Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2023
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5432/2023

HOTĂRÂRE
16.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5432/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 3624 din 17 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2443/2021
Ședința publică din data de 14 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Curții
ÎCCJ 2022-06-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3624/2022
Ședința publică din data de 17 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii. Sentința primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4859/2024
Ședința publică din data de 29 octombrie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată l
ÎCCJ 2022-11-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5647/2022
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr.
ÎCCJ 2025-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2517/2025
Ședința publică din data de 13 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. x/2022 la data de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă