Decizia nr. 5248/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2022, în data de 28.04.2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui, solicitând: A. Revocarea Ordinului nr. 6245/C/din 31.12.2021, art. 1, precum și a Ordinului nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si

Anexa nr. 7, nr. crt. 1-18 și emiterea unui nou ordin/de noi ordine prin care: 1.să se stabilească indemnizațiile de încadrare brute lunare ale reclamanților conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 01 august 2016, iar nu cu data de 30.12.2021, precum și plata drepturilor salariale aferente acestui VRS începând cu 01 august 2016; 2.să se înlăture plafonarea instituită asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; 3.să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și să se plătească aceste sporuri începând cu data de 01 august 2016 și nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat; 4.să se includă în indemnizația de bază a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv a celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 și 5 Anexa V din Legea 153/2017 la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive; 5.să se includă în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa Ia O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariate în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, conform sentinței civile nr. 180 din 08.02.2022 a Tribunalului Galați; 6.să fie obligat Ministerul Justiției să aloce Tribunalului Vaslui fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite în urma emiterii unui nou ordin în conformitate cu cele solicitate mai sus. B.Obligarea Tribunalului Vaslui să reclamanților achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225, începând cu data de 01 august 2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și a includerii în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, conform sentinței civile nr. 180 din 08.02.2022 a Tribunalului Galați. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2346 din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare de Ministerul Justiției, ca neîntemeiată. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de Ministerul Justiției, ca lipsită de obiect. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de Tribunalul Vaslui, ca lipsită de obiect. S-a respins excepția lipsei de interes, invocată prin întâmpinare de Ministerul Justiției, ca neîntemeiată. S-a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de Tribunalul Vaslui, ca neîntemeiată. S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui, ca neîntemeiată. S-a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenții - reclamanți, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și a încheierii prin care a fost amânată pronunțarea și trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a arătat, cu titlu prealabil, că încheierea din 15.11.2022, în care sunt consemnate dezbaterile și despre care s-a menționat că "face parte integrantă" din sentința recurată, nu a fost comunicată odată cu sentința, astfel încât recurenții au susținut că nu cunosc conținutul acesteia și nici dispoziția instanței asupra probatoriului solicitat prin contestație. În măsura în care prin încheierea din 15.11.2022 s-ar fi respins probele solicitate sau instanța nu s-ar fi pronunțat asupra lor, s-a solicitat desființarea încheierii, invocându-se încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, cu indicarea ca temei a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. S-a susținut că sentința civilă nr. 2346/14.12.2022 este nelegală, fiind incidente motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". S-a invocat faptul că sentința atacată nu este suficient motivată, întrucât nu răspunde primului motiv al contestației (lit. D) pct. 1) și cuprinde considerente în contradicție cu soluția pronunțată și cu normele invocate. Prin contestația formulată s-a susținut că ordinele contestate încalcă Decizia CCR nr. 794/2016, prin raportare la Ordinul nr. 2295/07.12.2021 și Ordinul nr. 2310/09.12.2021 emise de Procurorul General al PÎCCJ, prin care s-a stabilit că anumite categorii se salarizează având în vedere VRS 605,225 RON începând cu 01.08.2016, "dată de la care au intrat în vigoare prevederile legale care reglementează acest drept". S-a arătat că procurorul general ar fi recunoscut acest drept tuturor categoriilor menționate "fără a deosebi" între cei cu hotărâri definitive și cei fără asemenea hotărâri, invocându-se că noțiunea de "nivel maxim de salarizare" a fost tranșată prin Decizia CCR nr. 794/2016 și prin Decizia ÎCCJ nr. 36/04.06.2018 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). S-a invocat că, deși instanța de fond ar fi solicitat copii ale ordinelor Procurorului General, acestea nu ar fi fost comunicate, iar instanța le-a ignorat, limitând analiza la comparația cu judecători care beneficiază de hotărâri definitive, situație apreciată ca afectând dreptul la proces echitabil și că determină nulitatea sentinței pentru insuficientă motivare. Au susținut recurenții că și judecătorii ÎCCJ ar beneficia de VRS 605,225 de la 01.08.2016 (conform Ordinului nr. 221/26.10.2020), aspect ignorat de instanța de fond. Instanța de contencios administrativ se limitează în a arăta că în ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei CCR nr. 794/2016, nu ar fi invocat titluri executorii definitive proprii prin care să ni se fi recunoscut dreptul la un cuantum al veniturilor salariale calculate prin raportare la un VRS 605,225 