Decizia nr. 5444/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 936/2023 a Tribunalului Gorj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - secția contencios administrativ și fiscal la data de 07.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a formulat contestație împotriva Notificării de neacceptare a modificărilor prin act adițional nr. x/30.01.2023 emise de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Gorj (OJFIR Gorj), și a Deciziei de respingere a contestației nr. 303/20.03.2023 emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Prin sentința nr. 936 din data de 13 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu. A fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 69 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 69 din 12 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a respins acțiunea identificând și aplicând greșit normele materiale de drept incidente în cauză, întreaga construcție juridică fiind întemeiata în mod greșit pe OMADR nr. 67/2021. Notificare sa privind prelungirea contractului de finanțare nu a fost fundamentată pe OMADR nr. 67/22.03.2021 pentru completarea OMADR nr. 181/2020, care, de altfel, nici nu mai era aplicabil în luna ianuarie 2023, când a depus cererea de prelungire a contractului, acesta fiind amintit în cuprinsul notificării doar ca stare de fapt privitoare la existenta circumstanțelor excepționale din perioada pandemiei care au avut ca și consecință suspendarea contractului o perioada de 1 an de zile prin efectul legii, circumstanțe care s-au extins și în perioada ulterioară. Recurenta-reclamantă arată că, după cum se poate observa din cuprinsul notificării din data de 03.11.2023, la punctul 1 al acesteia a solicitat prelungirea contractului de finanțare cu 1 an de zile deoarece se afla într-o circumstanță excepțională, așa cum este definită la art. 2 din Regulamentul UE nr. 1306/2013 conform Memoriului justificativ anexat. Astfel, în opinia recurentei, instanța de fond a reținut greșit că fundamentul juridic al pretenției deduse judecății îl reprezintă, art. 10 din OMADR nr. 67/22.03.2021 pentru completarea OMADR nr. 181/2020 privind stabilirea unor proceduri specifice activității de implementare tehnică și financiară a măsurilor aferente PNDR 2014 -2020, în contextul măsurilor dispuse la nivel național pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID -19. In raport de starea de fapt descrisă în notificarea însoțită de memoriul justificativ, cât și din contestația formulată în procedura prealabilă, normele de drept material incidente în cauza sunt reprezentate de Regulamentului CE nr. 1306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune, referitoare la "forța majoră" și "circumstanțele excepționale". Recurenta-reclamantă arată că textul regulamentului CE recunoaște cele 6 cazuri nominalizate expres, însă nu limitativ, nefiind excluse alte situații excepționale, cum este cea privind impactul economic cauzat de masurile restrictive COVID, ulterioare termenului de aplicare al OMADR nr. 181/2020 modificat prin OMADR nr. 67/2021 sau consecințele economice cauzate de războiul din Ucraina care au avut un impact covârșitor la nivel european. Referitor la această împrejurare, așa cum a arătat în memoriile justificative care au însoțit solicitările de prelungire ale contractului de finanțare, investiția este realizată peste 90%, dar dificultățile de natură economică financiară ridicate de pandemia de COVID-19 și conflictul din Ucraina, care au dus la o creștere neprevăzută a prețului materialelor de construcții și a manoperei, l-au pus în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile contractuale . Contractul de finanțare a fost prelungit cu un an în anul 2021, prin Ordinul 67 al MADR, împrejurare care denotă că și la nivel guvernamental s-a recunoscut starea de dificultate în care s-au aflat beneficiarii de fonduri europene în acea perioadă, chiar dacă aceasta nu a fost recunoscută oficial ulterior. Faptul că Ordinul MADR nr. 67/23.03.2021 pentru completarea Ordinului MADR nr. 181/2020 privind stabilirea unor proceduri specifice activității de reglementare tehnică și financiară a măsurilor aferente PNDR 2014 2020 și-a încetat efectele în data de 08.03.2022, la încetarea stării de alertă, nu presupune în niciun caz că au încetat automat, din ziua următoare, și motivele care au stat la baza emiterii acestuia, și