Decizia nr. 4846/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală — Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, anularea Deciziei privind soluționarea contestației fiscale nr. 285/22.12.2020 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală; anularea Deciziei de impunere xnr. 417/30.12.2015 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală xnr.

344/30.12.2015 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara pentru suma de 20.475.566 RON; suspendarea Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara pentru suma de 20.475.566 RON; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În cauză au fost administrate proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, organul fiscal depunând la solicitarea instanței dosarul administrativ, precum și proba cu expertiză fiscală.

Prin sentința civilă nr. 471/19.10.2022, Curtea de Apel Timișoara a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara; a anulat în parte Decizia privind soluționarea contestației fiscale nr. 285/22.12.2020 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Decizia de impunere xnr. 417/30.12.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în sensul că menține obligațiile fiscale suplimentare în sumă de: 92.086 RON TVA cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente și 613.123 RON impozit pe profit cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente; a respins în rest acțiunea; a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 80.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Prin decizia nr. 2524 pronunțată la data de 14.05.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă A.; a admis recursurile declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței civile nr. 471 din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele decizorii care au fundamentat emiterea deciziei de casare, înalta Curte arată că în speța de față este întemeiată concluzia recurentelor, potrivit căreia considerentele sentinței reflectă preluarea necritică a opiniei expertului judiciar desemnat în cauză cu ignorarea apărărilor și probatoriului propus de pârâte în apărare. În acest sens, Înalta Curte a constatat că prin hotărârea atacată instanța fondului nu oferă o dezlegare concretă a chestiunii litigioase reprezentate de stornarea facturilor emise de furnizorii B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., în contextul în care organele fiscale au reținut, prin actele administrativ fiscale contestate în cauza, că stornarea lipsește de orice temei tratarea cheltuielilor atestate de aceste facturi ca fiind deductibile atât la calculul impozitului pe profit cât și din perspectiva TVA.

În continuare, Înalta Curte a constatat că organele fiscale au reținut faptul că societatea reclamantă a efectuat tranzacții cu societățile I. S.R.L., J. J. S.R.L., K., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., operațiunile ce s-au realizat la o data la care acestea erau dizolvate, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia: "din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni; în caz contrar, ei sunt personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins. Interdicția prevăzută la alin. (2) se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generată sau declarată prin sentință judecătorească.

(4) Societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până ta terminarea acesteia". Și sub acest aspect instanța fondului a preluat susținerile expertului, potrivit cărora nu au fost prezentate documentele din care să rezulte data la care societățile au fost dizolvată, observând Înalta Curte faptul că recurentele pârâte susțin că aceste înscrisuri, care atestă că societățile mai sus menționate erau dizolvate la data tranzacțiilor, sunt anexate raportului de inspecție fiscală, care cuprinde în total un număr de 3537 pagini (anexele nr. 2-7), inclusiv tranzacțiile efectuate de către reclamanta cu acestea.

În egală măsură, Înalta Curte a constatat că și din perspectiva plăților efectuate de reclamantă și asimilate de organele fiscale ca fiind distribuiri de dividende, instanța fondului nu a dezlegat efectiv chestiunea litigioasă cu care a fost învestită, mărginindu-se să își însușească opinia expertului, fără niciun răspuns la argumentele promovate de recurentele pârâte în apărare, în fața instanței de fond. Este de subliniat faptul că este principal corectă concluzia potrivit cărora dividendele sunt cota parte din profitul net al unei societăți, care se distribuie după aprobarea situațiilor financiare anuale și aprobarea Adunării Generale a acționarilor sau asociaților, însă nu această ipoteză a fost avută în vedere de organele fiscale pentru a stabili în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului pe divende (și anume distribuirea efectivă a dividendelor) ci asimilarea plăților efectuate de reclamantă către societăți dizolvate cu distribuirea de dividende.

Prin urmare, din această perspectivă trebuia abordată cauza sub acest aspect de către instanța fondului, aceea a legalității asimilării plăților făcute de reclamantă unei distribuiri de dividende, or hotărârea nu cuprinde niciun considerent asupra acestei chestiuni, mărginindu-se să reia, în realitate, opinia exprimată în raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauza penală în care a fost emisă ordonanța de clasare din 18.02.2020 (dosar penal x/2016). Prin această modalitate de preluare în tot a opiniei expertului desemnat în cauză, fără însă a arăta care sunt motivele pentru care au fost înlăturate argumentele prin care pârâții au susținut legalitatea actelor administrativ fiscale contestate și, totodată, punctul de vedere al pârâților față de concluziile expertizei, au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. și, împrejurare ce echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 917 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - Deva și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal; a fost anulată în parte Decizia privind soluționarea contestației fiscale nr. 285/22.12.2020 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Decizia de impunere xnr.

