Decizia nr. 4803/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 241/2024 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2024, reclamanta Compania de Apă Someș S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă: - anularea Deciziei nr. 57418 din 17.04.2024 privind soluționarea Contestației nr. 41677/21.03.2024; - admiterea contestației și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 26153 din 21.02.2024, privind Contractul de lucrări nr. x/25.10.2022 "CL 10 - Extinderea și reabilitarea rețelelor de reabilitare cu apă și canalizare în UAT: Florești, Baciu, Apahida și Feleacu", din cadrul proiectului "Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020", cod SMIS2014+: 108858; - snularea corecției financiare de 17.997.277,55 RON menționate la pct. 10 din Nota de constatare și a valorii creanței bugetare în sumă de 5.657.654,16 RON, menționate la pct. 11 din notă; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 241 din 29 noiembrie 2024 Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a hotărât următoarele: "Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Compania de Apă Someș S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă. Anulează Decizia nr. 57418 din 17.04.2024 privind soluționarea Contestației nr. 41677/21.03.2024 și Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 26153 din 21.02.2024. Înlătură corecția financiară în cuantum de 17.997.277,55 RON, aplicată prin Nota de constatare nr. x din 21.02.2024, și creanța bugetară în cuantum de 5.657.654,16 RON, stabilită prin aceeași notă. Ia act de faptul că reclamanta și-a exprimat voința de a pretinde cheltuielile de judecată pe cale separată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 36, art. 60 din Directiva 2004/25/CE și art. 2 alin. (2) lit. a) - b), art. 62 alin. (1), art. 165 alin. (6) din Legea nr. 99/2016, art. 2 alin. (1) lit. a) și j) și art. 32 din O.U.G. nr. 66/2011, prevederile Anexei 2 la H.G. nr. 519/26.06.2014 - lit. A) pct. 10, privitor la tipul de abatere pentru care se aplică corecția; art. 1270 C. civ. (pacta sunt servanda) în sensul că prima instanță a ignorat obligațiile stabilite în sarcina intimatei-reclamante prin "legea părților", respectiv prin Contractul de finanțare (în principal prin prevederile cuprinse la "Condiții generale" - art. 7 alin. (1); art. 1 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește garantarea de către instanță a principiul supremației legii/preeminenței dreptului. Astfel, instanța de fond a efectuat o analiză simplistă, rezumându-se la reproducerea unor definiții și neobservând în concret situația incidentă în speță. De asemenea, instanța a pornit de la o premisă eronată în analiza calificării cerințelor specifice impuse de reclamantă în caietul de sarcini - dacă acestea constituie criterii de selecție sau, dimpotrivă, specificații tehnice - omițând aspectul esențial al cauzei: verificarea caracterului potențial discriminatoriu al acestor cerințe și a impactului lor asupra accesului operatorilor economici la procedură. A susținut recurentul că prima instanță nu a analizat neregula constatată în raport de norma care a justificat corecția și anume utilizarea unor criterii de calificare, selecție și atribuire sau a unor condiții de executare a contractelor și a unor specificații tehnice care sunt discriminatorii din cauza unor cerințe preferențiale în mod nejustificat la nivel național, regional sau local. În concret, recurentul a arătat că solicitarea autorității contractante referitoare la elaborarea proiectului de alimentare cu energie electrică de către o firmă locală autorizată de ANRE denotă un caracter restrictiv-discriminatoriu al cerințelor din caietele de sarcini. De asemenea, cerința privind fabricarea conductelor de PEID/PVC/PAFSIN și a fitigurilor de către producători care au unitate de producție în România și/sau UE și solicitarea referințelor privind utilizarea acestora în contractele cu fonduri europene sunt nerelevante în raport cu obiectul contractului, cu atât mai mult cu cât s-a cerut pentru toate materialele să se respecte standardele naționale/europene relevante și să se prezinte teste emise de către institute și laboratoare independente acreditate în Europa, declarații de conformitate, certificate de calitate. Excesivă și discriminatorie este și cerința impusă producătorilor de a deține o experiență de minimum 10 ani în fabricarea tuburilor și de a fi livrat produse pentru proiecte similare în UE anterior anului 1999. În mod similar, cerința ca echipamentele pentru stațiile de electropompe să fie fabricate în mod curent în producția de serie a marilor producători pe piața românească este discriminatorie