Decizia nr. 4841/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 190/2024 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru Achiziții Publice la data de 01.07.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 70049/17.05.2024 prin care s-a respins contestația nr. 42788/16.04.2024 împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emise de pârât sub nr. x/03.04.2024; anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emise de Minister sub nr. x/03.04.2024; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 190/2024 din data de 31 octombrie 2024, Curtea de Apel București - secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru Achiziții Publice a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii, anularea Deciziei nr. 70049/17.05.2024 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisă de pârât sub nr. x/03.04.2024, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs. 3.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Instanța de fond a reproșat reclamantei că nu a probat faptul esențial al cuprinderii mențiunii "sau echivalent" în documentația de atribuire și nu a explicat cum ar putea echivalența să opereze în privința cerinței referințelor similare în România. A mai reținut că reclamanta afirmă că ar fi incident art. 2 alin. (4) lit. f) din O.G. nr. 15/2013, iar prin solicitarea de a se da eficiență prevederilor din ordonanță reclamanta recunoaște, implicit, lipsa mențiunii de echivalență din documentație. Instanța de fond a respins critica că debitor nu mai poate fi stabilit beneficiarul deoarece corecția se suportă de la buget conform art. 2 alin. (4) lit. f) din O.G. nr. 15/2013, instanța de fond motivând că prevederile ordonanței nu menționează un alt debitor în sarcina căruia ar trebui să i se stabilească eventuala corecție financiară prin nota de constatare, ci doar procedura prin care beneficiarii prevăzuți la art. 1 din ordonanță transmit solicitările privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora, după caz, aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice. Ca atare, reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile O.G. nr. 15/2013 pentru a pretinde lipsa calității de debitor, cea dintâi având această calitate ca urmare a constatării săvârșirii abaterii imputate. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a invocat modul neclar și inconsecvent în care instanța de fond a stabilit obiectul cererii de chemare în judecată și starea de fapt, aspect ce influențează și aplicarea normelor de drept material. Nemotivarea cuprinde și situația în care stabilirea stării de fapt de către instanța de fond este deficitară și neclară, nu ține cont și ignoră susțineri și apărări esențiale pe care nu le analizează din perspectiva probelor administrate. Reclamanta nu a susținut că această corecție trebuie suportată de la bugetul de stat în aplicarea art. 2 alin. (4) lit. f) din O.G. nr. 15/2013, ci a motivat că a recepționat Instrucțiunea Ministerului nr. 31/01.07.2020 și a formulat mențiunea de echivalență, că în atare situație neregula nu există, iar reținerea existenței unei nereguli și aplicarea unei corecții încalcă principiile securității juridice și încrederii legitime în contextul în care s-a conformat Instrucțiunii Ministerului nr. 31/01.07.2020, formulând mențiunea de echivalență, iar norma din art. 2 alin. (4) lit. f) din O.G. nr. 15/2013 prevede suportarea de la buget a corecțiilor aplicate pentru nereguli constând în lipsa mențiunii sau echivalent în proceduri anterioare acestei Instrucțiuni. Recurenta-reclamantă a arătat la pct. 5 al cererii de chemare în judecată că în anunțul de participare x/27.10.2020 s-a menționat expres: toate specificațiile, serviciile și cerințele menționate și solicitate în cadrul documentației de atribuire (inclusiv Caiet de sarcini) sunt însoțite de mențiunea "sau echivalent". Anunțul de participare a fost depus în anexa 8 a cererii și este anexat prezentului recurs. De asemenea, a arătat că în Clarificarea nr. 1 la documentația de atribuire, înregistrată sub nr. x/16.12.2020, a formulat două clarificări din oficiu ale documentației de atribuire, cea de la pct. 2 indicând în mod explicit că se va avea în vedere Instrucțiunea nr. 31/2020, astfel că nu mai există cerința "referințe similare în România", ci "referințe similare". Clarificarea nr. 1 a fost depusă în anexa nr. 9 a cererii și este anexată prezentului recurs. Recurenta-reclamantă a mai arătat în cerere existența clauzelor de schimbare din contract și clauza de echivalență din fișele tehnice - capitolul 4, Caiet de sarcini, Liste, Secțiunea 5 - Fișe tehnice, Instrucțiuni de completare a fișelor tehnice, extrasul din contract, extrasul din Caietul de sarcini-Liste și extrasul din Caietul de sarcini-fișe tehnice au fost depuse în anexa nr. 10 a cererii, fiind anexate și prezentului recurs. Recurenta a făcut dovada că în cursul procedurii de atribuire au fost solicitate mai multe clarificări privind fișele tehnice, dar niciuna nu a vizat cerințele în discuție și niciun ofertant nu a fost respins pe aceste motive. Înscrisurile au fost depuse în anexa nr. 11 a cererii, fiind anexate și prezentului recurs. Recurenta-reclamantă a motivat că Instrucțiunea Ministerului nr. 31/01.07.2020 este referită în raportul de audit nr. 202197/DV/16.10.2023 ca fiind standardul de conduită față de care se apreciază neregula, iar în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2022 se prevede: "De menționat este și faptul ca, AM POIM a emis Instrucțiunea nr. 31/01.07.2020 prin care a îndrumat beneficiarii în sensul introducerii sintagmei "sau echivalent" pentru toate cerințele privind prezentarea unor referințe naționale, pentru materiale, cât și a unor standarde și specificații tehnice". Recurenta-reclamantă a motivat că, raportat la mențiunea de echivalență din documentația inițială, cerința "garanție prin reprezentant local" se interpretează în ansamblul documentației ca fiind "garanție prin reprezentant, local sau echivalent". 