417/30.12.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, urmând a menține obligațiile fiscale suplimentare în sumă de: 92.086 RON, reprezentând TVA, cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, și 613.123 RON, reprezentând impozit pe profit, cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 80.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 917 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - Deva și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

3.1. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în motivarea recursului, arată că în rejudecarea fondului, Curtea de Apel Timișoara a fost ținută să rejudece cauza în funcție de aspectele statuate definitiv prin Decizia nr. 2524/14.05.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara nu a analizat apărările pârâtei ANAF, conform dispozițiilor instanței de casare, deși, la dosarul cauzei au fost depuse toate înscrisurile avute în vedere la emiterea Deciziei 285/22.12.2020.

Se arată că, în ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 6.321.780 RON și taxa pe valoarea adăugată în sumă de 5.057.247 RON, în rejudecare, Curtea de Apel Timișoara a constatat ca organul de soluționare a contestației a făcut o greșita aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, reținând eronat ca "legalitatea dreptului de deducere are în vedere doua aspecte: cele de fond, care privesc realitatea operațiunilor consemnate în documente, și cel de forma, care privește modul de întocmire a documentelor." Aceeași constatare este făcută și în legătură cu dreptul de deducere a TVA, reținând că organul de soluționare a contestației a aplicat greșit dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003.

Nu poate fi reținută constatarea Curții de Apel Timișoara potrivit căreia "intenția persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective, cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare necesare inițierii acestei activități economice." Astfel, în ceea ce privește achizițiile de bunuri și servicii înscrise în facturile emise de B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., Curtea de Apel Timișoara nu a ținut cont ca motivul neacordării dreptului de deducere al cheltuielilor și taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor de mai sus, l-a constituit acela ca o parte din furnizori nu declară sau declară parțial livrări către contestatară prin declarația informativă 394, nu există avize de însoțire a mărfii sau alte documente din care să rezulte că achizițiile respective au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv operațiuni taxabile.

Faptul ca în cadrul litigiului reclamanta a întocmit și prezentat expertului documente corelative facturilor prezentate - note de recepție și constatare diferențe, bonuri de consum pentru darea în consum a pieselor de schimb este în contradicție cu constatarea organului de soluționare a contestației relativa la faptul ca, la data efectuării inspecției fiscale, respectiv a soluționării contestației, aceste documente nu existau, ceea ce face ca actele administrative fiscale sa fie temeinic și legal întocmite. De asemenea, modul de înregistrare a facturilor emise în contabilitatea reclamantei este lipsit de relevanta cată vreme motivul neacordării dreptului de deducere a cheltuielilor și a TVA l-a constituit lipsa documentelor din care să rezulte că achizițiile respective au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv operațiuni taxabile și prestarea efectiva a serviciilor, la data efectuării inspecției fiscale.

respectiv a soluționării contestației administrative. În speță, nu se poate retine constatarea instanței potrivit căreia reclamantei nu i se poate imputa comportamentul fiscal al partenerilor economici, întrucât nu avea aceasta obligație legală, precum și jurisprudența CEJ - cauzele C-18/13 Maks Pen Eood, C-227/14 PPUH și C-438/09 Dankowski, respectiv Decizia nr. 7405/22.11.2013 a ÎCCJ, sens în care arată că orice persoană are posibilitatea de verifica situația juridica a societăților partenere atunci când urmează să folosească înscrisurile emise în relația cu acestea pentru justificarea dreptului de deducere a taxei.

În ceea ce privește lipsa unor documente însoțitoare aferente facturilor fiscale, la data formulării contestației administrative reclamanta a susținut ca singurul document justificativ necesar pentru exercitarea dreptului de deducere în cazul celor două tipuri de impozite este factura fiscală, indicând ca temei legal dispozițiile art. 146 alin. (1) și art. 21 din Codul fiscal. Ca atare, operațiunile efectuate de către reclamanta au fost analizate din punct de vedere fiscal, prin raportare la prevederile legale speciale, în vigoare, în materia impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată. În atare situație, înscrisurile prezentate în expertului nu fac dovada contrara constatărilor organului de soluționare a contestației, achizițiile efectuate pentru realizarea de venituri impozabile, respectiv operațiuni taxabile, fiind infirmate ulterior înregistrării lor în contabilitate, prin stornare.

În ceea ce privește achizițiile efectuate de contestatara de la C. S.R.L., în perioada august 2011- decembrie 2011, A. a declarat achiziții de servicii în valoare totala de 2.482.224,95 RON din care baza impozabilă în sumă de 2.001.794 RON și TVA în sumă de 480.430,63 RON. În justificarea dreptului de deducere al cheltuielilor și taxei pe valoarea adăugata, A. a prezentat: a) contractul de prestării servicii nr. x/25.08.2010 încheiat cu C. S.R.L., al cărui obiect l-a constituit închirierea de utilaje (buldoexcavator, autogreder, transport marfă autobasulantă) pentru execuția lucrării "modernizare DJ 687 D Teliucu Inferior- Toplita-Dabaca-Hasdau-Lunca Cernii de Sus- Gura Bordului-limita județ Caras Severin, jud. Hunedoara", b) contractul de subantrepriza nr. x/25.08.2011 încheiat cu S.C.