și restrictivă deoarece favorizează ofertanții români, îngrădind participarea operatorilor economici de pe piața internațională, producători de astfel de echipamente. Prin includerea în caietul de sarcini a cerințelor menționate mai sus, au fost încălcate prevederile legislației naționale și europene în materia achizițiilor publice, responsabilitatea întocmirii documentației de atribuire în conformitate cu prevederile legale revenind autorității contractante și nu posibililor ofertanți care ar fi putut sesiza eventuale erori dacă ar fi considerat că li s-a restricționat participarea la procedură. Față de toate aceste aspecte, recurentul a apreciat că este eronată reținerea instanței conform căreia nu a existat o abatere de la legalitate, nefiind întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general, constituie neregulă, iar prejudiciul se materializează și prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii; de aceea cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE. În susținerea motivului de casare, recurentul a invocat și jurisprudența C.J.U.E. în materie: Comisia-Irlanda C 199/03, C-44/96, C-465/10, C-383/06, C-385/06, C-104/94, C-500/99, C-222/03, C- 271/01. Prin urmare, în condițiile în care, în speța de față, intimata-reclamantă a eludat normele naționale și europene care stabilesc obligația atribuirii contractelor de achiziție publică în condiții de transparență și cu respectarea tuturor etapelor prin care se asigură o asemenea transparență, prejudiciul rezultat în urma încălcării se prezumă în mod implicit. Încălcarea unor prevederi legale imperative, prin intermediul cărora se asigură garanțiile atribuirii contractelor de achiziție publică în condiții de transparență și concurență, reprezintă prin ea însăși o abatere de o gravitate suficientă pentru a justifica reducerea procentuală aferentă, legiuitorul necondiționând măsura administrativă de identificarea cuantumului în concret a prejudiciului, ci doar de existența faptei reprobabile.

Apărările formulate de intimată Intimata-reclamantă Compania de Apă Someș S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. În esență, s-a susținut despre cerințele cuprinse în caietul de sarcini în raport de care s-a stabilit corecția, că acestea nu au vizat ofertanții din procedura de achiziție publică, ci terțe persoane care nu au avut nicio calitate în procedură. De asemenea, toate criticile referitoare la modul de respectare a procedurilor privind achizițiile publice pot fi formulate doar prin raportare la dispozițiile Legii nr. 99/2016 din moment ce legislația română a fost armonizată cu Directiva 2014/25/UE, astfel că trimiterile la prevederile directivei sunt greșite. Sunt nefondate și străine de natura cauzei, în opinia intimatei, susținerile potrivit cărora hotărârea instanței de fond se bazează pe încălcarea art. 1270 din C. civ., aspectele vizate de corecție referindu-se la caietul de sarcini și nu la modul de respectare a contractului de finanțare. Intimata a apreciat că este nefondată critica referitoare la H.G. nr. 519/26.06.2014, că sunt inadmisibile susținerile conform cărora sentința se bazează pe o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (2) C. proc. civ., arătând și faptul că modul de apreciere a probelor, cu referire la cerințele cuprinse în caietul de sarcini, nu constituie motiv de casare. Referitor la pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 36 alin. (6) din H.G. nr. 294/2016, s-a arătat cerințele înscrise în Caietul de sarcini indicate la pagina 3 din Nota de constatare, cu privire la care organul de control a considerat că sunt discriminatorii, de natură să îngrădească participarea la procedură, nu au fost cuprinse în anunțul de participare, astfel că, potrivit art. 36 anterior menționat, ele sunt considerate nescrise în procedură, adică nu există. Nu în ultimul rând, intimata a apreciat că actele întocmite de pârât încalcă principiul proporționalității prevăzut de legislația națională și statuările C.J.U.E. și ale I. C. civ..J. în această materie, în susținerea poziției procesuale exprimate, fiind invocată și jurisprudență națională apreciată ca fiind relevantă.