Decizia nr. 5370/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 12.07.2022, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 194 si urm. C. proc.

civ., ale art. 8, art. 10 alin. (1) si 3, art. 11 alin. (1) lit. b) si c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin care a solicitat: 1) Obligarea pârâtelor să asigure creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii deținute de TEF, în termen de cel mult 15 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (1) si 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; 2) Obligarea pârâtei AAAS să își îndeplinească obligația de plată a sumelor stabilite prin titlurile executorii deținute de TEF, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (1) si 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; 3) Obligarea pârâtelor, în temeiul art. 18 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata de penalități către reclamantă în cuantum de 5000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanța în urma admiterii primelor capete de cerere; 4) Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru,

in conformitate cu art. 451 din C. proc. civ. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 702 din data de 12 aprilie 2023, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S.R.L. și a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A admis excepția lipsei de interes și în consecință, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca lipsită de interes. A admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată 3.1. Recursul principal Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, lipsei de interes și inadmisibilității, cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. După o prezentare succintă a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material atunci când a respins, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu Guvernul României.

Consideră că instanța a reținut în mod eronat că reclamanta nu ar fi dovedit că s-ar fi adresat Guvernului României cu o cerere prin să-i solicite să ia măsurile legale pentru asigurarea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății către TEF a sumelor stabilite prin titlurile executorii pe care le deține, în condițiile în care recurenta-reclamantă a transmis către toate cele patru intimate Adresa nr. x/2022 din data de 03.02.2022 prin care le-a solicitat să ia masurile legale pentru asigurarea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății către TEF a sumelor stabilite prin titlurile deținute. Această solicitare a fost transmisă prin corespondență și a fost recepționată de toate cele patru intimate în data de 04.02.2022.

Precizează că Guvernul României nu a invocat faptul că reclamanta nu i s-ar fi adresat cu o astfel de solicitare, ci din contră, din adresa Ministerului Finanțelor nr. 472935/472855/16.03.2022 emisă cu privire la solicitarea reclamantei nr. 40/2022, rezultă că cererea sa, transmisă Guvernului României, a fost redirecționată către Ministerul Finanțelor. În ceea ce privește constatarea primei instanțe potrivit căreia reclamanta nu ar fi dovedit că este titulara dreptului afirmat susține că cererea sa are ca obiect aducerea la îndeplinirea a operațiunilor administrative prevăzute de O.G. nr. 22/2002. Or, reclamanta are calitatea de titular al unei creanțe în raport cu care intimatele au obligația de a aplica dispozițiile art. 2 si art. 4 din O.G.

nr. 22/2002 potrivit cărora acestora le revine obligația de a se face demersurile asigurarea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material și atunci când a respins, ca lipsită de interes, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu AAAS, pe motiv că reclamanta deține titluri executorii împotriva acestei pârâte, având posibilitatea de a proceda la executarea silită a acesteia. Consideră că instanța de fond, deși face trimitere la disp. art. 622 din C. proc. civ. și ale art. 3 din O.U.G. nr. 22/2022, omite faptul că posibilitatea de a începe executare silită nu înlătură obligația debitorului de a-și executa de bunăvoie obligațiile stabilite prin hotărâre judecătorească.

Acțiunea care face obiectul prezentei cauze nu are ca obiect obținerea unui nou titlu executoriu prin care să se recunoască aceeași creanța, ci obligarea intimatelor la îndeplinirea în concret a unor operațiuni administrative prevăzute de lege în legătură cu etapa de executare a titlurilor executorii deținute de reclamantă. Așadar, instanța nu a avut în vedere dispozițiile specifice ale O.G. nr. 22/2002 care, pe de-o parte instituie anumite limitări iar, pe de alta parte, stabilesc obligații în sarcina instituțiilor sau autorităților publice. De asemenea, apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material atunci când a respins ca inadmisibilă cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului (fost Ministerul Economiei) și Ministerul Finanțelor.

În mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta deține titluri executorii doar împotriva AAAS, nu și împotriva celor două ministere, ignorând faptul că prezentul litigiu a fost determinat de îndeplinirea necorespunzătoare de către intimate a operațiunilor administrative, impuse de O.G. nr. 22/2002, care stabilesc obligația de asigurare a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Or, potrivit dispozițiilor legale indicate prin cererea de chemare in judecata, obligația de efectuare a operațiunilor administrative prevăzute de O.G. nr. 22/2002 nu incumbă exclusiv instituției in sarcina căreia se stabilește obligația de plata prin titlurile de creanța, ci revine tuturor celor care au atribuții in cadrul efectuării operațiunii administrative.

Astfel, operațiunea administrativă prevăzută de O.G. nr. 22/2022 se inițiază de către AAAS si de MEDAT, se avizează de Ministerul Finanțelor și are ca punct final adoptarea de către Guvernul României. Așadar, reclamanta are calitatea de persoana vătămată ca urmare a neîndeplinirii de către pârâte, între care și MEDAT și Ministerul Finanțelor, a operațiunilor administrative prevăzute de O.G. nr. 22/2002, a căror finalitate nu poate fi atinsă atâta timp cât fiecare dintre intimate nu își îndeplinește obligațiile care îi revin potrivit atribuțiilor. În acest sens, apreciază ca fiind relevante înscrisurile aflate la dosar, respectiv corespondența între AAAS, pe de-o parte, și MEDAT și Ministerul Finanțelor, pe de altă parte, care atestă faptul că executarea de către AAAS a titlurilor deținute prin îndeplinirea operațiunilor impuse de O.G.

nr. 22/2002 nu poate avea loc fără participarea MEDAT și a Ministerului Finanțelor. În plus, constatarea primei instanțe a faptului că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012, Președintele AAAS este ordonator principal de credite, aceasta nu înlătură necesitatea efectuării operațiunilor administrative pentru asigurarea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii, operațiuni a căror finalitate nu poate fi atinsă fără participarea MEDAT și a Ministerului Finanțelor. Astfel, prima instanța a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 atâta timp cât nu a avut în vedere și dispozițiile specifice ale O.G.

nr. 22/2002. Operațiunea de asigurare a creditelor bugetare implică aprobarea bugetului AAAS care poate avea loc numai în baza unei Hotărâri de Guvern, inițiată și avizată de MEDAT și Ministerul Finanțelor. Dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 nu limitează în niciun fel sursa sumelor necesare pentru achitarea creanțelor stabilite în sarcina instituțiilor și autorităților publice, acestea putând proveni de la bugetul de stat. Singura limitare impusă este cea prevăzută la art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002 care prevede că nu pot fi utilizate pentru plata creanțelor sumele destinate acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare însă această limitare vizează capitolele de cheltuieli și nu capitolele de venituri și sursele acestora.

3.2. Recursul incident Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor a formulat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 702 din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea soluționării cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, respectiv lipsa calității procesuale pasive a acestei autorități. Recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a pus în discuția părților inclusiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în contradictoriu cu această parte, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Cu toate acestea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la aceste excepții. În opinia recurentului-pârât, instanța de fond avea obligația de a stabili cu precădere cadrul procesual. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei față de cererea de obligare a Ministerului Finanțelor să asigure creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății, instanța de fond trebuia să aibă în vedere că nu există un temei legal care să susțină această cerere.

Independent de această împrejurare, raportat la pretențiile deduse judecății, în speță trebuie să se facă distincție între două categorii de raporturi juridice, născute între două categorii de persoane/instituții, și care au neîndoielnic naturi juridice diferite, astfel: • pe de-o parte, raporturile juridice existente între recurenta-reclamantă și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, rezultate din litigiile în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești devenite titluri executorii, • pe de altă parte, raporturile juridice dintre Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitatea sa de ordonator principal de credite și Ministerul Finanțelor (pentru cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat), raporturi juridice de drept public, guvernate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Or, între recurenta-reclamantă și Ministerul Finanțelor nu a existat și nu există astfel de raporturi juridice, solicitarea deschiderii de credite bugetare efectuându-se exclusiv de către ordonatorul principal de credite conform Legii nr. 500/2002. Din modul de redactare a acțiunii, nu rezultă că recurenta-reclamantă ar fi introdus acțiunea în numele și pe seama ordonatorului principal de credite, în baza unui mandat special acordat în acest sens. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, acesta a arătat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au fost identificate motivele de fapt și de drept și nici dovezile pe care se sprijină cererea formulată în contradictoriu cu această parte prin raportare la pretențiile deduse judecății, respectiv să asigure creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii deținute de recurenta-reclamantă împotriva AAAS.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamanta nu a indicat, în concret, vreo dispoziție legală din care să rezulte obligația Ministerului Finanțelor de a asigura Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii deținute de aceasta. Împrejurarea că, potrivit legii, Ministerul Finanțelor avizează hotărârile de Guvern prin care se aprobă Bugetele de venituri și cheltuieli privind activitatea de privatizare ale instituțiilor publice implicate, nu este de natură să determine vreo obligație a acestei instituții de a deschide credite bugetare pentru plata titlurilor executorii de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

