- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 16 octombrie 2025
Decizia nr. 4826/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 2.07.2024 pe rolul Curții de Apel Galați a fost înregistrat dosarul nr. x/2024, având ca obiect recursul declarat împotriva sentinței nr. 147/30.04.2024 pronunțate de Tribunalul Brăila în cauza privind pe reclamantele S.C. A. S.R.L. și A.N. Aile Corporation S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța și având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/07.02.2024. 2. Încheierea curții de apel Prin încheierea din 03 decembrie 2024 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata recursului declarat de recurentele-reclamante S.C.
A. S.R.L. și A.N. Aile Corporation S.R.L. împotriva sentinței nr. 147/30.04.2024 pronunțate de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2024 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în lipsa părților legal citate. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii au declarat recurs recurentele-reclamante A.N. Aile Corporation S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala Brăila și S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala București, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc.
civ., raportat la prevederile art. art. 411 alin. (1) pct. 2 din același cod, au solicitat casarea încheierii și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății. În motivarea recursului s-a arătat că la primul termen de judecată dispus în cauză, respectiv la data de 21.10.2024, instanța a dispus amânarea cauzei pentru citarea prin administratorul judiciar a recurentei S.C. A. S.R.L., această societatea fiind reprezentată în instanță de apărătorul convențional angajat anterior deschiderii procedurii insolvenței, care nu avea mandat din partea administratorului judiciar la acea dată, luând la cunoștință de următorul termen de judecată acordat la data de 10.12.2024. Termenul de judecată din 10.12.2024 a fost preschimbat din oficiu de instanța de judecată, la data de 22.11.2024, fixându-se termen de judecată la data de 03.12.2024, dată la care instanța a constatat în mod neîntemeiat că părțile recurente sunt legal citate în cauză.
Așadar, recursul vizează nelegala citare a celor două societăți, prin prisma următoarelor aspecte: În privința nelegalei citări a S.C. A. S.R.L. - aflată sub incidența Legii. nr. 85/2014, s-a arătat că pentru termenul de judecată din 10.12.2024 (stabilit de Curtea de Apel Galați la primul termen de judecată), societatea a fost citată prin administratorul judiciar S.C. B. la Brăila, B-dul x nr. 84, jud. Brăila, în loc de sediul administratorului judiciar din București. Deși instanța a reținut că administratorul judiciar este Filiala București a administratorului judiciar B., în loc să dispună citarea în București, str. x, bl. FI. Et. 1, astfel cum apare sediul administratorului judiciar menționat în sentința nr. 119/16.05.2024 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței S.C.
A. S.R.L., în final a dispuns citarea S.C. A. S.R.L. în Brăila, Bd. x, jud. Brăila. Pentru termenul de judecată preschimbat din oficiu de către Curtea de Apel Galați, se poate observa că pe dovada de înmânare a citației pentru termenul de judecată din 03.12.2024, S.C. A. S.R.L. este citată la administratorul judiciar B. din Brăila, Bd. x I. Cuza nr. 84, jud. Brăila. Prin urmare, pentru termenul de judecată din 03.12.2024, recurenta S.C. A. S.R.L. nu a fost legal citată din două considerente: - este greșit/incomplet numele administratorului judiciar, în speță B. în contextul în care administrator judiciar al recurentei acesteia este B., lipsind din citație mențiunea Filiala București; - este greșită adresa administratorului judiciar, fiind menționat sediul din Brăila, Bd.
x. jud. Brăila, în loc de sediul administratorului judiciar din București, str. x, bl. FI. Et. 1, astfel cum apare sediul administratorului judiciar menționat în sentința de deschidere a procedurii insolvenței. În privința nelegalei citări a A.N. Aile Corporation S.R.L., aflate, de asemenea, sub incidența Legii nr. 85/2014, s-a arătat că pentru termenul de judecată din 03.12.2024, preschimbat din oficiu de către Curtea de Apel Galați, instanța de judecată nu a citat societatea prin administratorul judiciar desemnat de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2024, având ca obiect procedura insolvenței. De asemenea, prin sentința nr. 189/01.10.2024 pronunțată în dosarul menționat a fost desemnat și confirmat lichidator judiciar B.. Deși a fost legal citată, intimata-pârâtă Administrația Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea acestuia și în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel încât instanța de recurs poate proceda la soluționarea căii de atac. Primul caz de casare invocat de recurente - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Potrivit dispozițiilor art. 153 C. proc. civ. "(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.
