Decizia nr. 493/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1063/2023 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 24.10.2022 reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Înalta Curte de Casație și Justiție obligarea Ministerului Justiției la emiterea ordinului de modificare a ștatelor de funcții și de personal ale Curții de Apel Ploiești, ca urmare a valorificării examenului de promovare din funcția de grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier arhivar cu studii superioare, susținut la data de 17.12.2018, obligarea Curții de Apel Ploiești la emiterea deciziei de reîncadrare pe funcția de grefier arhivar cu studii superioare ca urmare a promovării examenului din data de 17.12.2018 și a modificării ștatelor de funcții de către Ministerul Justiției, precum și la plata drepturilor salariale derivate din reîncadrarea pe noile funcții.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1063 din 23 iunie 2023, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis excepția inadmisibilității invocării de către pârâtul Ministerul Justiției a excepției de nelegalitate a examenului de promovare din funcția de grefier/grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier/grefier cu studii superioare a personalului auxiliar de specialitate din 17.12.2018 organizat de Curtea de Apel Ploiești. - a admis ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a examenului de promovare din funcția de grefier/grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier/grefier cu studii superioare a personalului auxiliar de specialitate din 17.12.2018 organizat de Curtea de Apel Ploiești, invocată de pârâtul Ministerul Justiției. - a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare. - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, în ceea ce privește capătul al treilea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor salariale derivate din reîncadrarea pe noile funcții. - a reespins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare cu referire la primul capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de modificare a ștatelor de funcții ca urmare a valorificării examenului de promovare din 17.12.2018. - a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare în ceea ce privește capătul al treilea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor salariale derivate din reîncadrarea pe noile funcții. - a obligat pârâtul Ministerul Justiției, la emiterea ordinului de modificare a statelor de funcții ca urmare a valorificării examenului de promovare din funcția de grefier/grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier/grefier cu studii superioare a personalului auxiliar de specialitate din 17.12.2018 organizat de Curtea de Apel Ploiești, în ceea ce privește reclamantele B. și A.. - a obligat pârâta Curtea de Apel Ploiești, la emiterea deciziilor de reîncadrare a reclamantelor pe funcția de grefier arhivar cu studii superioare ca urmare a promovării examenului organizat la data de 17.12.2018. - a obligat pârâta Curtea de Apel Ploiești la plata drepturilor salariale derivate din reîncadrarea reclamantelor pe noile funcții. - a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale derivate din reîncadrarea reclamantelor pe noile funcții, ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1063 din 23 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție. 3.1. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în rejudecare admiterea excepțiilor invocate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În esență, criticile de nelegalitate față de sentința recurată vizează trei paliere principale: soluția asupra excepției de nelegalitate a examenului de promovare din 17.12.2018, soluția asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în fine, temeinicia și legalitatea soluției pe fond raportat la regimul juridic al funcțiilor de grefier arhivar și grefier registrator. a) În ceea ce privește excepția de nelegalitate, recurenții arată că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția ca inadmisibilă, apreciind că tabelul final de clasificare a candidaților nu ar avea natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual. În contra acestei interpretări, recurenta subliniază că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ individual poate fi cercetată oricând pe cale de excepție, excepția de nelegalitate având caracter de ordine publică și fiind imprescriptibilă, putând fi invocată de părți sau din oficiu. Este invocată și Decizia nr. 36/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual poate fi invocată direct și în recurs. Aceasta susține că tabelul final de clasificare a candidaților, întocmit de comisia de examen în temeiul Regulamentului aprobat prin HCSM nr. 181/2007, reprezintă un veritabil act administrativ unilateral cu caracter individual, întrucât este emis de o autoritate publică, se adresează unui număr determinat de persoane și produce efecte juridice, materializând organizarea și desfășurarea concursului. Se arată, în acord cu practica constantă a instanței supreme, că legalitatea organizării și desfășurării concursurilor și examenelor organizate de autoritățile publice poate fi supusă controlului instanțelor de contencios administrativ, cu singura limită că instanțele nu se pot substitui comisiilor de corectare sau de soluționare a contestațiilor prin reevaluarea lucrărilor. De asemenea, recurenții arată că este îndeplinită și condiția legăturii dintre actul contestat și soluționarea litigiului, întrucât însăși acțiunea reclamantelor are ca premisă și obiect valorificarea examenului organizat la data de 