3.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea și interpretarea greșită a art. 2 pct. 36, art. 143 alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1303/2013, art. 2 alin. (1) lit. a), h) și o), art. 17, art. 21 alin. (3) 1 , art. 27 alin. (1), (2) și 3 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 519/2014. Instanța de fond a reținut că reclamanta a fost sancționată pentru neregula pentru care se aplică reducerea instituită de pct. 10 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 519/2014, constând în "Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire sau a unor condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care sunt discriminatorii din cauza unor cerințe preferențiale în mod nejustificat la nivel național, regional sau local". A mai stabilit ca nefondată critica privind încadrarea greșită a abaterii de vreme ce pct. 10 din cadrul Secțiunii referitoare la Anunțul de participare și documentația de atribuire regăsite în Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 66/2011 sancționează inclusiv "Utilizarea unor (...) specificații tehnice care sunt discriminatorii din cauza unor cerințe preferențiale în mod nejustifîcat la nivel național, regional sau local", nu doar a unor criterii de selecție sau calificare, după cum afirmă în mod eronat reclamanta, iar stabilirea unei corecții financiare în cuantum de 10% este justificată, echipa de control considerând că s-ar fi asigurat, totuși, un nivel minim de concurență dat fiind că au fost declarate admisibile 2 oferte. De asemenea, instanța de fond a stabilit că, în speță, s-a constatat existența neregulii prin raportare la reglementarea națională, regăsită în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 și al H.G. nr. 519/2014, iar nu la reglementările europene, referirile la Decizia CE nr. C(2019)3452, la directive sau regulamente europene fiind făcute exclusiv cu scopul de a susține incidența textului normativ intern. Lipsa indicării textului de lege în care se încadrează abaterea reținută, respectiv pct. 10 din Anexa 2 la O.U.G. nr. 66/2011, în contextul în care se menționează Decizia CE nr. C(2019)3452 și pct. 10 din Anexa2 la H.G. nr. 519/2014, nu atrage nelegalitatea notei de constatare, câtă vreme din norma de corecție rezultă fără putință de tăgadă și încadrarea juridică a neregulii constatate, cele două texte fiind identice, iar reclamanta nu poate invoca nicio vătămare efectivă a drepturilor sale, descrierea faptei și normele evocate de către pârât permițându-i să-și facă o apărare adecvată în raport de acuzațiile ce i s-au adus. Instanța de fond a respins și susținerile reclamantei, conform cărora rata nu s-ar aplica la valoarea contractului, reținând că, în lipsa unei dispoziții exprese contrare, singura valoare ce poate fi luată în calcul este valoarea contractului încheiat în urma derulării procedurii afectate de nereguli. Împrejurarea că doar la pct. 3 din Anexa nr. 2, vizând Implementarea contractului, se precizează că acea corecție se raportează la contract nu determină o concluzie distinctă. Din lecturarea punctului 3 reiese cu puterea evidenței că erau necesare mențiunile privind contractul, pentru a face distincție între aplicarea reducerii la contractul inițial și aplicarea reducerii la modificările din contract. În fine, s-a găsit nefondată și critica în sensul că abaterea nu are un impact financiar, așa încât nu se putea aplica nicio corecție financiară, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ce definesc neregula. În situația constatării unor nereguli privitoare la cheltuirea banilor publici/europeni, prejudiciul se prezumă, nu trebuie dovedit în concret, sens în care, în urma constatării faptului că autoritatea contractantă a derulat procedura de atribuire cu nerespectarea prevederilor legale naționale și europene, se naște prezumția că s-a produs un prejudiciu constând în pretinderea decontării unor cheltuieli ce nu au Ia bază un contract încheiat cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a invocat următoarele dispoziții legale: art. 2 pct. 36 din Regulamentul (CE) nr. 1303/2013 ("În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: (...) 36. " neregulă" înseamnă orice încălcare a dreptului Uniunii sau a dreptului național în legătură cu aplicarea sa care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor ESI, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii"); art. 143 alin. (1) și (2) ("Statele membre sunt în primul rând responsabile pentru investigarea neregulilor și pentru efectuarea corecțiilor financiare necesare, precum și pentru recuperarea creditelor. (...) Statele membre efectuează corecțiile financiare necesare pentru neregulile individuale sau sistemice constatate în operațiuni sau în programele operaționale. Corecțiile financiare constau în anularea totală sauparțială a contribuției publice la un program operațional sau la o operațiune. Statul membru ține seama de natura și de gravitatea neregulilor și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri saupentru FEPAM și aplică o corecție proporțională."); art. 2 alin. (1), art. 17, art. 21 alin. (13) 1 , art. 27 alin. (1), (2) și 3 din O.U.G. nr. 66/2011; art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 519/2014. Recurenta a susținut că nu este legal a se aplica corecția financiară sau reducerea procentuală conform H.G. nr. 519/2014 anterior încadrării abaterii (neregulii) în anexele la O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, numai în cazul în care se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexe (art. 27 alin. (1) se poate ajunge la aplicarea de corecții financiare ale căror rate sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului (art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011). H.G. nr. 519/2014 nu reglementează abateri, ci rate diferite în funcție de conținutul concret al abaterilor prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 66/2011, abateri