C. S.R.L., al cărui obiect a constat în "modernizare DJ 687 D Teliucu Inferior-Toplita-Dabaca Hasdau-Lunca Cernii de Sus- Gura Bordului -limita județ Caras Severin, jud. Hunedoara." c) contractul de subantrepriza nr. x/10.10.2011 încheiat cu S.C. C. S.R.L., având ca obiect "execuție lucrări pe DJ 708 D Vetel-Muncelu Mic-Poienita Tomii-Feregi, jud. Hunedoara". - În ceea ce privește achizițiile efectuate de contestatara de la L. S.R.L., se retine ca în semestrul 2 al anului 2011, A. a declarat achiziții de servicii de închiriere utilaje în valoare totală de 994.087 RON, din care baza impozabilă în sumă de 801.682 RON și TVA în sumă de 196.403 RON.

Pentru a justifica deductibilitatea cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată, societatea a prezentat: a) contractul de închiriere nr. x/08.08.2011 - închiriere în scopul exploatării proprii a utilajelor menționate în anexa 1 pentru obiectivul "construirea infrastructurii agricole în comuna Gottlob, jud. Timiș, durata contractului este pentru toata perioada de derulare a contractului." Anexa nr. 1 cuprinde autogreder, excavator, cilindru, buldoexcavator, buldozer pe senile, autocisterna; b) contractul de transport nr. x/01.06.2011, transportul de către cărăuș a mărfurilor cu autobasculante de 40t.

Prin adresa nr. x/19.02.2016, înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru contribuabili mijlocii Timișoara, A. a depus o completare la contestația formulată, prin care prezintă o corespondență între cheltuielile neacceptate la deducere de către organele de inspecție fiscală și veniturile realizate de contestatara de la clienții săi. Referitor la aceste documente organul de soluționare a contestației a constatat ca acestea nu justifica faptul ca bunurile înscrise în facturile emise de furnizori au intrat în gestiunea societății și, în acest caz, dacă există note de intrare-recepție, precum și fișe de magazie, etc, dacă aceste achiziții sunt aferente realizării de venituri impozabile/operațiuni taxabile.

respectiv dacă bunurile respective au fost vândute sau au fost incorporate în lucrări ce ar fi trebuit executate. De asemenea, nu releva prin ce modalități au fost realizate serviciile în cauza, numărul de ore prestate, resurse umane și materiale folosite în vederea prestării serviciilor, sau orice alte materiale corespunzătoare specifice în funcție de natura serviciilor facturate și care să justifice măsura în care au fost destinate realizării de operațiuni taxabile, precum și necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate. Ca atare, susținerea reclamantei potrivit căreia singurul document justificativ necesar pentru exercitarea dreptului de deducere în cazul celor două tipuri de impozite este factura fiscală, este neîntemeiata.

În raport de dispozițiile art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, contestația administrativă a fost analizată exclusiv pe baza motivelor de fapt și de drept invocate și a dovezilor prezentate de reclamantă, constând în facturi. Astfel, deși Curtea a făcut o ampla analiza a documentelor întocmite/prezentate în cursul procesului, în justificarea caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate și a taxei pe valoare adăugata, nu a ținut cont de dispozițiile instanței de casare, în sensul ca a omis sa analizeze apărările formulate de parate prin raportare la celelalte dovezi ce constituie ansamblul probatoriu administrat în cauza - respectiv înscrisurile care au stat la baza soluționării contestației.

De asemenea, nu poate fi reținută constatarea Curții de Apel Timișoara potrivit căreia reclamanta a prezentat organelor de inspecție fiscală documente justificative aferente tranzacțiilor efectuate și ca motivele reținute de organele de soluționare a contestației, potrivit cărora reclamanta nu a prezentat niciun document relevă necesitatea evaluării actelor administrativ contestate acestora, prin raportare la un eventual exces de putere manifestat de organele de inspecție fiscală în privința regimului probator pretins reclamantei pentru recunoașterea dreptului de deducere. Procedând astfel, Curtea de Apel Timișoara nu a ținut cont de obiectul acțiunii care l-a constituit temeinicia și legalitatea Deciziei privind soluționarea contestației fiscale nr. 285/22.12.2020 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Decizia de impunere xnr.

417/30.12.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, și nu stabilirea caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate și al taxei pe valoare adăugata. Așadar, contrar susținerilor recurentei, deținerea unei facturi fiscale care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) Codul fiscal nu dovedește decât îndeplinirea condițiilor de formă. Pentru verificarea condițiilor de fond privind realitatea datelor înscrise în factură sau destinația achiziției, autoritatea fiscală poate să ceară informații sau documente contabile suplimentare." Simpla achiziție a unui bun și/sau serviciu pe numele persoanei impozabile nu constituie și o prezumție a utilizării în scop economic a bunului și/sau serviciului achiziționat, respectiv pentru desfășurarea unei activități economice care să dea naștere la operațiuni taxabile sau alte operațiuni cu drept de deducere.