17.12.2018, materializat prin acest tabel. Pe fondul excepției de nelegalitate, a susținut că examenul de promovare organizat de Curtea de Apel Ploiești este nelegal, deoarece Legea nr. 567/2004 nu prevede funcțiile de grefier arhivar și grefier registrator cu studii superioare, astfel încât nu pot fi organizate examene de promovare pentru funcții inexistente în statut, iar Regulamentul CSM, ca act administrativ normativ subsecvent, nu poate suplini sau modifica legea, ci trebuie interpretat și aplicat în limitele acesteia. Prin urmare, se solicită ca, în rejudecare, excepția de nelegalitate să fie admisă, iar examenul și tabelul final de clasificare să fie declarate nelegale. b) Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta-pârâtă critică soluția de respingere pronunțată de instanța de fond, arătând că termenul în care putea fi solicitată valorificarea examenului de promovare a început să curgă de la data afișării rezultatelor, respectiv 21.12.2018, moment la care reclamantele au cunoscut sau trebuiau să cunoască nașterea dreptului pretins, în sensul art. 2523 C. civ. Or, cererea de valorificare a examenului a fost formulată abia la 27.06.2022, după împlinirea termenului general de prescripție, astfel încât acțiunea este tardivă. Recurenta-pârâtă susține că nu poate fi acceptată teza potrivit căreia termenul de prescripție ar începe să curgă de la data refuzului de soluționare a cererii administrative și, prin raportare la art. 11 din Legea nr. 554/2004, să se considere că termenul de 6 luni ar repune practic partea în termen, întrucât o atare interpretare ar permite formularea oricând a cererii și ar lipsi de efect util regimul prescripției extinctive. Se mai arată că, în aceeași logică, chiar și o hotărâre judecătorească obținută anterior cu același obiect și-ar fi pierdut între timp puterea executorie prin prescripția dreptului de a obține executarea silită. În subsidiar, în ipoteza în care instanța de recurs nu va primi excepția prescripției, recurenta solicită să se rețină că, eventual, pot fi avute în vedere doar efecte de la data cererii din 27.06.2022, și nu retroactiv de la momentul susținerii examenului. c) Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând regimul juridic al funcțiilor de grefier arhivar și grefier registrator astfel cum este stabilit de Legea nr. 567/2004 și raportul acesteia cu Legea-cadru nr. 153/2017. Se arată că, potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, funcțiile de grefier arhivar și grefier registrator sunt prevăzute exclusiv cu condiția studiilor medii, în timp ce pentru celelalte categorii de grefieri (grefieri de ședință, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri informaticieni) legiuitorul a prevăzut în mod expres posibilitatea încadrării pe studii superioare, indicând specialitatea acestor studii. Rezultă că legiuitorul a distins deliberat între aceste categorii, iar pentru grefierii arhivari și grefierii registratori nu a instituit condiția sau posibilitatea numirii în funcții pe studii superioare. În această logică, recurenta-pârâtă susține că Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu modifică și nu poate modifica condițiile de numire și promovare în funcție, acestea fiind rezervate statutelor speciale, în temeiul art. 31 alin. (2) din aceeași lege. Prevederea din anexa la Legea nr. 153/2017, care include funcția de grefier arhivar/registrator la nivel de studii medii și, distinct, la nivel de studii superioare, are semnificația unei posibilități de salarizare în ipoteza în care astfel de funcții ar fi reglementate în statut, fără a crea prin ea însăși noi funcții și fără a modifica Legea nr. 567/2004. Recurenții invocă și principiile de tehnică legislativă consacrate de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora actele normative speciale nu se consideră modificate, completate sau abrogate printr-o reglementare generală a materiei, decât în măsura în care acest lucru este prevăzut expres. Or, Legea nr. 153/2017 nu cuprinde o dispoziție expresă de abrogare sau modificare a art. 38 din Legea nr. 567/2004, iar normele celor două acte nu au același obiect de reglementare, una referindu-se la salarizare, cealaltă la condițiile de numire în funcție. Recurenta arată că, în consecință, nu poate fi vorba de transformarea posturilor de grefier arhivar/registrator cu studii medii în posturi cu studii superioare prin simpla organizare a unui examen la nivelul curților de apel și nici prin interpretarea extensivă a Regulamentului CSM. Regulamentul, ca act administrativ normativ subordonat, este emis în temeiul art. 44 din Legea nr. 567/2004, în vederea organizării executării acesteia, și nu poate adăuga la lege prin crearea unor noi funcții sau prin schimbarea condițiilor de studii prevăzute de statut. Se arată că Ministerul Justiției a refuzat transformarea posturilor, comunicând curților de apel că o asemenea transformare poate fi dispusă numai după modificarea și completarea Legii nr. 567/2004 în sensul introducerii expres a funcțiilor de grefier arhivar și registrator cu studii superioare și al corelării atribuțiilor acestor funcții cu noul nivel de studii. De altfel, proiectul de modificare a Legii nr. 567/2004 în acest sens a fost elaborat, dar a fost respins de Parlament, în calitate de Cameră decizională, ceea ce confirmă că legiuitorul nu a consacrat, la acest moment, existența acestor funcții cu studii superioare în statut. Totodată, subliniază că transformarea statelor de funcții și aprobarea modificării schemelor de personal reprezintă, potrivit art. 148 din Legea nr. 304/2022, o competență exercitată prin ordin