RON, începând cu o dată anterioară ordinului. Or, acest raționament, încalcă considerentele Deciziei CCR nr. 794/2016, paragraful 34. S-a mai arătat că recurenților li s-a recunoscut dreptul la VRS 605,225 fără plafonarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 prin sentința civilă nr. 2031/02.11.2021 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 607/17.05.2022 a Curții de Apel Suceava, de la 01.09.2017, și s-a susținut că aceasta ar fi fost indicată în contestația prealabilă, astfel încât nu s-ar afla în prezența unui motiv nou în calea de atac. S-a invocat, totodată, nelegalitatea art. 2 din Ordinul nr. 421/C/07.02.2022, considerat discriminatoriu deoarece ar exclude acordarea VRS pentru perioada anterioară emiterii ordinului pentru persoanele fără hotărâri judecătorești, contrar scopului ordinului din preambul (înlăturarea discriminării în considerarea Deciziei CCR nr. 794/2016), aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat, ceea ce echivalează cu nemotivarea. Totodată, s-a arătat că instanța de fond a reținut lapidar în motivarea sentinței recurate că ambele ordine contestate au fost suficient de motivate în fapt și în drept, fără însă a se răspunde criticilor concrete de nelegalitate invocate. Un alt motiv de recurs vizează nepronunțarea asupra motivului de contestație de la lit. D) pct. 2.2 referitor la încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 20/2016 și la aplicarea retroactivă a dispozițiilor de înghețare a sporurilor. La momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, salariile de încadrare au fost greșit calculate întrucât coeficientul prevăzut în grila de salarizare, anexă la Legea nr. 153/2017, a fost calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON, mult mai mică decât cea rezultată din aplicarea legilor de salarizare succesive, respectiv 605,225 RON, atestată inclusiv printr-un număr foarte mare de hotărâri judecătorești definitive. Astfel, în luna iunie 2017, anterior intrării în vigoare a noii legi de salarizare, indemnizația de încadrare brută lunară trebuia să fie calculată prin luarea în considerare a unui VRS de 605,225 RON, acesta fiind nivelul maxim existent în familia ocupațională "Justiție". Au apreciat recurenții reclamanți faptul că nu era necesar să facă dovada că aceste drepturi au fost puse în plată raportat la conținutul Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, aspecte care nu se regăsesc în conținutul sentinței Cu privire la motivul 2.4 din contestație referitor la modalitatea de calcul al sporurilor și prin raportare la alte categorii profesionale care fac parte din aceeași familie ocupațională, s-a arătat că acesta a fost analizat lapidar, reținând instanța că nu s-ar fi invocat chestiuni concrete din care să rezulte îndreptățirea la un cuantum mai mare al sporurilor, deși reclamanții au invocat chestiuni concrete în sprijinul acestui motiv de nelegalitate, respectiv faptul că toate curțile de apel au făcut aplicarea sporurilor prevăzute de Legea nr. 153 din 2017 respectiv 45%, dar le-au limitat la 30% și nu au păstrat sporurile într-un cuantum fix la nivelul datei de 01.01.2018, fiind solicitate și probe în acest sens, respectiv relații de la curțile de apel. Cu privire la pct. 2.5 din contestație, s-a apreciat că dezlegarea dată acestui capăt de cerere este nelegală întrucât situației de fapt din prezenta speță i s-a dat o interpretare greșită raportat la dispozițiile legale invocate în sprijinul motivelor Astfel, recurenții - reclamanți au dovedit că beneficiază de un titlu executoriu-sentința civilă nr. 2031/02.11.2021 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 607/17 mai 2022 a Curții de Apel Suceava, prin care li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de drepturile salariale calculate prin raportare la un VRS 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.09.2017, iar nu cu data de 31.12.2021. Au susținut recurenții - reclamanți că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 limitează/plafonează indemnizațiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situația în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate (evident de lege), deci nu și în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătorești definitive, sunt recunoscute și stabilite anumite majorări salariale, cum este cazul de față - VRS 605,225 RON. Mai mult, aproape întreg personalul din justiție deține titluri executorii prin care i s-a recalculat salariul prin raportare la această valoare de referință sectorială și s-a creat o discriminare directă între persoanele care au atins și cele care nu au atins salariul de încadrare prevăzut în lege pentru anul 2022, cu aceeași consecință și, anume, de a lăsa fără efect hotărârile judecătorești care au recunoscut acordarea dreptului și în continuare. Or, toate aceste aspecte nu au fost analizate de prima instanță, deși au arătat recurenții că prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în detrimentul deciziilor administrative și hotărârilor judecătorești definitive ce au în vedere un VRS de 605,225 RON, recurenții se află în situația unei scăderi salariale prin plafonare la nivelul anului 2022, iar salariul este un drept patrimonial câștigat ce nu poate fi diminuat. Invocând decizia nr. 7 din 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, recurenții - reclamanți au arătat că, ulterior pronunțării acesteia, instanțele judecătorești au admis cererile de lămurire a dispozitivelor unor hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de unele