pentru care sunt prevăzute descrieri și rate diferite în funcție de descriere. Nu este deloc întâmplătoare ordinea în care art. 143 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1303/2013 prevede activitățile relevante: mai întâi investigarea neregulilor, apoi efectuarea corecțiilor financiare și, în fine, recuperarea creditelor, iar normele naționale citate sunt conforme acestei reglementări unionale: individualizarea corecției financiare și a debitorului creanței bugetare se realizează subsecvent stabilirii săvârșirii de către beneficiarul finanțării a neregulii, iar corecția financiară și creanța bugetară trebuie să fie consecința acestei nereguli. Întrucât o corecție trebuie să fie precedată și este condiționată de stabilirea unei nereguli, nu este suficient ca doar măsura administrativă a corecției să fie întemeiată în drept, ci este necesar, în primul rând, să fie stabilită neregula și aceasta să fie încadrată în drept, deoarece este vorba despre o măsură prin care se pune în aplicare dreptul Uniunii și care trebuie să respecte principiul securității juridice. În plus, prejudiciul actual sau potențial este un element constitutiv al neregulii. A mai arătat recurenta că aplicarea ratelor corecției financiare stabilite prin H.G. nr. 519/2014 trebuie să aibă loc cu respectarea dispozițiilor relevante din O.U.G. nr. 66/2011 și, atunci când este folosit un barem de corecții forfetare precum cel din Decizia C(2019) 3452 final a Comisiei din 14 mai 2019 de stabilire a orientărilor pentru determinarea corecțiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor finanțate de Uniune în cazul nerespectării normelor în materie de achiziții publice, stabilirea cuantumului final al corecției care trebuie aplicată implică în mod necesar realizarea unei examinări individualizate și detaliate, ținând seama de toate particularitățile care caracterizează neregula constatată în raport cu elementele luate în considerare pentru stabilirea acestui barem și care pot justifica aplicarea unei corecții mai mari sau, dimpotrivă, reduse. În orice caz, corecții precum cele din etapa de atribuire nu se raportează la valoarea contractului atribuit întrucât aceasta constituie o încălcare vădită a proporționalității. Inclusiv Decizia C(2019) 3452 final a Comisiei din 14 mai 2019 prevede în Secțiunea 1.3 corecția raportat la valoarea cheltuielilor deja rambursate și a celor viitoare. În fine, în acord cu prevederea din Secțiunea 1.1. a Deciziei C(2019) 3452 final a Comisiei din 14 mai 2019 potrivit căreia Aplicarea unei corecții financiare nu se justifică în cazurile în care o încălcare a normelor în materie de achiziții publice are un caracter formal, fără niciun impact financiar real sau potențial, în dreptul național art. 21 alin. (13 1 ) și art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 recunosc existența abaterilor fără impact financiar, în cazul cărora nu se aplică corecții financiare. Recurenta a prezentat și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene pe care se întemeiază motivul de casare, respectiv: Hotărârea din 26 mai 2016, cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Județul Neamț și Județul Bacău; Hotărârea din 1 octombrie 2020, cauza C-743/18, LSEZ SIA "Etnie Messer Metalurgs"; Hotărârea din 8 iunie 2023, cauza C-545/21, ANAS; Hotărârea din 4 octombrie 2024, cauza C-175/23, Obshtina Svishtov. O altă critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea și interpretarea greșită a art. 27 alin. (1) cu referire la art. 21 alin. (21), art. 17, art. 21 alin. (13) 1 , art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, a principiilor securității juridice și încrederii legitime în referite la art. 2 alin. (4) lit. f) din O.G. nr. 15/2013, art. 36 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 394/2016. În ceea ce privește încadrarea cerinței în discuție în categoria specificațiilor tehnice, iar nu a cerințelor de selecție sau de calificare, instanța de fond a reținut - cu motivarea că norma legală are în vedere inclusiv inserarea unor specificații tehnice discriminatorii, nu doar a unor criterii de calificare sau selecție având un asemenea caracter - că pentru reținerea neregulii imputate nu este necesară calificarea exactă a cerințelor în discuție drept criterii de selecție sau, dimpotrivă, specificații tehnice ori condiții de executare a contractului, o altă calificare, în afara acestor categorii, neputând fi dată cerințelor respective. Documentația conține cerințe prin care se impune ca, pentru anumite echipamente, să se prezinte "referințe similare pentru aceste echipamente în România", precum și "garanție prin reprezentantul local" pentru o parte dintre acestea. Instanța de fond a apreciat că sintagmei "Se vor prezenta referințe similare pentru aceste echipamente în România" nu i s-ar putea aplica mențiunea echivalenței. În ceea ce privește incidența art. 36 alin. (6) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 394/2016, cerințele nefiind prevăzute în anunțul de participare, instanța de fond a stabilit că sancțiunea considerării acelor criterii drept clauze nescrise nu intervine ope legis (de drept, automat), ci este necesară o constatare a acestui caracter făcută fie de către autoritatea contractantă, printr-un act emis în cursul procedurii de atribuire, fie pe cale jurisdicțională. În lipsa unei astfel de constatări, ofertanților nu le este recunoscută posibilitatea de a face propriile aprecieri asupra incidenței acestei sancțiuni, documentația de atribuire devenind într-o atare ipoteză susceptibilă de echivoc și interpretări multiple, în raport de interpretările potențial diferite ale ofertanților, cu încălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal. Având în vedere că, până la momentul expirării termenului de depunere a ofertelor nu a fost constatată incidența sancțiunii în discuție, iar documentația de atribuire se impune atât ofertanților cât și autorității contractante întocmai cum a fost