(2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității." În privința citării societăților supuse procedurii insolvenței, aceasta trebuie să se realizeze în modalitatea reglementată de dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 conform cărora "în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar." În prezenta cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs, societățile recurente sunt supuse procedurii insolvenței: - A.N.
Aile Corporation S.R.L. este societate debitoare în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Brăila, având desemnat lichidator judiciar B. Filiala Brăila cu sediul în Brăila; - S.C. A. S.R.L. este societate debitoare în dosarul nr. x/2023 al aceluiași Tribunal Brăila, având desemnat administrator judiciar B., cu sediul în București. La termenul de judecată din data de 3.12.2024 Curtea de Apel Galați a dispus suspendarea judecății în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților legal citate. Verificând, însă, procedura de citare a părților pentru termenul menționat, Înalta Curte constată că A.N. Aile Corporation S.R.L. a fost citată la sediul său din com. Viziru, str. x (dovada de înmânare fila x C.A.
Galați), iar S.C. A. S.R.L. a fost citată la sediul său din com. Viziru, Iancu de Hunedoara, nr. 71 și prin administrator judiciar B., la adresa din Brăila, Bd. x I. Cuza nr. 84 (dovezi de înmânare dosar C.A. Galați). Se observă, totodată, că la un termen anterior, respectiv la 21.10.2024 (încheiere de ședință dosar C.A. Galați), avocatul S.C. A. S.R.L. a adus la cunoștința instanței desemnarea administratorului judiciar, depunând și un extras din Buletinul procedurilor de insolvență, conținând și mențiunea unui sediu ales al acestui practician în insolvență. De asemenea, instanța nu a fost înștiințată despre deschiderea procedurii insolvenței societății A.N. Aile Corporation S.R.L. și desemnarea unui lichidator judiciar, dovezi în acest sens fiind depuse abia în recursul formulat de avocatul comun al celor două societăți.
Înalta Curte apreciază, însă, că indicarea unui sediu ales al practicianului în insolvență și publicarea acestei mențiuni în B.P.I. produc efecte doar în cadrul dosarului de insolvență. Acest aspect, dar și împrejurarea că instanța nu a avut cunoștință despre desemnarea lichidatorului judiciar și pentru cea de-a doua societate recurentă nu pot înlătura caracterul imperativ al dispozițiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, edictate în vederea asigurarea opozabilității actelor de procedură față de practicianul în insolvență, singurul îndrituit să reprezinte interesele debitorului după deschiderea procedurii. Prin urmare, aplicând dispozițiile menționate anterior la speța de față, se constată că la termenul la care curtea de apel a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., procedura de citare a celor două recurente-reclamante nu a fost legal îndeplinită, acestea nefiind citate la sediul corect al administratorului, respectiv al lichidatorul judiciar desemnat. Nulitatea prevăzută de art. 153 alin. (2) C. proc. civ. este o nulitate expresă, iar potrivit art. 175 alin. (2) din același cod, vătămarea părții este prezumată până la dovada contrară pe care o poate face partea interesată.
Nelegala citare a părții vătămate afectează dreptul la apărare și caracterul echitabil al procesului, prin nerespectarea și neasigurarea "egalității de arme". Așadar, pronunțarea încheierii de suspendare a judecății în condițiile anterior expuse a cauzat recurentelor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul dintre părți. Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept menționate, coroborate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza în vederea continuării judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de recurentele-reclamante A.N. Aile Corporation S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala Brăila și S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Filiala București, împotriva încheierii din 03 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024. Casează încheierea recurată și trimite cauza în vederea continuării judecății. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 16 octombrie 2025.