despăgubiri (referitoare la acordarea coeficientului de multiplicare 19 D.N.A. D.I.I.C.O.T.) și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, dar și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 În acest context, efectele hotărârilor care vizau perioada 2006 - 2009 au fost extinse pentru viitor, producând efecte în anul 2019 - anul 2020, împrejurare care rezultă și din Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care este obligatorie, decizie în care s-a reținut că "nu se poate ignora, la efectuarea stabilirii și plății drepturilor salariale, nivelul maxim de salarizare statuat prin hotărârile judecătorești definitive care stabilesc un cuantum și componente determinate ale drepturilor salariale avute și cuvenite de drept." Au susținut recurenții reclamanți și în fața instanței de fond și prin recurs că am solicitat instanței de prim grad că modalitatea de aplicare art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 de către emitentul ordinelor contestate este de natură a încălca mențiunile exprese ale deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, deciziei RIL 7 din 2019, deciziei 23 din 2016 și a deciziei 36 din 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizii care au fost înlăturate în mod eronat de către Curtea de Apel București în speța de față. Nelegală este și soluția dată de prima instanță asupra capătului de cerere de la pct. B privind emiterea ordinului de salarizare și cu includerea în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, conform sentinței civile nr. 180 din 08.02.2022 a Tribunalului Galați. Or, emitentul ordinelor contestate cunoaște conținutul titlului executoriu întrucât a fost parte în dosar, iar ordinele contestate au fost emise în aplicarea Deciziei CCR nr. 794/2016, așa cum se menționează în mod expres în preambulul lor și așa cum ni se răspunde de emitent la plângerile prealabile formulate împotriva acestora, astfel că ordinele trebuiau să aibă în vedere în ceea ce îi privește pe recurenți și titlul executoriu menționat mai sus, cu privire la calculul indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente, În subsidiar, dacă instanța de fond aprecia că ordinele contestate nu au produs efecte în privința drepturilor salariale recunoscute prin sentința civilă nr. 180 din 08.02.2022 a Tribunalului Galați și nici nu ne-au negat dreptul la acestea, ar fi trebuit să disjungă acest capăt de cerere și să-l soluționeze în mod separat, iar nu să-l respingă pe aceste considerente. 3.2. Recurentul - pârât Ministerul Justiției a formulat recurs incident prin care a criticat soluția instanței de fond prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește respingerea excepției calității procesuale active a reclamanților cu privire la solicitarea de alocare de fonduri, fiind vorba despre o cerere lipsită de interes și formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă. Aceste excepții sunt întemeiate deoarece intimații-reclamanți sunt terți în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite de la diferite niveluri, motiv pentru care nu sunt titulari de drepturi și obligații în plan financiar, pentru a solicita îndeplinirea obligațiilor ce revin pârâților autorități publice, fiind vorba și despre persoane lipsite de calitate procesuală activă în raport cu această solicitare. Cu titlu de practică judiciară privind acest aspect, s-a invocat sentința civilă nr. 1750/2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018. Cu privire la procesul de asigurare a fondurilor necesare stingerii unor obligații pecuniare sustenabile de la bugetul general consolidat, s-a arătat că procedura reclamă implicarea Ministerului Finanțelor Publice, care confirmă existența resurselor bugetate pentru stingerea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice. Prin urmare, procedura de alocare de fonduri pentru cheltuielile bugetare ale fiecărui ordonator principal de credite presupune un raport juridic bilateral cu Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, obligarea Ministerului Justiției (substituit de Înalta Curte de Casație și Justiție) în acest sens este redundantă, cât timp pronunțarea unei hotărâri judecătorești în contradictoriu cu ordonatorii inferiori reprezintă o justificare suficientă pentru alocarea fondurilor în acest scop, în temeiul legii. De asemenea, s-a solicitat instanței să aibă în vedere și decizia ICCJ - RIL nr. 13/2016, în cuprinsul căreia instanța supremă a reținut faptul că interesul atragerii în proces si a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, câtă vreme atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății. În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului incident și respingerea cererii ca rămasă fără obiect, în raport de emiterea Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/12.04.2023 prin care s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 conform grilelor din anexa la acest ordin, iar diferențele salariale urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective. Or, întrucât solicitările reclamanților au fost deja soluționate prin acest ordin, se impune admiterea recursului și respingerea acțiunii ca lipsită de obiect.