ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/25.11.2016 constând în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective (până la data de 06.04.2021 penalitățile au fost în cuantum de 48336,87). De asemenea, reclamanta a solicitat dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1694 din 17 noiembrie 2021, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată, a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității introducerii acțiunii modificate, ca neîntemeiate și a respins acțiunea astfel cum a fost formulată și modificată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că prima instanță a considerat în mod greșit faptul că de vreme ce Decizia 16517 nu a fost contestată, deci nu a fost declarată nelegală, acțiunea în despăgubiri este neîntemeiată. În realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii. În speță, actul administrativ nelegal este refuzul FGA a da curs cererilor de plată a despăgubirilor, așa cum a fost el exprimat prin Decizia 16.517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018. Cu toate acestea, în condițiile pronunțării și publicării deciziei ICCJ 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident. Prin soluția pronunțată, prima instanță a procedat la valorificarea efectelor Deciziei 16.517, decizie care contravine vădit prevederilor Deciziei ÎCCJ 29/2020 publicată în data de 15.06.2020în Monitorul Oficial și devenită obligatorie în temeiul art. 521 alin 3 C. proc. civ. În opinia recurentei, în baza Deciziei ÎCCJ 29/2020 prima instanță ar fi trebuit să constate că Decizia 16517 este un act administrativ nelegal și să constate îndeplinită condiția existenței unei act administrativ ilicit, procedând astfel la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA. Așadar, Decizia nr. 18140/28.01.2029 conține în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată menționate în anexa 2. În plus, la baza refuzului tuturor cererilor de plată sunt aceleași argumente ce țin de interpretarea prevederilor Legii 213/2015 și mai ales a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare și a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor. Or, Decizia 18140/28.01.2019 a fost desființată prin hotărârea pronunțată de ÎCCJ în data de 19.11.2021 în dosarul x/2021 În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară,

Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond temeinic și legal a reținut că prin Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019 nu a fost soluționată cererea de plată ce face obiectul prezentului dosar, așa cum în mod greșit susține recurenta. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, Înalta Curte apreciază că art. 19 din Legea 554/2004 privește situația în care reclamanta a contestat, în prealabil, actul administrativ a cărui nelegalitate o invocă și nu situația din prezenta cauză unde lipsește cu desăvârșire acțiunea în anulare introdusă împotriva actului administrativ considerat nelegal. Orice încercare de acoperire a neîndeplinirii acestei condiții privind existența unei acțiuni în anulare, introdusă anterior prezentului litigiu, la mai bine de 3 ani și jumătate de la da a comunicării Deciziei 16517, respectiv 17.09.2018, nu poate fi reținută. Înalta Curte reține că FGA nu are calitate de asigurător și nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului pentru a-i fi aplicabilă norma specială, iar pe de altă parte, temeiul legal al acțiunii îl constituie răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului determinată de refuzul de achitare a despăgubirilor solicitate, și nu obligații care decurg din contractul de asigurare, care nu se aplică în raport cu FGA. Astfel, în mod corect a hotărât prima instanță că penalitățile sunt solicitate asupra unei sume care nu este certă, prin decizia 16517/27.08.2018 cererea de plată a fost respinsă pentru depășirea plafonului de 450.000 RON În ceea ce privește critica cu privire la modul de interpretare dat de FGA prevederilor Legii 213/2015 raportat la aspectele dezlegate cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 29/02.03.2020 pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept, Înalta Curte reține că dezlegarea unei probleme de drept are drept scop prevenirea unei practici judiciare neunitare, asigurând o interpretare și aplicare unitară ale prevederilor legale ce fac obiectul acestei proceduri, iar fiecare dosar procesual este o situație juridică distinctă care atrage consecințe juridice diferite și trebuie tratat ca atare, ceea ce presupune o analiză în concret a fiecărui dosar procesual. În prezenta cauză, recurenta-reclamantă nu a înțeles să conteste Decizia 16517/27.08.2018, consecința juridică o reprezintă faptul că acea decizie administrativă a produs consecințe juridice, cu o prezumție de legalitate și temeinicie. Nefiind un litigiu pe rol, instanțele nu au constatat aplicabilitatea Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020, motiv pentru care nu se poate constata, în această fază procesuală, aplicabilitatea acesteia atât timp cât Decizia FGA 16517 nu a fost atacată cu o acțiune în anulare pe cale separată anterioară prezentului litigiu, condiție obligatorie impusă de art. 19 din Legea 554/2004. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Având în vedere soluția pronunțată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.