Decizia nr. 5196/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 789/2014 a Curții de Apel București

Obiectul cererii deduse judecății și parcursul procesual al cauzei 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 august 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Federația Română de Fotbal și Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, a solicitat: (i) în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. c) și alin. (3), art. 36 alin. (3) și alin. (17) și art. 38 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; (ii) anularea art. 26 alin. (1) lit. c) și alin. (3), art. 36 alin. (3) și alin. (17) și art. 38 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal (în cele ce urmează RSTJF), adoptat de Comitetul Executiv al FRF la data de 08.07.2011, întrucât sunt nelegale și neoportune. 1.

La dosarul nr. x/2013 a fost conexat, prin încheierea din 21 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dosarul nr. x/2013, instanța reținând că cele două dosare au aceleași părți, obiect și cauză și au o strânsă legătură între acestea. 1.

Prin sentința civilă nr. 789 din 7 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis cererile conexate, în parte, în cauza formulată de reclamanta A. S.A. - Societate în Insolvență, în contradictoriu cu pârâții Federația Română de Fotbal și Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal; (ii) a anulat art. 26.3 și art. 38 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal, în măsura în care exclud de la aplicare norme juridice interne superioare, jurisprudența CEDO și a CJUE; (iii) a suspendat executarea dispozițiilor art. 26.3 și art. 38 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal, în măsura în care exclud de la aplicare norme juridice interne superioare, jurisprudența CEDO și a CJUE; (iv) a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate; (v) a obligat petenta să plătească intimatei Federația Română de Fotbal 10.000 RON cheltuieli de judecată. 1.

Împotriva sentinței civile nr. 789 din 7 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Federația Română de Fotbal a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, iar într-un al doilea subsidiar, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea integrală a cererii de anulare, respectiv a cererii de suspendare, formulate de reclamantă, ca neîntemeiate, precum și obligarea intimatei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. 1.

