Decizia nr. 5082/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2026/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea în contencios administrativ și fiscal înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 noiembrie 2024, reclamanta A. a solicitat obligarea paratei Agenția Națională de Integritate la emiterea unui răspuns, comunicarea rezultatului analizării sesizării înregistrate sub nr. x și la achitarea cheltuielilor de judecată. Cauza a fost declinată de tribunal spre competentă soluționare curții de apel, pricina fiind înregistrată pe rolul celei din urmă instanțe sub același număr de dosar.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2026 din 5 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmibilității, invocată de pârâtă. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile 2026 din 5 decembrie 2024, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, solicitând casarea hotărârii, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată. În esență, în motivare, reclamanta a arătat că potrivit disp.

art. 10 din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate avea obligatia de a desfasura oricare dintre activitatile de evaluare, control si verificare a declaratiilor de avere, cu obligatia evidenta de a întocmi si un raport in acest sens. Cu toate acestea, parata a eșuat in emiterea unui punct de vedere întemeiat pe activitățile obligatorii prevăzute de textul lege. Potrivit disp. art. 12 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea ANI, sesizarea institutiei poate fi realizata de orice persoana fizica sau juridica, agentia indeplinindu-si activitatea cu respectarea prevederilor O.G.

nr. 27/2002 pentru reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor. Potrivit disp. art. 8 din O.G. nr. 27/2002, orice petitie se solutioneaza in maximum 30 zile de la înregistrarea acesteia, cu posibilitatea prelungirii-termenului Cu o durata de mca 30 de zile, dar sub condiția expresa a notificării solicitantului. În cauza, sesizarea reclamantei a fost înregistrata la data de 08.10.2021, iar pana la momentul înregistrării cererii de chemare in judecata, ANI a ramas in pasivitate și nu a formulat un răspuns. Ulterior, după recepționarea prezentei actiuni, ANI a elaborat un răspuns care conține pur si simplu trei randuri in care precizeaza ca sesizarea a fost clasata nefiind incidente disp.

art. 18 din Legea nr. 176/2010. A reluat recurenta o parte din susținerile exprimate în cuprinsul sesizării adresate intimatei și a arătat că, în realitate, din simpla lecturare a declaratiilor de avere depuse de functionarul public, reiese faptul ca existau diferente semnificative, in sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, intre bunurile/incasarile anuale, revenindu-i Agentiei obligatia, cel putin, de verificare a acestor aspecte. Ca atare, nu poate fi validata motivarea primei instante referitoarea la faptul ca "adresa este întemeiata in fapt si in drept (...) legea neprevazand printre subiectii carora se comunica rapoartele emise la finalul verificării si pe cei care au formulat sesizările". Recurenta susține că nu a solicitat comunicarea raportului de evaluare, ci comunicarea unui raspuns întemeiat in fapt si in drept privitor la sesizarea depusa.

Acest raspuns trebuia emis de Agentie potrivit disp. art. 6 si urm. din O.G. nr. 27/2002, nerespectate in prezenta cauza. A mai precizat că întreg răspunsul intimatei cuprinde "prin prezenta va informam, referitor la sesizarea dvs. privind pe B., ca la data de 08.09.2023, ca urmare a finalizarii evaluarii, lucrarea a fost clasata întrucât nu au fost identificate diferențe semnificative in sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010". Instanța de fond a solicitat paratei comunicarea întregului dosar administrativ care, conform susținerilor Agentiei, a fost depus la dosarul cauzei. Din cuprinsul acestuia, nu reiese existenta raportului la care legea face referire si care a format convingerea inspectorului de integritate.

Chiar daca acesta nu ar fi trebuit comunicat recurentei in procedura administrativa, porivit rezolutiei instanței de judecata care a solicitat integral dosarul, Agentia avea obligatia de a-l depune. Citând conținutul altor două documente ce fac parte din corespondența recurentei cu intimata, a arătat că, potrivit art. 13 din O.G. nr. 27/2002, ANI avea obligația de a indica in răspunsul transmis temeiul de drept care a justificat solutia dispusa, obligație care nu a fost respectata in emiterea răspunsului. În concluzie, a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2026/05.12.2024, pe care o consideră netemeinică si nelegală, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004. 4. Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței. II.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Prin sesizarea înregistrată la ANI sub nr. x/08.10.2021, reclamanta a adus la cunoștința pârâtei o serie de aspecte de fapt și de drept în vederea efectuării cercetărilor și evaluărilor necesare cu privire la numita B., în temeiul prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Ulterior, după o corespondență bogată între recurentă și intimată, la 7 mai 2023, prima dintre acestea a revenit cu o nouă petiție, înregistrată cu nr. x, ocazie cu care a mai depus o serie de documente la dosarul de evaluare și a solicitat stadiul cercetărilor efectuate cu privire la sesizarea nr. 48431/S/II/08.10.2021. La această petiție a fost formulat răspunsul cu nr. x . La data de 31 august 2023, reclamanta a sesizat instanța judecătorească, invocând lipsa răspunsului la petiția sa care, potrivit art. 8 din O.G. nr. 27/2002 trebuia soluționată în 30 de zile de la primire. Prima instanță, analizând pretențiile deduse judecății, prin raportare la contextul factual expus și la normele de drept incidente, a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

