ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 30 septembrie 2016 emisă de către aceasta.

Prin Sentința civilă nr. 1132 pronunțată la 5 decembrie 2016, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ, având în vedere obiectul litigiului, valoarea acestuia, precum și autoritatea emitentă.

La Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016 din data de 14 decembrie 2016.

Prin Sentința civilă nr. 6/2017 pronunțată în data de 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, având ca obiect, suspendare executare act administrativ și în consecință a suspendat executarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 30 septembrie 2016, emisă de pârâta ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea Deciziei sus-menționate (Dosar nr. x/2016).

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a solicitat admiterea recursului, și, în consecință, menținerea ca legală a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 septembrie 2016 emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța.

A solicitat în principal repunerea în termenul de declarare a recursului, deoarece sentința atacată a fost comunicată la Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța, iar prin intermediul întâmpinării a învederat instanței de fond faptul că în conformitate cu actul normativ ce reglementează organizarea și funcționarea instituției, respectiv a art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 reprezentarea Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța nu se poate face în fața instanței decât prin Direcția Generală Juridică, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu sediul în str. x, București.

Pe fondul recursului reiterat susținerile de pe fond, prezentând un istoric al situației stării fiscale a reclamantei A. SRL, în sensul că în perioada 2012 - 2013, ar fi avut relații contractuale cu două societăți B. SRL și C. SRL, societăți care în urma verificărilor efectuate de inspectorii fiscali s-a constatat că ar fi avut un comportament fiscal inadecvat.

A apreciat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu aduce prejudicii funcționării societății, nu afectează activitatea comercială, nu generează imposibilitatea acesteia de a-și continua activitatea.

S-a solicitat respingerea cererii de suspendare a deciziei contestate, întrucât organele de control au urmărit protejarea creanței pe care societatea-reclamantă ar datora-o bugetului general consolidat al statului.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat în principal respingerea cererii de repunere în termenul de recurs și respingerea recursului ca tardiv formulat, urmând a se constata, în situația în care se va respinge excepția tardivității, nulitatea recursului pentru nemotivare.

În subsidiar a solicitat respingerea ca nefondată a recursului și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de repunere în termenul de recurs și sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză Înalta Curte reține următoarele:

În primul rând recurenta a solicitat, repunerea în termenul de a formula recurs în cauza care face obiectul Dosarului nr. x/2016, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind citată Direcția Regională Antifraudă Constanța, organ fiscal fără personalitate juridică.

Înalta Curte reține că cererea de repunere în termen este întemeiată pentru următoarele considerente:

În materia contenciosului administrativ, conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 184 C. proc. civ. termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

Întrucât suspendarea executării actului administrativ este o operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, ce apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ reglementează un termen special de promovare a căii de atac împotriva hotărârii pronunțate asupra unei astfel de cereri - 5 zile de la comunicare.

De asemenea, potrivit art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În ipoteza în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la momentul comunicării acesteia, iar comunicarea nu a fost legal efectuată, termenul nu a început să curgă, dată fiind nelegala comunicare a hotărârii judecătorești. Ca atare, calea de atac exercitată de către parte, va fi considerată în termen.

În speța pendinte, recurenta invocă nelegala comunicare a Sentinței civile nr. 6/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțată de către Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Verificând procedura de comunicare a sentinței recurate, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata reclamantă, a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă 2 Constanța, indicând ca sediu al pârâtei, în vederea îndeplinirii procedurii de citare, pe acela al Direcției Generale Antifraudă 2 Constanța din str. x, Constanța, județul Constanța.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a indicat ca sediu procesual ales, cel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică din București, str. x, sector 5 București.

Înalta Curte reține că în cauză este vorba despre un sediu procesual ales de către recurenta-pârâtă, astfel că susținerea intimatei-reclamante potrivit cărora pârâta DRAF 2 Constanța, face parte din ANAF astfel că procedura a fost legal îndeplinită, nu este fondată.

Astfel, în cauză, se constată că hotărârea judecătorească trebuia să fie comunicată la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică, respectiv în București, str. x, sector 5 București și nu la sediul Direcției Generale Antifraudă 2 Constanța din str. x, Constanța, județul Constanța.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte reține că sentința recurată nu a fost legal comunicată, motiv pentru care termenul de exercitare a recursului nu a început să curgă, astfel că va admite cererea de repunere în termen, în consecință, constatând că recursul a fost formulat în termen legal, va respinge excepția tardivității recursului.

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului pentru nemotivare, după cum se va arăta în continuare.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin motivele de recurs a reluat situația de fapt și argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării depusă la instanța de fond.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ.:

"Art. 486. - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: [...]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevăd că:

"Art. 489. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte precizează că prin motivarea recursului se înțelege nu doar indicarea unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci și dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând cererea de recurs și susținerile expuse în cuprinsul acesteia, se constatată că recurenta-reclamantă nu a invocat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanțe care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele prevăzute de acest text de lege, rezumându-se să prezinte istoricul situației fiscale a reclamantei și să reia susținerile formulate în fața instanței de fond.

În consecință, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, va respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL și va anula recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța.

Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL.

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța împotriva Sentinței civile nr. 6/2017 din 19 ianuarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT