Decizia nr. 5026/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 241/2023 a Curții de Apel Galați

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. S.R.L. Galați și S.C. B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen Filia București au solicitat, în principal, anularea Hotărârii CNCD nr. 113/07.03.2023 și a sancțiunilor contravenționale aplicate constând în amenzi contravenționale în cuantum de 20.000 RON fiecare, iar în subsidiar, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, înlocuirea amenzilor contravenționale cu avertisment sau diminuarea cuantumului amenzilor contravenționale aplicate la minimul în cuantum de 2.000 RON, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 241 din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. Galați și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen Filia București, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 241 din 17 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamantele A. S.R.L. Galați și S.C. B. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, iar în rejudecare, admiterea cererii, astfel cum a fost formulată. Recurentele-reclamante susțin că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în sensul că a reținut în mod eronat existența unei fapte de discriminare pe criteriul genului, fără a verifica existența unui tratament diferențiat aplicat femeilor în raport cu bărbații și fără a identifica un termen de comparație, element pe care îl consideră indispensabil pentru a se putea vorbi despre discriminare. Ele susțin că imaginile din calendarul promoțional nu reflectă o prejudecată îndreptată împotriva femeilor, ci reprezintă o practică de marketing întâlnită și în campanii internaționale în care apar bărbați în ipostaze sexualizate, ceea ce ar demonstra că nu există o diferențiere de tratament între cele două genuri. Recurentele-reclamante contestă și aprecierea instanței privind caracterul public al faptei, arătând că materialul era destinat unui cerc restrâns de parteneri de afaceri, iar distribuirea în spațiul public s-ar fi produs prin acțiunea unor terți. Afirmă că nu au urmărit lezarea demnității femeilor, ci realizarea unui material promoțional în scop commercial cu caracter umoristic, iar instanța a ignorat acest aspect, apreciind în mod eronat că intenția nu are relevanță. În subsidiar, recurentele-reclamante critică sancțiunea aplicată, arătând că amenda de 20.000 RON este disproporționată, neindividualizată și nemotivată în raport cu circumstanțele concrete ale faptei, solicitând fie înlocuirea acesteia cu avertisment, fie reducerea la minimul legal de 2.000 RON.

Apărările formulate Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Arată că recursul nu conține motive reale de nelegalitate, ci reia argumentele de fond împotriva Hotărârii nr. 113/07.03.2023, fără a combate raționamentul instanței de fond și fără a se încadra în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de lege. Din acest motiv, intimatul-pârât invocă nulitatea recursului pentru lipsa motivării corespunzătoare. Intimatul-pârât susține că imaginile din calendarul publicat pe C. prezintă femei în ipostaze sexualizate și indecente, asociate cu produse funerare, ceea ce constituie o atingere a demnității și o atmosferă degradantă la adresa femeilor, îndeplinind condițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. CNCD respinge apărarea privind caracterul umoristic al materialului, arătând că sexualizarea femeilor nu poate fi justificată prin scopuri comerciale.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Recurentele-reclamante A. S.R.L. Galați și B. S.R.L. au solicitat controlul de legalitate prevăzut de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 asupra Hotărârii nr. 113/07.03.2023, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat fiecare societate cu amendă contravențională de 20.000 RON, în temeiul art. 26 alin. (1) din ordonanță, statuând că publicarea, pe paginile de C. ale celor două societăți, a calendarului promoțional pentru anul 2022, realizat de B. S.R.L. pentru A. S.R.L., conținând imagini sexualizate ale unor femei în asociere cu produse funerare, reprezintă discriminare pe criteriul de gen, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Instanța de fond a respins acțiunea, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 pentru existența unei fapte de discriminare pe criteriul genului. Instanța a constatat că imaginile din calendarul promoțional, în care femeile sunt prezentate în ipostaze sexualizate, sumar îmbrăcate și asociate cu produse funerare, au fost publicate pe paginile de C. ale celor două societăți, accesibile publicului larg. În aceste condiții, instanța a apreciat că fapta s-a manifestat în spațiul public, indiferent de intenția declarată a reclamantelor de a distribui materialul într-un cerc restrâns. În ceea ce privește criteriul de discriminare, instanța de fond a reținut că materialul promoțional are ca element central genul feminin, utilizat într-o manieră obiectificată și degradantă, ceea ce constituie un tratament ofensator și umilitor la adresa femeilor. Curtea a subliniat că nu este necesară existența unui comparator masculin, întrucât legea sancționează și situațiile în care un grup definit printr-un criteriu protejat este supus unui tratament degradant. Existența altor campanii publicitare cu bărbați sexualizați a fost considerată nerelevantă, analiza fiind raportată exclusiv la efectul concret al mesajului asupra grupului vizat în cauză. Curtea de apel