ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 988/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând instanței, anularea art. 2 din dispozitivul Deciziei administrative emise si obligarea acestuia, în principal la plata sumei de 27,175.07 RON, reprezentând diferența dintre suma pe care a solicitat-o, in cuantum de 33.589,74 RON si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, iar în subsidiar, la plata sumei de 11,668,33 RON, reprezentând diferența dintre limita maxima de despăgubire, stabilita si notata de inspectorul de asigurări al asigurătorului B. pe formularul "Constatare nr. 1 la dos. x, nr. 3400/16.07.2015" si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, precum și la plata cheltuielilor de judecata făcute cu acest proces.

Prin sentința civilă nr. 3409 din 24 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat art. 2 al Deciziei nr. 5576/21.04.2017 emisă de pârât;

- a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 13873,72 RON, reprezentând diferența dintre valoarea despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză și suma acordată potrivit art. 1 din Decizia atacată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2350 RON 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 3409 din 24 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a arătat că în cauză, prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susține încălcarea, prin sentința recurată, a prevederilor art. 2, art. 11 și art. 13 art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 51 și art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014, arătând, în esență, că documentele anexate cererii de plată dovedesc o supraevaluare a pagubei, prin stabilirea manoperei la un tarif superior celui practicat de alte unități service.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat în esență următoarele aspecte:

Astfel, conform notei de calcul intocmita in cauza, valoarea reala a autoturismului la data producerii accidentului, este de 6.240,6 euro.

Totodată, raportat la scopul constituirii F.G.A. in conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015, coroborat cu dispozițiile Normei ASF nr. 23/2014 in vigoare la data producerii evenimentului, s-a avut in vedere faptul ca intre valoarea prestației executare si prețul plătit, trebuie sa existe un echilibru, pe cazuri similare si preturile agreate de reprezentantele mărcilor vehiculelor.

Pentru acest caz, a fost întocmit devizul estimativ de reparație in sistemul de specialitate C. pentru acordarea despăgubirii in "sistem regie proprie", prin raportare la prevederile legale in domeniu, mai sus menționate.

Conform devizului de reparații întocmit de specialiștii F.G.A., a rezultat o valoarea maxima de despăgubire in cuantum de 6.415 RON, conform următoarei modalități de calcul:

Total manopera: 753,75 RON,

Total vopsitorie: 1.509,78 RON,

Total piese: 4.151,14 RON

Total costuri reparație: 6.414,67 RON (TVA inclus).

Prin urmare, diferența solicitata de petent in cuantum de 31.864,06 RON, nu este justificata.

Menționează ca FGA nu a fixat preturi si nici tarife minimale ori maximale, ci a analizat cererea reclamantei in baza sistemului de preturi C., aceasta fiind o baza de date acceptata de către toți asigurătorii si de către unitățile service si care furnizează tuturor părților implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto, o baza de date uniforma.

Totodată, raportat la scopul constituirii F.G.A. in conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015, coroborat cu dispozițiile Normei ASF nr. 23/2014 in vigoare la data producerii evenimentului, s-a avut in vedere faptul ca intre valoarea prestației executare si prețul plătit trebuie sa existe un echilibru, pe cazuri similare si preturile agreate de reprezentantele mărcilor vehiculelor.

Recurenta consideră că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale a art. 13, alin. (3) din L 213/2015, potrivit cărora FGA verifica dosarele de dauna si a creanțelor raportat la normele aplicabile in materie (normele RCA acestea fiind condițiile generale si speciale ale acestui tip de asigurare) si a condițiilor de asigurare, generale si speciale, insa aceste norme si condiții sunt de asigurare si nu de TARIFARE.

FGA nu este un asigurător sau reasigurator si administrează aceste fonduri care sunt ale asiguraților, onorata instanța de recurs.

FGA nu are convenții de colaborare cu absolut nici o unitate reparatoare si pentru a asigura o echitate in analiza cererilor de plata a ales sa se raporteze la preturile practicate de reprezentantele mărcilor.

Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări FGA este obligat sa acționeze ca un profesionist, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește riscurile diminuării nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fara analiza a cererilor depuse de petenti Ia FGA, aceasta fiind si rațiunea introducerii in textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, și nu este menită a aduce o îmbogățire/fără justă cauză asiguratului, in cazul de fata unității reparatoare.

Reglementarea legala scop care vizează prezervarea caracterului real al prețurilor achitate. Or, in cazul dedus judecații reclamantul nu a făcut dovada achitării contravalorii pieselor de schimb si a manoperei depunând un deviz estimativ fără să facă dovada existentei prejudiciului.

Din dispozițiile legale, rezulta ca, FGA administrează aceste contribuții ale asiguraților, colectate prin intermediul asigurătorilor si este direct răspunzător de aceste fonduri fiind obligat de lege sa analizeze cererea de plata atât raportându-se la condițiile de asigurare cat si la preturile practicate de unitățile reparatoare.

Arăta că, aceleași unități reparatoare in alte situații practica tarife orare cu mult mai mici fata de cele practicate in relațiile cu asigurătorii cat si cu FGA. FGA nu poate accepta la plata orice preturi ale pieselor sau orice tarife de manopera ale unităților reparatoare mergând pe principiul ca oricum se vor primi banii după o perioada de... si ca oricum trebuie sa plătească orice suma pe care o solicit.

Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări FGA este obligat sa acționeze ca un profesionist, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește "riscurile diminuării nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fără analiza a cererilor depuse de petenți la FGA, aceasta fiind si rațiunea introducerii in textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

Raportat la cele expuse mai sus, fata de faptul ca FGA nu este un asigurător si FGA-ul nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător, a faptului ca reclamantul nu a fost prejudiciat acesta nefăcând dovada prejudiciului ci fiind despăgubit in cuantumul egal cu cuantumul pagubei suferite care are caracter reparator si nu de îmbogățire fără justa cauza, a faptului ca FGA este obligat sa se comporte ca un profesionist in ceea ce privește utilizarea resurselor financiare din care este constituit si a faptului ca, legiuitorul a obligat FGA sa analizeze si instrumenteze dosarele de dauna, pe cale de consecința apreciem ca, FGA a procedat in baza legii la analizarea si instrumentarea dosarului de dauna in cauza si acordat despăgubiri in baza unei atente analize astfel ca, între valoarea prestației executate și prețul plătit să existe un echilibru, pe cazuri similare șl având în vedere prețurile agreate de reprezentanțele mărcilor autovehiculelor, solicită in baza dispozițiilor art. 488, alin. (1), pct. 6) și 8) C. proc. civ. prin raportare la art. 497 si art. 20, alin. (3) prima teza din L 554/2004, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond care a pronunțat hotărârea casată.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant a invocat excepțiile nulității, de netimbrare și de tardivitate a recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 06.02.2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 18.02.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepțiile invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se constată că prin cererea de recurs a fost criticată nelegalitatea hotărârii pronunțate în fond, prin prisma greșitei aplicări a normelor de drept substanțial, recurentul formulând contraargumente de ordin critic față de considerentele sentinței pronunțate, cu referire concretă la modul în care prima instanță a aplicat prevederile Legii nr. 213/2015.

De asemenea, excepția de netimbrare este nefondată, întrucât recurentul-pârât a depus dovada taxei de timbru judiciare de 200 de RON aferente cererii de recurs, atașând la dosar chitanța.

În fine, excepția de tardivitate a recursului este nefondată, recursul fiind promovat cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data de 17.10.2018, sentința pronunțată de instanța de fond fiindu-i comunicată la data de 03.10.2018.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul a solicitat in contradictoriu cu Fondul De Garantare A Asiguraților, anularea art. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 5576/21.04.2017 si obligarea acestuia, în principal la plata sumei de 27,175.07 RON, reprezentând diferența dintre suma pe care a solicitat-o, in cuantum de 33.589,74 RON si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, iar în subsidiar, la plata sumei de 11,668,33 RON, reprezentând diferența dintre limita maxima de despăgubire, stabilita si notata de inspectorul de asigurări al asigurătorului B. pe formularul "Constatare nr. 1 la dos. x, nr. 3400/16.07.2015" si suma de 6.414,67 RON, acordata si plătită conform art. 1 din Decizie, precum și la plata cheltuielilor de judecata făcute cu acest proces.

Prin sentința recurată, a fost anulat art. 2 al Deciziei nr. 5576/21.04.2017 emisă de pârâtul F.G.A și a fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 13873,72 RON RON.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative aplicabile, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Astfel, Înalta Curte constată că deși recurentul-pârât a invocat și temeiul de drept prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., totuși în dezvoltarea motivelor de recurs a formulat critici care privesc doar dezacordul cu privire la modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul declarat de pârât vizează soluția pronunțată pe primul capăt al cererii de chemare în judecată, prin care instanța de fond a obligat FGA și la plata sumei de 13873,72 RON, respinsă prin Decizia nr. 5576/21.04.2017.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent prin memoriul de recurs, prin care acesta a invocat argumente similare celor expuse prin întâmpinare în fața primei instanțe privind data nașterii dreptului său de creanță, precum și calitatea FGA de succesor în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(...)

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".

Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabilește pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare și nu de o medie a prețurilor practicate de unitățile de specialitate, ori de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

Așa fiind, instanța de control judiciar reține că în lipsa unui temei legal, instanța nu poate considera că este legalădecizia autorității pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil.

Mai observă Înalta Curte că diferența respinsă la plată, potrivit deciziei atacate și documentației administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, însă apreciază că, față de dispozițiile normei antereferite, această măsură nu poate fi apreciată ca fiind legală și temeinică pentru că păgubitul nu poate fi condiționat de a-și efectua reparațiile la o anumită unitate.

Mai mult, stabilirea valorii despăgubirii prin raportare chiar la prețurile stabilite de unitățile service în fiecare din cazurile concrete și prin raportare la documentele justificative eliberate de unitățile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului și nu o îmbogățire fără justă cauză.

Totodată, reține Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".

Prin urmare, despăgubirea se stabilește în funcție de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului și de limitele de despăgubire stabilite prin poliță, iar nu în funcție de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

În cauză, dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost depășit întrucât cuantumul daunei este reprezentat de costul reparațiilor efectuate la o unitate specialitate și probat în cauză inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate auto care a statuat asupra corectei identificări în cadrul dosarului de daună, a avariilor provocate în urma accidentului de circulație - fapt care atestă astfel, caracterul real al prejudiciului suferit, asupra justificării producerii acestora prin dinamica accidentului, precum și asupra evaluării reparațiilor, prin raportare chiar la programul C. invocate de recurent, astfel că nu este legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate.

În condițiile în care, în recurs nu se regăsesc critici concrete cu privire la motivele pentru care instanța de fond a reținut această valoare a autovehiculului, Înalta Curte constată că valoarea reparațiilor nu depășește valoarea autovehiculului, astfel încât și sub acest aspect, acordarea integrală a valorii reparațiilor este legală și temeinică.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței civile recurate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge excepțiile invocate de intimatul-reclamant și recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3409 din 24 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 februarie 2021.