Decizia nr. 5349/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 105/2022 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2021 pe rolul Curții de Apel București reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat instanței ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige pârâtul la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrată la F.G.A. sub nr. x/23.09.2016 constând: - în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2 %/zi de întârziere potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, până la data de 06.09.2021 penalitățile sunt în cuantum de 4377,1; - în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 105 din 28 ianuarie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate cererea de suspendare a judecării cauzei, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția tardivității acțiunii, precum și acțiunea privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garatare a Asiguraților.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a formulată.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea din 21 septembrie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a suspendat judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 105 din 28 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2 București. La data de 17.09.2025 intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus cerere de repunere pe rol a cauzei și de constatare a perimării, având în vedere soluția definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2022 prin decizia nr. 1104/12.02.2025 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă. 5. Considerentele și soluția instanței de recurs asupra excepției perimării recursului Examinând excepția perimării căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: " (1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 415 din același cod: "Judecata cauzei suspendate se reia: 1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor; (...) 3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție; 4. prin alte modalități prevăzute de lege". Așadar, în situația suspendării facultative a judecății, dispuse ca urmare a faptului că dezlegarea cauzei depinde de soluția ce va fi pronunțată într-un alt dosar, respectiv ipoteza din prezenta cauză, procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de către instanță, acest aspect reprezentând o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil. În cazul suspendării judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății. În același timp, conform dispozițiilor art. 418 alin. (1) C. proc. civ. "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată". Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea, după pronunțarea hotărârii încetând cauza suspendării și începând să curgă termenul de perimare. În același sens, urmează a fi observate considerentele deciziei Deciziei nr. 70/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care, făcându-se referire la jurisprudența sa anterioară, se arată următoarele: "(…) 56. Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. 57. Astfel, s-a reținut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(...), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor". 58. Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți, ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare. 59. Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe.(…)" Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2022, care a provocat suspendarea prezentei cauze, a fost soluționat prin decizia nr. 1104/12.02.2025 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Dat fiind caracterul definitiv al acestei decizii, de la data pronunțării începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 12.08.2025, în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod. Se constată astfel că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanță. De asemenea, nu se identifică vreun motiv de suspendare a cursului perimării, dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.