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Din circumstanțele relevante ale cauzei, se reține că autoritatea pârâtă a emis Nota de constatare nr. x din 21.02.2024 privind contractul de lucrări nr. x/25.10.2022 "CL 10 - Extinderea și reabilitarea rețelelor de reabilitare cu apă și canalizare în UAT: Florești, Baciu, Apahida și Feleacu", din cadrul "Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020" cod SMIS2014+:108858, stabilind o corecție financiară de 25% din valoarea contractului, respectiv o creanță bugetară în cuantum de 5.657.654,16 RON. Contestația reclamantei împotriva notei anterior menționate a fost respinsă, potrivit deciziei nr. 57418 din 17.04.2024, fiind menținut caracterul temeinic și legal al constatărilor. În esență, autoritatea de control a reținut că, în cadrul procedurii de achiziție publică, reclamanta a introdus în caietul de sarcini cerințe specifice cu caracter discriminatoriu, care au restrâns accesul operatorilor economici la procedură. Printre cerințele apreciate ca restrictive se numără: - solicitarea ca proiectul de alimentare cu energie electrică să fie elaborat de o firmă locală autorizată ANRE, favorizând ofertanții locali; - impunerea ca tuburile PEID, PAFSIN și PVC să fie fabricate de producători cu unități de producție în UE și utilizate anterior în proiecte europene, cerințe considerate nerelevante pentru obiectul contractului și favorizante pentru anumiți operatori; - solicitarea unei experiențe de minimum 10 ani în fabricarea tuburilor și a livrărilor pentru proiecte europene anterioare anului 1999, apreciată ca excesivă și nejustificată în raport cu ponderea redusă a materialelor în valoarea totală a lucrării. Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de autoritatea pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, de admitere a acțiunii reclamantei și de anulare a actelor administrative contestate, Înalta Curte constată că soluția astfel pronunțată a fost fundamentată pe premisa conform căreia cerințele în dispută nu pot primi calitatea de cerințe de calificare/selecție, ci de specificații tehnice. Întrucât norma legală care a fundamentat constatarea neregulii are în vedere inclusiv inserarea unor specificații tehnice discriminatorii, s-a reținut că în cauză nu a fost dovedit acest caracter discriminatoriu, având în vedere inserarea mențiunii "prin echivalent". În mod evident, această premisă relevă o examinare eronată a naturii și a funcțiilor pe care "cerințele specifice" și "cerințele/criteriile de selecție" le au în cadrul documentației de atribuire, prima instanță confundând cele două noțiuni. Indiferent de calificarea dată cerințelor analizate de autoritatea pârâtă, Înalta Curte reține că, în materie de discriminare în cadrul procedurilor de achiziție publică, C.J.U.E. a stabilit constant că orice cerință - tehnică, administrativă, de calificare sau de execuție - care favorizează operatori locali sau restrânge accesul operatorilor din alte state membre constituie o restricție nejustificată, contrară dreptului UE. Această concluzie rezultă atât din legislația națională armonizată cu Directiva 2014/25/UE, cât și din jurisprudența constantă a C.J.U.E., care a calificat drept restricții nejustificate: 1. Cerințe care favorizează operatori locali sau o anumită zonă geografică: C-234/03, Contse, par. 25-32 (cerințe privind capacități tehnice care, deși neutre, avantajează operatori locali), C-305/08, CoNISMa, par. 37 (limitări geografice în cerințe); 2. Cerințe privind originea, marca sau certificarea produselor: C-59/00, Vestergaard, par. 20-26 (restricții cantitative prin impunerea unui produs determinat), C-368/10, Comisia/Țările de Jos, par. 55-57, 109-112 (cerințe privind originea și scheme de certificare restrictive), C-14/17, VAR, par. 20-23, 35 (cerințe tehnice care favorizează un anumit producător, fără "sau echivalent"); 3. Cerințe discriminatorii în proceduri de achiziții, indiferent de forma lor; C-243/89, Storebaelt, par. 33-35, 37 (restricții nejustificate în proceduri publice), C-21/88, Du Pont de Nemours, par. 9-15, 18 (condiții care limitează accesul pe piață), C-299/08, SAG ELV Slovensko (cerințe discriminatorii în evaluarea ofertelor), C-331/04, ATI EAC, par. 21-32 (principii generale aplicabile în achizițiile sectoriale). Cadrul normativ național aplicabil este reprezentat de Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. Acestea transpun Directiva 2014/25/UE privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CE și reglementează obligația autorității contractante de a asigura tratament egal, nediscriminare și proporționalitate în stabilirea cerințelor de participare și a specificațiilor tehnice. Din ansamblul cadrului normativ aplicabil - în special art. 2 alin. (2) lit. a)-b) din Legea nr. 99/2016, care consacră principiile nediscriminării și tratamentului egal, art. 62 alin. (1) din aceeași lege, potrivit căruia entitățile contractante trebuie să respecte aceste principii și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională, precum și art. 165 alin. (6), care impune ca specificațiile tehnice să permită acces egal tuturor operatorilor economici și să nu genereze obstacole nejustificate