anume dificultățile financiar-economice provocate de pandemia de COVID-19, al căror efect a fost amplificat și de conflictul din Ucraina, aceste împrejurări putând fi încadrate ca circumstanțe excepționale în raport de normele prevăzute de Regulamentul 1306/2013, ca și cazuri care exced celor în special prevăzute de acesta. Pe de altă parte, recurenta - reclamantă a arătat că, deși instanța de fond a susținut că a făcut o analiza documentelor contabile care au însoțit această cerere și a apreciat că acestea nu au fost de natură să justifice existența unei circumstanțe excepționale ce au determinat imposibilitatea obiectivă de a realiza activitățile propuse prin planul de afaceri, nu a motivat și fundamentat cu privire la probe această concluzie, astfel că sub acest aspect, instanța nu a antamat fondul cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de 488 pct. 6 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă consideră că judecătorul fondului nu a analizat efectiv argumentele sale și nu a prezentat, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și drept care au format convingerea sa. Arată că instanța de fond a soluționat cauza la primul termen de judecată, fără a se pronunța pe cererea de probatorii prin care solicitase expertiza tehnică specialitate construcții civile și contabilitate. Consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., prin hotărârea recurată nefiind analizate toate aspectele relevante speței. Sub un al doilea set de critici, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a realizat o analiză eronată a clauzelor contractuale incidente în cauză privitoare la notificarea de prelungire a contractului. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din contractul semnat de părți, beneficiarul poate solicita modificarea contractului numai în cursul duratei de execuție a contractului iar durata de execuție a contractului este de 60 luni de la data semnării 17.01.2017. Durata de execuție a contractului prelungită prin efectul legii cu un an începe la data de 17.01.2017 și încetează la data de 17.01.2023. (72 luni). Sub acest aspect, s-a invocat faptul că notificarea de prelungire a duratei contractuale nr. x/13.01.2023 a fost depusa înăuntrul termenului contractual. S-a arătat că instanța de fond a realizat o confuzie, reținând greșit incidența prevederilor art. 2 alin. (2) teza finală, respectiv art. 4 alin. (3) din Contractul de finanțare și a Manualului de procedură pentru implementare - secțiunea I Contractarea și modificarea contractelor de finanțare/deciziilor de finanțare, Cod manual:M 01-02. Recurenta învederează că aceste prevederi vizează o clauză contractuală care reglementează procedura de acordare a celei de-a doua tranșe de plată și care impune depunerea cererii de plată de către beneficiar înăuntrul unui de termen de 57 de luni de la data semnării contractului, însă recurenta - reclamantă nu a formulat o astfel de cerere privitoare la plata celei de a doua tranșe de bani care să fi atras incidența acestor prevederi contractuale, astfel că întreaga construcție juridica realizată de către instanța de fond este vădit străină de natura pricinii supusă judecății.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a formulat contestație împotriva Notificării de neacceptare a modificărilor prin act adițional nr. x/30.01.2023 emise de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Gorj (OJFIR Gorj) și a Deciziei de respingere a contestației nr. 303/20.03.2023 emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Gorj a respins, prin Notificarea de neacceptare a modificărilor prin act adițional nr. x/30.01.2023, solicitarea formulată de A. - Persoană Fizică Autorizată, de prelungire a contractului de finanțare nr. x/25.01.2017, pentru o circumstanță excepțională, așa cum este definită la art. 2 din Regulamentul UE nr. 1306/2013, respectiv de încetare a contractului de finanțare, conform art. 11 pct. 1 și 2 din contract, în situația refuzării prelungirii, Prin adresa nr. x din data 07.02.2023, înregistrată la CRFIR 4 SV Oltenia cu nr. 187/20.02.2023, beneficiarul a contestat Notificarea nr. x/30.01.2023, de respingere a suspendării și încetării contractului de finanțare nr. x/25.01.2017. Conform Deciziei de soluționare a contestației nr. 303/20.03.2023 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, contestația a fost respinsă nefondată. Înalta