al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al ministrului justiției, în condițiile legii, cu avizul conform al secției pentru judecători a CSM, și presupune o analiză de oportunitate care ține de prerogativele ordonatorului principal de credite și ale conducerii instanțelor, aspecte ce nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ. În sprijinul acestor susțineri, recurenții invocă și jurisprudența existentă în materie, în care s-a reținut că Legea nr. 153/2017 nu reglementează condițiile de încadrare și promovare în funcție, ci doar modalitatea de salarizare, iar dreptul la promovare al personalului auxiliar de specialitate poate fi exercitat numai în limitele și pe posturile prevăzute de statutul profesional. Pe baza acestor considerente, recurenta solicită instanței supreme să constate că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materia contenciosului administrativ și a statutului personalului auxiliar de specialitate, să admită recursul, să caseze în parte hotărârea atacată, iar în rejudecare să admită excepțiile invocate și, pe fond, să respingă acțiunea ca neîntemeiată, în temeiul art. 483 și următoarele, respectiv art. 496 C. proc. civ. 3.2. Pârâtul Ministerul Justiției solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, admiterea celorlalte excepții invocate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În ceea ce privește participarea Ministerului Justiției în proces, se arată că, potrivit art. 38 C. proc. civ., calitatea de parte se poate transmite ca urmare a transmiterii, în condițiile legii, a drepturilor sau situațiilor juridice deduse judecății. Ministerul invocă dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv în cele procesuale, în legătură cu litigiile aflate pe rol, indiferent de stadiul acestora, precum și în drepturile și obligațiile decurgând din hotărâri judecătorești sau alte titluri executorii. În raport cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, se susține că a avut loc transmiterea calității procesuale pasive dinspre Ministerul Justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că Ministerul și ministrul justiției nu mai justifică, la acest moment, calitate procesuală în prezenta cauză. Referitor la excepția de nelegalitate a examenului de promovare din 17 decembrie 2018, organizat de Curtea de Apel Ploiești și materializat prin tabelul final de clasificare a candidaților pentru promovarea grefierilor arhivari/registratori cu studii medii în funcții cu studii superioare, Ministerul Justiției reia argumentele în sensul că această excepție este admisibilă și întemeiată. Se invocă dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul de ordine publică și imprescriptibil al excepției de nelegalitate, ce poate fi invocată oricând, din oficiu sau la cererea părții interesate, precum și Decizia nr. 36/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ individual poate fi ridicată direct în recurs. Ministerul susține că tabelul de clasificare întocmit de comisia de examen, în temeiul art. 28 și art. 39 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 181/2007, reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual: este emis de o autoritate publică, se adresează unui număr determinat de candidați, pune în executare legea prin valorificarea rezultatelor concursului și produce efecte juridice. Practica constantă a instanței supreme a admis controlul de legalitate al organizării și desfășurării concursurilor și examenelor de către autorități, cu limita de a nu substitui comisiile de corectare și de soluționare a contestațiilor prin reevaluarea lucrărilor. Ministerul arată că este îndeplinită și condiția ca soluționarea litigiului să depindă de actul administrativ contestat, întrucât reclamantele au solicitat obligarea pârâților la emiterea unor acte administrative care să valorifice examenul organizat la 17.12.2018; întregul demers judiciar se sprijină pe susținerea că au promovat din funcții de grefier cu studii medii în funcții de grefier cu studii superioare, în contextul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Pe fondul excepției de nelegalitate, Ministerul reia argumentul că organizarea unui examen de promovare în funcție pentru grefieri poate avea loc doar în condițiile și pe posturile prevăzute de Legea nr. 567/2004. Cum funcția de grefier arhivar cu studii superioare nu este reglementată de statut, iar art. 38 alin. (1) din lege prevede pentru grefierii arhivari și registratori exclusiv condiția studiilor medii, nu este posibilă, în mod legal, organizarea unui examen de promovare pentru o funcție inexistentă în lege. Se subliniază că, pentru celelalte categorii de grefieri (de ședință, statisticieni, documentariști, informaticieni), legiuitorul a prevăzut explicit nivelurile de studii și specialitățile studiilor superioare, ceea ce confirmă opțiunea de a menține grefierii arhivari și registratori doar la nivelul studiilor medii. Prin urmare, dreptul la promovare reglementat de art. 43-44 din Legea nr. 567/2004 se poate exercita doar în limitele posturilor prevăzute în statul de funcții conform statutului, nu prin adăugarea unor noi funcții prin regulament. Modificarea Regulamentului CSM prin Hotărârea CSM nr. 820/2018 nu poate suplini lipsa reglementării din lege, întrucât regulamentul este un act administrativ normativ adoptat pentru organizarea executării legii și trebuie interpretat strict în limitele acesteia, fără a adăuga la lege. În consecință, Ministerul solicită ca, în rejudecare, excepția de nelegalitate să fie admisă, iar examenul și tabelul final de clasificare să fie declarate nelegale. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii față de Ministerul Justiției, se susține că în cauză nu există un refuz nejustificat al Ministerului, asimilat actului administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, astfel cum a reținut instanța de fond. Obiectul acțiunii, în privința Ministerului, constă în obligarea acestuia la emiterea ordinului de modificare a statului de funcții și de personal al Curții de Apel Ploiești, deci în cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri. Or, pentru existența unui refuz nejustificat este indispensabil ca persoana pretins vătămată să fi formulat, în prealabil, o cerere adresată autorității publice competente, în temeiul art. 2 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Ministerul arată că reclamantele nu s-au adresat direct Ministerului Justiției cu o cerere de modificare a statului de funcții, ci au adresat cererea Curții de Apel Ploiești, solicitând acesteia să intervină pe lângă Minister și să emită deciziile de încadrare. Curtea de Apel Ploiești a răspuns, fără a transmite mai departe vreo solicitare ministerului, în condițiile în care exista deja o corespondență anterioară între Ministerul Justiției și curțile de apel, cu privire la posibilitatea transformării posturilor de grefier arhivar cu studii medii în posturi cu studii superioare. Cum Ministerul nu a fost sesizat direct de reclamante, nu se poate reține existența unui refuz, expres sau tacit, de soluționare a cererii acestora, apt a fi calificat drept act administrativ asimilat și supus controlului contencios. Recurentul-pârât susține că și în ipoteza în care Curtea de Apel ar fi transmis o solicitare, legea impunea ca cererea care stă la baza refuzului nejustificat să fie formulată de însăși persoana care se consideră vătămată, nu de un terț. În consecință, acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Justiției este inadmisibilă. Pârâtul, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică. Se arată că reclamantele au susținut examenul de promovare la data de 17.12.2018, iar rezultatele au fost afișate la 21.12.2018. Din acest moment, în înțelesul art. 2523 C. civ., ele au cunoscut sau trebuiau să cunoască nașterea dreptului pe care îl invocă, respectiv pretenția la o încadrare în funcții superioare. Cererea adresată Curții de Apel Ploiești este însă formulată abia la 27.06.2022, deci după împlinirea termenului general de prescripție. Ministerul contestă abordarea prin care s-ar considera că termenul de prescripție începe să curgă doar de la așa-zisul refuz de soluționare, urmat de termenul special de 6 luni din art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, întrucât o asemenea interpretare ar permite părții să amâne la discreție momentul formulării cererii, golind de conținut instituția prescripției extinctive. Se subliniază că, în aceeași logică, chiar și o hotărâre judecătorească pronunțată anterior cu același obiect și-ar pierde caracterul executoriu prin prescripția dreptului de a obține executarea silită. În subsidiar, dacă instanța ar aprecia că dreptul nu este prescris, Ministerul solicită să se rețină ca moment relevant doar data de 27.06.2022, când reclamantele au solicitat efectiv încadrarea pe noile funcții. Pe fondul cauzei, Ministerul Justiției reia dezvoltarea argumentelor referitoare la raportul dintre Legea-cadru nr. 153/2017 și Legea nr. 567/2004. Acesta arată că, potrivit anexei la Legea nr. 153/2017, funcțiile de grefier arhivar și grefier registrator apar atât la nivel de studii medii, cât și la nivel de studii superioare, însă legea de salarizare reglementează exclusiv sistemul de salarizare, nu condițiile de numire și promovare în funcție. Art. 31 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 prevede expres că încadrarea și promovarea personalului plătit din fonduri publice se realizează potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate. În acest sens, Legea nr. 567/2004 stabilește structura personalului auxiliar (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori, specialiști IT) și prevede, pentru fiecare categorie, condițiile de studii. Pentru grefieri de ședință, grefieri statisticieni, grefieri documentariști și grefieri informaticieni, legea prevede explicit posibilitatea studiilor superioare și specialitatea acestora, în timp ce pentru grefierii arhivari și registratori art. 38 alin. (1) impune exclusiv absolvirea studiilor medii. Din analiza acestor dispoziții, Ministerul conchide că, din perspectiva statutului profesional, funcțiile de grefier arhivar și grefier registrator cu studii superioare nu există. Se invocă în continuare corespondența administrativă prin care Ministerul Justiției a comunicat curților de apel că transformarea posturilor de grefier arhivar/registrator cu studii medii în posturi cu studii superioare este posibilă numai după modificarea și completarea Legii nr. 567/2004, prin introducerea condiției studiilor superioare pentru aceste funcții și adaptarea corespunzătoare a atribuțiilor. În acest scop, a fost elaborat un proiect de lege de modificare a Legii nr. 567/2004, însă acesta a fost respins de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, ceea ce confirmă că, la acest moment, legiuitorul nu a consacrat existența acestor funcții în statut. În paralel, CSM a modificat Regulamentul prin HCSM nr. 820/2018 și a permis organizarea de examene pentru promovarea grefierilor arhivari și registratori cu studii medii în funcții cu studii superioare. Ca urmare, la nivelul curților de apel s-au organizat concursuri, iar ulterior s-au formulat solicitări către Minister pentru transformarea posturilor în statul de