Decizia nr. 4840/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. (fosta B.), în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Naționala de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 89/24.03.2022, în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației fiscale înregistrată la organul fiscal sub nr. A_SLP 2451/19.11.2021, vizând obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON; anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x_127/16.09.2021, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON; anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x_82/16.09.2021 în ceea ce privește obligațiile fiscale indicate anterior; exonerarea Societății de la plata obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de către organele fiscale în cuantum de 103.138.708 RON; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate Societății de soluționarea prezentei cauze.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2092 din data 17 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expert tehnic judiciar C. și a majorat onorariul de expert de la suma de 4000 RON la suma de 10.000 RON, obligând pe reclamant să achite suma de 6000 RON, reprezentând onorariul suplimentar cuvenit expertului tehnic judiciar C.. A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. A respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată. A admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscala-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, Agenția Națională de Administrare Fiscala-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. A anulat în parte Decizia nr. 89/24.03.2022 în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației fiscale înregistrată la organul fiscal sub nr. A_SLP 2451/19.11.2021 referitor la obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON; a anulat în parte Decizia de impunere nr. x_127/16.09.2021 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON; a anulat în parte raportul de inspecție fiscală nr. x_82/16.09.2021 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON. A exonerat reclamanta de la plata obligațiilor fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON. A obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 45.150 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru în cuantum de 150 RON, 10.000 RON onorariul de expert majorat, 35.000 RON onorariu de avocat în cuantum redus cu aplicarea art. 451 și art. 453 C. proc. civ.).

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 3.1. Prin recursul formulat în cauză, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința menținerii actelor contestate, ca legale și temeinice. În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 160 alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003, art. 331 alin. (2), lit. e) și f) din Legea nr. 227/2015, astfel încât aceasta a pronunțat o soluție nelegală cu privire la calitatea reclamantei în perioada supusă inspecției fiscale, reținând eronat că aceasta nu era obligată să aplice măsurile de simplificare și nici să depună declarația pe propria răspundere. Societatea reclamantă a achiziționat energie în scopul revânzării, dobândind astfel calitatea de comerciant așa cum este prevăzut la art. 160 alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 pentru anul 2015, iar, începând cu anul 2016, măsurile de simplificare sunt prevăzute la art. 331 alin. (2), lit. e) și f) din Legea nr. 227/2015. Prin activitatea de comerciant desfășurată în perioada verificată, reclamanta are calitatea de trader pe piața energiei electrice, care presupune "operațiuni de vânzare și/sau cumpărare de energie electrică, pe piața angro", așa cum este prevăzut în Ordinul ANRE nr. 13/2015, art. 6 lit. a). Din verificarea și analiza efectuată s-a constatat că reclamanta întrunește condițiile specificate de lege pentru aplicarea măsurilor de simplificare pentru energia electrică achiziționată, astfel: - Societatea deține Licența pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice nr. 988/27.01.2011 eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. - Societatea avea obligația întocmirii și depunerii declarației Declarației 089 "Declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 331, alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal", la organul fiscal teritorial. În lipsa acestei Declarații 089, facturile de achiziție energie electrică au fost emise de furnizori cu cota de TVA 19 % (20% si 24%), deși operațiunea este în fapt supusă masurilor de simplificare. În concluzie, organul de inspecție fiscală a constatat că, în perioada 2015-2021, societatea a îndeplinit cumulativ condițiile legale pentru încadrarea sa ca un comerciant, astfel cum prevede art. 160 alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 pentru anul 2015, iar începând cu anul 2016 măsurile de simplificare sunt prevăzute la art. 331 alin. (2), lit. e) și f) din Legea nr. 227/2015, operațiunea de cumpărare de energie electrica fiind în fapt supusă măsurilor de simplificare. Având în vedere că pentru cumpărările de energie electrica reclamanta a evidențiat taxa pe valoarea adăugată doar ca taxă deductibilă, recurenta a solicitat instanței de recurs să rețină că în mod legal s-a stabilit TVA colectată suplimentar în valoare de 103.138.708 RON. În ceea ce privește suma negativă a TVA solicitată și aprobată la rambursare, aceasta a rezultat datorită faptului că în perioada analizată, societatea achiziționează energie electrică în scopul revânzării, cu TVA deductibil (în cote de 24, 20 și 19%), iar pentru livrările de energie electrică și certificate verzi societatea aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 160, alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru anul 2015, iar începând cu anul 2016 măsurile de simplificare sunt prevăzute la art. 331 alin. (2), lit. e) și f) din Legea nr. 227/2015. În situația în care parcul eolian nu a produs suficientă energie (situație existentă în aproape toată perioada verificată, conform rapoartelor prezentate), societatea a achiziționat energie în scopul revânzării, dobândind astfel calitatea de comerciant așa cum este prevăzut la art. 160 alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 pentru anul 2015, iar începând cu anul 2016 art. 331 alin. (2), lit. e) si f) din Legea nr. 227/2015. Astfel, se poate concluziona că reclamanta a realizat în perioada verificată și o activitate de comerciant/trader de energie electrică. Activitatea de trader este desfășurată în baza licenței pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice deținută de societate care include și desfășurarea acestei activități și societatea nu poate deține simultan doua licențe, așa cum prevede art. 12 alin. (1) și (5) din Ordinul ANRE nr. 12/2015 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice. Societatea nu consumă din energia electrică achiziționată, aceasta fiind revândută în totalitate, în calitate de trader. Consumul propriu cu energie electrică este neglijabil, până în 1% și este înregistrat la punctul de lucru din județul Constanța, localitatea Cernavoda, teritoriu administrativ, com. Saligny și com. Mircea Vodă (extravilan) unde sunt amplasate cele două parcuri eoliene și aparatura care îl deservește (stație, turbine eoliene), iar societatea are calitatea de consumator final pentru energia electrica achiziționată de la D. S.A. care este înregistrat separat prin cele trei aparate de contorizare a energiei electrice. Acest consum (consumator) este înregistrat separat și facturat de D. S.A. ca energie electrică pentru beneficiarul final. Din verificarea efectuată s-a constatat că toata energia achiziționată de la Operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale OPCOM S.A și E. S.A., alte societăți independente, precum și de la societățile afiliate enumerate, este revândută în totalitate. Astfel, pe lângă producție, reclamanta a realizat și activitatea de cumpărare și revânzare de energie electrică ce o califica pe aceasta drept comerciant, având obligația întocmirii și depunerii Declarației 089 "Declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 331, alin(2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal", la organul fiscal teritorial. În lipsa acestei Declarații 089, facturile de achiziție energie electrică au fost emise de furnizori cu cota de TVA 19 % (20% și 24%), deși operațiunea este în fapt supusă măsurilor de simplificare. Societatea a dedus TVA aferentă facturilor de achiziție energie electrică în calitate de trader (comerciant) încălcând prevederile art. 160 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003, respectiv prevederile art. 331 alin. (2) lit. e) din Legea 227/2015. După încheierea controlului inopinat finalizat prin Procesul-Verbal 516/15.04.2021, societatea a depus formularul 089 "Declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 331 alin(2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal la Direcția Generala de Administrare Marilor Contribuabili, înregistrată cu nr. 12941/21.04.2021, valabilă pentru anul 2021. Pentru depunerea cu întârziere a formularului 089 valabil pentru anul 2021, a fost sancționată cu avertisment, întocmindu-se Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor Seria x nr. x din 26.04.2021. Referitor la condiția de a deține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice, potrivit formei actuale a art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 1 Codul fiscal, cele trei ipoteze prevăzute cu titlu de condiție pentru aplicarea mecanismului simplificat de colectare a taxei pe valoare adăugata sunt: deținerea unei licențe valabile de furnizare a energiei electrice; deținerea unei licențe pentru activitatea trader-ului de energie electrica sau deținerea oricărei licențe care permite comercializarea de energie electrica. Prin introducerea noii ipoteze, respectiv aceea a deținerii oricărei licențe care permite comercializarea de energie electrica, legiuitorul optează pentru o exprimare generală, fără a se limita la un tip anume de licență eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Societatea deține Licența pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice nr. 988 acordată prin Decizia 147/27.01.2011, Decizia nr. 1341/26.05.2011 și Decizia nr. 682/23.03.2012 eliberate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. În ceea ce privește Condiția nr. 2, potrivit prevederilor legale beneficiarul are obligația de a depune la organul fiscal competent declarația pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil de energie electrică. în urma depunerii acesteia ANAF își va îndeplini obligația de a afișa pe site lista persoanelor impozabile care au depus declarație pe propria răspundere în care figurează și respectivul beneficiar. Din constatări a reieșit că societatea a înregistrat un consum neglijabil de până la 1%, însă nu a depus declarația pe propria răspundere la organul fiscal competent. Ca urmare, referitor la condiția nr. 2 privind activitatea de revânzare a energiei electrice cu consum propriu neglijabil din energia electrică cumpărată, societatea nu a depus declarația privind consumul propriu neglijabil de energie electrică. Faptul în sine de a nu depune declarația pe propria răspundere privind consumul