ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2439/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 20607/05.07.2019 privind soluționarea cererii de despăgubire nr. x/18.06.2018, prin care a solicitat:

- anularea deciziei ca nelegală și netemeinică și obligarea intimatului de a-i acorda sumele solicitate în cererea de despăgubire;

- obligarea intimatului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 917 din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 20607/05.07.2019 emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie pentru plata creanței de asigurări, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate, a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, iar prin decizia nr. 1125 din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 iulie 2022, sub dosar nr. x/2019.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 614 din 7 aprilie 2023, Curtea de Apel București:

- a admis, în parte, contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat decizia nr. 20607 din 05.07.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a constatat formulată în termen de către reclamantă cererea de plată;

- a obligat pârâtul să emită o nouă decizie cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă înregistrată în evidențele Fondului de Garantare a Asiguraților sub nr. x/18.06.2018 (cu referire la situația asiguratorului B. S.A., și nu a asiguratorului C.);

- a respins, pentru rest, contestația ca neîntemeiată;

- a luat act că reclamanta va solicita pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2.2. a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, FGA a arătat că, soluționând prezenta cauză, în rejudecare, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre prin care a admis în parte contestația formulată, a anulat decizia nr. 20607/05.07.2019, a constatat formulată în termen cererea de plată și a dispus obligarea FGA să emită o nouă decizie cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă.

Sentința civilă nr. 614/07.04.2023 a Curții de Apel București este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, cererea de plată împotriva asigurătorului în faliment trebuie depusă în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii sau de la nașterea creanței. În cazul de față, termenul a expirat la 28.07.2016, iar cererea reclamantei a fost depusă la 15.06.2018, fiind tardivă și supusă decăderii conform art. 2545 C. civ.

Instanța de fond a ignorat jurisprudența constantă a Curții Constituționale (ex. deciziile nr. 80/2017, nr. 97/2021, nr. 741/2018, nr. 352/2022), care confirmă constituționalitatea termenului de 90 de zile și caracterul său de termen de decădere.

Înalta Curte, prin decizia nr. 1125/24.02.2022, a reținut obligația instanței de a corela momentul nașterii creanței cu data depunerii cererii de plată, element esențial pentru verificarea tardivității. Reclamanta cunoștea paguba și persoana responsabilă încă de la 01.12.2014, data producerii accidentului, astfel încât dreptul său de creanță s-a născut anterior deschiderii falimentului B..

În consecință, soluția legală era respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea deciziei FGA de respingere a cererii ca tardivă.

Recurentul-pârât subliniază că reclamanta a formulat cerere de despăgubire împotriva persoanei vinovate și a B. S.A., ulterior intrată în faliment. Conform Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, FGA nu este parte în contractul de asigurare și nu preia obligațiile asigurătorului, despăgubirile fiind plătite doar în cadrul procedurii administrative, în termenul imperativ de 90 de zile. Cererea reclamantei a fost depusă tardiv, fără a fi analizat fondul, astfel încât instanța nu poate obliga FGA la plata despăgubirilor.

Prin urmare, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 20607/05.07.2019 și obligarea pârâtului la acordarea sumelor solicitate prin cererea sa de despăgubire/plată nr. x din 18.06.2018.

Prima instanță din primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 917/06.12.2019, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., a anulat decizia nr. 20607/05.07.2019 emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie pentru plata creanței de asigurări (reținând că, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii din litigiul civil având ca obiect despăgubiri, termenul de 90 de zile nu era depășit), respingând capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.

Împotriva sentinței civile anterior menționate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, iar prin decizia nr. 1125 din data de 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia de casare s-a stabilit că, în rejudecare, instanța de fond urmează să suplimenteze probatoriul pentru dezlegarea corectă și legală a prezentului litigiu, având în vedere că la dosarul instanței de fond probatoriul administrat cuprinde doar trei înscrisuri, respectiv: cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, decizia FGA de respingere a cererii de despăgubiri și Decizia nr. 228/2018, pronunțată în dosarul civil nr. x/2016, având ca obiect angajarea răspunderii civile solidare, prin care s-a respins recursul formulat de A. împotriva încheierii de suspendare a judecății litigiului civil pronunțată de Judecătoria 6 București, astfel că soluția pronunțată nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Prin sentința atacată, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, a anulat decizia FGA nr. 20607/05.07.2019, a constatat formulată în termen de către reclamantă cererea de plată și a obligat pârâtul FGA să emită o nouă decizie cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă, înregistrată la FGA sub nr. x/18.06.2018 (cu referire la situația asiguratorului B. S.A., și nu a asigurătorului C.), respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