Nemulțumită de soluția de la fond, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii, iar pe fond, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. Înalta Curte, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, prin raportare și la cadrul normativ incident în cauză, constată că recursul reclamantei este nefondat. Potrivit art. 12 din Legea nr. 176/2010, "(1) Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002". Totodată, prin art. 8 din O.G.

nr. 27/2002, conform căruia "(1) Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă". Petitul dedus judecății se încadrează, în mod evident, în temeiul de drept de la art. 8 din O.G. nr. 27/2002, deoarece reclamanta urmărea să primească un răspuns din partea intimatei Agenția Națională de Integritate la solicitarea care îi fusese adresată. Ulterior, pe parcursul procesului, față de solicitările reclamantei, pârâta a emis adresa de răspuns nr. x/08.09.2023, iar după primirea acesteia, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat anularea adresei de răspuns deoarece are un conținut inform, nu este motivată în fapt și în drept.

Or, Înalta Curte constată că, anterior emiterii adresei de răspuns ce este contestată în cauză, așa cum a identificat și prima instanță, intimata a comunicat reclamantei că sunt în soluționare cererile sale, aceasta urmând a fi încunoștințată despre modul de rezolvare emis de autoritate. Referitor la alegațiile din recurs relative la nerespectarea termenului de răspuns, Înalta Curte reține, alături și de judecătorul fondului, că intimata a răspuns reclamantei, chiar aceasta din urmă susținând că există o corespondență vastă cu autoritatea, cu referire în cadrul căii de atac la mai mult adrese de răspuns pe care pârâta i le-a comunicat, desigur, cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege.

De asemenea, intimata i-a adus la cunoștință că sesizarea formulată de reclamantă care viza o terță parte de procesul pendinte, a fost înregistrată în lucrarea nr. 48431/S/II/08.10.2021, în cadrul căreia se desfășoară cercetări în vederea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților față de persoana subiect al sesizării. Activitatea de evaluare pe care Agenția Națională de Integritate o realizează este reglementată de Legea nr. 176/2010(procedură specială), care, deși prin art. 12, anterior citat, face trimitere la O.G. nr. 27/2002, ceea ce conferă complementaritate celor acte normative, nu conduce la concluzia că răspunsul intimatei asupra sesizării trebuie să fie comunicat titularului sesizării în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia.

Așa cum și prima instanță a stabilit, activitatea de evaluare (realizată de inspectorul de integritate în temeiul dispoziților art. 20-art. 21 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare) presupune un proces complex și se finalizează cu emiterea unui raport de evaluare, care nu se comunică, contrar susținerilor recurentei, persoanei care a făcut sesizarea ci se comunică subiectului sesizării. Trimiterea pe care Legea nr. 176/2010 o face la dispozițiile O.G.

nr. 27/2020 nu are în vedere termenele de răspuns în care ar fi trebuit să se încadreze autoritatea când realizează activitatea de evaluare a terțului, ci îi conferă titularului sesizării dreptul ca, în conformitate cu dispozițiile ordonanței, primească răspuns de autoritate, respectiv să i se comunice că sesizarea a fost înregistrată, că activitatea de evaluare este în curs de efectuare(numărul de lucrare primit de sesizare), că a fost finalizată verificarea terțului, lucru pe care autoritatea intimată, de altfel, l-a și făcut. Totodată, la data de 08.09.2023, când a fost finalizată evaluarea în lucrarea nr. 48431/S/II/08.10.2021, inspectorul de integritate, constatând că nu au fost identificate diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, a dispus clasarea acestei lucrării și a informat reclamanta de soluția dispusă.

În continuare, reclamanta, în realitate nemulțumită de soluția de clasare a lucrării prin care se urmărea evaluarea terțului, a invocat neconformitatea răspunsului oferit de intimată și faptul că acesta nu este fundamentat în fapt și în drept. Or, contrar alegațiilor recurentei, nemulțumirea acesteia față de conținutul răspunsului nu poate fundamenta pretențiile deduse judecății, câtă vreme autoritatea și-a îndeplinit obligațiile legale de a comunica pe parcursul derulării activității evaluare informații despre stadiul lucrărilor și, ulterior, rezultatul final al verificărilor efectuate-clasarea dosarului. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material, astfel că nu se impune reformarea hotărârii atacate, aceasta impunându-se a fi menținută.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2026 din 5 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.