neglijabil de 1% reprezintă nerespectarea celei de-a doua condiție prevăzută de lege. Ca urmare, în mod legal au fost aplicate prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în același sens fiind și prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, potrivit cărora organele de inspecție fiscală, la stabilirea obligațiilor unui agent economic, trebuie să aibă în vedere reflectarea conținutului economic al tranzacțiilor efectuate de aceasta, în acest scop putând să nu ia în considerație anumite tranzacții sau să reîncadreze forma acestora. În ceea ce privește măsura de stabilire a TVA colectată pe perioada 2016 - 2020, în cauză sunt aplicabile prevederile pct. 109 alin. (1) și alin. (4) din H.G. nr. 1/2016. Beneficiarul, respectiv societatea, a procedat la deducerea TVA, fapt ce a condus la rambursarea de TVA de la bugetul statului. În situația în care furnizorul emite o factură cu TVA pentru operațiunile pentru care este obligatorie aplicarea mecanismului de taxare inversă, cum este situația de față, respectiv beneficiarul nu a depus declarația pe propria răspundere și nu figurează în lista ANAF, legea fiscală prevede sancționarea beneficiarului cu pierderea dreptului de deducere pentru achizițiile efectuate. În acest sens, organele de inspecție fiscală au stabilit anularea dreptului de deducere prin dispunerea colectării de TVA, fapt ce anulează dreptul de deducere a TVA exercitat de societate pe perioada analizată și impune plata la bugetul statului a TVA ca urmare a nerespectării condițiilor privind taxarea inversă, respectiv anularea dreptului de deducere a TVA pe perioada 2016 -31.03.2021. În ceea ce privește perioada 01.01.2021-31.03.2021 pentru care a fost stabilită TVA suplimentară, ulterior inspecției fiscale societatea a depus formularul 089 privind declarația pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil pe anul 2021, astfel că, în acest caz, furnizorii pot emite facturi de corecție cu semnul minus, conform art. 330 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal în vederea aplicării taxării inverse, respectiv a regularizării taxei și restituirii acesteia către beneficiar pentru livrările efectuate de la data menționată în declarația pe propria răspundere până la data depunerii acestei declarații în cazul depunerii cu întârziere. Ca atare, având în vedere că la data inspecției fiscale nu era depusă declarația pe propria răspundere pentru TVA aferentă trimestrului I 2021 și societatea nu a aplicat taxarea inversă, în mod legal nu a fost acceptată la deducere TVA, cu mențiunea că societatea poate să efectueze regularizarea TVA dedusă conform prevederilor legale mai sus menționate. În fine, a arătat recurenta-pârâtă că soluția instanței de fond este nelegală și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 45.150 RON, întrucât în speță nu se probează culpa procesuală recurentei-pârâte, sens în care a solicitat exonerarea de la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. 3.2. Prin recursul formulat în cauză, recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanta A. (fostă B.), cu consecința menținerii actelor contestate, ca legale și temeinice. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-pârâte au invocat nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susținând că instanța de fond nu a avut în vedere materialul probator depus în cauza și nici susținerile pârâtelor, motivarea soluției de admitere a acțiunii reclamantei sprijinindu-se exclusiv pe concluziile expertizei tehnice, efectuată în cauză. Referitor la forța probantă a expertizei, potrivit C. proc. civ., instanța nu este legată de concluziile acesteia, ea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate mijloacele de probă. Este adevărat că ea necesită cunoștințe de strictă specialitate, dar în aprecierea probelor intervine raționamentul judecătorului, căruia îi revine rolul de a le valoriza în raport cu toate circumstanțele cauzei. Au arătat recurentele că au depus la dosar atât întâmpinare și înscrisuri, cât și obiecțiuni la expertiză, care însă nu au fost luate în considerare de către instanța de fond și nu au fost combătute, așa cum prevede C. proc. civ. În opinia pârâtelor, au fost ignorate aspecte esențiale care dacă ar fi fost analizate în profunzime de către instanța de fond, ar fi condus la o altă soluție. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte au susținut că instanța de fond nu a ținut cont de Raportul de consum, întocmit de reclamantă, pentru perioada cuprinsă între anii 2015-2020, din care reiese în mod clar că, consumul propriu este de maximum 1% din energia electrică cumpărată. Pornind de la acest Raport de consum, întocmit de reclamantă, în mod corect organele de inspecție fiscală au stabilit TVA colectată suplimentar în valoare de 103.138.708 RON, întrucât, în perioada 2015-2021, societatea a îndeplinit cumulativ condițiile legale pentru încadrarea sa ca un comerciant, astfel cum prevede art. 160 alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 pentru anul 2015, iar începând cu anul 2016 măsurile de simplificare sunt prevăzute la art. 331 alin. (2), lit. e) și f) din Legea nr. 227/2015, operațiunea de cumpărare de energie electrică fiind în fapt supusă măsurilor de simplificare. Având în vedere că pentru cumpărările de energie electrică B. S.A. a evidențiat taxa pe valoarea adăugată doar ca taxă deductibilă, s-a stabilit TVA colectată suplimentar în valoare de 103.138.708 RON. În ceea ce privește suma negativă a TVA solicitată și aprobată la rambursare, aceasta a rezultat datorită faptului că în perioada analizată, societatea achiziționează energie electrică în