edictată, ofertanții erau obligați să formuleze ofertele în conformitate cu clauzele exprese, așa încât caracterul discriminatoriu al cerințelor evocate a avut potențialul de a se manifesta. Recurenta-reclamantă a arătat că a introdus în anunțul de participare și restul documentației de atribuire mențiunea de echivalență, prevăzând inclusiv că cerința "referințe similare în România" se va citi "referințe similare", context în care nu se poate reține încălcarea normelor în materie de achiziții, neregula nu există și nu se poate aplica vreo corecție. Nota de subsol x din H.G. nr. 519/2014 prevede: "Definirea criteriilor de calificare și/sau selecție nu trebuie să fie discriminatorie sau restrictivă și trebuie să fie în concordanță cu obiectul contractului și proporțională. În orice caz, dacă nu este posibilă o descriere suficient de precisă a criteriului de calificare și/sau selecție obligatoriu, criteriul trebuie însoțit de mențiunea "sau echivalentă" pentru a asigura deschiderea către concurență. Atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, nu se justifică nicio corecție financiară." Instanța de fond nu s-a mai preocupat să clasifice aceste cerințe. Or, ar fi trebuit să determine natura acestor cerințe, din moment ce a stabilit că nu s-ar putea aplica mențiunea echivalenței pentru cerința referințelor similare în România. Cerințele în discuție nu sunt criterii de calificare/selecție, ci specificații tehnice aplicabile în etapa de executare a contractului. Dacă cerințele în cauză sunt specificații tehnice, acestea au fost prevăzute cu mențiunea "sau echivalent" și abaterea nu există. Dacă cerințele în cauză ar fi cerințe de selecție, atunci acestea sunt considerate nescrise conform art. 36 alin. (6) din H.G. nr. 394/2016 și dispare fundamentul constatării neregulii și aplicării corecției. În toate cazurile, independent de calificare, efectele art. 2 alin. (4) lit f) din O.G. nr. 15/2013 rămân aplicabile. În stabilirea existenței sau nu a abaterii față de mențiunea "sau echivalent", trebuie avute în vedere efectele Instrucțiunii Ministerului nr. 31/2020 și ale art. 2 alin. (4) lit. f) din O.G. nr. 15/2013 ce prevede un caz în care corecția se suportă de la bugetul de stat. În nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2022 se prevede că (i) în cadrul specificațiilor tehnice se au în vedere cerințe privind prezentarea unor referințe naționale, pentru materiale, cât și a unor standarde și specificații tehnice fără a fi însoțite de mențiunea "sau echivalent", și (ii) AM POIM a emis Instrucțiunea nr. 30/01.07.2020 prin care a îndrumat beneficiarii în sensul introducerii sintagmei "sau echivalent" pentru toate cerințele privind prezentarea unor referințe naționale, pentru materiale, cât și a unor standarde și specificații tehnice". Prin completarea adusă prin O.U.G. nr. 12/2022 la art. 2 alin. (4) lit. f) legiuitorul a avut în vedere și orice alte cerințe fără mențiunea "sau echivalent", de unde rezultă că referințele naționale considerate restrictive au fost calificate specificații tehnice și, chiar dacă ar fi privite drept cerințe de calificare/selecție, se încadrează în categoria oricăror alte cerințe fără mențiunea "sau echivalent". Ori, legiuitorul este cel care a stabilit că referințelor naționale pentru materiale li se poate atașa mențiunea "sau echivalent". Trimiterea directă la Instrucțiunea nr. 31/2020 și la data de 01.07.2020 arată că legiuitorul a considerat că efectele de prevenție ale Instrucțiunii s-au produs cu acea dată, iar (i) pentru toate documentațiile de atribuire publicate anterior datei de 01.07.2020, dacă cuprind cerințele restrictive, corecțiile nu se suportă de către beneficiari; (ii) în cazul documentațiilor de atribuire publicate ulterior datei de 01.07.2020, dacă cuprind cerințele restrictive, corecțiile nu se suportă de către beneficiari dacă aceștia menționează că acestea sunt însoțite de mențiunea "sau echivalent". Recepționând Instrucțiunea Ministerului nr. 31/2020 în ceea ce privește mențiunea "sau echivalent", A. S.A. a lansat documentația de atribuire cu această mențiune, publicând anunțul de participare x/27.10.2020 cu mențiunea "sau echivalent". Ulterior, mențiunea este reluată în Clarificarea nr. 1 la documentația de atribuire, înregistrată sub nr. x/16.12.2020, în care se adaugă și că «De asemenea, acolo unde există cerința "referințe similare în România" se va citi "referințe similare"». Conformarea la Instrucțiunea Ministerului nr. 31/2020 (referită și în rapoartele de audit depuse de Minister) nu poate fi ignorată decât cu consecința încălcării principiilor securității juridice și încrederii legitime. Conform art. 6 alin. (3) 3 , art. 21 alin. (13) 1 și art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 pentru abaterile care nu au impact financiar nu se aplică corecții financiare. Pct. 11 din Anexa la H.G. nr. 348/2014 prevede un caz de exceptare de la rata forfetară: "cu excepția cazului în care aceste cerințe se referă la o parte auxiliară a contractului și impactul potențial asupra bugetului UE este doar formal. La pct. 1.1 din Anexa la Decizia CE nr. C(2019) 3452 se confirmă că "Aplicarea unei corecții financiare nu se justifică în cazurile în care o încălcare a normelor în materie de achiziții publice are un caracter formal, fără niciun impact financiar real sau potențial". Comisia Europeană a formulat și recomandări prin scrisoarea Ref. Ares (2021) 754530 din 29.01.2021 (anexa 20 a cererii) pentru cazurile și condițiile în care abaterea constatată dobândește o natură pur formală și nu este necesară aplicarea unei reduceri sau corecții, fiind aplicabilă ipoteza C) Cazuri în care condițiile contractuale prevăd în mod explicit posibilitatea de a efectua modificări, cu consecința că în lipsa unor plângeri din partea ofertanților și în absența unor respingeri nejustificate ale ofertelor, coroborat cu modificările în etapa de implementare, încălcarea este considerată de natură formală și nu este necesar să se aplice o corecție financiară. În fine, întrucât cerințele de calificare necuprinse în anunțul de participare sunt considerate clauze nescrise, această "considerare" intervine de drept, fără a fi necesară constatarea prealabilă a acestui caracter de către o instanță. În sensul celor susținute, recurenta a prezentat și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, indicând Hotărârea din 7 septembrie 2021, cauza C-927/19, Klaipedos; hotărârea 26 ianuarie 2023, cauza C-403/2I, S.C. NV Construct S.R.L..