În egală măsură, împrejurarea că recurenta-reclamanta s-a adresat cu plângere prealabilă Ministerului Finanțelor nu este de natură a conferi calitate procesuală pasivă acestei instituții, câtă vreme, așa cum rezultă din partea finală a răspunsului comunicat cu adresa din 16.03.2022, "aspectele semnalate nu sunt de competența Ministerului Finanțelor, astfel cum aceasta este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor." Ministerul Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

Aprobarea bugetului de stat se face de către Parlamentul României, fiind așadar un atribut exclusiv al legiuitorului. Prin urmare, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor nu poate decât să se conformeze legilor bugetului și a finanțelor publice, precum și tuturor actelor normative incidente. Mai mult decât atât, în procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispozițiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorități publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, și autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ.

Raportat la obiectul acțiunii de față, Ministerul Finanțelor nu are calitatea de entitate care să îi fi produs recurentei-reclamante vreo vătămare într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., solicitând respingerea acestuia ca nefondat, apreciind că instanța de fond a soluționat în moc correct excepția inadmisibilității acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor. 4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, de asemenea, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. ca nefondat. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererilor de recurs II.1. Referitor la recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate și de apărările formulate în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că reclamanta A. S.R.L.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 8, art. 10 alin. (1) și (3) și art. 11 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat, obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) să asigure creditele bugetare și să achite sumele stabilite prin titlurile executorii, sub sancțiunea plății unor penalități de 5.000 RON pe zi de întârziere pentru neexecutarea în termen a obligațiilor, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Soluționând cauza, prima instanță a considerat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în raport cu cererea formulată împotriva Guvernului României, a apreciat că cererea formulată împotriva AAAS este lipsită de interes și că cererea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor este inadmisibilă, admițând astfel excepțiile corespunzătoare și respingând fiecare dintre aceste cereri în consecință. Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând motive de nelegalitate la care Înalta Curte urmează să răspundă în mod punctual.

Înalta Curte observă că prima instanță, în motivarea soluțiilor pronunțate asupra capetelor 1 și 3 de cerere, a reținut, pe de-o parte, că recurenta-reclamantă nu are calitatea procesuală activă în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, întrucât nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile cu această parte, respectiv a formulării, în prealabil, a unei cereri în vederea asigurării creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii deținute de reclamantă și nici dovada că este titulara dreptului, iar pe de altă parte, cu privire la pârâții Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor, a reținut, în principal, că acțiunea este inadmisibilă, întrucât titlurile executorii se îndreaptă doar împotriva AAAS, nu și împotriva acestor pârâți.

Se observă că recurenta-reclamantă a susținut atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și memoriul de recurs, că anterior sesizării instanței, a transmis către toate cele patru intimate o adresa prin care le-a solicitat să întreprindă măsurile legale necesare în vederea asigurării creditelor bugetare indispensabile efectuării plății sumelor stabilite prin titlurile executorii deținute. Această solicitare a fost transmisă și recepționată de toate cele patru intimate la data de 04.02.2022, aspect necontestat în cauză. În ceea ce-l privește pe intimatul-pârât Guvernul României, în cuprinsul memoriului de recurs, a arătat că acesta a recepționat expediția înregistrată cu AWB nr. x, în data de 4 februarie 2022, la ora 12:45, însă nu i-a comunicat niciun răspuns.