a arătat că art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu condiționează răspunderea de existența intenției, fiind suficient ca efectul comportamentului să fie atingerea demnității. Comentariile utilizatorilor de pe rețelele sociale au confirmat, în opinia instanței, caracterul degradant al imaginilor. În privința sancțiunii, instanța a apreciat că amenda de 20.000 RON aplicată fiecărei societăți este corect individualizată, având în vedere gravitatea faptei, impactul social și valorile umane lezate. Instanța a considerat că nu se justifică reducerea sancțiunii sau înlocuirea acesteia cu avertisment, astfel că soluția CNCD a fost menținută în această privință. Soluția instanței de fond este însușită de instanța de control judiciar doar în ceea ce privește constatarea existenței discriminării, urmând fi reformată în privința individualizării sancțiunii contravenționale aplicate prin Hotărârea CNCD nr. 113/07.03.2023. Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Criticile recurentelor referitoare la inexistența discriminării pe criteriul genului, respectiv la lipsa caracterului public al faptei, nu pot fi primite, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Din probele administrate în cauză rezultă că imaginile din calendarul promoțional aferent anului 2022 care prezentau femei sumar îmbrăcate, în ipostaze sexualizate și indecente, asociate cu produse funerare, au fost publicate pe paginile de C. ale celor două societăți, pagini care nu erau supuse unui regim de acces restricționat, conținutul fiind accesibil oricărei persoane interesate. Distribuirea ulterioară și reacțiile numeroase ale utilizatorilor confirmă caracterul public al comunicării. Susținerea recurentelor potrivit căreia calendarul ar fi avut un "circuit închis", destinat exclusiv partenerilor de afaceri, nu poate prevala asupra realității obiective a distribuirii în spațiul virtual, iar instanța de fond a interpretat corect noțiunea de "comportament manifestat în public", în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în raport cu natura și funcționarea rețelelor de socializare. În ceea ce privește criteriul de discriminare, recurentele au susținut că nu există un termen de comparație și că, în lipsa unui tratament diferențiat aplicat femeilor în raport cu bărbații, nu se poate reține discriminarea pe criteriul genului. Înalta Curte reține că această interpretare nu este conformă cu dispozițiile legale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, discriminarea include orice deosebire, restricție sau preferință "care are ca scop sau efect restrângerea (…) drepturilor", iar art. 15 sancționează acel comportament manifestat în public "care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere (…) degradante, umilitoare sau ofensatoare", legat de apartenența la un criteriu protejat, între care și sexul. Legea internă, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu limitează protecția împotriva discriminării doar la situații în care există un comparator concret de sex opus; este suficient ca un grup definit printr-un criteriu protejat (în speță, femeile) să fie supus unui tratament degradant tocmai în considerarea acestui criteriu. În cauză, materialul promoțional are ca element central imaginea femeii, prezentată în ipostaze explicit sexualizate, în asociere directă cu produse funerare. Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că această reprezentare hipersexualizată și obiectificată a femeilor, utilizată ca instrument de marketing, are ca efect atingerea demnității persoanelor de sex feminin și plasarea acestora într-o poziție de vulnerabilitate simbolică, în raport cu un stereotip de gen (femeia-obiect sexual). Din această perspectivă, genul feminin a fost criteriul determinant în construcția mesajului publicitar. Dacă genul feminin nu ar fi fost utilizat ca element central, mesajul publicitar ar fi avut un cu totul alt conținut, lipsit de conotații sexuale. Pentru a se încadra în art. 2 alin. (1) și art. 15 O.G. nr. 137/2000, este suficient ca materialul să fi avut potențialul de a leza demnitatea femeilor sau de a crea un cadru ostil și degradant, ceea ce este evident în cauză. Existența altor campanii publicitare (naționale sau internaționale) în care apar bărbați în ipostaze sexualizate nu este de natură să înlăture caracterul discriminatoriu al faptei analizate, întrucât analiza se raportează la grupul protejat vizat în cauză și la efectul concret al mesajului asupra demnității acestuia. Prin urmare, nu se poate reține că instanța de fond ar fi interpretat greșit noțiunea de "criteriu de discriminare" sau ar fi ignorat necesitatea unei situații comparabile; dimpotrivă, aceasta a subliniat că tratamentul degradant este legat de genul feminin, criteriu protejat de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, și a constatat în mod justificat caracterul discriminatoriu al faptei. În ceea ce privește scopul sau efectul de atingere a demnității, recurentele au invocat faptul că nu au urmărit lezarea demnității femeilor, calendarul având un scop comercial cu efect umoristic și fiind destinat unui cerc restrâns de parteneri. Înalta Curte reține că art. 15 O.G. nr. 137/2000 sancționează comportamentul care "are ca scop sau vizează" atingerea demnității, ceea ce include și situațiile în care efectul obiectiv al comportamentului este degradant, chiar în absența unei intenții directe. Instanța de fond a procedat corect atunci când a pus accent pe efectul real al mesajului, confirmat inclusiv de comentariile utilizatorilor, și nu pe scopul declarat de recurente. Înalta Curte reține că materialul publicitar analizat nu prezintă nicio legătură cu obiectul de activitate al unei societăți prestatoare de servicii funerare și nu poate fi justificat prin invocarea unui scop comercial ori a unui registru umoristic. De asemenea, instanța de control judiciar constată că imaginile nu pot fi încadrate în sfera caricaturii sau satirei, întrucât nu urmăresc evidențierea unor trăsături negative în scop critic sau moralizator, ci au ca unic efect exploatarea sexualizată a imaginii femeii. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că reprezentarea femeilor în ipostaze sexualizate, în asociere cu produse funerare, depășește limitele libertății comerciale și ale libertății de exprimare, întrucât afectează demnitatea persoanelor aparținând grupului vizat. Caracterul public al difuzării materialului, prin intermediul paginilor de C. ale celor două societăți, amplifică impactul mesajului și contribuie la crearea unei atmosfere degradante și ofensatoare, în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, constatarea existenței discriminării este corect reținută de instanța de fond, însă individualizarea sancțiunii contravenționale impune o reevaluare, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și criteriile prevăzute de art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Potrivit art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, contravențiile prevăzute, între altele, la art. 15 se sancționează: cu amendă de la 1.000 la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană; cu amendă de la 2.000 la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate. În speță, CNCD a apreciat că fapta vizează un grup - femeile - și a aplicat fiecărei societăți amenda de 20.000 RON Deși O.G. nr. 137/2000 nu conține un set propriu de criterii de individualizare, autoritatea și instanța trebuie să respecte principiile generale în materie contravențională, inclusiv cele prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 2/2001, aplicabile prin analogie: natura și gravitatea faptei, împrejurările concrete, persoana contravenientului, conduita anterioară și ulterioară, gradul de pericol social concret. Obligația de a motiva individualizarea sancțiunii revine atât CNCD, cât și instanței de fond, care nu se poate limita la a confirma automat cuantumul aplicat de autoritate, fără o analiză proprie a proporționalității măsurii. Din examinarea Hotărârii CNCD nr. 113/07.03.2023 rezultă că autoritatea a reținut gravitatea conceptului de sexism și faptul că fapta vizează un grup de persoane, însă nu a motivat în concret de ce se impune aplicarea unei amenzi de 20.000 RON fiecărei societăți, cuantum situat semnificativ peste minimul legal. Instanța de fond, la rândul său, s-a limitat la a prelua calificarea gravității faptei, fără a realiza o analiză proprie a proporționalității sancțiunii, fără a examina circumstanțele concrete ale cauzei, conduita recurentelor, impactul real al faptei sau eventualele circumstanțe atenuante. O asemenea abordare formală nu corespunde exigențelor legale și jurisprudențiale privind proporționalitatea sancțiunilor contravenționale. Înalta Curte reține că fapta analizată se înscrie în sfera libertății de exprimare comercială, formă de exprimare protejată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, chiar dacă într-o măsură mai redusă decât discursul politic. Prin urmare, orice sancțiune aplicată pentru conținutul unui mesaj comercial constituie o ingerință în libertatea de exprimare și trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim (protecția drepturilor altora, respectiv a demnității femeilor) și să fie necesară într-o societate democratică, adică proporțională cu gravitatea faptei. În cauză, scopul legitim al sancțiunii - protejarea demnității femeilor - este neîndoielnic, însă aplicarea unei amenzi de 20.000 RON fiecărei societăți, în lipsa unei analize detaliate a circumstanțelor concrete, este excesivă. Înalta Curte are în vedere, între altele: caracterul comercial al comunicării, lipsa unor victime individualizate, împrejurarea că mesajul a fost inițial gândit pentru un cerc restrâns de parteneri de afaceri, chiar dacă ulterior a devenit public prin intermediul rețelelor sociale, faptul că recurentele nu au mai fost sancționate anterior pentru fapte similare și necesitatea ca sancțiunea să aibă un rol preventiv, nu pur punitiv. Raportat la aceste elemente, menținerea unei amenzi de 20.000 RON pentru fiecare societate depășește ceea ce este necesar pentru atingerea scopului legitim și rupe echilibrul just între interesul general de protejare a demnității și drepturile recurentelor la libertatea de exprimare și la desfășurarea activității comerciale. justifică reducerea cuantumului amenzii. În consecință, Înalta Curte apreciază că sancțiunea aplicată este disproporționată și se impune reducerea acesteia la minimul prevăzut de art. 26 alin. (1) O.G. nr. 137/2000 pentru faptele îndreptate împotriva unui grup, respectiv 2.000 RON pentru fiecare societate, sancțiune aptă să descurajeze repetarea unor astfel de practici, restabilind totodată proporționalitatea măsurii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. Galați și B. S.R.L., va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea și va anula în parte Hotărârea CNCD nr. 113/07.03.2023, în sensul că va reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicate de la 20.000 RON la 2.000 RON pentru fiecare societate.