Curte constată netemeinicia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă. Hotărârea primei instanțe cuprinde cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., având în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt, a încadrării în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față argumentele relevante, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. În conformitate și cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența CEDO, obligația instanței privind motivarea hotărârii pronunțate nu presupune existența unor răspunsuri detaliate tuturor susținerilor prezentate de părți, fiind suficient ca acestea să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților, să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia. Din această perspectivă, faptul că instanța de fond nu a efectuat o analiză punctuală a documentelor contabile anexate cererii de chemare în judecată și nu a administrat probe care să demonstreze existența unor circumstanțe excepționale care să fi generat imposibilitatea obiectivă de realizare a activităților prevăzute în planul de afaceri nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii, în condițiile în care curtea de apel și-a circumscris examinarea cadrului legal aplicabil situației de fapt, raportat la cererea formulată și motivele invocate prin actele administrative contestate. Criticile care privesc expunerea de către judecătorul fondului a unor motive străine de natura cauzei nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Argumentele invocate de recurenta - reclamantă vizează, în fapt, modalitatea în care prima instanță a interpretat normele legale incidente, legalitatea soluției atacate prin prisma dreptului substanțial, urmând a fi avute în vedere în analizarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Analizând din această perspectivă sentința atacată, Înalta Curte reține că între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă, și A. Persoana Fizică Autorizată, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/25.01.2017, proiectul având ca obiect "Modernizare și amenajare agropensiune în județul GORJ". Prin adresa nr. x/04.05.2020, beneficiarul A. - Persoana Fizică Autorizată a solicitat prelungirea contractului de finanțare nr. x/25.01.2017 până la data de 30.12.2023, iar în subsidiar până la data de 17.09.2020. Prin Notificarea nr. x/27.05.2020 emisă de OJFIR Gorj, recurenta - reclamantă a beneficiat de suspendarea contractului de finanțare, urmând ca reluarea cursului contractului să se realizeze începând cu data încetării stării de urgență, iar durata suspendării care să fie luată în considerare la prelungirea termenelor contractuale să se calculeze de la data solicitării beneficiarului până la data când încetează starea de urgență. Prin acțiunea ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2021, pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu AFIR, a solicitat prelungirea contractului de finanțare nr. x din 25.01.2017 până la data de 30.12.2023, ca urmare a încălcării dreptului său legitim de prelungire a respectivului contract, de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă, în baza prevederilor Ordinului MADR nr. 78 din 19.03.2020 și ale Decretului prezidențial nr. 95/16.03.2020, Decretului prezidențial de prelungire a stării de urgență nr. 240/14.04.2020, Anexa l. cap. IV art. 23. Prin sentința civilă nr. 100/14.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. De asemenea, potrivit Notificării nr. x/28.05.2021 emise de OJFIR GORJ, ca urmare a cererii recurentei-reclamante, s-a aprobat suspendarea contractului de finanțare pentru o perioadă de 12 luni. La data de 13.01.2023, beneficiarul a depus la OJFIR GORJ solicitarea înregistrată cu nr. 56/13.01.2023, pentru prelungirea contractului de finanțare, pentru o circumstanță excepțională, așa cum este definită la art. 2 din Regulamentul UE nr. 1306/2013, respectiv încetarea contractului de finanțare, conform art. 11 pct. 1 și 2 din contract, privind încetarea de către autoritatea contractantă, fără returnarea finanțării neramburabile, respectiv încetarea prin acord a contractului. Conform notificării nr. x/30.01.2023 emise de OJFIR GORJ, au fost respinse solicitarea de prelungire a contractului de finanțare și solicitarea de încetare a contractului pentru circumstanțe excepționale, cu următoarele considerente: "Solicitarea prelungirii