scopul revânzării, cu TVA deductibil (în cote de 24, 20 și 19%), iar pentru livrările de energie electrică și certificate verzi societatea aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 160, alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru anul 2015, iar începând cu anul 2016 măsurile de simplificare sunt prevăzute la art. 331 alin. (2), lit. e) și f) din Legea nr. 227/2015. În situația în care parcul eolian nu a produs suficientă energie (situație existentă în aproape toată perioada verificată, conform rapoartelor prezentate), societatea a achiziționat energie în scopul revânzării, dobândind astfel calitatea de comerciant așa cum este prevăzut la art. 160 alin. (2) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 pentru anul 2015, iar începând cu anul 2016 art. 331 alin. (2), lit. e) si f) din Legea nr. 227/2015. Astfel, se poate concluziona că reclamanta a realizat în perioada verificată și o activitate de comerciant/trader de energie electrică. Activitatea de trader este desfășurată în baza licenței pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice deținută de societate care include și desfășurarea acestei activități și societatea nu poate deține simultan doua licențe, așa cum prevede art. 12 alin. (1) și (5) din Ordinul ANRE nr. 12/2015 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice. Societatea nu consumă din energia electrică achizionată, aceasta fiind revândută în totalitate, în calitate de trader. Consumul propriu cu energie electrică este neglijabil, până în 1% și este înregistrat la punctul de lucru din județul Constanța, localitatea Cernavoda, teritoriu administrativ, com. Saligny și com. Mircea Vodă (extravilan) unde sunt amplasate cele două parcuri eoliene și aparatura care îl deservește (stație, turbine eoliene), iar societatea are calitatea de consumator final pentru energia electrica achiziționată de la D. S.A. care este înregistrat separat prin cele trei aparate de contorizare a energiei electrice. Acest consum (consumator) este înregistrat separat și facturat de D. S.A. ca energie electrică pentru beneficiarul final. Din verificarea efectuată s-a constatat că toata energia achiziționată de la Operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale OPCOM S.A și E. S.A., alte societăți independente, precum și de la societățile afiliate enumerate, este revândută în totalitate. Astfel, pe lângă producție, reclamanta a realizat și activitatea de cumpărare și revânzare de energie electrică ce o califica pe aceasta drept comerciant, având obligația întocmirii și depunerii Declarației 089 "Declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 331, alin(2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal", la organul fiscal teritorial. În lipsa acestei Declarații 089, facturile de achiziție energie electrică au fost emise de furnizori cu cota de TVA 19 % (20% și 24%), deși operațiunea este în fapt supusă măsurilor de simplificare. Societatea a dedus TVA aferentă facturilor de achiziție energie electrică în calitate de trader (comerciant) încălcând prevederile art. 160 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003, respectiv prevederile art. 331 alin. (2) lit. e) din Legea 227/2015. Referitor la condiția de a deține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice, potrivit formei actuale a art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 1 Codul fiscal, cele trei ipoteze prevăzute cu titlu de condiție pentru aplicarea mecanismului simplificat de colectare a taxei pe valoare adăugata sunt: deținerea unei licențe valabile de furnizare a energiei electrice; deținerea unei licențe pentru activitatea trader-ului de energie electrica sau deținerea oricărei licențe care permite comercializarea de energie electrica. Prin introducerea noii ipoteze, respectiv aceea a deținerii oricărei licențe care permite comercializarea de energie electrica, legiuitorul optează pentru o exprimare generală, fără a se limita la un tip anume de licență eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Societatea deține Licența pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice nr. 988 acordată prin Decizia 147/27.01.2011, Decizia nr. 1341/26.05.2011 și Decizia nr. 682/23.03.2012 eliberate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. În domeniul energiei electrice, noțiunea de comercializare a energiei electrice nu se identifică întotdeauna strict cu aceasta semnificație atribuită de legislația fiscală. Astfel, spre exemplu, titularul licenței pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice și, după caz, a energiei termice produse în cogenerare are ca obiect principal de activitate producerea de energie electrică și, după caz, de energie termică produsă în cogenerare, prin exploatarea comercială a capacităților energetice pe care le deține. Din constatări reiese că societatea a înregistrat un consum neglijabil de până la 1% însă nu a depus declarația pe propria răspundere la organul fiscal competent. Referitor la calculele prezentate privind consumul neglijabil de 1%, prin raportul de inspecție fiscală s-a răspuns societății la punctul de vedere formulat, în sensul că "argumentele și calculele societății privind consumul propriu de energie electrică raportat la art. 331, alin. (2) lit. e), pct. 2 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, sunt fără fundament legal, fiind eronate în totalitate. De asemenea, din verificarea evidenței financiar contabile a societății și a documentelor puse la dispoziție, a rezultat că societatea nu a înregistrat consumuri de energie electrică din cea cumpărată în scopul revânzării...". Susținerea societății în