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-reclamanta S.C. A. S.A. și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 190/31.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2024, întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la împrejurările de fapt invocate în cererea de chemare în judecată. În combaterea criticilor din recurs, intimatul-pârât a arătat în esență următoarele: Din analiza conținutului fișelor tehnice, raportat la prevederile legale referitoare la specificații tehnice, reiese că aspectele constatate de echipa de control AM POIM, respectiv acelea potrivit cărora cerința referitoare la "referințe similare pentru aceste echipamente în România"/"garanție prin reprezentant local" nu reprezintă specificații tehnice, ci cerință de calificare impuse ofertanților. Reținerea echipei de control potrivit căreia, având în vedere numărul de fișe tehnice care conțin elemente restrictive, neregula este generalizată și nu se poate considera că afectează doar o parte accesorie a contractului, deoarece materialele și echipamentele respective fac parte integrantă din specificațiile tehnice și trebuiau furnizate în mod obligatoriu ca parte a licitației, este temeinică și legală. Susținerea reclamantei prin care invocă faptul că prin descrierea în documentația de atribuire a parametrilor tehnici și funcționali, posibilii participanți obțin informațiile necesare pentru identificarea produselor necesare a fi incorporate în lucrările de execuție a rețelelor și a stațiilor de pompare, iar cerințele/prescripțiile cu privire la avize, certificări, argumente etc., sunt, de fapt, cerințe ce trebuie respectate în perioada de implementare a contractului, este neîntemeiată. Chiar recurenta-reclamantă recunoaște în cuprinsul demersului său că, în vederea stabilirii dacă unele criterii sau cerințe constituie specificații tehnice, criterii de selecție sau condiții de executare a contractului, în practică au fost reținute atât argumente privind etapa în care acele cerințe trebuie îndeplinite, cât și natura acelor cerințe, concluzionând că cerințe precum cele din speță nu sunt apreciate necondiționat ca fiind o încălcare a legislației în materie de achiziții, ci numai atunci când sunt nejustifîcate. În mod corect, în acord cu echipa de control, instanța de fond a conchis că cerințele identificate prin Nota de constatare au caracter discriminator pe baza unor cerințe preferențiale în mod nejustificat la nivel național, regional sau local. În cauză, documentația conține cerințe prin care se impune ca pentru anumite echipamente, să se prezinte referințe similare pentru aceste echipamente în România. Or, o astfel de cerință introduce o condiționare legată de teritorialitate, realizându-se clar o discriminare între ofertanți. Așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, analizat de instanța de judecată, neregula a constat în limitarea ofertanților la cei care prezentau referințe similare pentru echipamente în România, fiind înlăturați acei ofertanți care ar fi putut deține produse cu aceleași caracteristici, dar care nu dețineau referințe corespunzătoare echipamentelor din România ori chiar produse cu caracteristici superioare, la prețuri egale sau chiar mai mici. Prin urmare, intimatul a arătat faptul că limitarea concurenței are întotdeauna impact financiar, ceea ce atrage aplicarea unei corecții financiare, urmând a se constata și faptul că aceasta a fost stabilită la un nivel minim, cu respectarea principiului proporționalității față de gravitatea neregulii, aspect care a fost în mod temeinic și legal menținut de instanța de fond. De asemenea, față de susținerile recurentei-reclamante din cuprinsul cererii sale de recurs, a arătat că în cauza s-a constatat existența neregulii prin raportare la reglementarea națională, regăsită în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 și al H.G. nr. 519/2014, iar nu la reglementările europene, directive sau regulamente europene. Totodată, limitarea concurenței are întotdeauna impact financiar, ceea ce atrage aplicarea unei corecții financiare, urmând a se constata și faptul că aceasta a fost stabilită la un nivel minim, cu respectarea principiului proporționalității față de gravitatea neregulii, aspect care a fost în mod temeinic și legal menținut de instanța de fond. În cauză, este clar că neregula există și odată cu aceasta exista și prejudiciul. Cerințele impuse de recurenta-reclamantă, în calitate de entitatea contractantă aduc atingere evidentă principiilor elementare care guvernează regimul achizițiilor publice și prin care se urmărește asigurarea unui climat concurențial adecvat de natură să creeze premisele atribuirii contractelor de achiziție publică în cele mai avantajoase condiții, atât sub aspect patrimonial, cât și calitativ, pentru autoritățile contractante și, ca atare, garantarea faptului că fondurile publice alocate sunt cheltuite în mod diligent și oportun. Așa cum a menționat anterior, motivul pentru care recurentei i-a fost aplicată reducerea procentuală îl reprezintă modul viciat în care a elaborat cerințele impuse în cadrul documentației de atribuire, chestiune care a avut efect direct asupra procedurii de achiziție prin prisma restricționării accesului unor potențiali operatori economici. În opinia intimatului-pârât, nu poate fi avută în vedere susținerea recurentei-reclamante în sensul că "mențiunea inserata în Anunțul de participare nu este de natură a înlătura