contractului de finanțare este formulată după împlinirea termenului de depunere a dosarului cererii de plată (DCP) pentru a doua tranșă de plată, specificat în contractul de finanțare. Solicitarea încetării contractului de finanțare din cauza unei așa-zis circumstanțe excepționale generată de forțele majore, pandemia și războiul din Ucraina, nu este întemeiată, iar dvs., în mod netăgăduit, nu v-ați onorat/îndeplinit clauzele și obligațiile contractuale." Recurenta - reclamantă a formulat contestație, iar prin Decizia de respingere a contestației nr. 303/20.03.2023, emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, s-a arătat faptul că prevederile Ordinului MADR nr. 67/23.03.2021 pentru completarea Ordinului nr. MADR nr. 181/2020 privind stabilirea unor proceduri specifice activității de reglementare tehnică și financiară a măsurilor aferente PNDR 2014-2020, în contextul măsurilor dispuse la nivel național pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, și-au încetat aplicabilitatea începând cu data încetării stării de alertă, iar situația descrisă de reclamantă nu se încadrează în prevederile Regulamentului CE nr. 1306/2013, art. 2, privind "forța majoră" și "circumstanțele excepționale". În ceea ce privește critica recurentei - reclamante privind greșita fundamentare a instanței de fond pe dispozițiile art. 10 din OMADR nr. 67/22.03.2021 pentru completarea dispozițiilor OMADR nr. 181/2020, Înalta Curte constată că au fost avute în vedere cele două ordine în contextul încetării efectelor acestora, dată fiind reluarea de către recurenta-reclamantă a motivelor privind prelungirea duratei execuției contractului datorate efectelor pandemiei de COVID-19, imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile contractuale, împrejurări care ar fi atras incidența dispozițiilor 9 alin. (1) din contract privind posibilitatea solicitării prelungirii Contractului de finanțare. În acest context s-a reținut faptul că prin art. 2 din Contractul de finanțare nr. x/25.01.2017 s-a stabilit că durata de execuție a contractului este de maximum 60 de luni, calculată începând cu data semnării contractului de finanțare, cuprinzând durata de realizare efectivă și de implementare a planului de afaceri (57 de luni), la care se adaugă termenul de maximum 90 de zile calendaristice pentru efectuarea plății ultimei tranșe, durata de realizare efectivă și implementare a planului de afaceri fiind de maximum 57 de luni de la semnarea contractului și reprezentând termenul limită până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată, precum și faptul că, potrivit OMADR nr. 67/22.03.2021 pentru completarea OMADR nr. 181/2020 privind stabilirea unor proceduri specifice activității de implementare tehnică și financiară a măsurilor aferente PNDR 2014 -2020, în contextul măsurilor dispuse la nivel național pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID -19, contractul se prelungește cu perioada aferentă suspendării, conform notificării AFIR, și în limita duratei maxime de eligibilitate a cheltuielilor AFIR. În aceste condiții, în raport de perioada de implementare a Contractului de finanțare nr. x/25.01.2017, 25.01.2017-26.10.2022, având în vedere faptul că prin Notificarea nr. C3.3.12 înregistrată la AFIR Gorj sub nr. x/28.05.2021 s-a aprobat suspendarea contractului pe o perioadă de 12 luni, solicitarea prelungirii contractului de finanțare, formulată la data de 13.01.2023, a fost respinsă de către OJFIR Gorj ca fiind formulată după împlinirea termenului de depunere a dosarului cererii de plată (PCP) pentru a doua transă de plată (finală), specificat în contractul de finanțare în mod imperativ și expres, așadar după împlinirea termenului de implementare menționat în contractul de finanțare. Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) teza finală din Contractul de finanțare: "Durata de realizare efectivă și implementare a planului de afaceri este de maximum 57 de luni de la semnarea contractului și reprezintă termenul limită până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată", iar potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Contract: "A doua cerere de plată: a) DCP pentru a doua tranșă de plată se depune în maximum 57 de luni de la data semnării Contractului de finanțare". Totodată, potrivit Manualului de procedură pentru implementare - secțiunea I Contractarea și modificarea contractelor de finanțare/deciziilor de finanțare, Cod manual: M OI — 02: "Solicitarea (de prelungire a termenului de depunere a dosarului cererii de plată peste termenul maxim de 33/57 de luni, prevăzut în contractul/decizia de finanțare, în cazul submăsurilor 6.1, 6.2 si 6.3/19.2 aferentă) poate fi aprobată doar în condițiile în care aceasta a fost depusă în termenul de implementare menționat în contractul/decizia de finanțare". Este corect faptul că recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere privind plata celei de a doua tranșe, însă solicitarea prelungirii contractului de finanțare a fost respinsă de către OJFIR Gorj ca fiind formulată după împlinirea termenului de depunere a dosarului cererii de plată (PCP) pentru a doua transă de plată (finală), în condițiile în care a fost depusă după împlinirea termenului de implementare. În raport de cererea formulată de recurenta-reclamantă, în mod corect s-a constatat că nu s-a dovedit existența unor circumstanțe excepționale sau a forței majore în sens contractual (prin prisma dispozițiilor art. 11 și art. 17 din contractul de finanțare) și legal, existența unui context general al pandemiei și al războiului din Ucraina nefiind de natură să determine imposibilitatea obiectivă de a realiza activitățile propuse prin planul de afaceri, să justifice încetarea contractului în temeiul art. 11, anterior operând, de altfel, suspendarea contractului de finanțare. Față de art. 17 din contractul de finanțare, care prevede că, "17(5) Fiecare caz de forță majoră trebuie dovedit și va constitui obiectul verificărilor ce vor fi efectuate cu aceasta ocazie de către Autoritatea Contractantă", în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile, nu a probat intervenirea unui eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, independent de voința părților contractante, intervenit după data semnării contractului, care să împiedice executarea contractului și care să exonereze de răspundere partea care o invocă, iar simpla afirmație generică, privitoare la efectele pandemiei COVID -19 și războiului din Ucraina, nu este suficientă pentru a se constata intervenirea unui caz de fortă majoră, de natură să justifice încetarea contractului de finanțare. În ceea ce privește prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 1306/2013, privind "forța majoră" și "circumstanțele excepționale", au în vedere evenimente mai presus de voința contractantului, cum ar fi decesul beneficiarului, incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului, o catastrofă naturală gravă care afectează puternic exploatația agricolă, distrugerea accidentală a clădirilor destinate creșterii animalelor, aflate pe exploatația agricolă, o epizootie sau o boală a plantelor care afectează parțial sau integral șeptelul sau, respectiv, culturile beneficiarului, exproprierea întregii exploatații agricole sau a unei mari părți a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii, care nu puteau fi prevăzute, sunt de neînlăturat și fac imposibilă derularea contractului. Presupun impedimente obiectiv și absolute în executarea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare. Or, majorarea prețurilor privind materialele de construcții și manopera, inclusiv ca efect al pandemiei de COVID-19 și ca efect al contextului geopolitic generat de conflictul armat din Ucraina, nu poate fi calificată drept forță majoră sau circumstanță excepțională în sensul art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, reprezintă un fenomen de natură economică și conjuncturală, circumscris fluctuațiilor pieței, care, deși poate afecta echilibrul financiar al proiectului, nu determină o imposibilitate obiectivă de executare a obligațiilor contractuale, ci o dificultate sporită sau un cost suplimentar al realizării acestora. Simpla invocare a unui context general, fără un impact direct, determinant și insurmontabil asupra posibilității efective de implementare a proiectului, a unei imposibilități obiective și absolute de executare a obligațiilor asumate de beneficiar, nu este de natură să conducă la constatarea existenței forței majore sau a circumstanțelor excepționale. În consecință, împrejurări ce privesc dificultăți economice de implementare a investiției nu constituie forță majoră sau circumstanțe excepționale în sensul Regulamentului (UE) nr. 1306/2013. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.