"Procedura insolvenței împotriva S.C. B. S.A. s-a deschis prin sentința civilă nr. 9661 din data de 03.12.2015, când reclamanta era deja în proceduri judiciare pentru a-și pretinde aceste drepturi de creanță (cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 19.02.2015, sub nr. x/2015).

Cât dreptul este dezbătut în proceduri judiciare deschise anterior, persoanei care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment nu i se mai poate pretinde a formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Acest punct de debut al dreptului este înlăturat.

Nu se poate aprecia că dreptul de creanță pretins de către reclamantă se poate calcula de la data de 17.03.2017, data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului garantat de pârât potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015, ci de la data nașterii dreptului de creanță care este, și din punctul de vedere al acestei instanțe, data pronunțării instanței civile în mod definitiv asupra litigiului având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale.

Sancțiunea (decăderea) nu mai poate fi raportată la termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, ci trebuie raportată la un moment cert, ce conține toate elementele care definesc dreptul părții.

Datele de fapt ale dosarului Curții indică data de 04.12.2019 când se pronunță sentința civilă nr. 8775/04.12.2019 Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă în dosarul nr. x/2016.

Litigiul având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale se închide.

În baza art. 75 pct. 1 Legea nr. 85/2014 privind procedurile de insolvență, se constată încetată de drept acțiunea judiciară formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar provizoriu D..

Cerea formulată de reclamanta A. către FGA este înregistrată sub nr. x din data de 05.04.2019 (existentă la dosarului CAB în rejudecare nr. x/2019*), când dreptul său nu era stins.

Față de aceste prevederi clare, Curtea constată că în mod nelegal a fost respinsă cererea de plată a reclamantei."

Înalta Curte nu împărtășește aceste considerații ale instanței de fond.

Astfel, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților care, prin cererea de recurs formulată în al doilea ciclu procesual, susține, în esență, faptul că sentința civilă nr. 614/07.04.2023 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și a jurisprudenței Curții Constituționale, prin reținerea eronată a unui termen de decădere diferit de cel prevăzut de lege și ignorarea caracterului tardiv al cererii de plată, în contextul în care dreptul de creanță s-a născut anterior deschiderii procedurii falimentului asigurătorului.

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Din interpretarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 reiese că termenul de 90 de zile curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, dreptul de creanță ia naștere odată cu obligația asigurătorului de a plăti indemnizația de asigurare terțului păgubit, respectiv la data producerii riscului asigurat stipulat în contractul de asigurare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 2199 alin. (1) din Noul C. civ.. Aceasta în condițiile în care creanța la care fac referire prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este creanța de asigurări, astfel cum este definită de art. 4 alin. (1) lit. a) din același act normativ, respectiv creanța creditorului de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare.

Aceasta înseamnă că, în speță, dreptul de creanță al reclamantei s-a născut la data producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea acesteia, respectiv 1 decembrie 2014.

Cum dreptul de creanță nu s-a născut ulterior momentului deschiderii procedurii falimentului B. S.A., ci anterior, intimata-reclamantă avea la dispoziție, pentru formularea cererii de despăgubire adresate FGA, 90 de zile de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv de la data de 28.04.2016, termen care se împlinea la data de 28.07.2016.

Or, intimata-reclamantă a depus cererea de despăgubire din disponibilitățile Fondului de Garantare al Asiguraților abia la data de 18.06.2018, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, aspect sesizat în mod corect de către recurentul-pârât, care, pe acest considerent, a respins cererea de plată în procedura administrativă prin Decizia nr. 20607 din 05.07.2019.

Prin urmare, respingerea cererii intimatei-reclamante de despăgubiri de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, astfel că hotărârea instanței de fond care a invalidat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 614 din 7 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor ar. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă, în calitate de parte care a pierdut procesul, la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, dovedită prin înscrisul depus la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 614 din 7 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată de 100 RON către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 aprilie 2024.