funcții. Ministerul arată că nu a dat curs acestor solicitări tocmai pentru a respecta cadrul legal în vigoare, iar acțiunile ulterior introduse de grefieri, prin care s-a cerut obligarea ministerului la emiterea ordinului de modificare a statului și obligarea președinților curților de apel la emiterea deciziilor de încadrare, nu pot fi primite în lipsa unui temei legal în legea specială. Se invocă și considerentele sentinței civile nr. 715/2019 a Curții de Apel București, în sensul că Legea nr. 153/2017 vizează strict salarizarea, iar încadrarea și promovarea implică evaluarea competențelor de către autoritatea angajatoare, în raport cu condițiile prevăzute de statute, fără ca aceste operațiuni să fie dictate de normele de salarizare. Regulamentul CSM nu se încadrează în categoria actelor normative prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 ca putând reglementa condițiile de încadrare, fiind doar un act de organizare a executării Legii nr. 567/2004. Ministerul invocă, de asemenea, regulile de tehnică legislativă cuprinse în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 95/2006), în sensul că actele normative speciale nu pot fi considerate modificate sau abrogate implicit de o reglementare generală ulterioară decât dacă aceasta conține o dispoziție expresă în acest sens sau instituie reguli în mod evident contrare. Or, normele Legii nr. 567/2004 și cele ale Legii nr. 153/2017 nu au același obiect de reglementare și nu se află în contradicție. În fine, recurentul-pârât subliniază că transformarea posturilor în statul de funcții se aprobă prin ordin al ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, și reprezintă o chestiune de oportunitate administrativă ce ține de dreptul de apreciere al angajatorului și al ordonatorului principal de credite, neputând fi supusă cenzurii instanței de contencios administrativ. În acest context, se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, admiterea excepțiilor de inadmisibilitate, de nelegalitate și de prescripție, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimatele-reclamante A. și B. au depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și criticile de nelegalitate formulate, în contextul Deciziei nr. 61/28.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție sunt nefondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că reclamantele A. și B. sunt încadrate ca grefier arhivar cu studii medii în cadrul Judecătoriei Mizil, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești. Reclamantele au participat la examenul de promovare din funcția de grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier arhivar cu studii superioare, organizat de Curtea de Apel Ploiești la data de 17.12.2018, promovând acest examen. Prin adresele nr. x/12.10.2020 și nr. y/13.10.2020 înregistrate la Ministerul Justiției cu nr. x/16.10.200, respectiv cu nr. x din 16.10.2020 Curtea de Apel Ploiești a comunicat autorității publice centrale faptul că grefierii arhivari care au participat la concursul de promovare din posturile de grefieri arhivari cu studii medii in posturi de grefieri arhivari cu studii superioare au solicitat încadrarea în noile funcții. Prin adresele nr. x din 05.11.2020 și nr. x/2021/19.01.2022, pârâtul Ministerul Justiției a comunicat pârâtei Curtea de Apel Ploiești că încadrarea pe studii superioare a grefierilor arhivari și a grefierilor registratori este posibilă doar după modificarea și completarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, potrivit cărora poate fi numită in funcția de grefier arhivar persoana care are studii medii. La 27.06.2022 reclamantele au cerut pârâtei Curtea de Apel Ploiești să solicite pârâtului Ministerul Justiției modificarea ștatului de funcții pentru această instanță și instanțele arondate acesteia, pentru a valorifica examenul de promovare în funcția de grefier arhivar cu studii superioare și a fi încadrate pe funcții de grefier cu studii superioare. Prin adresa nr. x/06.07.2022 pârâta Curtea de Apel Ploiești a comunicat reclamantelor A. și B. că prin adresele nr. x din 05.11.2020 și nr. 3/110518/2021/19.01.2022, Ministerul Justiției le-a comunicat faptul că încadrarea pe posturi cu studii superioare este posibilă doar după modificarea și completarea dispozițiilor Legii nr. 567/2004 prin reglementarea condiției de studii superioare la numirea in funcțiile de grefier arhivar și registrator, mai exact dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 567/2004. Prima instanță a constatat că refuzul Ministerului Justiției (în drepturile căruia s-a succedat Înalta Curte de Casație și Justiție) este nejustificat și l-a obligat să emită ordinul de modificarea a statului de funcții ca urmare a valorificării examenului de promovare din funcția de grefier/grefier arhivar cu studii medii în funcția de grefier/grefier cu studii superioare a personalului auxiliar de specialitate din 17.12.2018 organizat de Curtea de Apel Ploiești; totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Ploiești la emiterea deciziilor de reîncadrare a reclamantelor pe funcția de grefier arhivar cu studii superioare, ca urmare a promovării de către reclamantă, la data de 17.12.2018, a examenului și la plata drepturilor salariale corespunzătoare noii încadrări. Recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție au criticat cu prioritate soluția instanței de recurs în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate în cauză. Recurenții-pârâți au emis critici privitoare la soluția instanței de fond pe excepția de nelegalitate a examenului de promovare pe funcția de grefier arhivar cu studii superioare. Examinând motivele de recurs formulate cu privire la excepția de nelegalitate, instanța constată că acestea sunt nefondate. Recurenții pornesc de la premisa, greșită, că în cauză ar fi fost respinsă excepția de nelegalitate pentru că instanța ar fi negat caracterul imprescriptibil și de ordine publică al acesteia sau posibilitatea invocării ei în recurs. Or, din considerentele sentinței recurate rezultă fără echivoc că instanța de fond a pornit de la dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reținând corect că excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând, din oficiu sau la cererea părții interesate, și că instanța învestită cu fondul litigiului, în măsura în care constată că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea cauzei, este competentă să se pronunțe asupra acesteia. Ceea ce a reținut instanța de fond a fost însă neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de același text, și nu vreo pretinsă limitare temporală sau procesuală a excepției. În mod corect, instanța de fond a identificat cele două condiții cumulative ale excepției de nelegalitate: existența unui act administrativ unilateral cu caracter individual și dependența soluționării litigiului de legalitatea acelui act. În acest cadru, instanța de fond a analizat natura juridică a examenului din 17.12.2018 și a tabelului final de clasificare, reținând că examenul reprezintă o procedură administrativă complexă, alcătuită dintr-o succesiune de acte și operațiuni (stabilirea condițiilor de înscriere, componența comisiilor, elaborarea subiectelor, evaluarea lucrărilor, soluționarea contestațiilor, afișarea rezultatelor) reglementate de Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 181/2007. Din această perspectivă, instanța a constatat că tabelul final de clasificare are natura unei operațiuni administrative tehnice, prin care se realizează strict ierarhizarea candidaților în funcție de punctaj, fără ca, prin el însuși, să nască, modifice sau stingă raporturi juridice de drept administrativ. În acest sens, instanța de fond a făcut trimitere la jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind delimitarea între act administrativ și simplă operațiune administrativă, arătând că elementul definitoriu al actului administrativ îl reprezintă aptitudinea de a produce efecte juridice, iar nu simpla materializare a unor etape tehnice dintr-o procedură. Faptul că, ulterior, în baza rezultatelor, pot fi emise acte administrative de numire în funcție nu transformă tabelul în act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci doar confirmă că acesta este un instrument intern, pregătitor, în vederea emiterii ulterioare a unor acte juridice propriu-zise. Interpretarea recurenților, potrivit căreia tabelul ar trebui considerat "veritabil act administrativ unilateral cu caracter individual", ignoră tocmai această distincție între operațiune tehnică și manifestare de voință aptă să producă efecte juridice de sine stătătoare. Instanța de fond a arătat expres că actele care ar putea avea natura unor acte administrative tipice, susceptibile de control în contencios, sunt, spre exemplu, actele prin care s-a decis organizarea examenului, au fost stabilite comisiile, s-au soluționat contestațiile sau au fost numiți candidații declarați admiși. Or, niciunul dintre aceste acte nu a fost indicat ca obiect al excepției de nelegalitate. În cauză se reține că intimatul-pârât s-a limitat la a ataca, global, "examenul" ca procedură și tabelul final ca atare, ceea ce excede cadrului restrâns al art. 4 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, jurisprudența Înaltei Curți invocată de recurenți (Deciziile nr. 2543/2016, nr. 289/2018, nr. 799/2021) nu contrazice această concluzie, întrucât respectivele cauze au privit acțiuni principale de contencios administrativ îndreptate împotriva unor acte administrative emise în cursul procedurii de concurs sau examen (decizii de respingere a candidaturii, de respingere a contestațiilor, de numire în funcție), și nu o excepție de nelegalitate îndreptată împotriva unei proceduri în ansamblul ei ori împotriva unei simple operațiuni de afișare a clasamentului. Instanța de fond a reținut corect că, în acele cauze, nu s-a statuat că întreaga procedură de concurs ar constitui un singur act administrativ individual, susceptibil a fi supus excepției de nelegalitate, ci, dimpotrivă, s-a verificat legalitatea fiecărui act și a operațiunilor administrative prin acțiune directă. În plus, Curtea a reținut, în mod justificat, neîndeplinirea celei de-a doua condiții- legătura dintre act și soluționarea litigiului. Litigiul de față nu privește modul în care au fost stabiliți candidații admiși la examen, nici corectitudinea punctajelor, nici legalitatea componenței comisiilor sau a etapelor de concurs, ci refuzul Ministerului Justiției, manifestat prin adresele din 2020 și 2022, de a modifica statele de funcții și, respectiv, pretenția reclamantelor de a fi reîncadrate și salarizate pe funcții cu studii superioare. Or, chiar recurenții admit că examenul din 2018 a fost organizat și finalizat, iar reclamantele au fost declarate admise. Practic, ceea ce se contestă în prezent este refuzul de valorificare a acestui examen în raporturile de muncă și de funcție, materializat prin acte ale Ministerului Justiției, și nu modul concret în care au fost ierarhizați candidații în tabel. În aceste condiții, instanța de fond a concluzionat, în mod corect, că soluționarea cauzei nu depinde de verificarea legalității tabelului final de clasificare ca operațiune administrativă, ci de legalitatea refuzului autorității centrale de a modifica