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul - pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate recurenții - reclamanți. A susținut pârâtul excepția inadmisibilității cererii de recurs, calificată la termenul din data de 17 ianuarie 2024 ca excepția nemotivării recursului, fiind respinsă ca neîntemeiată. Pe fondul cererii de recurs, intimatul - pârât a susținut că nu poate fi primită critica privind nemotivarea sentinței, instanța de fond arătând pe larg motivele pentru care a respins toate susținerile reclamanților. În ceea ce privește modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017 s-au invocat concluziile deciziei nr. 15/28.06.2021 pronunțate de completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit faptul că suma sporurilor acordate nu poate depăși limita prevăzură în textul de lege. Existența unei practici la anumite curți de apel de acordare a sporurilor în cuantum de 45%, în opinia intimatului pârât nu poate constitui un motiv legitim ca ceilalți ordonatori de credite să procedeze în mod nelegal. Referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19.00, a arătat pârâtul că acesta nu poate fi aplicat peste maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din lege. Cererea reclamanților privind stabilirea indemnizațiilor în funcție de un act normativ abrogat ar reprezenta o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile ulterioare, considerentele deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale nemaigăsindu-și aplicarea. 4.2 Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere apărările formulate de Ministerul Justiției. 4.3. Intimatul - pârât Tribunalul Vaslui a susținut prin întâmpinarea formulată temeinicia sentinței pronunțate, preluând motivarea primei instanțe. 4.4. Recurenții - reclamanți au formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia, precum și răspuns la întâmpinarea recurentului - pârât Ministerul Justiției prin care au susținut admisibilitatea căii de atac, recursul fiind singura cale de atac prevăzută de lege, în speță acesta fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, urmare a emiterii Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a solicitat respingerea acesteia, acțiunea vizând o perioadă anterioară celei avute în vedere în ordin. 4.

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus concluzii scrise prin care a solicitat să se constată ca rămasă fără obiect pretenția reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021 în raport de emiterea Ordinului nr. 959/I/2023. 5. Procedura de soluționare a recursului Având în vedere dispozițiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 care prevăd că Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea dispozițiilor privind salarizarea și stabilirea drepturilor de natură salarială ale judecătorilor, s-a luat act de transmiterea legitimării procesuale de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție Recurenta - reclamantă R. a depus pentru termenul din data de 19 martie 2025, prin intermediul poștei electronice, o cerere nesemnată, prin care a învederat că urmează să formuleze o cerere de renunțare la judecata capătului 5 din contestația formulată, Înalta Curte luând act că nu a fost depusă o cerere de renunțare purtând semnătura părții și nici dovada mandatului pentru ceilalți reclamanți

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: 6.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanții au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui, solicitând: A. Revocarea Ordinului nr. 6245/C/din 31.12.2021, art. 1, precum și a Ordinului nr. 421/C/din 07.02.2022, art. 1 si 2. Anexa nr. 7, nr. crt. 1-18 și emiterea unui nou ordin/de noi ordine prin care: 1.să se stabilească indemnizațiile de încadrare brute lunare ale reclamanților conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 01 august 2016, iar nu cu data de 30.12.2021, precum și plata drepturilor salariale aferente acestui VRS începând cu 01 august 2016; 2.să se înlăture plafonarea instituită asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; 3.să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din legea 153/2017 raportat art. 25 din Legea 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și să se plătească aceste sporuri începând cu data de 01 august 2016 și nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat; 4.să se includă în indemnizația de bază a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv a celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 și 5 Anexa V din Legea 153/2017 la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive; 5.să se includă în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa Ia O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariate în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, conform sentinței civile nr. 180 din 08.02.2022 a Tribunalului Galați; 6.să fie obligat Ministerul Justiției să aloce Tribunalului Vaslui fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite în urma emiterii unui nou ordin în conformitate cu cele solicitate mai sus. B. Obligarea Tribunalului Vaslui să achite reclamanților drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225, începând cu data de 01 august 2016, a înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu legea 153 din 2017, cu aplicarea art. 4 și 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (adică procentual, respectiv minim 30% din indemnizația de încadrare stabilită conform VRS 605) și a includerii în salariul de bază a coeficienților prevăzuți la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, conform sentinței civile nr. 180 din 08.02.2022 a Tribunalului Galați. Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, emis de Ministerul Justiției, s-a decis salarizarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și al asistenților judiciari, prin raportare la o valoare de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, începând cu data ordinului, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin art. 4, s-a arătat că, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente. Prin ordinul nr. 4521/C/07.02.2022, emis de Ministerul Justiției, s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Iași, conform Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, prin raportare la o valoare de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, începând cu data ordinului, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. 6.2. Prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că nu se poate reține o eventuală lipsă de obiect sau interes a acțiunii față de emiterea Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959 din 12.04.2023, prin care s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, observându-se faptul că este vizată prin contestația formulată și perioada anterioară datei de 30.12.2021. În acest din urmă sens, instanța de control judiciar reține că prin ordinul respectiv nu se face mențiune sub aspectul stabilirii dreptului salarial pretins de recurenți începând cu data de 01 august 2016, după cum nu se prevede nici vreo acordare a sporurilor litigioase într-un cuantum nelimitat la 30% prin aplicarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. 6.3. Analizând criticile formulate în cadrul recursului incident, ce vizează modalitatea în care instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale active, respectiv, a lipsei de interes a reclamanților față de capătul de cerere ce privește obligarea pârâtului Ministerul Justiției (Înalta Curte de Casație și Justiție prin subrogarea în drepturi) la alocarea către Tribunalul Vaslui a fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce li se cuvin, instanța de recurs constată caracterul nefondat al acestuia. Recurenții reclamanți sunt destinatarii ordinelor de salarizare contestate, fiind justificat și interesul și calitatea procesuală activă de a contesta modalitatea de stabilire a drepturilor salariale prin ordinele atacate. Totodată, conform art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, pe lângă recunoașterea dreptului, persoana vătămată are și dreptul la recuperarea pagubei provocate prin emiterea unui ordin de salarizare nelegal, astfel că este justificată calitatea procesuală activă și cu privire la capătul accesoriu al cererii privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției (Înalta Curte de Casație și Justiție prin subrogarea în drepturi) la alocarea către Tribunalul Vaslui a fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce li se cuvin. Pentru aceste considerente, recursul incident declarat de Ministerul Justiției va fi respins ca nefondat. 6.4. În ceea ce privește recursul principal, Înalta Curte reține că acesta vizează, pe de o parte nemotivarea sentinței, iar pe de altă parte, modalitatea în care instanța de fond a analizat cadrul legal, cu referire la data de la care au fost acordate drepturile salariale calculate prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, la împrejurarea că prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în detrimentul deciziilor administrative și hotărârilor judecătorești definitive ce au în vedere un VRS de 605,225 RON, recurenții reclamanți se află în situația unei scăderi salariale prin plafonare la nivelul anului 2022. Totodată, s-a criticat modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în ceea ce privește stabilirea sporurilor, precum și greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere privind emiterea unui ordin prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariate prin raportare la coeficientul de multiplicare 19. 6.4.1. În ceea ce privește lipsa motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică este neîntemeiată, hotărârea primei instanțe fiind amplu motivată, răspunzând tuturor chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa, instanța de control judiciar urmând să analizeze punctual modalitatea în care instanța de fond a analizat fiecare capăt de cerere formulat. 6.4.2. Referitor la modalitatea în care prima instanță a analizat pct. A.5 din cerere, privitor la nevalorificarea coeficientului de multiplicare de 19,000, recunoscut reclamanților prin sentința civilă nr. 180/2022 a Tribunalului Galați, Înalta Curte constată că dezlegarea dată prin sentință este în concordanță cu dispozitivul și considerentele deciziei nr. 4/2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În esență, chestiunea litigioasă asupra căreia părțile au exprimat opinii diferite privește efectul pe care îl produce sentința civilă nr. 180/2022 a Tribunalului Galați, respectiv dacă această hotărâre obligă ordonatorul principal de credite la emiterea unui ordin de stabilire a indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00, astfel cum pretind reclamanții, ori confirmă doar dreptul acestora la despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT. Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 4 din 11.03.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a constatat că "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte". [s.n.] În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale deciziei nr. 4/2024, apreciate a fi relevante pentru calificarea naturii juridice a diferențelor salariale rezultate din utilizarea coeficientului de multiplicare 19,00, acordat prin hotărâri judecătorești: "76. Reamintind că limitele învestirii cu prezentul recurs în interesul legii se referă exclusiv la componenta variabilă reprezentată de coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar nu și la componenta fixă constând în valoarea de referință sectorială, se cuvine a sublinia că jurisprudența instanței supreme a lămurit distincția esențială dintre elementele componente prin intermediul cărora se determină indemnizațiile de încadrare ale magistraților, reglementate de legislația anterioară de salarizare. 77. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", în timp ce coeficienții de multiplicare constituie elementul component în funcție de care se realizează diferențierea veniturilor judecătorilor și procurorilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului la care își desfășoară activitatea ori în considerarea funcției pe care o ocupă. 78. Prin urmare, dacă nivelul valorii de referință sectorială este același, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și indiferent de funcția ocupată, coeficienții de multiplicare sunt diferiți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă numai la anumiți destinatari ai legii. 79. Această distincție între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referință sectorială și elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienții de multiplicare a fost reținută, cu putere obligatorie, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 și 81) și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 și 82). (...) 82. Așadar, distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale. 83. În schimb, coeficienții de multiplicare constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferențiere a veniturilor în raport de nivelul instanței sau al parchetului și de funcția ocupată. Prin respectarea acestor coeficienți prevăzuți de legiuitor se asigură premisa respectării principiului ierarhizării, pe verticală și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate. De aceea, în măsura în care se pune problema plafonării indemnizațiilor de încadrare ale magistraților, singurul element component care ar putea fi vizat de această limitare nu poate fi decât cel variabil. (...) 91. Ținând cont de limitele învestirii instanței supreme și analizând cu prioritate problema naturii juridice a acestor drepturi recunoscute magistraților - judecători și procurori - din examinarea hotărârilor judecătorești atașate recursului în interesul legii rezultă că acestea se referă la acordarea unor despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Sumele de bani astfel acordate au rolul de a compensa prejudiciul cauzat magistraților reclamanți în privința cărora instanțele judecătorești au reținut că au fost supuși unui tratament salarial discriminatoriu sub aspectul cuantumului drepturilor salariale cuvenite. 92. Natura juridică a diferențelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii de dreptul muncii, este așadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudențială. (...)". 94. Pe cale de consecință, întrucât instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială". Față de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecată este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurenților reclamanți privind obligarea autorității pârâte la emiterea unor ordine de încadrare luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00, conform sentinței nr. 180 din data de 08.02.2022 a Tribunalului Galați, soluția primei instanțe urmând a fi menținută sub acest aspect, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat. 6.4.3. Referitor la modalitatea în care instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată raportat la stabilirea sporurilor în cuantumul maxim de 45 %, la același nivel cu judecătorii și procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătorești definitive, recursul este, de asemenea, nefondat. A reținut instanța incidența dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, care impun ordonatorului de credite că "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.". Reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial cuvenit unui judecător nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte. Astfel, recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidențialității și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile. Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. În consecință, în cauză, revine ordonatorului de credite să aprecieze cuantumul sporurilor acordate în favoarea reclamanților-recurenți prin reindividualizarea acestora. În orice caz, prin decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.". În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că: "81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.…95 Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.". Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de recurenții-reclamanți sub aspectul pretinsei discriminări sunt lipsite de temei, sentința atacată urmând a fi menținută și sub acest aspect. 6.4.4. Însă în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capetelor de cerere privind stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare ale reclamanților cu luarea în calcul a unui VRS de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în parte, pentru următoarele motive. Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de ministrul justiției s-a stabilit că: "1. Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel ... se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 (...) 4. Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente". Altfel spus