cerința restrictivă, ea fiind cuprinsă și în Caietul de sarcini", deoarece includerea mențiunii "prin echivalent", nu poate permite potențialilor ofertanți din alte state de a prezența referințele similare în România, prin echivalență. Prin urmare, abaterea constatată de AM POIM în actul administrativ supus controlului judiciar nu poate fi înlăturată, fiind constată în mod legal și temeinic. A subliniat faptul că includerea sintagmei "prin echivalent" după cerința restrictivă "referințe similare în România" nu are funcționalitate, neavând niciun efect asupra potențialilor ofertanți interesați, întrucât un operator economic interesat dacă nu deține "referințe similare în România" nu poate echivala cu altceva această cerință restrictivă. Față de susținerile recurentei-reclamante cu privire la faptul ca: "abaterea constatată nu ar avea niciun impact financiar", sens în care, în opinia acesteia, "nu s-ar fi impus aplicarea vreunei corecții financiare", intimatul a învederat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care definesc neregula ca fiind "orice abatere de ta legalitate, neregularitate și/sau conformitate în raport cu dispozițiie naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, care a prejudiciat sau poate prejdicia bugetul UE sau bugetul național, printr-o suma plătită necuvenit", iar potrivit alin. (1) lit. o), aplicarea corecțiilor reprezintă "măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, care constau în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă". În sens similar, potrivit art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, noțiunea de "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezulta dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului UE pin impunerea unor cheltuieli necorespunzătoare bugetului generat." Astfel, orice atingere adusă principiilor fundamentale conduce la consecința cheltuirii necuvenite a unei părți din aceste sume și în consecință, prejudiciază bugetul UE. La rândul sau, UE are dreptul de a recupera aceste prejudicii de la Statul Roman, în baza mecanismului corecțiilor financiare, ajungând astfel a fi prejudiciat și bugetul de stat. Or, în situația constatării unor nereguli privitoare la cheltuirea banilor publici/europeni, prejudiciul se prezuma, nu trebuie dovedit în concret, sens în care, în urma constatării faptului că autoritatea contractantă a derulat procedura de atribuire cu nerespectarea prevederilor legale naționale și europene, se naște prezumția că s-a produs un prejudiciu constând în pretinderea decontării unor cheltuieli ce nu au la bază un Contract încheiat cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale. Nici trimiterile pe care le face recurenta la Decizia Comisiei C(2019)3452 din 14.05.2019, nu sunt de natură a-i valida raționamentul în condițiile în care sensul prevederilor din Decizie este diferit de interpretarea recurentei-reclamante. În speța de față, impactul financiar al neregulii nu poate fi cuantificat cu precizie deoarece, acest impact nu vizează doar o parte a obiectului Contractului de lucrări, respectiv cea care privește produsele/echipamentele pentru care au fost impuse cerințele restrictive, ci întreaga procedură de atribuire și contractul astfel atribuit. Fiind vorba de norme care vizează regimul achizițiilor publice, încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor nu pot fi cuantificate în mod exact sub aspectul valorii pecuniare a efectelor produse în considerarea faptului că nerespectarea concurenței, discriminarea, lipsa transparenței reprezintă niște abateri prin ele însele suficient de grave pentru a afecta în mod semnificativ procedura de achiziție față de care s-au produs, fără a fi mai fi necesară și identificarea și stabilirea în concret a unui prejudiciu material concret în funcție de care operatorii au fost mai mult sau mai puțin lezați. În considerarea acestor chestiuni legiuitorul a stabilit măsuri administrative în forma unor corecții financiare/reduceri în procent din valoarea contractului de achiziție atribuit cu încălcarea normelor elementare și esențiale ale legislației în materia achizițiilor publice, argumentele recurentei în sensul că corecția financiară ar trebui să reprezinte, cel mult, valoarea în concret a produselor/echipamentelor pentru care au fost utilizate cerințe restrictive este lipsită nu doar de susținere logică, dar și de suport juridic atât timp cât modul de stabilire a corecțiilor în astfel de situații este definit prin acte normative naționale și comunitare. Privitor la criticile recurentei-reclamante conform cărora rata nu s-ar aplica la valoarea contractului, intimatul a invocat prevederile art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul de "aplicare de corecții financiare" fiind definit astfel: "măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, care constau în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă". A invocat, de asemenea, Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, precum și anexele la H.G. nr. 519/2014, cu modificările și completările ulterioare care stabilesc faptul că procentul de corecție financiară se aplică la valoarea contractului de achiziție publică. Referitor la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, a apreciat că această cerere nu este justificată întrucât, astfel cum rezultă din apărările formulate în cauză, nu este dovedită culpa instituției pârâte în producerea vreunui prejudiciu și nici o eventuală neexecutare culpabilă a obligațiilor sale. În subsidiar, în ipoteza în care instanța ar reține ca fiind îndeplinite condițiile legale de admitere a cererii reclamantei, a solicitat aplicarea prevederilor art. 452 și art. 453 din C. proc. civ., în sensul stabilirii acestora în funcție de pretențiile câștigate și dovezile efectuării lor cu facturi și chitanțe, precum și în raport de caracterul necesar și util al acestora. De asemenea, în măsura în care cheltuielile de judecată cuprind și onorariul de avocat, a solicitat ca, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., să cenzureze respectiva sumă în raport de activitatea efectiv desfășurată de aceasta, de efortul intelectual depus, complexitatea și răspunderea pentru actele îndeplinite în prezenta cauză, pentru ca remunerația acordată să nu devină o modalitate de îmbogățire, ci să își poată păstra caracterul de contravaloare a activității desfășurate. Obligarea la plata sumelor care constituie onorariul serviciilor prestate de avocat nu se face în temeiul contractului de asistență juridică, ci în temeiul legii (art. 453 C. proc. civ.), astfel că acest contract nu produce efecte juridice directe pentru un terț, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul relativității efectelor juridice ale actului juridic civil. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente: Recurenta a declarat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând nemotivarea hotărârii, prin ignorarea și neanalizarea susținerilor și apărărilor esențiale formulate de reclamantă, precum și aplicarea greșită a normelor de drept material, în principal prin ignorarea efectului juridic al mențiunii generale "sau echivalent" inserată în documentația de atribuire și reiterată în Clarificarea nr. 1 și în clauzele contractuale privind substituirea/echivalența, ceea ce înlătură caracterul restrictiv al cerinței invocate de MIPE. În privinta motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi reținut, întrucât sentința recurată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Astfel, instanța de fond a prezentat în mod corespunzător motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, iar acestea nu sunt contradictorii, nu au caracter echivoc și permit exercitarea controlului judiciar, atât timp cât a fost efectuată analiza probelor administrate, pentru a reține situația de fapt și au fost evidențiate normele de drept aplicate în cauză. În cauză, Curtea de apel a oferit o motivare suficientă sub aspectul normei art. 425 C. proc. civ.: a expus parcursul procesual și a identificat cerința contestată - prezentarea unor referințe naționale pentru echipamente de natură discriminatorie ("Se vor prezenta referințe similare pentru aceste echipamente în România"), respectiv existența unei garanții prin reprezentant local. De asemenea, a reținut că reclamanta a fost sancționată pentru neregula prevăzută de pct. 10 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 519/2014, apreciind în același timp că pentru reținerea neregulii imputate nu este necesară calificarea exactă a cerințelor în discuție drept criterii de selecție sau, dimpotrivă, specificații tehnice ori condiții de executare a contractului, chestiunea relevantă de verificat fiind aceea dacă cerințele impuse prin documentația de atribuire, indiferent de calificarea acestora, au natură discriminatorie. În fine, a explicat de ce a apreciat lipsa mențiunii de echivalență din documentație, precum și existența unui impact financiar și a justificat aplicarea ratei corecției financiare la valoarea contractului. Astfel, nu se probează existența unei erori asupra obiectului cauzei ori a situației de fapt reținute, de natură să atragă incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Considerentele sunt coerente în logica lor, permit înțelegerea rațiunilor soluției și fac posibil controlul judiciar exercitat în recurs. Prin urmare, nefiind incidentă ipoteza nemotivării hotărârii ori a unei motivări neclară/contradictorie în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe pct. 6 va fi respins ca nefondat. Celelalte aspecte invocate de către recurentă, în privinta motivului de recurs mai sus arătat, privesc fondul recursului, ce are alt temei juridic și ce urmează a fi analizat în continuare. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este incident, soluția primei instanțe fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. În analiza acestui motiv de casare, instanța de control judiciar reține, mai întâi, cadrul normativ incident. Potrivit art. 165 alin. (6) din Legea nr. 99/2016 (corespunzător art. 60 alin. (2) din Directiva 2014/25/UE), specificațiile tehnice nu pot fi formulate astfel încât să creeze obstacole nejustificate concurenței, iar atunci când se face trimitere la o origine, sursă, marcă, standard ori alte elemente determinate, autoritatea are obligația de a utiliza mențiunea "sau echivalent", pentru a nu îngrădi participarea operatorilor care oferă soluții echivalente. În același sens, art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 condiționează orice reducere procentuală de constatarea uneia dintre abaterile definite în anexele ordonanței, abateri ce privesc - în materia specificațiilor - tocmai situații în care autoritatea nu asigură deschiderea către echivalență și, astfel, restrânge nejustificat competiția. Recurenta-reclamantă a arătat că în anunțul de participare x/27.10.2020 s-a menționat expres: Toate specificațiile, serviciile și cerințele menționate și solicitate în cadrul documentației de atribuire (inclusiv Caiet de sarcini) sunt însoțite de mențiunea "sau echivalent". Anunțul de participare a fost depus în anexa 8 a cererii de chemare în judecată și este anexat și prezentului recurs. De asemenea, recurenta a arătat că în Clarificarea nr. 1 la documentația de atribuire, înregistrată sub nr. x/16.12.2020, a formulat două clarificări din oficiu ale documentației de atribuire, cea de la pct. 2 indicând în mod explicit că se va avea în vedere Instrucțiunea nr. 31/2020, în care se menționează că «Toate specificațiile, serviciile și cerințele menționate și solicitate în cadrul documentației de atribuire (inclusiv caiet de sarcini) sunt însoțite de mențiunea "sau echivalent". De asemenea, acolo unde există cerința "referințe similare în România" se va citi "referințe similare"». Clarificarea nr. 1 a fost depusă în anexa nr. 9 a cererii de chemare în judecată, fiind anexată și prezentului recurs. Totodată, recurenta-reclamantă a mai