ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5647/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, solicitând să se dispună anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale ca persoane juridice nr. x/24.03.2017, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.03.2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 307/29.11.2018 pronunțată în dosar nr. x/2017 Curtea de Apel Timișoara a admis în parte cererea promovată și completată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A dispus anularea parțială a Deciziei nr. 455/29.11.2017 de soluționare a contestației administrative, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/24.03.2017, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în limita sumei de 230.025 RON, reprezentând impozit pe profit.

A respins în rest acțiunea completată.

Prin decizia civilă nr. 2443/14.04.2021 pronunțată în dosar nr. x/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ceea ce privește datoria fiscală reprezentând impozit pe profit în sumă de 1.300.018 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, ca urmare a casării, la data de 08.10.2021, sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 599 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în tot acțiunea formulată și completată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Au fost anulate în tot decizia nr. 455/29.11.2017 de soluționare a contestației administrative și decizia nr. F-HD nr. 104/24.03.2017.

Au fost obligate pârâtele și la plata sumei de 6992 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

3.1 Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Motivele recursului sunt expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depuse la dosarul cauzei

3.2 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și respingerea acțiunii ca nefondată.

Motivele recursului sunt expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depuse la dosarul cauzei

4.1 Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare față de recursul declarat de ANAF, solicitând admiterea acestuia.

4.2 Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursurilor declarate de pârâte, iar în subsidiar respingerea acestora ca nefondate.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția nulității cererilor de recurs, invocată de intimată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nule, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prin cererile de exercitare a căii de atac, recurentele se limitează la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată de către instanța de fond, pe baza susținerii validității propriului punct de vedere cu privire la interpretarea prevederilor art. 11 și art. 19 din Codul fiscal, precum și a pct. 38 din normele metodologice de aplicare a acestuia, însă fără a aduce critici concrete argumentelor expuse în considerentele sentinței atacate. În speță, recursurile nu conțin critici explicite aduse hotărârii instanței de fond, ci doar aspecte privind situația de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond. Aceasta echivalează cu o inbvocare strict formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că susținerile recurentelor nu sunt de natură a invalida argumentația ce a stat la baza soluției de anulare a actelor administrativ-fiscale atacate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de relevanță susținerile potrivit cărora tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului prețului pieței libere, în condițiile stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relațiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente, iar la stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind prețul pieței care este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiții comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului. Aceasta în condițiile în care tocmai această situație de fapt este premisa raționamentului curții de apel care a reținut că ajustarea se impune nu numai în ceea ce privește veniturile, cum au calculat organele fiscale, ci și pentru cheltuieli, pentru a reflecta prețul de piață. Dobânzile aferente împrumuturilor date reprezintă venituri suplimentare pentru societate, iar dobânzile aferente împrumuturilor primite reprezintă cheltuieli suplimentare pentru aceeași societate, fiind necesar a se calcula diferența dintre ele, asupra căreia se aplică impozitul pe profit, dacă este cazul. Deși pentru perioada 2011-2015 reclamanta a înregistrat un profit de 1.300.018 RON, dacă se au în vedere și cheltuielile cu dobânzile la împrumuturile primite, conform prevederilor legale enunțate mai sus, reclamanta a înregistrat o pierdere cumulată de 3.953.990,85 RON, devenind astfel evident că nu se mai impune recalcularea impozitului pe profit. Înalta Curte reține că această concluzie este una evidentă, dat fiind că reclamanta a înregistrat pierdere, iar nu profit.

Nu sunt de natură a combate argumentele de nelegalitate ale instanței de fond nici susținerile potrivit cărora orice cheltuială pe care societatea ar putea să o înregistreze trebuie să aibă la bază un document legal întocmit și să fie înregistrată ca un venit în contabilitatea societății partenere. Aceasta în condițiile în care în considerentele sentinței atacate s-a menționat în mod explicit că nu pot fi validate argumentele organului fiscal, conform cărora, pentru a avea posibilitatea deducerii unor cheltuieli societatea ar fi trebuit să dețină un document legal întocmit, o factură emisă de societățile cărora le-ar datora aceste dobânzi, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) din Codul fiscal, referitoare la ajustarea veniturilor și cheltuielilor, iar nu la o deducere directă care să implice respectarea condiției de formă despre care face vorbire autoritatea pârâtă. Această argumentație nu a făcut obiectul criticilor expuse prin motivele de recurs.

Nu prezintă relevanță nici susținerea conform căreia "intimata-reclamanta a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli cu dobânzile pentru creditele primite de la parteneri", motiv pentru care organele fiscale nu au mai ajustat cheltuielile societății pentru ca erau deja înregistrate și au ajustat doar veniturile din dobânzile aferente împrumuturilor acordate pe care intimata-reclamanta nu le-a înregistrat în contabilitate. Aceasta dat fiind că nu se susține că dobânzile menționate ar fi fost cele prevăzute de pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv dobânzi care ar fi fost agreate de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiții comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului.

În ceea ce privește critica prin care se susține caracterul disproporționat al cheltuielilor de judecată "în raport cu activitatea desfășurată", Înalta Curte apreciază că această critică privește temeinicia sentinței atacate. Or, astfel cum rezultă din interpretarea logică a prevederilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. scopul recursului îl constituie examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deci exclusiv legalitatea acesteia; temeinicia hotărârii atacate se sustrage controlului instanței de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 599 din 16 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 599 din 16 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2022.