Reclamanta nu a depus în cadrul contestației administrative documente/înscrisuri (întocmite conform legii, confirmate și acceptate atât de beneficiar, cât și de prestator) din care să rezulte că achizițiile de bunurile și serviciile de la furnizorii menționați mai sus sunt aferente operațiunilor taxabile, respectiv obținerii de venituri impozabile, din analiza cărora să se poată stabili cu certitudine serviciile prestate care au fost facturate și pentru care aceasta și-a exercitat dreptul de deducere, aspect în raport de care Decizia privind soluționarea contestației fiscale nr. 285/22.12.2020 este temeinica și legala. În speță, expertul era ținut să analizeze și să se pronunțe asupra obiectivelor expertizei prin raportare exclusiv la înscrisurile prezentate de către reclamanta organului de soluționare a contestației, dat fiind obiectul litigiului și înscrisurile care au fundamentat constatările organului fiscal.

În ceea ce privește chestiunea litigioasă reprezentată de stornarea facturilor emise de furnizorii B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., Curtea de Apel Timișoara nu a respectat îndrumările instanței de casare și a analizat fiecare operațiune de stornare efectuată de către reclamanta ulterior controlului antifraudă care a precedat inspecția fiscală efectuată fără a ține cont de constatarea că stornarea lipsește de orice temei tratarea cheltuielilor atestate de aceste facturi ca fiind deductibile atât la calculul impozitului pe profit cât și din perspectiva TVA. Din înscrisurile anexa la Raportul de inspecție fiscală rezultă că intimata reclamanta și-a stornat facturilor emise de către furnizorii menționați, după ce si-a dedus inițial TVA aferenta.

Dispozițiile legale greșit aplicate de instanța fondului, în rejudecare, sunt art. 21 alin. (1) și art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003. Operațiunile stornate nu mai pot fi generatoare de cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, întrucât documentele în baza cărora au fost înregistrate nu mai există, fapt confirmat și de înregistrările efectuate în evidența contabilă de către petentă, care ea însăși a înțeles să storneze aceste operațiuni și să declare TVA aferentă acestora. În rejudecare, Curtea de Apei Timișoara a analizat greșit operațiunea de stornare prin asimilarea acesteia corecțiilor de erori materiale.

Din perspectiva condițiilor care trebuie îndeplinite cumulativ pentru deductibilitatea cheltuielilor de la calcului profitului impozabil și al TVA, stornarea facturilor are ca efect anularea operațiunilor consemnate în acestea, practic facturile stornate nu mai constitui document justificativ întrucât sunt anulate, fiind lipsit de relevanță faptul că s-au menținut înregistrările în contul de cheltuieli a bunurilor și serviciilor achiziționate. Atât Raportul de expertiză cât și răspunsul formulat de expert la obiecțiuni se bazează pe documente de evidenta operativa întocmite inițial de către reclamanta pentru exercitarea dreptului de deducere, respectiv note de recepție, bonuri de consum, listă mijloace fixe, fără a se avea în vedere că acestea au fost ulterior anulate prin efectul unui document emis la o dată ulterioară, respectiv facturile de stornare.

În ceea ce privește constatările organelor fiscale potrivit cărora societatea reclamantă a efectuat tranzacții cu societățile I. S.R.L., J. S.R.L., K., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., operațiuni ce s-au realizat la o data la care acestea erau dizolvate, Curtea a aplicat greșit dispozițiile art. 233 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, invocate de organele fiscale: "din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni; în caz contrar, ei sunt personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins". Aplicarea greșită a dispozițiilor legale mai sus menționate este consecința neanalizării probatoriului administrat în cauza, în susținerea temeiniciei și legalității actelor administrative fiscale contestate - documentele anexa la Raportul de inspecției fiscală, Curtea limitându-se la a relua opinia exprimată de către expert.

În ceea ce privește impozitul pe profit aferent veniturilor stabilite suplimentar aferente lucrărilor în curs de execuție în sumă de 8.191.131 RON, în analiza efectuata Curtea de Apel Timișoara nu a analizat apărările ANAF referitoare la motivele pentru care s-a dispus reîntregirea profitul impozabil aferent anului 2014 cu suma de 8.191.131 RON, reținând eronat că organul de inspecție fiscală a aplicat greșit dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) Codul de procedură fiscală.

Curtea de Apel Timișoara nu a ținut cont de constatarea organului de soluționare a contestației potrivit căreia A. - nu a reflectat la finele fiecărei luni valoarea producției realizate pentru lucrările de construcții de drumuri și rețele edilitare, care de regulă au o perioadă de execuție mai mare de un an; - lucrările în curs de execuție nefacturate nu sunt evidențiate în contabilitate, în debitul contului 332 "Lucrări în curs de execuție", iar valoarea lucrărilor neterminate și nefacturate către beneficiari nu sunt înregistrate în contabilitate în baza situațiilor furnizate de personalul care analizează studiul lucrărilor efectuate. Pentru realizarea lucrărilor prevăzute în contractul de reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune, a rețelei de distribuție și a rețelei de canalizare din Brad, pentru care reclamanta a încheiat Acordul de asociere nr. 251/20.06.2013 cu Apa Prod S.A.