sensul că nu se încadrează în consumul propriu neglijabil din energia electrică cumpărată de 1%, acesta fiind depășit datorită influenței dezechilibrelor, este nefondată atât timp cât societatea nu a depus declarația pe propria răspundere cu privire la consumul neglijabil și acest aspect nu a făcut obiectul analizei la inspecția fiscală. Ca atare, faptul în sine de a nu depune declarația pe propria răspundere privind consumul neglijabil de 1% reprezintă nerespectarea celei de-a doua condiții prevăzută de lege. Din constatări rezultă că societatea verificată nu a depus declarație pe propria răspundere (089) în ceea ce privește consumul propriu neglijabil de 1% astfel că furnizorii necunoscând calitatea de beneficiar al societăți având în vedere că nu se afla pe lista beneficiarilor publicată de ANAF, nu au emis facturi cu mențiunea " taxare inversă" fiind emise facturi în regim normal cu TVA. Beneficiarul, societatea verificată a procedat la deducerea TVA fapt ce a condus la rambursarea de TVA de la bugetul statului. Așadar, în lipsa depunerii declarației și, pe cale de consecință, în lipsa existenței beneficiarului în lista publicată de ANAF, până la momentul unui eventual control, se poate prezuma că beneficiarul nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi aplicată taxarea inversă, caz în care furnizorul ar emite facturi aplicând regimul normal de TVA. Astfel, în mod legal au fost aplicate prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în același sens fiind și prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, potrivit cărora organele de inspecție fiscală, la stabilirea obligațiilor unui agent economic, trebuie să aibă în vedere reflectarea conținutului economic al tranzacțiilor efectuate de aceasta, în acest scop putând să nu ia în considerație anumite tranzacții sau să reîncadreze forma acestora. În ceea ce privește perioada 01.01.2021-31.03.2021, pentru care a fost stabilită TVA suplimentară, se reține că din constatări reiese că, ulterior inspecției fiscale, societatea a depus formularul 089 privind declarația pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil pe anul 2021, astfel că, în acest caz, furnizorii pot emite facturi de corecție cu semnul minus, conform art. 330 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal în vederea aplicării taxării inverse, respectiv a regularizării taxei și restituirii acesteia către beneficiar pentru livrările efectuate de la data menționată în declarația pe propria răspundere până la data depunerii acestei declarații în cazul depunerii acesteia cu întârziere. În concluzie, au solicitat a se avea în vedere că a fost stabilit TVA colectată suplimentar în valoare de 103.138.708 RON doar pentru energia achiziționată de la Operatorul pieței de energie electrica și gaze naturale OPCOM S.A și E. S.A., alte societăți independente, precum și de la societățile afiliate enumerate, întrucât această energie a fost achiziționată în scopul revânzârii (aceasta a fost revânduta în totalitate), nu și pentru energia achiziționată de la D. S.A., întrucât aceasta era achiziționată pentru consumul propriu.

Apărările formulate în cauză și recursul incident 4.1. Reclamanta a formulat întâmpinare la recursurile recurentelor-pârâte, prin care a invocat excepția nulității acestora, solicitând în principal anularea recursurilor, ca nemotivate, având în vedere că acestea nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor recurentelor-pârâte, ca nefondate. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, reclamanta a arătat că acesta nu este incident în cauză. Contrar susținerilor recurentelor-pârâte, hotărârea instanței nu se limitează la o simplă referire la raportul de expertiză, ci conține o motivare clară și detaliată asupra interpretării dispozițiilor legale relevante în cauză. Instanța analizează și explică în mod direct conceptul de consum propriu de energic, stabilind criteriile esențiale pe baza cărora o societate poate fi calificată sau nu drept comerciant. Mai mult, instanța de fond nu s-a rezumat la a prelua concluziile expertului, ci a efectuat o analiză juridică proprie asupra normelor aplicabile, stabilind astfel care este condiția esențială pentru ca o societate să îndeplinească statutul de comerciant. În acest context, raportul de expertiză nu este altceva decât un mijloc de probă utilizat pentru a verifica dacă această condiție este îndeplinită sau nu. Expertiza a avut rolul de a furniza date tehnice, respectiv de a stabili, printre altele, dacă societatea în cauză înregistrează un consum propriu de energic de peste l% din energia electrică cumpărată. Pe baza acestui element probatoriu, instanța a constatat că această condiție este îndeplinită, ceea ce conduce la concluzia că societatea nu se încadrează în definiția comerciantului, conform dispozițiilor legale aplicabile. Prin urmare, motivarea primei instanțe nu se reduce la reproducerea concluziilor expertizei, ci include o analiză juridică proprie asupra dispozițiilor legale, clarificând criteriile relevante și fundamentând soluția pronunțată. În opinia reclamantei, din perspectiva analizei fondului raportului juridic dedus judecății, instanța de fond a observat normele legale aplicabile, a procedat la interpretarea acestor norme în vederea stabilirii nelegalității actelor administrativ-fiscale contestate, a analizat materialul probator de la dosarul cauzei (înscrisurile depuse de reclamantă, precum și cele depuse de organele fiscale) și a valorificat concluziile raportului de expertiză judiciară potrivit propriilor convingeri. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că nici acesta nu este fondat, instanța de fond reținând în mod corect că în speță nu sunt îndeplinite condițiile substanțiale prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. c) și f) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 331 alin. (2) lit. e) și f) Codul fiscal, în vederea aplicării mecanismului taxării inverse. Articolul 331 alin. (2) Codul fiscal stabilește limitativ și operațiunile pentru care este aplicabil mecanismul taxării inverse, incluzând și operațiunea de livrare de energic electrică către un comerciant persoană impozabilă. Or, în pofida celor afirmate de către recurente, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că în speță nu sunt întrunite toate condițiile (cumulative) necesare aplicării mecanismului taxării inverse pentru livrările de energie, respectiv: beneficiarul să dețină o licență valabilă de furnizare a energici electrice (n.n. iar începând cu 1 ianuarie 2016 - "sau o licență pentru activitatea trader-ului de energie electrică"); activitatea principală a beneficiarului, în ceea ce privește cumpărările de energic electrică, să o reprezinte revânzarea acesteia; consumul propriu al beneficiarului să fie neglijabil (<1% din energia electrică cumpărată). Luând în considerare caracterul cumulativ al condițiilor impuse prin cele două puncte ale literei c) din articolul menționat anterior, neîndeplinirea uneia dintre acestea atrăgea inaplicabilitatea mecanismului taxării inverse, independent de îndeplinirea sau nu a celeilalte condiții. În ceea ce privește condiția ca activitatea principală a beneficiarului să fie reprezentată de revânzarea energiei electrice cumpărate, a învederat că aceasta este îndeplinită per se, în cazul în care trăsătura definitorie a comerciantului este practicarea activității de cumpărare și revânzarea de energie electrică cu titlu de activitate principală, situație în care societatea nu se află. Prin raportare la situația de fapt din prezenta speță, finalitatea practică a activității A. este vânzarea energiei electrice produse, acesta reprezentând motivul pentru care activitatea de comercializare de energie este permisă în baza Licenței de exploatare. Din perspectiva condiției impuse prin art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal, respectiv aceea a existenței unui consum propriu neglijabil, prin raportare la cuantumul energiei electrice cumpărate, explicitând modalitatea de considerare a caracterului "neglijabil" al consumului propriu de energie, în același pct. 2 se arată că persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplinește această condiție, respectiv că în perioada ianuarie- noiembrie a acelui an calendaristic a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrică cumpărată, care este valabilă pentru toate achizițiile de energic electrică efectuate în anul calendaristic următor. Prin raportare la aceste dispoziții legale, în mod corect instanța de fond a reținut că Societatea nu a avut calitatea de comerciant în perioada de referință și nu a îndeplinit condiția consumului propriu neglijabil (<1%) din energia electrică cumpărată, în vederea aplicării mecanismului taxării inverse. Plata unei facturi nu poate reprezenta și nu este asimilată unei cumpărări de energie în vederea revânzării, cât timp ea este facturată ca o despăgubire, pentru neîndeplinirea obligației de a furniza energia electrică estimată. 4.2. Odată cu întâmpinarea, recurenta - reclamantă a formulat recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate și înlăturarea considerentelor referitoare la inutilitatea analizării argumentelor expuse de către reclamantă în cuprinsul acțiunii introductive și trimiterea cauzei spre rejudecare. Interesul legitim al societății constă în menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, însă prin raportare la neîndeplinirea tuturor condițiilor legale prevăzute pentru aplicarea mecanismului taxării inverse. Astfel, deși hotărârea este favorabilă în dispozitiv, fundamentarea acesteia se poate dovedi incompletă, întrucât s-a limitat la analiza unei singure condiții. Prin urmare, apreciem că, în măsura admiterii recursurilor promovate de către organele fiscale, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea conservării soluției de admitere, dar în baza unei motivări complete, care să reflecte neîndeplinirea, în ansamblu, a condițiilor legale pentru aplicarea mecanismului simplificat de taxare. În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că recursul incident promovat este indisolubil legat de calea de atac promovată de către organul fiscal, care susține că A. îndeplinea toate condițiile pentru aplicarea mecanismului taxării inverse, astfel că s-ar impune casarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond. Or. de vreme ce Curtea de Apel București a analizat doar una dintre condițiile necesar a fi îndeplinite pentru aplicarea mecanismului simplificat de taxare (consumul propriu al beneficiarului să fie neglijabil, anume sub 1% din energia electrică cumpărată), prin raportare la celelalte argumente expuse de Societate în vederea susținerii cererii de chemare în judecată, hotărârea primei instanțe apare ca fiind nemotivată. În acest sens, în soluționarea căii de atac promovate de către organul fiscal, în măsura admiterii recursului, instanța ar urma să se pronunțe, pentru prima dată, asupra îndeplinirii de către societate a celorlalte condiții prevăzute în cuprinsul art. 331 alin. (2) lit. e) din Noul Codul fiscal, respectiv art. 160 alin. (2) lit. e) din vechiul Codul fiscal. De aceea, pentru asigurarea dublului grad de jurisdicție, în ipoteza casării hotărârii recurate, apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru examinarea tuturor condițiilor prevăzute de dispozițiile fiscale incidente. Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, pentru perioada cuprinsă între ianuarie 2015 și martie 2021, aplicarea mecanismului taxării inverse în cazul livrărilor de energie electrică a fost condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe legale: 1. Deținerea, de către beneficiar, a unei licențe valabile de furnizare a energiei electrice sau a unei licențe pentru activitatea trader-ului de energie electrică; 2. Activitatea principală în ceea ce privește achizițiile de energie electrică să fie revânzarea acesteia, iar consumul propriu al beneficiarului să fie neglijabil (maximum 1% din energia electrică cumpărată). În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că A. nu a deținut o licență de natura celor avute în vedere limitativ în aplicarea măsurii de simplificare. Singura licență deținută de B. nu se numără printre cele enumerate limitativ de art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 1 Codul fiscal în forma prevăzută de legiuitor anterior intrării în vigoare a Legii 296/2020, respectiv: o licență valabilă de furnizare a energiei electrice sau o licență pentru activitatea trader-ului de energie electrică. Deținerea unui drept de comercializare (de către producători) nu echivalează cu deținerea unei licențe de trading propriu-zisă. Contrar reținerilor DGSC, faptul că în baza Licenței de exploatare Societății îi este permisă comercializarea energiei electrice, nu conduce în mod obligatoriu la îndeplinirea exigențelor impuse de art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 1 Codul fiscal. Societatea nu deține o licență de trading per se pentru a cărei obținere legea impune îndeplinirea unor condiții specifice. Simplul fapt că societății îi este permisă cu titlu excepțional prestarea unor activități de trading în baza licenței deținute nu poate conduce la concluzia că Societatea are statutul de trader ce se bucură de plenitudinea drepturilor și obligațiilor ce decurg din acesta. Categoria producătorilor ce au un drept de comercializare a energiei a fost inclusă în sfera de aplicare a art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 1 Codul fiscal abia începând cu data de 21 iunie 2021 (data intrării în vigoare a modificării operate prin Legea 296/2020). Din perspectiva exigențelor aplicabilității legii în timp, nu se poate susține faptul că, până la acest moment, Societatea ar îndeplini condiția amintită, din moment ce enumerarea legiuitorului este una exhaustivă și de strictă interpretare. A mai invocat recurenta-reclamantă și neîndeplinirea condiției impuse prin art. 331 alin. (2) lit. e) pct. 2 Codul fiscal, precizând că activitatea principală a B. nu este reprezentată de revânzarea energiei electrice cumpărate, iar, în final, a invocat nelegalitatea măsurii dispuse de către echipa de inspecție fiscală, respectiv stabilirea de TVA suplimentară de colectat, aferentă perioadei 2016 - 2021. În opinia recurentei-reclamante, din perspectiva perioadei 2016 - 2021, măsura dispusă de către autoritățile fiscale (stabilirea de TVA suplimentar de colectat pentru perioada 2016 - 2021) este nelegală, prin raportare la prevederile Noului Codul fiscal, aplicabil în această perioadă, motiv pentru care se impune anularea Deciziei de impunere, în ceea ce privește TVA suplimentară de colectat în cuantum de 69.900.984,34 RON, aferentă perioadei 2016 - 2021.

Apărările formulate în cauză Recurenta-pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, arătând în esență că acesta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute cu titlu de excepție de art. 461 alin. (2) C. proc. civ., regula fiind aceea de a ataca dispozitivul hotărârii. Astfel, excepția este introdusă de legiuitor în anumite condiții, respectiv atunci când prin hotărârea pronunțată s-a dat dezlegare unor probleme străine de natura pricinii sau greșite, ori când prin aceste considerente se prejudiciază partea. Pentru aceste considerente, apreciază că recursul incident este inadmisibil, având în vedere că în prezenta cauză nu pot fi verificate ipotezele menționate. De asemenea, recurentele-pârâte au depus răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, iar recurenta-reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 7 octombrie 2025, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiate, atât excepția nulității recursurilor recurentelor-pârâte, excepție invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, cât și excepția inadmisibilității recursului incident, excepție invocată de recurenta - pârâtă ANAF prin întâmpinare, motivele regăsindu-se în practicaua prezentei decizii. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Circumstanțele factuale și legale ale speței Reclamanta A. S.R.L. (fosta B.) are ca obiect principal de activitate " producția de energie electrică", activitate care se desfășoară la punctul de lucru din județul Constanța, Orașul Cernavodă, com. Saligny și com. Mircea Vodă, unde societatea operează două parcuri eoliene. Societatea produce energie electrică în baza licenței de exploatare comercială emisă de ANRE nr. 988, energia produsă era vândută către anumite societăți în baza contractului de vânzare cumpărare energie electrică. În perioadele în care parcul eolian nu produce energie în cantitatea necesară acoperirii necesarului pentru executarea contractului de vânzare cumpărare, reclamanta cumpără energie în acest scop. La data de 27.04.2021 a fost emis avizul de inspecție nr. 37 în vederea efectuării inspecției fiscale privind următoarele obligații fiscale: TVA în perioada 01.01.2015-31.03.2021 