Prin decizia nr. 2811 din 18 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Federația Română de Fotbal împotriva sentinței civile nr. 789 din 7 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunile conexate ale reclamantei A. S.A. - Societate în Insolvență, ca inadmisibile. 2. Cererea de revizuire formulată în cauză Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2025, revizuenta A. S.A., prin lichidator judiciar B., a solicitat revizuirea deciziei nr. 2811 din 18 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., revizuenta solicitând, consecutiv admiterii acestei căi de atac, (i) declararea ca fiind false a tuturor înscrisurilor invocate în cauză și (ii) schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant legal al FRF a numitului C., excepției lipsei calității de reprezentant convențional a numitului D., excepției lipsei calității de reprezentant convențional a avocatului E., precum și a F. și Asociații și a avocaților acestor forme de exercitare a profesiei de avocat și anularea ca fiind false a Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal presupus adoptate de Comitetul Executiv al FRF, cât și a actelor de procedură depuse în cauză de falșii reprezentanți ai FRF. În susținerea admisibilității cererii de revizuire, revizuenta susține că hotărârile judecătorești pronunțate în fond și în recurs în dosarul nr. x/2013 au fost pronunțate în temeiul unor înscrisuri false, pe care le enumeră, respectiv Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal, hotărâri și procese-verbale ale adunărilor generale ale FRF, diverse acte autentificate de notarul public, contracte de asistență juridică, avize emise de Autoritatea Națională pentru Sport sau Ministerul Tineretului și Sportului. Arată că, la data de 01.08.2024, a solicitat Direcției Naționale Anticorupție să dispună redeschiderea și reluarea urmăririi penale în dosarele cu numerele x/2013, y/2014 și 837/P/2016, învederând organului de urmărire penală că toate constatările sale anterioare s-au bazat pe înscrisuri încheiate în fals. Prin Ordonanța din data de 24.04.2025, dată în cele trei dosare, s-a dispus clasarea cauzei întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. Susține revizuenta că, întrucât în cazul în speță nu mai poate fi sesizată instanța penală, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, instanța civilă care a pronunțat cele două sentințe are competența de a analiza speța dedusă judecății, sens în care, în termen de o lună de la data luării la cunoștință de ordonanța de clasare, s-a formulat și depus prezenta revizuire. Instanța de fond care a pronunțat Decizia nr. 2811/18.09.2013 este ÎCCJ-SCAF, iar această hotărâre este definitivă, în baza dispozițiilor art. 510 alin. (1) coroborat cu art. 513 alin. (1) și cu referire la art. 308 din C. proc. civ., această instanță fiind cea care are competența cercetării falsului dedus judecății pe calea prezentei cereri de revizuire. Mai arată revizuenta că cererea de revizuire este formulată în scris și motivată, prezentând atât cazul de revizuire, cât și temeiurile legale pentru redeschiderea procedurii civile, iar probele solicitate a fi încuviințate conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit admiterea pe fond a cererii de revizuire. Consideră că toate înscrisurile falsificate deduse judecății pe calea revizuirii au fost anterior determinante în soluționarea cauzei nr. x/2013, din moment ce înscrisurile falsificate reprezentate de procesul-verbal oficial al adunării generale ordinare a FRF întocmit/încheiat la data de 25.01.2010 prin stenogramă, hotărârea adunării generale ordinare a FRF desfășurată la data de 25.01.2010 autentificată sub nr. x/25.01.2010 de BNP G., contractele de asistență juridică presupus încheiate de intimata-pârata FRF cu F. și Asociații, delegațiile avocațiale și actele de procedură emise în baza înscrisurilor falsificate și delegația de reprezentare presupus emisă în vederea asigurării reprezentării FRF în instanța de către consilierul juridic D. au fost valorificate de instanța de judecată, cu consecința respingerii acțiunilor ca neîntemeiate. În considerarea calității de act administrativ cu caracter normativ adoptat de organul de administrare al FRF în baza statutului său, respectiv Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal presupus adoptat de Comitetul Executiv al FRF, Înalta Curtea a admis recursul declarat de FRF printr-o persoană fără drept de reprezentare, a casat sentința civilă nr. 789/07.03.2014 și, în rejudecare, a respins acțiunile conexate ale revizuentei reclamante. În continuare, revizuenta dezvoltă argumentele revizuirii, înfățișând situația de fapt și cadrul legislativ care au condus, în opinia sa, la întocmirea înscrisurilor pretins falsificate și la contextul litigios dintre părți. 4. Apărările formulate în cauză Intimata Federația Română de Fotbal a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, precum și, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., amendarea revizuentei pentru abuz de drept. II. Soluția pronunțată asupra cererii de revizuire Analizând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, pentru următoarele motive: Potrivit art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunțate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai ipoteza judecătorului), pct. 4 și pct. 7-10 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ. Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată de revizuenta A. S.A. pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea poate fi cerută "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii". În cauză, prin decizia nr. 2811 din 18 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, atacată cu revizuire, a fost admis recursul, a fost casată sentința instanței de fond și, în rejudecare, au fost respinse acțiunile conexate ca inadmisibile. În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a reținut că: "(...) Deci, este inadmisibilă acțiunea care nu are ca obiect un act administrativ, așa cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de textele de lege sus citate, actul atacat neputând fi cenzurat de instanța de contencios administrativ în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond. Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că prezentul recurs este întemeiat în privința primului motiv de casare invocat de către recurentă, și anume soluționarea nelegală de către prima instanță a excepției privind inadmisibilitatea acțiunii în anulare și a cererii de suspendare a executării formulată de intimata-reclamantă. Față de soluția dată acestui motiv de recurs, nu se mai impune examinarea criticilor formulate prin celelalte motive de recurs, care vizează în mod exclusiv fondul pricinii, care nu pot constitui obiectul judecății în raport cu natura juridică a actului contestat, astfel cum a fost expusă în considerentele anterioare. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată și, pe fond, va respinge acțiunile conexate ale reclamantei A. S.A. - Societate în Insolvență, ca inadmisibile.". Totodată, în motivarea acestei soluții, instanța de recurs a mai reținut și că actul atacat, respectiv Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal "(...) nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ.(...)" și că "Regulamentul atacat cuprinde norme reglementare interne adoptate în baza statutului federației, astfel că acesta nu este un act administrativ, nefiind emis în regim de putere publică. Actele reglementare interne emise de o federație reprezintă acte juridice de drept privat, iar eventualul caracter de utilitate publică al unei structuri asociative nu influențează natura actelor emise de aceasta". Or, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ca hotărârea să se fi dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, iar aceste împrejurări să fi influențat soluția pronunțată în cauză. Obiectul dosarului nr. x/2013 a privit cererea reclamantei A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Federația Română de Fotbal și Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal de suspendare a executării și de anulare parțială a Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal. Instanța de fond a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, însă, în recurs, prin decizia nr. 2811 din 18 septembrie 2015, Înalta Curte a casat această soluție și, în rejudecare, a admis excepția inadmisibilității acțiunii (respinsă în mod nelegal de prima instanță) și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Așadar, soluția de inadmisibilitate a acțiunii s-a sprijinit pe argumentul lipsei caracterul de act administrativ a Regulamentului atacat, cu consecința imposibilității cenzurării lui de către instanța de contencios administrativ. Revizuirea de față se întemeiază pe pretinsul caracter falsificat al Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal, precum și a altor înscrisuri, precum hotărâri și procese-verbale ale adunărilor generale ale FRF, diverse acte autentificate de notarul public, contracte de asistență juridică (și delegațiile avocațiale emise în temeiul acestora), avize emise de Autoritatea Națională pentru Sport sau Ministerul Tineretului și Sportului. Or, față de soluția dispusă de instanța de recurs, de constatare a inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ și de considerentele pe care aceasta se întemeiază, revizuenta nu justifică în ce măsură aceste înscrisuri au influențat soluția pronunțată în cauză, astfel cum prevede art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.. Argumentele instanței de recurs au avut la baza dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile Legii nr. 69/2000, chestiunea de drept litigioasă fiind aceea a naturii juridice a acestui act, care a fost analizată prin raportare la trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, Înalta Curte statuând că actul nu are un astfel de caracter. Ca atare, pretinsa acțiune de falsificare a acestui act, precum și a celor care au stat la baza ori au fost emise în temeiul lui nu a avut nicio influență asupra problemei tranșate de instanța de recurs, a lipsei naturii de act administrativ. Apartenența sau nu a actului la categoria actelor administrative a fost examinată conform criteriilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și, chiar în cazul în care ar fi luate în considerare afirmațiile revizuentei referitoare la pretinsa falsificare a înscrisului, acestea nu pot conferi Regulamentului amintit o altă natură juridică decât cea civilă, cu consecința imposibilității cenzurării lui de către instanța de contencios administrativ și nu poate conduce la schimbarea soluției de inadmisibilitate pronunțată de instanța de recurs. Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar observă că partea reclamantă nu a contestat, în faza recursului exercitat de partea adversă, calitatea persoanei care acționa ca reprezentant al Federației Române de Fotbal, pentru ca acesta să fi constituit un aspect litigios tranșat de instanța învestită în recurs, astfel încât să fie susceptibil de cenzură în procesul de față, respectiv pentru ca înscrisurile la care se referă cererea de revizuire să aibă caracter probator sub acest aspect. Prin urmare, raportat la cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire întemeiată pe acest text de lege, ca inadmisibilă. În ceea ce privește cererea intimatei Federația Română de Fotbal, de amendare a revizuentei pentru abuz de drept, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., care sancționează "introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice", Înalta Curte urmează să o respingă. Din redactarea textului legal citat rezultă că sancțiunea este aplicabilă în principal părților care introduc cereri sau exercită drepturi procesuale cu rea-credință, încălcând astfel dispozițiile art. 12 din C. proc. civ., care prevede că partea care nu-și exercită cu bună-credință dreptul procesual, deturnându-l de la scopul în vederea căruia a fost recunoscut de lege, săvârșește un abuz, putând fi obligată de către instanța de judecată la plata unei amenzi judiciare, precum și la acoperirea prejudiciului material și moral cauzat. Partea trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia de analizarea de către instanța de judecată a pretențiilor formulate cu bună - credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, însă formularea unei cereri judiciare nu trebuie să constituie o formă de încurajare a abuzului de drept. Înalta Curte constată că reaua-credință este un element constitutiv al acestor categorii de abateri, rezultând din convingerea părții că acționează împotriva principiilor sau regulilor care guvernează procedura judiciară în dauna stabilirii adevărului. Reaua-credință semnifică atitudinea subiectivă a unei persoane care săvârșește sau omite, în mod conștient, un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Or, în situația de față, o astfel de împrejurare nu poate fi reținută, exercitarea unei căi de atac de către revizuentă, chiar inadmisibilă, neputând fi considerată o acțiune exercitată cu rea-credință, în lipsa oricărui alt indiciu sau al prezentării unor dovezi în sensul acționării de către aceasta în scopul deturnării procedurii revizuirii de la scopul prevăzut de legiuitor. Deși a susținut că revizuenta a formulat calea de atac de retractare doar în scopul angajării de costuri de către intimați și încărcării rolului instanțelor de judecată, Înalta Curte reține că un astfel de scop nelegitim nu transpare din actele procesuale înaintate de revizuentă și nici intimata nu a demonstrat în vreun fel afirmațiile referitoare la pretinsa rea-credință a părții revizuente. Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata Federația Română de Fotbal privind amendarea revizuentei A. S.A.