indicat și existența clauzelor de schimbare din contract - Capitolul 1 Contract, Condiții Generale execuție lucrări: 37.4 (...) Supervizorul poate aproba prin Ordin Administrativ o Modificare pentru orice parte a Lucrărilor (...). O asemenea Modificare poate include (...) omisiuni, substituiri, modificări ale calității, cantității, formei, caracterului, tipului, (...) modificări ale (...) specificațiilor tehnice sau Programului de Execuție a Lucrărilor; clauza de echivalență din Caietul de sarcini - Capitolul 4 Caiet de sarcini, Liste, secțiunea 3 Preambul la Listele de cantități, Preambul: Produse și materiale echivalente, 11 Acolo unde Antreprenorul oferă un produs sau un material în locul celui specificat în Lista de Cantități prețul acestuia va trebui să includă toate obligațiile și costurile (...). Dacă nu se specifică altfel în contract, determinarea Lucrărilor afectate de introducerea produselor și materialelor echivalente se va baza pe documentația de Licitație și nu pe Lucrări, după cum s-au făcut adnotările și completările pentru introducerea produselor și materialelor echivalente; clauza de echivalență din Fișele tehnice - Capitolul 4, Caiet de sarcini, Liste, Secțiunea 5 - Fișe tehnice, Instrucțiuni de completare a fișelor tehnice

Toate specificațiile, serviciile și cerințele menționate și solicitate în cadrul documentației de atribuire (inclusiv Caiet de sarcini) sunt însoțite de mențiunea "sau echivalent". Din actele cauzei rezultă, iar MIPE nu contrazice existența acestor înscrisuri, ci doar efectele lor, că, pentru procedura CL 20, documentația de atribuire conține mențiunea generală "sau echivalent" (inclusiv în anunțul de participare și în clarificarea publicată), iar condițiile contractuale consacră posibilitatea substituirii/echivalării soluțiilor tehnice până la recepție, cu verificarea cerințelor de performanță. Această deschidere explicită către echivalență nu este o simplă formulă de stil: în arhitectura normativă a achizițiilor, ea reprezintă mecanismul juridic prin care o trimitere potențial restrictivă la un reper determinat este neutralizată, permițând ofertarea oricărei soluții care dovedește echivalența funcțională și de performanță. Împrejurarea că în conținutul fișelor tehnice s-a solicitat dovedirea unor "referințe în România" nu poate fi privită izolat, decuplată de întreaga documentație în care autoritatea a acceptat echivalența. În prezența unei mențiuni generale de tip "sau echivalent", întărită prin clarificări publice și prin clauzele de modificare/echivalare din etapa de execuție, condiția nu mai operează ca o preferință geografică exclusivă, ci ca un criteriu probator alternativ (o posibilă modalitate de demonstrare a adecvării), deschis echivalării prin alte dovezi obiective ale compatibilității și performanței produsului. Apărările intimatului, potrivit cărora "echivalența" nu ar putea funcționa în raport cu o cerință formulată în termeni geografici ("referințe în România"), nu pot fi primite. În dreptul achizițiilor, echivalența privește rezultatul tehnic și performanța; dacă autoritatea acceptă explicit echivalența, orice operator poate demonstra, prin alte referințe, omologări, certificări ori documente tehnice comparabile, că produsul propus îndeplinește aceleași cerințe. A reduce echivalența la imposibilitate, doar pentru că un exemplu de probă este raportat la România, înseamnă a goli de conținut chiar garanția legală a deschiderii către piață. Or, în cauză nu s-a dovedit că autoritatea ar fi suprimat, prin alte dispoziții ale documentației, posibilitatea dovedirii echivalenței în modalități diferite de "referințe în România", nici că ar fi respins oferte pe motivul lipsei unei astfel de referințe în pofida prezentării unor dovezi echivalente. Pe acest fundal, Înalta Curte constată că premisa factuală și juridică pe care pârâtul și instanța de fond au clădit calificarea ca "restrictivă" este eronată în drept material. Prezența mențiunii "sau echivalent" în documentația CL 20 - dublată de clarificări și de clauze contractuale care permit substituiri echivalente - neutralizează caracterul discriminatoriu al oricărei referințe determinate, transformând-o într-un reper orientativ, nu într-un filtru de excludere. În aceste condiții, nu se poate reține existența unei "abateri" în accepțiunea anexelor la O.U.G. nr. 66/2011, câtă vreme norma materială aplicabilă specificațiilor a fost respectată: autoritatea a asigurat, prin echivalență, accesul neîngrădit al ofertanților care puteau propune soluții cel puțin echivalente ca performanță. Rezultă, așadar, că sentința a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material (art. 165 alin. (6) din Legea nr. 99/2016, coroborat cu regulile privind specificațiile tehnice și echivalența; art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 privind premisa abaterii), atunci când a calificat cerința ca restrângând concurența și a validat, pe acest temei, corecția financiară. Aceeași eroare se propagă și asupra elementului "impact financiar". În regimul O.U.G. nr. 66/2011, constatarea impactului financiar derivă din existența abaterii; dacă abaterea nu există, nu poate fi reținut un "impact" prezumat pentru a legitima o corecție. Or, în prezența echivalenței, MIPE nu a demonstrat că vreo ofertă a fost împiedicată să participe ori respinsă în pofida unor dovezi echivalente, și nici măcar că a existat o restrângere efectivă a competiției cauzată de imposibilitatea obiectivă de a proba echivalența. Pentru toate considerentele de mai sus, Curtea constată că sentința recurată se întemeiază pe o aplicare greșită a normelor de drept material privitoare la specificațiile tehnice și la premisa abaterilor sancționabile potrivit O.U.G. nr. 66/2011. Existența mențiunii generale "sau echivalent" în documentația CL 20, consolidată prin clarificări și prin clauze contractuale care permit substituirea cu soluții echivalente, înlocuiește caracterul exclusiv al oricărei trimitere punctuale, exclu