție, fără afectarea drepturilor salariale, nu prezintă un grad de severitate similar celui din speța Corneschi, în care se dispusese trecerea în rezervă a reclamantului, cu certe repercusiuni materiale constând în pierderea de venituri. Înalta Curte constată ca fiind lipsite de fundament și criticile privind imprecizia noțiunii de "act managerial" din art. 39 alin. (3) lit. c) din Ghidului carierei în Serviciul Român de Informații și neconformitatea dispozițiilor art. 39 alin. (3) lit. c) din "Ghidul carierei în Serviciul Român de Informații" cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Judecătorul fondului a explicat în mod convingător, cu referiri punctuale la textele normative aplicabile, în ce constă distincția dintre un act de aplicare a unei sancțiuni disciplinare și un act administrativ prin care se dispune un alt tip de măsură referitoare la raportul de serviciu sau de muncă al militarului, cum ar fi numirea în funcție, eliberarea din funcție, mutarea cadrelor militare dintr-o unitate în alta sau schimbarea din funcții în cadrul aceleiași unități, reglementate în art. 76 și 78 din Legea nr. 80/1995 și în legislația secundară aplicabilă, în rândul cărora se încadrează și "eliberarea din funcție și numire într-o funcție de nivel inferior, ca act managerial" al conducerii unității, în vederea bunei desfășurări a activității acesteia. De asemenea, în sentință s-a reținut judicios că lipsa unei definiții explicite a "actului managerial" în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sau în Ghidul carierei în Serviciul Român de Informații nu prezintă relevanța afirmată de reclamant, pentru că, potrivit regulilor generale de interpretare a actelor juridice, dacă un termen ori o sintagmă nu are o definiție legală, atunci se uzitează sensul obișnuit, comun al termenului/sintagmei-1268 alin. (2) teza finală din C. civ. Legea presupune un grad de generalitate și abstractizare care face imposibilă acoperirea, prin reglementări explicite, a tuturor situațiilor care pot apărea, sensul normei fiind clarificat și prin practica administrativă sau judiciară, iar recurentul-reclamant nu a demonstrat, în cazul concret dedus judecății, în ce ar consta vătămarea care i-ar fi fost produsă ca urmare a lipsei definiției legale a noțiunii în discuție. Referitor la aplicarea în timp a dispozițiilor "Ghidul carierei în Serviciul Român de Informații", aprobat prin Ordinul S/1357 din 07.05.2011, în vigoare începând cu data de 01.01.2012, sentința este la adăpost de critici prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru că, potrivit situației de fapt stabilite pe baza probelor administrate de prima instanță, recurentul- reclamant a fost definitivat pe funcția de conducere prin ordinul C. pen. 03 din 01.01.2012, chiar la data intrării în vigoare a Ghidului. În ceea ce privește fondul măsurii contestate, Înalta Curte are în vedere că, în termeni generali, încadrarea ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în funcții se face ținând seama de nevoile forțelor armate, de competența și conduita morală ale acestora, conform art. 74 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, prevedere normativă ce trasează, la nivelul legislației primare, coordonatele în care se exercită dreptul de apreciere și se asigură echilibrul rezonabil între interesul public și cel privat în ceea ce privește încadrarea personalului militar. La nivel infralegislativ, Ghidul carierei în Serviciul Român de Informații", care are ca obiect de reglementare principal organizarea și dezvoltarea carierei cadrelor militare din Serviciul Român de Informații, stabilește principiile, modalitățile și regulile de evoluție profesională a cadrelor serviciului respectiv, ținând seama de necesitățile specifice în raport cu obiectul de activitate și de dinamica acestei activități, oferind, corespunzător ierarhiei funcțiilor de conducere, o marjă de apreciere pentru asigurarea eficienței instituiei și a structurilor componente. În speță, instanța de fond a reținut în mod corect că înscrisurile dosarului, cu referire specială la cele depuse la compartimentul de documente clasificate al instanței, precum Raportul nr. x/13.07.2013, sunt în măsură să formeze în mod rezonabil convingerea că măsura dispusă în privința recurentului-reclamant a fost justificată și proporțională față de maniera în care acesta și-a exercitat atribuțiile și s-a raportat la funcția de conducere pe care o deținea, relevantă în acest sens fiind și împrejurarea că, anterior emiterii ordinului atacat, partea a inițiat demersuri pentru ocuparea unei alte funcții, chiar și într-o altă unitate militară, În fine, legat de celelalte aspecte de ordin factual care, în opinia recurentului-reclamant, nu ar fi fost luate în considerare și apreciate corespunzător de instanța de fond, Înalta Curte reține că în cauza de față nu poate fi omis faptul că amploarea și detalierea motivării au fost marcate de limitările impuse de regimul de protecție a informațiilor clasificate, dar modul în care judecătorul fondului a construit raționamentul judiciar denotă analiza aprofundată a tuturor elementelor raportului juridic litigios.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din legea nr. 554/2004, ca nefondat.