în calea concurenței - rezultă obligația autorității contractante de a formula cerințele documentației de atribuire într-un mod obiectiv și neutru, fără a introduce condiții care, prin natura lor, favorizează operatori economici locali, regionali sau naționali. Aceste dispoziții se corelează cu art. 22 alin. (10) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 394/2016, care definește specificațiile tehnice ca fiind cerințe și caracteristici formulate obiectiv, astfel încât produsul, serviciul sau lucrarea să fie descrise fără a induce preferințe nejustificate, precum și cu art. 36 alin. (1)-(4) din același act normativ, care limitează criteriile de calificare și selecție la aspecte privind situația economică și financiară sau capacitatea tehnică și profesională, excluzând orice criterii care nu au legătură directă cu obiectul contractului și care ar putea conduce la favorizarea unor operatori în funcție de localizare sau apartenență geografică. Prin urmare, din interpretarea sistematică a acestor norme rezultă că orice cerință introdusă în documentația de atribuire - indiferent dacă este formulată ca specificație tehnică, criteriu de calificare, criteriu de selecție sau condiție de execuție - trebuie să fie justificată obiectiv, proporțională și neutră din punct de vedere geografic. Orice abatere de la aceste exigențe, care are ca efect sau potențial efect favorizarea operatorilor economici dintr-o anumită zonă (locală, regională sau națională), este interzisă și contravine principiilor fundamentale ale achizițiilor sectoriale. Aceste principii sunt întărite de considerentul 2 din Directiva 2014/25/UE, care consacră obligația tratamentului egal și a nediscriminării, precum și de jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia, orice cerință care creează un avantaj nejustificat pentru operatorii dintr-un anumit stat membru sau dintr-o anumită zonă geografică constituie o restricție incompatibilă cu dreptul Uniunii. Astfel, de principiu, cerințele care impun localizarea geografică a producției, a prestatorilor sau a subcontractanților sunt, prin ele însele, restrictive, iar criteriile care favorizează operatorii economici dintr-un anumit stat membru sunt interzise, indiferent de forma lor (specificație tehnică, condiție de execuție, criteriu de selecție). Chiar și atunci când sunt prezentate ca măsuri tehnice, cerințele care nu sunt strict necesare pentru obiectul contractului și nu sunt proporționale cu acesta sunt contrare principiilor fundamentale ale achizițiilor publice. Ceea ce prevalează nu este, așadar, denumirea formală a cerinței, ci efectul său potențial asupra concurenței și aptitudinea de a restrânge accesul operatorilor economici la procedură. În prezenta cauză, prima instanță a invocat jurisprudența C.J.U.E., dar într-o manieră selectivă și incompletă pentru a justifica o concluzie formalistă ("actele contestate și susținerile părților nu determină concluzia că cerințele referitoare la aspecte precum localizarea producției conductelor și a fitingurilor care urmau a fi utilizate la executarea contractului ar constitui un criteriu de calificare/selecție"), ceea ce nu corespunde abordării C.J.U.E. Prin urmare, raționamentul primei instanțe este construit pe o premisă greșită. În același sens, Înalta Curte reține că simpla includere în documentația de atribuire a unor cerințe cu potențial restrictiv este suficientă pentru a atrage calificarea de abatere de la legalitate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, chiar dacă nu se dovedește un impact concret asupra rezultatului procedurii. Aceasta întrucât, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă orice abatere de la legalitate care are sau poate avea ca efect prejudicierea bugetului U.E.. În virtutea acestui text normativ, nu se cere dovada unui prejudiciu efectiv, ci doar aptitudinea abaterii de a produce un astfel de efect. Cu privire la caracterul cerințelor din caietul de sarcini, reținute de autoritatea de control, analiza relevă potențialul restrictiv al acestora. Cerințele menționate în precedent nu pot fi justificate, favorizând operatori locali sau producători consacrați, ceea ce poate restrânge accesul altor operatori economici. În concret, cerințele privind experiența producătorilor și utilizarea anterioară în proiecte europene nu sunt relevante pentru obiectul contractului, favorizează anumiți producători și depășesc ceea ce este necesar pentru a garanta calitatea produselor, creând un obstacol nejustificat în calea participării operatorilor economici, contrar principiilor tratamentului egal și proporționalității. Cerința privind elaborarea proiectului electric de către o firmă locală, favorizează operatorii locali și nu are justificare tehnică sau funcțională, nefiind legată de performanța lucrării, ci de un criteriu geografic arbitrar. Este lipsită de relevanță susținerea intimatei-reclamante conform căreia cerințele cuprinse în caietul de sarcini, în raport de care s-a stabilit corecția nu au vizat ofertanții din procedura de achiziție publică, ci terțe persoane care nu au nicio calitate în procedură. Dimpotrivă, este esențial faptul că aceste cerințe - chiar dacă formal vizează producătorii sau alți terți - condiționează în mod direct posibilitatea operatorilor economici de a participa la procedură și de a formula oferte conforme. Orice exigență impusă, indiferent cui i se adresează în lanțul de execuție poate deveni, în fapt, o condiție de participare sau de conformitate pentru ofertant. Așadar, relevanța juridică nu se apreciază în funcție de "calitatea în procedură" a terțului vizat, ci în funcție de efectul real al cerinței asupra procedurii de achiziție; or, în măsura în care aceste condiții au capacitatea de a reduce nejustificat numărul potențialilor participanți sau îi favorizează pe cei care au deja relații cu anumiți producători sau firme locale, ele sunt incompatibile cu principiile egalității de tratament, proporționalității și transparenței, justificând pe deplin reținerea unei nereguli. Răspunzând și celorlalte apărări ale intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu există o contradicție logică între afirmația că producătorii nu au calitate în procedură și critica potrivit căreia cerințele referitoare la producători, inserate în caietul de sarcini, restrâng participarea operatorilor economici. Calitatea formală în procedură și relevanța economică a producătorului sunt planuri distincte. Pe de altă parte, pretinsa contradicție este irelevantă, problema de fond fiind aceea dacă cerințele din caietul de sarcini, raportate la producător/produs, sunt compatibile cu principiile tratamentului egal și cu normele privind specificațiile tehnice, respectiv dacă nu conduc, în fapt, la o restrângere nejustificată a participării operatorilor economici. De asemenea, analiza criticilor din recurs nu implică modul de apreciere a probelor, respectiv modul în care instanța de fond a examinat și apreciat documentația de achiziție publică. În speță, instanța de recurs verifică modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente la starea de fapt rezultată din probatoriul cauzei, fără ca prin aceasta să se poată considera că se realizează o analiză de temeinicie a cauzei. Cu privire la susținerea intimatei referitoare la "clauza nescrisă", raportat la art. 36 alin. (4) și art. 6 din H.G. nr. 394/2016, conform căreia cerințele din caietul de sarcini care nu se regăsesc în fișa de date sunt considerate nescrise, Înalta Curte reține că simpla includere a unei cerințe restrictive în documentație este aptă să influențeze comportamentul operatorilor economici. Pe de altă parte, autoritatea de control analizează documentația în ansamblu, iar existența unei cerințe restrictive, chiar dacă este "nescrisă" în sensul normelor metodologice, poate constitui abatere de la legalitate. De asemenea, referirea la dispozițiile art. 1270 C. civ. a fost făcută în considerarea obligației beneficiarului de a implementa proiectul, astfel încât nu poate fi calificată drept străină de natura cauzei, cum a susținut intimata. Această dispoziție explică temeiul pentru care beneficiarul este ținut să răspundă pentru existența oricăror nereguli. Prin urmare, în prezenta cauză cerințele restrictive sunt dovedite și apte să limiteze competiția, iar potențialul prejudiciu este suficient pentru a atrage calificarea de neregulă. Înalta Curte concluzionează că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care impune trimiterea cauzei spre rejudecare și pentru o analiză completă a susținerilor reclamantei. În acest sens, în rejudecare, instanța urmează să analizeze și susținerea reclamantei conform căreia actele întocmite de pârât încalcă principiul proporționalității prevăzut de legislația națională și statuările C.J.U.E. în această materie, ținând cont și de dezlegările din prezenta decizie. Înalta Curte reține că, în lipsa unei evaluări efective a proporționalității, obligatorie din perspectiva O.U.G nr. 66/2011, deoarece legiuitorul a impus în mod expres verificarea raportului dintre abaterea constatată, consecințele sale și sancțiunea aplicată, aceasta nu poate fi realizată pentru prima dată în recurs, calea extraordinară de atac fiind limitată la controlul de legalitate, nu la completarea analizei instanței de fond. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.