și impozit pe profit aferent aceleiași perioade. Inspecția fiscală s-a desfășurat în perioada 17.06.2021-30.08.2021 în urma derulării inspecției fiscale a fost emis raportul de inspecție fiscală în baza căruia a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, nr. x_127/16.09.2021 prin care a fost stabilit TVA suplimentar în valoare de 104.628,299 RON dintre care suma de 1.489.591 RON reprezentând TVA exclus de la deducere și suma de 103.138.708 RON TVA colectată suplimentar. Cu privire la această sumă organul fiscal a reținut că societatea a achiziționat energie electrică în scopul revânzării, cu TVA deductibil (în cote de 24, 20 și 19%), iar pentru livrările de energie electrică și certificatele verzi, societatea aplică măsurile simplificate prev. de art. 160 alin 2 lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 pentru anul 2015, iar începând cu anul 2016 măsurile simplificate sunt prev. de art. 331 alin. (2) lit. e) și f) din Legea 227/2015. S-a apreciat că prin achiziționarea de energie în scopul revânzării în perioadele în care parcul nu a produs energie suficientă, societatea a devenit comerciant așa cum este definit în art. 160 al 2 lit. e) și f) din Legea 571/2003, respectiv Legea 227/2015. Reclamanta a formulat contestație împotriva Raportului de inspecție fiscală și respectiv Decizia de impunere, contestația fiind soluționată prin Decizia nr. 89 din data de 24.03.2022 pronunțată de SGSC prin care desființat Decizia de impunere în raport de suma de 1.474.170 RON, fiind respinsă contestația privind TVA suplimentar în sumă de 103.138.708 RON. Reclamanta a formulat contestație atât împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere cu privire la suma de 103.138.708 RON reprezentând TVA suplimentar, cât și împotriva Deciziei de soluționare a contestației. Prin sentința civilă nr. 2092 din data 17 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expert tehnic judiciar C. și a majorat onorariul de expert de la suma de 4000 RON la suma de 10.000 RON, obligând pe reclamant să achite suma de 6000 RON, reprezentând onorariul suplimentar cuvenit expertului tehnic judiciar C.; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscala-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, Agenția Națională de Administrare Fiscala-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a anulat în parte Decizia nr. 89/24.03.2022 în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației fiscale înregistrată la organul fiscal sub nr. A_SLP 2451/19.11.2021 referitor la obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON; a anulat în parte Decizia de impunere nr. x_127/16.09.2021 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON; a anulat în parte raportul de inspecție fiscală nr. x_82/16.09.2021 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON; a exonerat reclamanta de la plata obligațiilor fiscale suplimentare în cuantum de 103.138.708 RON respectiv a obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 45.150 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru în cuantum de 150 RON, 10.000 RON onorariul de expert majorat, 35.000 RON onorariu de avocat în cuantum redus cu aplicarea art. 451 și art. 453 C. proc. civ.). Pentru a dispune soluția de admitere a acțiunii cu consecința anulării în parte a actelor administrativ fiscale contestate, prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu a avut calitatea de comerciant în perioada supusă inspecției fiscale, în speță nefiind îndeplinite condițiile substanțiale prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 respectiv art. 331 alin. (2) lit e din Codul fiscal, în vederea aplicării mecanismului taxării inverse. A concluzionat Curtea de apel că organul de inspecție fiscală, în mod nelegal nu a acordat dreptul de deducere pentru TVA în suma de 103.138.708 RON, în situația în care reclamanta nu a avut calitatea de comerciant în perioada supusă inspecției fiscale, nefiind obligată să aplice măsurile de simplificare și nici să depună declarația pe propria răspundere. 2. Analiza cererii de recurs principal declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală respectiv a cererii de recurs principal declarat de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași Recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași au arătat că judecătorul de prima instanță nu a dezvoltat un raționament propriu al soluției adoptate, ci și-ar fi însușit în totalitate susținerile reclamantei, respectiv concluziile expertului desemnat, fiind incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit acestuia, casarea hotărârii poate fi dispusă atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Criticile de nelegalitate privind nemotivarea hotărârii nu sunt, însă, întemeiate. Astfel, în urma verificării considerentelor, se constată că acestea analizează situația de fapt incidentă speței, precum și cadrul normativ aplicabil, iar în stabilirea situației de fapt au fost valorificate concluziile expertului de specialitate, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 330 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți.". În mod evident, în condițiile în care, pentru stabilirea situației de fapt, a fost necesară opinia unui expert, instanța de fond corect s-a raportat la concluziile acestuia, neputându-se susține în mod pertinent că o astfel de soluție ar reprezenta necercetarea fondului pricinii ori soluționarea cauzei în lipsa unui raționament juridic propriu. Se constată că instanța de fond nu a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, doar opinia expertului, ci a raportat concluziile acestuia la toate probele a