ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3624/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale persoane juridice nr. x/24.03.2017, emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.03.2017, cu cheltuieli de judecată.

La data de 15.02.2018, reclamanta a depus la dosar o completare de acțiune, prin care a solicitat și anularea Deciziei nr. 455/29.11.2017, de soluționare a contestației administrative, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând introducerea în cauză a emitentului acestui act.

Prin sentința civilă nr. 307 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 455/29.11.2017 de soluționare a contestației administrative, emise de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/24.03.2017, emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în limita sumei de 230.025 RON, reprezentând impozit pe profit. A respins în rest acțiunea completată și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1.108 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs atât reclamanta A. S.R.L. invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2443 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte a admis excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de recurenta reclamantă A. S.R.L., și a anulat recursul formulat de recurentele-pârâte.

A reținut instanța de recurs, în condițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 2443 pronunțată la data de 14 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație în anulare, solicitând casarea deciziei atacate și, pe fondul recursului, admiterea acestuia.

A susținut contestatoarea că recursul formulat este motivat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar din economia acestora norme nu rezultă că ar trebui indicat cu exactitate normele legale încălcate de instanță, iar din lecturarea recursului formulat rezultă care sunt normele legale pe care instanța de fond le-a încălcat în soluționarea cauzei.

Susține contestatoarea că la pag 2-3 din recursul formulat a arătat ca hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din OMFP nr. 2222/2006, a prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) și art. 144 indice 1 din Legea nr. 571/2003, precum și a prevederilor art. 110 alin. (1) și (2), art. 113 alin. (1) și art. 117 alin. (1) și (2) din Codul de procedură fiscală.

De asemenea, la pag 3 din recurs s-a menționat faptul că sunt aplicabile cauzei și dispozițiile art. 7 pct. 21, art. 11 și art. 19 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 571/2003, pct. 38 din H.G. nr. 44/2004, dispoziții pe care instanța de fond le-a interpretat în mod greșit.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare susținând, în esență, că argumentele contestatoarei nu vizează o eroare materială, ci o pretinsă eroare de judecată care nu poate face obiectul contestației în anulare.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială,

"Art. 503 - (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când:

(...)."

Analizând ipoteza indicată de contestatoare a fi incidentă, Înalta Curte reține că prin eroare materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt care să fie determinante pentru soluția din recurs, și nu greșeli de judecată de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, în cauză, niciuna dintre susținerile contestatoarei nu se poate circumscrie noțiunii de eroare materială, în sensul prevăzut de articolul precitat.

Împrejurarea că recurenta a menționat prin cererea de recurs care sunt normele legale ce au fost interpretate și aplicate în mod eronat de judecătorul fondului, nu poate fi circumscrisă noțiunii de eroare materială câtă vreme instanța de recurs a constatat nulitatea recursului nu pentru ca nu s-au arătat care sunt normele legale interpretate eronat de judecătorul fondului, ci pentru că nu au fost indicate în concret argumentele pentru care anumite norme ar fi fost interpretate și aplicate în mod eronat de instanța de judecată.

Așadar, ceea ce critică contestatoarea nu este reținerea eronată a unor elemente factuale, ci calificarea dată de instanța de recurs motivelor invocate prin cererea de recurs. Or, acest aspect ar putea eventual să se constituie într-o eroare de judecată, însă nu într-o eroare materială care să atragă admisibilitatea contestației în anulare în temeiul art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestației în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerințele imperative prevăzute de dispozițiile legale anterior evocate.

În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural privind aspecte formale ale judecății recursului, contestația în anulare urmează a fi respinsă.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 2443 din 14 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.