Înalta Curte are în vedere și Adresa-răspuns nr. 472.935/472.855/16 martie 2022 emisă de Ministerul Finanțelor și primită de către recurenta-reclamantă la data de 22 martie 2022, în cuprinsul căreia s-a făcut referire la solicitarea acesteia înregistrată sub nr. x/2022 și transmisă Guvernului României și Ministerului Finanțelor", confirmând astfel transmiterea către Guvernul României, de către recurenta-reclamantă, a plângerii prealabile. Or, din susținerile părții recurente coroborate cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei, reiese că, în litigiul pendinte, contrar celor reținute de către prima instanță, a fost parcursă procedura prealabilă și cu privire la intimatul-pârât Guvernul României.

Se impune a fi subliniat și faptul că intimatul-pârât Guvernul României nu a invocat nici prin întâmpinarea depusă în etapa procesuală a fondului, nici prin întâmpinarea depusă în recurs, lipsa unei astfel de proceduri, aspect de natură a confirma primirea plângerii prealabile formulate de către recurenta-reclamantă. Înalta Curte constată că parcurgerea procedurii prealabile constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii, însă, în prezenta cauză, nu se confirmă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa îndeplinirii acestei proceduri. În ceea ce privește problema de drept referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 36 C. proc.

civ., potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este acesta dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond. Prin urmare, în speță sunt incidente și următoarele dispoziții din Legea nr. 554/2004: "Art. 1 - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Art. 2 - (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate; Art. 8 - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale." În cauză, reclamanta justifică calitate procesuală activă prin aceea că a formulat cereri prealabile adresate autorităților publice vizate, care fie nu au fost soluționate (în ceea ce privește Guvernul României),

fie au fost soluționate în mod nefavorabil (în raport cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), invocând astfel o vătămare a drepturilor sale, ce impune intervenția instanței de contencios administrativ pentru înlăturarea ei. Se mai reține că lipsa unui răspuns din partea intimatului-pârât Guvernul României reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea Legii nr. 554/2004, refuz care constituie un act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ. Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 36 C. proc.

civ., întrucât reclamanta are calitatea de persoană care a solicitat pârâtelor îndeplinirea operațiunilor administrative prevăzute de O.G. nr. 22/2002 în etapa executării titlurilor pe care le deține și care susține că a fost vătămată fie prin lipsa unui răspuns din partea Guvernului României, fie prin răspunsurile nefavorabile ale celorlalți pârâți, fiind astfel îndeplinită condiția identității dintre reclamantă și titularul dreptului dedus judecății. Existența sau inexistența dreptului pretins a fi vătămat reprezintă o chestiune de fond, ce ține de admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ în sens material, însă această analiză nu se raportează la calitatea procesuală activă, care este deja îndeplinită în cauză.

Pe de altă parte, prin raportare la cadrul procesual stabilit în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile legii contenciosului administrativ menționate anterior, contrar celor reținute de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază ca fiind irelevant, din perspectiva admisibilității cererii, faptul că recurenta-reclamantă nu deține titluri executorii față de intimații-pârâți Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor. Aceasta deoarece reclamanta vizează, prin capetele de cerere nr. x și 3 tocmai obținerea unui titlu împotriva acestor autorități, în temeiul obligațiilor ce le revin potrivit O.G. nr. 22/2002, care prevede, în art. 2, obligația instituției debitoare de a efectua demersurile necesare plății în termen de 6 luni de la primirea somației, iar în art. 4, obligația ordonatorilor principali de credite de a asigura creditele bugetare necesare, inclusiv prin virări de credite, pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii.

Cu alte cuvinte, instanța de recurs constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii, recurenta-reclamantă făcând dovada parcurgerii procedurii prealabile, a existenței unei pretinse vătămări a drepturilor sale și a refuzului nejustificat al autorităților publice de a soluționa cererea formulată, aspecte ce atrag incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest context, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru a proceda la soluționarea capetelor de cerere 1 și 3, din perspectiva calității procesuale active deținute de către reclamantă în baza Legii contenciosului administrativ, respectiv pentru a verifica dacă dreptul afirmat ca fiind vătămat este sau nu întemeiat.

Totodată, având în soluția la care s-a ajuns cu privire la aceste capete de cerere, se impune trimiterea spre rejudecare și a capătului de cerere nr. x, privind plata cheltuielilor de judecată, acesta având caracter accesoriu, iar soluționarea sa legală, în conformitate cu art. 451 și următoarele C. proc. civ., depinzând de soluția finală ce va fi pronunțată după rejudecare. În concluzie, Înalta Curte reținând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza primei instanțe, spre rejudecarea capetelor de cerere 1, 3 și 4, în raport cu temeiurile de drept invocate prin acțiune.

Soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare rezidă în împrejurarea că prima instanță, întemeindu-și întregul său raționament pe aprecierea eronată că, în speță, nu a fost parcursă procedura prealabilă și că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, a lăsat neanalizate capetele de cerere 1, 3 și 4 deduse judecății, precum și în necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților. În continuare, examinând criticile de nelegalitate formulate de reclamantă cu privire la soluția instanței de fond, de admitere a excepției lipsei de interes în ceea ce privește capătul 2 de cerere, privind obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la îndeplinirea obligației sumelor stabilite prin titlurile executorii deținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că reclamanta este titulara a două titluri executorii, constând în hotărâri judecătorești definitive, prin care pârâta AAAS a fost obligată la plata sumei de 5.175.020 USD, precum și a dobânzilor legale penalizatoare aferente. Prin urmare, dreptul de creanță al reclamantei a fost deja confirmat pe cale judiciară, fiind cert, lichid și exigibil. Or, potrivit art. 622 din C. proc. civ., precum și art. 3 din O.G. nr. 22/2002, modalitatea legală de valorificare a unui titlu executoriu este executarea silită, în ipoteza în care debitorul nu își execută obligația de bunăvoie. Sistemul procesual civil român consacră, în mod clar, separația între faza de judecată și faza de executare silită, aceasta din urmă fiind guvernată de reguli proprii și realizată prin intermediul organelor de executare.

Înalta Curte constată că obligația de plată reținută în sarcina pârâtei AAAS reprezintă o consecință directă și inerentă a titlurilor executorii existente, astfel că nu poate constitui obiectul unei noi acțiuni distincte, în sensul Legii nr. 554/2004, atât timp cât legea pune la dispoziția creditorului mijloacele procedurale adecvate pentru realizarea silită a creanței. De altfel, astfel cum a reținut instanța de fond, recurenta-reclamantă a uzat deja de procedura executării silite, obținând inclusiv sume parțiale din debitul principal, ceea ce confirmă existența unui cadru procedural adecvat și efectiv pentru realizarea dreptului său de creanță.

Se mai observă că instanța de fond nu a negat existența obligației debitorului de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești, la care a făcut referire partea recurentă în memoriul de recurs, ci a analizat mijloacele juridice puse la dispoziția creditorului pentru realizarea creanței, din perspectiva condiției interesului procesual. Existența obligației legale a debitorului de a executa de bunăvoie obligația stabilită prin titlu nu generează, în sine, un interes distinct al creditorului pentru promovarea unei acțiuni în contencios administrativ, întrucât, astfel cum s-a arătat, legislația procesual civilă reglementează în mod expres și exhaustiv mecanismul de aducere la îndeplinire a obligației din titlul executoriu în ipoteza neexecutării voluntare, respectiv procedura executării silite.

Or, în speță, prin formularea acestui capăt de cerere, reclamanta nu a urmărit cenzurarea unui act administrativ sau a unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci determinarea intimatei-pârâte AAAS să execute obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin constrângerea acestuia la îndeplinirea unor pretinse "operațiuni administrative" subsumate fazei de executare a titlurilor executorii. Or, asemenea demersuri nu pot fi disociate de conținutul obligației stabilite prin titlul executoriu și nici nu pot constitui obiectul unei acțiuni autonome în contencios administrativ.