statele de funcții și de a emite ordinele necesare. Faptul că recurenții urmăresc, în realitate, să aducă în discuție, pe cale incidentală, însăși compatibilitatea examenului cu dispozițiile Legii nr. 567/2004, transformând excepția de nelegalitate într-o veritabilă cale ocolită de atac împotriva unei întregi proceduri, nu poate justifica extinderea nepermisă a art. 4 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, reținând corect că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale excepției, nici sub aspectul existenței unui act administrativ individual în sensul legii, nici sub aspectul legăturii dintre acel act și soluția ce urmează a fi dată litigiului, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Criticile recurenților, întemeiate exclusiv pe caracterul de ordine publică și imprescriptibil al excepției, nu răstoarnă această constatare și nu relevă o interpretare greșită a normei legale, ci ignoră chiar premisele de la care instanța de fond a pornit. În consecință, criticile privind soluția adoptată de către instanța de fond asupra excepției de nelegalitate este nefondată. În ceea ce privește soluția instanței de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și criticile adresate acesteia, Înalta Curte constată că recurenții pornesc de la o premisă factuală și juridică eronată, anume că obiectul litigiului ar fi valorificarea directă a examenului de promovare din 17.12.2018, astfel încât termenul de prescripție ar începe să curgă de la data afișării rezultatelor, 21.12.2018. Or, instanța de fond a stabilit, în mod corect, că litigiul de față are ca obiect anularea refuzului Ministerului Justiției de a modifica statele de funcții ale Curții de Apel Ploiești, refuz materializat prin adresele din 05.11.2020 și 19.01.2022, acte administrative asimilate, în sensul art. 2 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și obligarea acestei autorități și a celorlalți pârâți la emiterea ordinelor și deciziilor de încadrare corespunzătoare. În raport cu acest obiect, instanța de fond a calificat corect refuzul exprimat de autoritatea publică centrală prin adresele menționate ca act administrativ asimilat, pentru a cărui contestare nu este necesară plângerea prealabilă, în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. În consecință, pentru calculul termenului de exercitare a acțiunii sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 11 alin. (1) lit. d) 1 din același act normativ, potrivit cărora termenul de 6 luni curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de conținutul actului administrativ asimilat. Instanța de fond a reținut, cu trimitere la înscrisurile de la dosar, că reclamantele au luat cunoștință de refuzul Ministerului Justiției abia la data de 14.07.2022, când le-a fost comunicată adresa Curții de Apel Ploiești nr. 4268/A/06.07.2022, în cuprinsul căreia se face referire la adresele ministerului din anii 2020 și 2022. Până la acel moment, aceste adrese fuseseră comunicate doar Curții de Apel, ceea ce exclude posibilitatea ca reclamantele să fi avut cunoștință de conținutul refuzului anterior datei de 14 iulie 2022. Recurenții-pârâți nu combat în mod efectiv această constatare de fapt, limitându-se să propună, în mod abstract, o altă dată de plecare a termenului, legată de momentul afișării rezultatelor examenului. Acest raționament ignoră însă structura dreptului pretins în cauză: intimatele-reclamante nu deduc judecății un drept abstract de promovare născut la data publicării rezultatelor examenului, ci un drept concret de a obține modificarea statelor de funcții și emiterea ordinelor de încadrare, drept a cărui negare s-a produs prin refuzul explicit sau implicit al ministerului de a da curs solicitărilor instanței. Prescripția dreptului la acțiune în contencios administrativ trebuie raportată, așadar, la momentul în care persoana vătămată ia cunoștință de actul vătămător (refuzul autorității), și nu la momentul unui eveniment anterior (examenul din 2018), care constituie doar premisa factuală a cererii ulterioare adresate autorității. În mod justificat, instanța de fond a înlăturat argumentul recurenților potrivit căruia termenul ar curge de la 21.12.2018, reținând că o asemenea soluție ar presupune, în mod nejustificat, ignorarea naturii de act asimilat refuzului și nesocotirea cadrului special instituit de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Această reglementare se întemeiază tocmai pe ideea că, în ipoteza refuzului de soluționare a unei cereri sau a nesoluționării în termen, vătămarea nu se produce la data unui fapt anterior (de exemplu, a examenului), ci la momentul în care autoritatea își manifestă explicit sau tacit nevoința de a da curs cererii formulate. În speță, vătămarea concretă s-a produs prin refuzul Ministerului Justiției de a modifica statele de funcții, refuz cunoscut reclamantelor abia în iulie 2022. Or, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 24.10.2022, deci în interiorul termenului de 6 luni calculat de la 14.07.2022, instanța de fond a reținut în mod corect că dreptul material la acțiune nu este prescris. Argumentul recurenților-pârâți, potrivit căruia o interpretare întemeiată pe refuzul autorității ar "repune partea în termen" și ar lipsi de efect instituția prescripției, este pur teoretic și nu ține seama de structura concretă a contenciosului împotriva actelor asimilate: în lipsa unui refuz exprimat sau a unei nesoluționări în termen, nu există un act administrativ susceptibil de a fi atacat în contencios, astfel încât nu se poate vorbi despre curgerea vreunui termen de prescripție anterior manifestării de voință a