Decizia nr. 5371/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 701/2024 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 07.12.2023, pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Protecție și Pază, solicitând obligarea pârâtului la desecretizarea actelor/datelor/documentelor/notelor aferente lucrărilor Comisiei de Cercetare constituită cu privire la accidentul de muncă suferit de reclamant la data de 11.07.2022, inclusiv a procesului-verbal/deciziei emise ca urmare a finalizării lucrărilor acestei comisii, precum și obligarea pârâtului ca după realizarea operațiunii de desecretizare a documentelor aferente primului petit să comunice aceste documente către reclamant.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 701 din data de 19 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis astfel: · a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază; · a obligat pârâtul la desecretizarea actelor tuturor actelor, datelor, documentelor, notelor și informațiilor aferente lucrărilor Comisiei de Cercetare constituită cu privire la accidentul suferit de reclamant în data de 11.07.2022, inclusiv a procesului-verbal/deciziei emise ca urmare a finalizării lucrărilor comisiei, cărora li s-a atribuit clasa de secretizare "secret de serviciu" la nivelul Serviciului de Protecție și Pază; · a obligat pârâtul să comunice aceste documente către reclamant după realizarea operațiunii de desecretizare; · a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu apărător.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 701 din data de 19 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul - pârât Serviciul de Protecție și Pază, în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea procesului în fond, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Recurentul invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (2), art. 15 lit. b) și c), art. 31 alin. (1) și art. 32 Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, art. 7 coroborat cu art. 8, art. 10, art. 20al. 1 lit. b) din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, art. 31 Legea nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază, art. 2 alin. (1) lit. i), o), p), r) și alin. (2), art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 451 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată, în esență, că instanța nu a ținut cont de necesitatea protecției interesului public, a interesului instituției care a clasificat justificat informațiile a căror diseminare o pot prejudicia și îi pot periclita buna funcționare, producând vulnerabilizarea instituției. Totodată, recurentul afirmă că legea conferă doar autorității emitente dreptul de a decide declasificarea informației clasificate, instanța nu are competență în acest sens și doar contestarea ordinului poate conduce la anularea totală sau parțială a acestuia, respectiv la scoaterea din lista aprobată a unor informații clasificate, nu simpla cerere de declasificare a unor informații cuprinse în lista aprobată printr-un act normativ în vigoare și necontestat. Consideră că instanța de fond, în baza unor aprecieri strict subiective, a apreciat că nu există amenințări, riscuri și vulnerabilități cu privire la informațiile clasificate legal de conducătorul instituției. Se mai susține că art. 20 din H.G. nr. 585/2002 prevede în mod expres și limitativ cazurile în care este permisă declasificarea actelor, dar niciunul nu este incident în cauză, motiv pentru care refuzul a fost unul justificat, inclusiv de prejudiciul pe care l-ar suporta instituția. Recurentul apreciază că nu există un interes legitim și superior interesului protejat prin menținerea regimului de confidențialitate, simpla dorință de a avea acces la informații clasificate pentru a fi folosite într-un proces civil nefiind suficientă, în acest sens, invocând decizia 1474/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție. Susține că solicitarea reclamantului nu are nicio relevanță în dosarul de pensie, după cum pretinde acesta. Cu privire la dreptul intimatului de a fi informat în ceea ce privește informațiile de interes public, susține că art. 31 Constituție nu se referă la informațiile clasificate confidențiale sau date cu caracter personal. În acest sens, susține faptul că declasificarea poate duce la expunerea unor date care afectează persoanele implicate, că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că intimatul a fost citat pentru a participa la lucrările comisiei pentru a da declarații și că aceasta a aplicat în mod eronat principiul necesității de cunoaștere care se referă la accesul persoanelor autorizate la acele informații clasificate strict necesare îndeplinirii atribuțiilor, nicidecum accesul persoanelor neautorizate la informații clasificate. În final, recurentul critică și soluția dată cheltuielilor de judecată, considerând că, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., era necesară intervenția instanței de judecată în reducerea onorariului avocațial, cât timp părții căzute în pretenții nu i se poate impune să suporte cheltuieli disproporționate sau nejustificate, având în vedere că acțiunea s-a soluționat la primul termen de judecată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Serviciul de Protecție și Pază împotriva sentinței civile nr. 701 din data de 19 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Intimatul reclamant a opus recurentului susțineri de legalitate a hotărârii instanței de fiind, apreciind inadmisibile criticile vizând reducerea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul consideră admisibilă critica privind cheltuielile de judecată, susținând inaplicabilitatea Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin raportare la faptul că a nu a recurat doar această parte a hotărârii, situația de speță fiind diferită. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate și de apărările formulate în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Primordial, se reține că obiectul acțiunii se circumscrie unei acțiuni în contencios administrativ îndreptate împotriva unui act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la interesul legitim al reclamantului în desecretizarea actelor/datelor/documentelor/notelor aferente lucrărilor Comisiei de Cercetare, cu privire la accidentul de munca suferit de acesta la data de 11.07.2022, inclusiv a procesului-verbal/deciziei emise ca urmare a finalizării lucrărilor acestei comisii. Prima instanță a admis acțiunea reținând dreptul reclamantului de acces la orice informație de interes public, consfințit de art. 31 Constituție, faptul că nu există amenințări, riscuri și vulnerabilitățile ce pot avea consecințe asupra informațiilor clasificate, măsură minimă de protecție a informațiilor clasificate cerută de art. 25 lit. d) din H.G. nr. 585/2002 și că nu s-a dovedit nici faptul că dezvăluirea informațiilor poate prejudicia interesele persoanei deținătoare, în sens contrar posibilității de declasificare prevăzute de art. 20 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 585/2002. În contextul cauzei s-a reținut că sunt în discuție: principiul necesității de a cunoaște informația aferentă lucrărilor Comisiei de Cercetare constituită cu privire la accidentul de muncă; refuzul nejustificat de a soluționa notificarea înregistrată cu nr. CR 476/20.11.2023; vătămarea drepturilor reclamantului, potrivit art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea contenciosului administrativ. Recursul pârâtului ridică problema legalității sentinței primei instanțe din două considerente majore: 1. instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceea că nu avea competență să dispună desecretizarea actelor, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și 2. instanța de fond a interpretat și aplicat greșit nomele de drept material incidente, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În privința primului motiv, Înalta Curte reține că instanțele de judecată au competența de a dispune desecretizarea actelor, în special în cazurile în care documentele secrete sunt invocate ca temei al unor acte contestate. Aceasta întrucât, accesul la informații esențiale pentru apărarea într-un proces este parte din dreptul la un proces echitabil. În acest sens s-a pronunțat, în mod constant Curtea Europeană de Justiție și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil, astfel cum este interpretat de CEDO, presupune ca nicio parte să nu fie plasată într-un dezavantaj substanțial prin imposibilitatea de a cunoaște și contesta elementele esențiale ale cauzei; restricțiile întemeiate pe securitatea națională pot fi admise doar cu condiția existenței unui control jurisdicțional real și a unor garanții procedurale adecvate (a se vedea, de ex: Corneschi contra României). În același sens, CJUE a statuat că instanța trebuie să verifice proporționalitatea oricărei limitări impuse părților, întrucât caracterul clasificat al informațiilor nu poate prevala automat asupra dreptului la apărare (a se vedea, spre exemplu, CJUE, Kadi II, C-584/10 P, C-593/10 P și C-595/10 P; ZZ, C-300/11). Din această perspectivă, prin urmare, competența instanței de a dispune desecretizarea totală sau parțială a documentelor clasificate nu poate fi negată în absența unui temei legal expres care să o excludă și decurge în mod inerent din obligația jurisdicțională de a asigura dreptul la apărare și un control efectiv al actelor autorităților. Este lipsit de relevanță faptul că în cauză litigiul privește exclusiv refuzul autorității de desecretizare a actelor, câtă vreme se verifică existența un interes legitim de a acționa. În privința existenței normelor interne care conferă dreptul autorității administrative de a decide declasificarea, aceasta nu se opune competenței instanței de a cerceta refuzul de desecretizare și nici posibilității acesteia de a dispune declasificarea, întrucât prerogativa administrativă nu poate anihila controlul judecătoresc asupra legalității menținerii măsurii de clasificare. Instanța nu substituie oportunitatea administrativă, ci verifică (în cauză) dacă menținerea clasificării este legală, necesară și proporțională în raport cu drepturile fundamentale incidente. Mai mult, competența instanței decurge: din supremația legii și a controlului jurisdicțional, care nu poate fi limitată de competența autorității administrative, din caracterul excepțional al restrângerii accesului la informații, ceea ce impune un control asupra temeiniciei menținerii clasificării și din principiul efectivității protecției jurisdicționale, care ar fi golit de conținut dacă instanța ar fi obligată să accepte, fără verificare, refuzul de declasificare. În consecință, existența unei competențe administrative de declasificare nu exclude, ci dimpotrivă presupune posibilitatea instanței de a verifica dacă refuzul declasificării este justificat, pentru a preveni transformarea clasificării într-un instrument discreționar de eludare a controlului judiciar. Așadar, prin sentința pronunțată, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acționând în limitele competenței sale, astfel încât, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este nefondat. Cu toate acestea, analiza de fond a acțiunii reclamantului, realizată de prima instanță, este în parte nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a normelor de drept material incidente. Legea nr. 554/2004 - art. 1, art. 2 lit. o), p), r) și alin. (2), art. 8 - consacră dreptul persoanei vătămate într-un drept ori interes legitim — privat sau public — de a se adresa instanței atunci când o autoritate publică refuză nejustificat soluționarea unei cereri. Din cuprinsul dispozițiilor de drept material incident, reprezentat de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate (art. 1-5, 31-33) și H.G.. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România (art. 4, 7, 10, 19, 20, 24, 25) rezultă că regimul informațiilor secrete de serviciu urmărește protejarea datelor a căror divulgare ar prejudicia persoane juridice publice sau private, prin prevenirea accesului neautorizat, identificarea riscurilor și garantarea distribuirii lor doar către persoane îndreptățite. Clasificarea este permisă numai pentru informații a căror natură justifică protecția, fiind interzisă folosirea secretizării pentru a ascunde informații de interes public, a eluda legea sau a obstrucționa justiția. Declasificarea intervine atunci când motivele inițiale de protecție nu mai subzistă și se realizează, pentru secretele de serviciu, de către conducătorul entității emitente, prin actualizarea listelor interne. Întregul sistem este construit pe un echilibru între protecția intereselor instituționale și garantarea accesului la informațiile de interes public, legea subliniind expres că secretizarea nu poate limita drepturile constituționale la informare. Totodată, în lumina acestor norme de drept material, trebuie reținut că refuzul de a desecretiza documente clasificate ca "secret de serviciu" echivalează cu un refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ, atunci când solicitantul dovedește un interes legitim, iar menținerea clasificării nu este susținută de un interes public care să prevaleze asupra interesului său privat. Înalta Curte constată că reclamantul a justificat un drept de a fi informat și un interes legitim, actele clasificate ca "secret de serviciu" fiind în legătură directă cu cercetarea accidentului de muncă suferit și concluziile comisiilor implicate. În cauză nu se analizează dacă informațiile clasificate pot fi folosite cu succes într-un alt litigiu ori relevanța lor în alte litigii, ci dacă refuzul de desecretizare și comunicare a acestora este proporțional, necesar și justificat în raport cu dreptul reclamantului de a-și exercita efectiv drepturile procedurale în prezenta cauză. Unitatea nu a demonstrat existența unui risc concret, actual și, mai ales, proporțional care să justifice menținerea integrală a nivelului de clasificare "secret de serviciu" asupra tuturor informațiilor din documentele solicitate, în condițiile în care emitentul are obligația de a aplica acest principiu al proporționalității, inclusiv prin anonimizarea acelor elemente sensibile, atunci când acestea pot fi separate de informațiile necesare persoanei vizate. Întrucât legea impune reevaluarea clasificării atunci când menținerea acesteia împiedică accesul unei persoane cu interes legitim la informații care o privesc în mod direct, refuzul de a proceda la o formă de desecretizare, cel puțin parțială, este nejustificat, în lipsa unei motivări punctuale privind necesitatea menținerii secretului asupra fiecărui element concret din documentele solicitate. De aceea, mențiunile procesului-verbal de cercetare a evenimentului încheiat la 8 noiembrie 2022 și înregistrat sub nr. C/S 5903/08.11.2022 SPP UM 0307C București și procesul-verbal nr. x/30.09.2022 de evaluare a capacității de muncă pentru reclamant, înregistrat la SPP UM 0553 București, întrucât privesc drepturi și interese legitime ale reclamantului, sunt necesar a fi desecretizate, argumentația judecătorului fondului fiind corect încadrată în normele de drept material. Celelalte acte ale dosarului de cercetare includ înscrisuri medicale provenite de la solicitant, care se află deja în posesia acestuia sau documente al căror conținut îi sunt cunoscute acestuia, ca urmare a participării sale directe la lucrările comisiei. Așadar, prin declasificarea celor două documente finale, menționate în precedent, este asigurat accesul efectiv al solicitantului la informațiile esențiale pentru valorificarea dreptului său legitim, fără a fi afectat vreun interes public superior care să justifice menținerea regimului de secretizare. Singura excepție o constituie punctul XII din procesului-verbal de cercetare a evenimentului încheiat la 8 noiembrie 2022 și înregistrat sub nr. C/S 5903/08.11.2022 SPP UM 0307C București, care privește activitatea specifică unității (a cărei protecție instituțională se impune), care nu se încadrează în noțiunea de informație de interes public și pentru care solicitantul nu ar putea justifica nici un interes legitim ce ar impune declasificarea. Criticile privind aprecierea proporționalității cheltuielilor de judecată, prin raportare la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., sunt inadmisibile în recurs, cale de atac care poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu de temeinicie, în acest sens fiind și Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii, care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." Pentru aceste considerente, recursul pârâtului va fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se va casa în parte hotărârea atacată și, rejudecând în limitele casării, se va admite în parte acțiunea, cu consecința obligării pârâtului la desecretizarea procesului-verbal de cercetare a evenimentului încheiat la 8 noiembrie 2022 și înregistrat sub nr. C/S 5903/08.11.2022 SPP UM 0307C București, cu excepția punctului XII din conținutul său, și procesul-verbal nr. x/30.09.2022 de evaluare a capacității de muncă pentru reclamant, înregistrat la SPP UM 0553 București. Se va menține sentința recurată în ceea ce privește soluțiile referitoare la comunicarea documentelor, în limitele declasificării acestora, precum și la acordarea cheltuielilor de judecată, dispuse în mod legal în considerarea culpei procesuale astfel reținute. Văzând soluția pronunțată în recurs, intimatul reclamant, aflat în culpă procesuală în acest stadiu procesual, va fi obligat, la cererea recurentului și în temeiul art. 451 și următoarele C. proc. civ., la plata sumei de 100 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de recurs.