În acest context, susținerea recurentei potrivit căreia acțiunea nu ar viza obținerea unui nou titlu executoriu, ci doar obligarea intimatei la îndeplinirea unor operațiuni administrative, apare ca formal declarativă (dar și contrară însăși cererii formulate) întrucât efectul practic urmărit este același, respectiv constrângerea debitorului la executarea obligației stabilite prin hotărâri judecătorești, pe o cale distinctă de cea prevăzută de lege. Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente și a concluzionat în mod întemeiat asupra lipsei de interes a acțiunii formulate, întrucât aceasta dispune de mijloacele procedurale adecvate pentru realizarea dreptului său în cadrul executării silite, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat, cu menținerea soluției pronunțate asupra capătului 2 de cerere.

II.2. În ceea ce privește recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 702 din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 491 rap. la art. 471 C. proc. civ., recurentul este în drept, după împlinirea termenului de recurs să formuleze recurs în cadrul procesului în care se judecă recursul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

Obiectivul urmărit de prevederile legale menționate anterior constă în acela de a pune la dispoziția părții care are interesul de a exercita recursul împotriva hotărârii de primă instanță (de exemplu, atunci când ambele părți cad în pretenții), dar totuși nu declară calea de atac în speranța că nici partea adversă nu o va face, sau al părții al cărei interes de a declara recurs se naște numai în ipoteza în care partea adversă exercită calea de atac, și deci există riscul reformării hotărârii primei instanțe (de exemplu, pârâtul căruia, deși i se respinge o excepție procesuală, cum ar fi cea a lipsei calității procesuale sau a prescripției etc., nu poate formula recurs principal în cazul în care acțiunea reclamantului se respinge ca nefondată) un mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii primei instanțe, dacă aceasta este atacată cu recurs de partea adversă.

Având în vedere considerentele de ordin teoretic dezvoltate în precedent, Înalta Curte constată că recursul incident exercitat în prezenta cauză nu se încadrează în domeniul de reglementare al art. 491 raportat la art. 471 din C. proc. civ. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de recurs găsește relevant a reda câteva considerente din Decizia nr. 14/2020 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a tranșat maniera de interpretare a dispozițiilor art. 491 C. proc.

civ.: "119. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii reține că doar după ce una dintre părți alege să exercite apel principal se naște interesul celeilalte părți, intimată în apelul principal, de a formula, la rândul său, apel incident, prin care să urmărească schimbarea hotărârii primei instanțe, care să corespundă interesului său, fie în sensul de a surmonta, fie în sensul de a consolida situația juridică stabilită prin hotărârea supusă căii de atac.

120. Fiind determinat astfel să iasă din pasivitate, titularul apelului incident poate supune instanței de control judiciar oricare dintre soluțiile pronunțate prin sentința atacată, prin dispozitiv sau considerente, ori prin încheierile premergătoare, în măsura în care justifică un interes propriu pentru a obține schimbarea acestor soluții, în raport cu poziția sa procesuală și cu drepturile pretinse în cadrul litigiului.". Înalta Curte reține că specific instituției recursului incident este faptul că interesul intimatului din recursul principal de a exercita calea de atac se naște doar în momentul în care partea adversă declară recurs principal, iar una dintre condițiile de admisibilitate ale recursului incident este aceea ca cererea de recurs incident să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

În speță, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor nu formulează critici de nelegalitate împotriva soluției dispuse de instanța de fond, care a respins acțiunea pentru diferite motive, ci invocă exclusiv faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra excepțiilor procesuale ridicate în cursul judecății, respectiv asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât. Înalta Curte constată că instanța de fond nu a soluționat excepțiile procesuale anterior menționate, acestea nefiind reflectate nici în considerente, nici în dispozitivul sentinței recurate. În aceste condiții, aspectele invocate nu pot face obiectul controlului de legalitate în recurs, întrucât instanța de recurs nu poate examina ceea ce instanța de fond nu a soluționat și nu a consacrat prin hotărâre.

În consecință, recursul incident nu tinde la modificarea sau desființarea soluției primei instanțe, fiind lipsit de obiectul specific recursului, ceea ce atrage inadmisibilitatea sa. Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 702 din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 702 din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare, în ceea ce privește capetele 1, 3 și 4 de cerere. Menține soluția instanței de fond cu privire la capătul 2 de cerere. Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 702 din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată astăzi, 12 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.