autorității. Cât privește argumentul recurenților referitor la prescripția eventuală a executării unei hotărâri anterioare, acesta este străin de obiectul cauzei, întrucât în speță nu ne aflăm în fața unei hotărâri judecătorești a cărei executare ar fi fost urmărită, ci în fața contestării pentru prima dată a refuzului administrativ al Ministerului Justiției. De altfel, instanța de fond a analizat distinct și excepția prescripției parțiale a dreptului la despăgubiri salariale, reținând caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că reclamantele nu au indicat o dată anume (17.12.2018) de la care să li se acorde drepturile salariale, astfel încât nu se poate opera o decădere parțială pentru o perioadă anterioară termenului general de 3 ani. În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului material la acțiune este legală și temeinică. Criticile recurenților, întemeiate pe un moment de început de prescripție străin de obiectul concret al litigiului și de natura actului administrativ asimilat, nu pun în evidență vreo încălcare a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 și nici a art. 2523 C. civ., fiind doar expresia unei interpretări greșite a raportului juridic dedus judecății. În consecință, criticile formulate în recurs cu privire la soluția asupra excepției de nelegalitate și a excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind menținută ca legală și temeinică sub aceste aspecte. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a criticat și soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că litigiul trebuie să se judece doar în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, fără participarea sa, ca urmare a modificărilor legislative survenite prin dispozițiile art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Pornind analiza recursului de la acest ultim rând de critici, Înalta Curte le constată a fi nefondate, urmând a le respinge în consecință. Înalta Curte are în vedere că, în orice cerere adresată instanței, cadrul procesual subiectiv este conturat prin raportare la obiectul pretențiilor deduse judecății, art. 36 C. proc. civ. statuând că legitimitatea procesuală a părților rezultă din identitatea dintre acestea și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. În speță, după cum în mod corect a sesizat prima instanță, reclamantele au solicitat obligarea ordonatorului principal de credite (Ministerul Justiției la data înregistrării acțiunii) să emită actul de modificare a statelor de funcții și personal al instanței la care aceasta activează (Judecătoria Mizil), invocând existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme autoritatea ministerială a refuzat să dea curs solicitărilor repetate ale Curții de Apel Ploiești în vederea modificării statelor de funcții, astfel încât nu s-a putut dispune reîncadrarea și salarizarea reclamantei în funcția obținută prin promovarea examenului de promovare. Așadar, fiind contestat un act administrativ asimilat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă aparține autorității emitente a acestui act, aceea care, în opinia reclamantei, a exprimat un refuz nejustificat de a nu rezolva cererea ce i-a fost adresată și, în consecință, a produs o vătămare drepturilor și intereselor sale legitime, de natură a justifica promovarea acțiunii în contencios administrativ în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că atribuțiile legale ale Ministerului Justiției ce-i reveneau în calitate de ordonator principal de credite pentru cheltuielile legate de personalul instanțelor au fost preluate, conform art. 142, art. 148 și art. 162 din Legea nr. 304/2022, de Înalta Curte de Casație și Justiție nu conduce la înlăturarea autorității ministeriale din cadrul procesual și continuarea judecății doar în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior, reclamantele în speță au sesizat instanța de contencios administrativ cu analiza de legalitate a unui act administrativ asimilat emis de Ministerul Justiției, astfel că legitimitatea sa procesuală derivă din calitatea de emitent al actului contestat. Pentru aceste motive, apreciind că în speță s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 142, art. 148 și art. 162 din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte confirmă legalitatea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și de menținere în cadrul procesual pasiv a acestei părți, urmând a respinge ca nefondate criticile recurentului-pârât și a menține sentința cu privire la această dispoziție a instanței de fond. În ceea ce privește criticile comune de nelegalitate ale recurenților-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la soluția primei instanțe date asupra fondului cauzei, Înalta Curte reține că, în cursul soluționării căii de atac, chestiunile de drept care fac obiectul litigiului au fost tranșate prin Decizia nr. 61/28.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat astfel: "În interpretarea dispozițiilor art. 43 și art. 90 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 8 1 , art. 10 1 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: - personalul auxiliar de specialitate care a absolvit studii superioare juridice, studii superioare de administrație publică sau studii de licență în arhivistică poate participa la examenul pentru promovarea din funcția de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet (inclusiv al celor militare). În interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: - organizarea examenului de promovare din funcția de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, poate avea loc doar în măsura în care buget