Deva și S. S.R.L., s-a constatat că A. a angajat costuri și a subcontractat o parte din lucrări, pe care le-a înregistrat în evidența contabilă, în contul 628 - "Cheltuieli cu serviciile prestate de terți". Pentru realizarea lucrărilor, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta a angajat costuri și a subcontractat o parte din lucrări, pe care te-a înregistrat în evidența contabilă, în contul 628 "Cheltuieli cu serviciile prestate de terți". Pentru lucrările de construcții de drumuri și rețele edilitare, care de regulă au o perioadă de execuție mai mare de un an, reclamanta nu a reflectat la finele fiecărei luni valoarea producției realizate.

Lucrările în curs de execuție nefacturate nu sunt evidențiate în contabilitate, în debitul contului 332 "Lucrări în curs de execuție", iar valoarea lucrărilor neterminate și nefacturate către beneficiari nu sunt înregistrate în contabilitate în baza situațiilor furnizate de personalul care analizează studiul lucrărilor efectuate. Potrivit pct. 446 din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, veniturile din prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării lor iar stadiul de execuție al lucrării se determină pe bază de situații de lucrări care însoțesc facturile, procese-verbale de recepție sau alte documente care atestă stadiul realizării și recepția serviciilor prestate.

În cazul lucrărilor de construcții, recunoașterea veniturilor se face pe baza actului de recepție semnat de beneficiar, prin care se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție, iar contravaloarea lucrărilor nerecepționate de beneficiar până la sfârșitul perioadei se evidențiază la cost, în contul 332 "Servicii în curs de execuție", pe seama contului 712 "Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție". Pentru perioada iunie- decembrie 2014 reclamanta a prezentat un raport lunar de progres privind stadiul lucrărilor executate (lucrări de canalizare, lucrări de alimentare cu apa), doar procentual, astfel ca echipa de inspecție fiscala a solicitat informații de la APA PROD S.A., care a transmis situația privind lucrările executate de către antreprenor până la data de 31.12.2014, conform Raportului lunar de Progres aferent lunii decembrie 2014 întocmit de către Consultant (in calitate de Inginer de Supervizare a lucrărilor care se executa în cadrul contractului de lucrări) și din analiza căruia a rezultat că valoarea aferentă procentului de realizare fizică a lucrărilor de canalizare este în sumă de 9.764.064,6 RON, a lucrărilor de alimentare cu apă este în sumă de 4.320.273,82 RON, valoarea altor lucrări este în sumă de 182.952,28 RON.

Având în vedere dispozițiile pct. 9 capitolul 2 din OMFP nr. 3055/2009, potrivit căruia situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidela a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii entității, în speța, prin neînregistrarea în contabilitatea financiara a producției sau lucrărilor în curs de execuție la costul efectiv obținut reflectat în creditul contului 711 "Variația stocurilor" sau 712 "Lucrări în curs de execuție", reclamanta a influențat modul de calcul al profitului impozabil aferent anului 2014. Organul de inspecție fiscală a efectuat un control încrucișat la S.C. T.- beneficiarul societății A., respectiv procesul-verbal de control încheiat în urma controlului, potrivit căruia producția neterminată identificată și recunoscută de beneficiar este în sumă de 14.267.293 RON, și nu suma de 1.571.080,14 RON.

Reclamanta avea obligația înregistrării veniturilor în suma mai susmenționată la cost de producție pe seama conturilor 712 "Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție" și 332 "Servicii în curs de execuție", în condițiile în care a efectuat servicii în baza unui contract de prestări servicii, care nu au fost recepționate de beneficiar până la sfârșitul perioadei.

În acest context s-a procedat la recalcularea rezultatului fiscal ținând cont de veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție, determinate în cadrul inspecției fiscale, fiind reîntregit profitului impozabil aferent anului 2014 cu suma de 8.191.131 RON, reprezentând lucrările în curs de execuție, nefacturate și neevidențiate în evidența contabilă în debitul contului 332 "Lucrări în curs de execuție". Dispozițiile legale aplicate greșit de instanța fondului, în rejudecare, sunt art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, formă aplicabilă începând cu anul 2014, potrivit cărora profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

În ceea ce privește impozitul pe dividende în sumă de 2.323.857 RON, hotărârea instanței de fond este data cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 7 alin. (1) pct. 12 și a art. 67 alin. (1) și alin. (1*1.1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Nu poate fi reținută constatarea instanței de fond potrivit căreia profitul obținut de către reclamantă nu a fost repartizat, iar în contul 117 "Rezultatul reportat" nu au fost înregistrate distribuiri de dividende în perioada iulie 2011- decembrie 2014, întrucât nu distribuirea dividendelor a constituit motivul stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare.

