ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2400/2023

Ședința publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 la data de 09.06.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/31.07.2017 constând în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, și, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 1692 din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată.

S-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii modificate și tardivității introducerii acțiunii modificate, ca neîntemeiate.

S-a respins acțiunea modificată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.);

- angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, care în speță este reprezentat de refuzul F.G.A. a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., așa cum a fost el exprimat din Decizia 16.517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018;

- prin soluția pronunțată, prima instanță a procedat la valorificarea efectelor Deciziei 16.517/2018, decizie care contravine vădit prevederilor Deciziei nr. 29/2020 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în data de 15.06.2020 în Monitorul Oficial și devenită obligatorie în temeiul art. 521 alin 3 din C. proc. civ.

- refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul cauzei a fost reiterat și prin Decizia 18140/28.01.2019 emisă de pârât;

- Decizia 18140/28.01.2019 are 3 anexe: anexa 1 cuprinde dosarele deja achitate; anexa 2 cuprinde dosarele respinse conform acestor mențiuni și anexa 3 cuprinde alte două cereri de plata menționate expres în Decizia nr. 18140/28.01.2019;

- Decizia nr. 18140/28.01.2029 conține în mod expres refuzul F.G.A. de a achita cele 270 de cereri de plată menționate în anexa 2, în plus, la baza refuzului tuturor cererilor de plată sunt aceleași argumente ce țin de interpretarea prevederilor Legii 213/2015 și mai ales a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare și a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor;

- nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină ca îndeplinită această condiție fie în baza soluției pronunțate de ICG în dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei nr. 18.140/28.01.2019, fie prin valorificarea efectelor Deciziei I. C. civ..J. nr. 29/2020 împotriva Deciziei 16.517/27.08.2018.

Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanței și trimiterea cauzei spre judecare pe fond la Curtea de Apel București, în urma rejudecării instanța urmând a admite acțiunea și în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să oblige F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la F.G.A. sub nr. x/31.07.2017 constând în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că trimiterile recurentei-reclamante la soluția pronunțată de instanțele de judecată în dosarul nr. x/2019 nu este relevantă în ceea ce privește interpretarea și dezlegarea prezentului litigiu, atât timp cât instanțele de judecată s-au pronunțat cu privire la anularea unei alte decizii a FGA respectiv decizia 18140/28.01.2019 și care, așa cum a constatat instanța se referă doar la 2 cereri de plată, niciuna dintre ele nefiind cea care face obiectul cauzei.

Recurenta – reclamantă a formulat la data de 8 mai 2023 cerere de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.

S-a arătat că, raportat la lipsa de reacție a F.G.A. în ceea ce privește cererile de plată a penalităților, reclamanta a formulat, în termenul general de prescripție prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, cerere privind obligarea F.G.A. la soluționarea cererilor și constatarea caducității deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 5 din C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ.

În speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/31.07.2017 constând în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, și, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

În motivare, reclamanta a invocat cererea de plată înregistrată la F.G.A. sub nr. x/31.07.2017 prin care a solicitat plata sumei de 6,860.82 de RON reprezentând despăgubiri pe care era îndreptățită să le recupereze de la B. S.A..

A susținut că prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, pârâtul a respins în mod nejustificat cererea de plată a reclamantei.

Față de decizia de respingere, reclamanta a menționat faptul că a promovat acțiunea în contencios administrativ, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 aflat acum pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere caracterul neunitar al jurisprudenței, reclamanta a arătat că nu a formulat odată cu acțiunea în anularea deciziei de respingere și cerere de despăgubiri, formulând prezenta acțiune în temeiul art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelație cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acțiunii judiciare, rezultă că instanța poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material în cazul acțiunilor în contencios subiectiv.

În situația în care persoana vătămată, din cauza necunoașterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acțiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acționa în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ.

Verificând cererea de chemare în judecată Înalta Curte constată că prezenta acțiune vizează cererea de despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub numărul x/31.07.2017.

Motivând respingerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut, în raport de susținerile pârâtului cuprinse în întâmpinarea depusă, că reclamanta nu se regăsește în ipoteza menționată de art. 19 din Legea nr. 554/2004, că reclamanta nu are o sumă certă stabilită, în raport de care să solicite penalități de intârziere, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform ar. 1349 și 1357 și urm. din C. civ., precum și nici ale dispozițiilor art. 38 din Norma ASF.

Deși maniera de redactare a cererii de chemare în judecată este una criticabilă, Înalta Curte apreciază că există suficiente elemente care să confirme voința reclamantei ca în prezenta acțiune să solicite exclusiv despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Or, din interpretarea coroborata a prevederilor art. 22 alin. (2), (4), (5) și (6) din C. proc. civ. rezultă, ca regulă generală, ca instanța nu poate schimba din oficiu obiectul cererii deduse judecății. Obiectul cererii de chemare în judecata este reprezentat de pretenția concreta a reclamantei.

Instanța de judecată, respingând pretenția reclamantei, trebuia să se limiteze la analiza cererii din perspectiva condițiilor speciale prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, în special, în ceea ce privește analiza existenței situaței premisă stabilită pentru acoperirea prejudiciului–existența hotărârii de constatare a nelegalității unui act administrativ tipic sau asimilat.

Apreciază Înalta Curte că în mod greșit s-a procedat la soluționarea în primă instanță a acțiunii, cu nerespectarea dispozițiilor art. 9, art. 13, art. 22 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., respectiv a drepturilor procesuale ale reclamantei, constând în dreptul la apărare și la un proces echitabil, precum și a principiului disponibilității, întrucât nu există o analiză a pretenției deduse judecății prin prisma obiectului propriu-zis al acesteia, a raportului juridic invocat de către reclamant, având loc astfel o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părții.

Neregula de ordin procedural, constând în pronunțarea asupra a altceva decât s-a cerut, nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care vor fi avute in vedere la rejudecarea cauzei.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1692 din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.