Tot astfel, considerentele instanței de fond relative la operațiunile de stornare a TVA deductibilă, potrivit facturilor primite de la cei 7 furnizori și înregistrarea valorii acesteia în contul de rezultat al exercițiului pe cheltuieli nu prezintă relevanță în condițiile în care, ceea ce s-a constatat este faptul că plățile efectuate către aceste societăți nu au fost justificate cu documente. Reclamanta a efectuat plăți pentru bunuri și servicii furnizate în favoarea unor societăți beneficiare, respectiv în folosul personal al acestora, cu privire la care organul de inspecție fiscală a constatat că au fost radiate și nu mai sunt subiect al raportului juridic fiscal, înscrisurile avute în vedere la emiterea Deciziei 285/22.12.2020 nefiind analizate de către instanța fondului.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 571/2003, se consideră dividend din punct de vedere fiscal și se supune aceluiași regim fiscal ca veniturile din dividende suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.

Aspectele neanalizate de către instanța fondului sunt: - Plățile efectuate de reclamanta A. către J. S.R.L., K., L. S.R.L., E. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., în perioada 01.07.2011- 31.12.2014, în valoare de 12.200.275 RON, sunt aferente unor facturi care au fost stornate în luna octombrie 2014; - Fiind radiate, aceste societăți nu mai pot fi subiect al raportului juridic fiscal; - Reclamanta nu a înțeles să depună în susținerea contestației niciun document care să confirme starea de fapt, documente care să justifice operațiunea de stornare, sau orice alte documente pe care contestatara le-ar fi considerat necesare în susținerea cauzei și care să combată constatările organelor de inspecție fiscală și care să confirme cele susținute prin contestația formulată.

Motivul pentru care organele de inspecție fiscală au stabilit obligațiile fiscale suplimentare nu l-a constituit distribuirea dividendelor ci faptul că reclamanta nu a justificat cu documente plățile efectuate către societățile beneficiare mai sus menționate. În concluzie, este greșit raționamentul Curții de Apel Timișoara potrivit căruia plățile au fost efectuate pentru stingerea unei datorii către societății furnizoare, operațiunile cu aceste societăți furnizoare fiind stornate de către reclamantă iar plățile efectuate sunt fără obiect, întrucât nu există datorii. Mai mult decât atât, reclamanta nu avea ce datorii să stingă dacă societățile mai sus menționate nu mai existau.

În acest context, plățile efectuate în perioada 01.07.2011-31.12.2014 către J. S.R.L., K., L. S.R.L., E. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., pentru bunuri și servicii în folosul personal al acestora înscrise în facturi stornate în luna octombrie 2014, a fost reîncadrate din punct de vedere fiscal ca dividende, în temeiul prevederilor legale mai sus citate, fiind stabilit un impozit pe dividende în sumă de 2.323.857 RON, în conformitate cu art. 7 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele mai sus menționate, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței nr. 917/17.02.2024 și respingerea acțiunii în totalitate ca neîntemeiată.

3.2. Recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, reținând cauza spre rejudecare, pronunțarea unei soluții prin care se dispună respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei intimate ca nefondată și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază nelegală în parte hotărârea pronunțată având în vedere următoarele considerente. Astfel, în ce privește motivele de nelegalitate ale hotărârii, arată că instanța de fond a preluat susținerile expertului judiciar desemnat în cauza fără a analiza probele existente la dosarul cauzei și fără a se analiza obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

În fapt, în urma efectuării inspecției fiscale s-a constatat că societatea a înregistrat în evidenta contabilă facturi emise sub antetul S.C. B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., reprezentând achiziții de materiale/piese de schimb ș.a. Intimata reclamantă își stornează din proprie inițiativă (și operează aceste stornări în contabilitate) toate facturile de aprovizionare care au ca emitent aceste societăți în luna octombrie 2014 ca urmare a Procesului-verbal nr. x/30.10.2014 încheiat de Direcția Regională Antifraudă 5 Deva prin note contabile fără a deține documente în acest sens precum și plățile efectuate către acesta societate, practic societatea intimată, ca să nu înregistreze un sold debitor la furnizori efectuează înregistrări contabile de natura 117= 401, fără a deține un document justificativ în acest sens.

Valoarea tranzacțiilor stornate au fost declarate la organul fiscal teritorial prin D305 aferent lunii octombrie 2014. Astfel, dacă societatea și-a stornat aceste achiziții nu avea cum să mai refactureze contravaloarea acestora, și să se reflecte corespondența în veniturile realizate de societate. Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie să îndeplinească următoarele condiții: justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal sau cu alte documente care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal. Legiuitorul arată că orice persoană impozabilă înregistrata ca plătitor de TVA are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate sau urmează sa i fie prestate de o persoana impozabilă.

Se arată că facturile emise sub antentul S.C. B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L. au fost stornate din evidența contabilă a societății A. corectând corespunzător decontul de TVA fără însă a proceda și la corectarea corespunzătoare a impozitului pe profit declarat. Reclamanta intimată prin corectarea decontului de TVA aferent lunii octombrie 2014 cu suma de 2.076.911 RON, și-a stabilit singură că are TVA de plată pentru luna octombrie 2014 RON suma de 2.634.556 RON. Aferent acestor stornări, societatea reclamantă și-a stabilit și un impozit pe profit suplimentar în suma de 1.804.607 RON pe care la achitat bugetului de stat dar nu l-a declarat.

Așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscala, pentru toate operațiunile de stornare societatea reclamantă nu a prezentat documente justificative, obligațiile fiscale față de bugetului statului și le-a constituit, declarat și achitat din proprie inițiativă, recunoscând că le datorează bugetului de stat. Referitor la tranzacțiile cu societățile S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K.. S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., acestea au desfășurat operațiuni economice cu S.C. A., ulterior datei prin care si-au exprimat dizolvarea societăților contrat prevederilor art. 233, (2) din Legea nr. 31/1990. Instanța de fond a preluat susținerile expertului, potrivit cărora nu au fost prezentate documente din care să rezulte data la care societățile au fost dizolvate.

La dosarul cauzei există documente anexă în susținerea constatărilor din raportul de inspecție fiscală, iar expertul avea obligația să întreprindă toate diligentele în stabilirea stării de fapt. Ca urmare a prezentării tranzacțiilor și facturilor înregistrate în evidența contabilă a S.C. A. având ca emitenți furnizori din grupul constituit pe raza județului Hunedoara (I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K.. S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. SRL) s-a stabilit că între societățile în cauză erau relații de cunoaștere reciprocă întrucât, fie erau administrate în comun (SC A., S.C. Q. S.R.L. și S.C. I. S.R.L. - administrator U.), fie aveau aceeași persoană care deținea certificatul digital (dreptul de a depune declarații, deținut de aceeași persoană pentru mai multe din societățiile analizate, care îndeplinea la S.C.

A. funcția de consultant, fie aveau același angajat, fie societățiile au avut sediul în aceeași zonă (la aceeași adresa). În acest context, apreciază că intimata reclamantă este responsabilă de comportamentul fiscal al partenerilor de afaceri deoarece sintagma "ar fi trebuit să știe" impune societăților participante la lanțul de tranzacții luarea unor măsuri de minimă diligentă comercială în relația cu furnizorii care în mod normal ar permite unui comerciant sa identifice eventuale indicii de frauda. În ceea ce privește tranzacțiile desfășurate cu S.C. O. S.R.L., din analiza informațiilor existente la nivel ANAF se constată că această societate nu declară livrări către societatea A.. Prin adresa nr. x/27.05.2015 s-a solicitat un control încrucișat la S.C.

O. S.R.L. având ca obiectiv verificarea tranzacțiilor derulate de această societate cu S.C. A.. Prin adresa nr. x/26.06.2015 DGRFP Cluj-Napoca, AJFP Cluj SIF 2 se comunică că această societate a desfășurat activități de colectare deșeuri nepericuloase, respectiv colectare deșeuri menajere de la populație. Seriile și numerele înscrise pe facturile prezentate de S.C. A. nu se regăsesc în seriile și plaja de numere alocate facturilor emise de către S.C. O. S.R.L., concluzionând astfel că nu a fost confirmată proveniența materialelor înscrise în facturile prezentate și înregistrate în evidența financiar contabilă a S.C. A.. Cu privire la tranzacțiile desfășurate cu S.C. P. S.R.L. arată că din controlul încrucișat efectuat la acesta societate a rezultat faptul că societatea P. S.R.L nu avea capacitatea de a realiza în luna 12/2012 lucrarea deoarece: furnizorii de materiale nu recunosc livrările către acesta (S.C.

O. S.R.L., S.C. V. SRL); din Revisal societatea are doi salariați cu carte de muncă; societatea nu deține mijloace fixe în patrimoniu; factura nu a fost achitată. Cu privire la tranzacțiile desfășurate cu S.C. APA PROD S.A. Deva, se arată că din verificarea efectuată s-a constatat ca în data de 26.03.2014 se încheie un acord contractual între S.C. Apa Prod S.A. Deva pe de o parte și S.C. A. și S.C. S. S.R.L. care s-au asociat pentru participarea la procedura de achiziție publică, derularea și implementarea în comun a contractului de achiziție publică, conform Acordului de asociere nr. 251/20.06.2013 și care împreună au calitatea de antreprenor, la semnarea contractului S.C. A., are calitate de Lider al asocierii.

Contractul are ca obiect "HD-CL6- Reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune, a rețelei de distribuție și a rețelei de canalizare din Brad, valoarea totală a contractului este de 58.782.986,45 RON din care valoarea pentru cheltuieli diverse și neprevăzute este de 4.708.318 RON. La valoarea totală a contractului se adaugă TVA în valoare de 14.017.916,75 RON. Din analiza documentelor justificative și a modului de înregistrare al acestora, organul de inspecție fiscală a constatat că societatea A. pentru lucrările de construcții de drumuri și rețele edilitare care, de regulă, au o perioadă de execuție mai mare de un an, societatea nu reflectă la finele fiecărei luni, valoarea producției realizate.

Lucrările în curs de execuție, nefacturate, nu sunt evidențiate în contabilitatea financiară în debitul contului 332 "Lucrări în curs de execuție". Valoarea lucrărilor neterminate și nefacturate către beneficiari nu sunt înregistrate în contabilitatea financiară în baza situațiilor furnizate de personalul care analizează stadiul lucrărilor efectuate. Pe perioada iunie- decembrie 2014 societatea a întocmit/prezentat un raport lunar de progres privind stadiul lucrărilor executate. întrucât raportul prezentat conține progresul lucrărilor (lucrări de canalizare, lucrări de alimentare cu apă) doar procentual, s-au solicitat informații în conformitate cu prevederile art. 49, art. 52 din O.G. nr. 92/2003 Republicată la S.C.

Apa Prod S.A..

Astfel, ca și consecință fiscală pentru anul 2014 s-a reîntregit profitul impozabil cu suma de 8.191.131 RON, reprezentând lucrările în curs de execuție, nefacturate, și neevidențiate în contabilitatea financiară în debitul contului 332 "Lucrări în curs de execuție". Potrivit art. 11, alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare "La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției, iar dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare prevede că sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil: "cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii..." Articolul 64 și 65 din Codul de procedură fiscală dispun cu privire la forța probanta a documentelor justificative și evidențelor contabile în sensul că documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere.

În cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere. Mai mult, prevederile Ordinului nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Secțiunea 7, pct. 46, alin. (1) și alin. (2): (1) subliniază principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Astfel, prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economii al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora. Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică, punând în evidență drepturile și obligațiile, precum și riscurile asociate acestor operațiuni.

Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate, a operațiunilor economico-financiare trebuie să reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanță cu realitatea. De asemenea, contractele încheiate între părți trebuie să prevadă modul de derulare a operațiunilor și să respecte cadrul legal existent. De asemenea, prevederile art. 34, alin. (14) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede că persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, au obligația să depună declarația anuală de Impozit pe profit și să plătească impozitul până la data depunerii situațiilor financiare la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În continuare, la alin. (15) se prevede că persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligația să depună declarația anuală de impozit pe profit și să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile, iar alin. (16) prevede că obligațiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat. De asemenea, dispozițiile art. 11, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare prevăd că la stabilirea sumei unui impozit, sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

Conform dispozițiilor art. 146, alin (1) lit. a) din Legea 571/2003 R pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal sau cu alte documente care să conțină cel puțin informațiile prevăzute ta art. 155 alin. (5) din Codul fiscal. Astfel, în susținerea celor prezentate stau și prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, respectiv art. 14, alin. (2) care prevede că: situațiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal după conținutul economic), care se coroborează cu pct. 46 din Reglementările Contabile conform cu Directiva IV a Comunităților Economice Europene, aprobate prin OMFP nr. 3055/2009.

Prin practicarea acestor activități, modalitatea de derulare a operațiunilor comerciale implicate și modalitatea de înregistrare a acestora în evidența financiar contabilă, agentul economic verificat a încălcat inclusiv dispozițiile OMFP nr. 3055/2009 privind Reglementările contabile conforme cu Directivele Europene cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la impozitul pe dividende, arată că din verificarea efectuată pe perioada 01.07.2011-31.12.2014 a rezultat că intimata-reclamantă a efectuat plăți în valoare de 12.200.275 RON pentru facturi care au fost stornate în luna octombrie 2014 (practic societatea ca să nu înregistreze un sold debitor la furnizor efectuează înregistrări contabile 117= 401, fără a deține un document justificativ în acest sens) și către furnizorii care au fost radiați și nu mai sunt subiect al raportului juridic fiscal, fiind asimilate aceste plăți dividendelor pentru care se datorează un impozit pe dividende suplimentar în sumă de 2.323.857 RON. Instanța a preluat opinia expertului care arată că aceste plăți au fost efectuate pentru stingerea datoriei către societăți furnizoare, datorie rezultată din achiziții de bunuri și servicii, deși operațiunile cu aceste societăți furnizoare au fost stornate de intimată, context în care în fapt nu există datorii.

În fapt nu distribuirea dividendelor a constituit motivul stabilirii de obligații fiscale suplimentare ci nejustificarea cu documente a plăților efectuate către societățile radiate, sumele plătite către societățile pentru care tranzacțiile au fost stornate în evidența societății și ca atare plățile nu se mai justifică sau către societățile radiate care nu mai sunt subiect al raportului juridic fiscal, motiv pentru care acestea au fost asimilate unor plăți de dividende așa cum prevede art. 7 pct. 12 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, În drept, se invocă prevederile art. 483 alin. (1) și ale art. 425, alin. (1), lit. b) și art. 175, alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., respectiv art. 488, alin. (1), punctul 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile legale la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii de recurs. 4. Apărările formulate în recurs 4.1. R