ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2063/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta Compania de A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă, a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivelor de convergență nr. 163172/02.10.2023 întocmit de pârât, referitor la contractul de lucrări nr. x/05.02.2021 - Extinderea sistemului de alimentare cu apă în zona Șimleu Silvaniei- Bobota și extinderea sistemului de canalizare în aglomerarea Sărmășag-CL23, din cadrul proiectului "Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020", cod SMIS 108858, beneficiar Compania dc A. S.A., prin care s-a stabilit că suma de 86.940,78 RON nu este eligibilă.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2518 din data de 21 decembrie 2023, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Cluj a reținut, în esență, raportat la subiectele raportului juridic litigios, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului București, fiind aplicabilă teza finală a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Raportându-se la decizia nr. 28/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Tribunalul a concluzionat că reclamanta nu poate fi asimilată unei persoane juridice de drept privat, chiar dacă este constituită în societate pe acțiuni. Mai exact, reclamanta este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică, respectiv serviciul public de alimentare cu apă și canalizare. Prin urmare, este o persoană juridică de drept public, respectiv o autoritate publică asimilată în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a reținut și prin decizia nr. 28/2017.

2.2. Prin sentința civilă nr. 273 din data de 7 februarie 2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoariale, a constat ivit conflictul negativ de competență cu Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări Social, a suspendat cauzași a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitate de regulator de competență, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, Tribunalul București a făcut referire la dispozițiile art. 5 lit. jj) din Codul Administrativ care definesc regimul de putere publică ca fiind ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public. În esență, a considerat insuficient faptul că reclamanta furnizează servicii de apă și canalizare și întreține, respectiv dezvoltă rețeaua utilitară, pentru a concluziona că exercită prerogative prin care se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public, în condițiile în care reclamanta nu poate să aplice amenzi, să efectueze verificări, să stabilească unilateral condiții contractuale, să emită reglementări aplicabile la nivel local, etc. Numai într-o astfel de ipoteză o persoană juridică de drept privat, cum este reclamanta, poate fi asimilată unei autorități publice.

Pe cale de consecință, constatând că reclamanta nu prestează serviciul de utilitate publică în regim de putere publică, așa cum impune art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, a apreciat ca fiind competent să soluționeze prezenta cauză Tribunalul Cluj.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

În speță, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Compania de A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă, a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivelor de convergență nr. 163172/02.10.2023 întocmit de pârât, referitor la contractul de lucrări nr. x/05.02.2021 - Extinderea sistemului de alimentare cu apă în zona Șimleu Silvaniei- Bobota și extinderea sistemului de canalizare în aglomerarea Sărmășag-CL23, din cadrul proiectului "Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020", cod SMIS 108858, beneficiar Compania dc A. S.A., prin care s-a stabilit că suma de 86.940,78 RON nu este eligibilă.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului autoritate publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente teritorial să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Înalta Curte apreciază că reclamanta Compania de A. S.A. are calitatea de autoritate publică asimilată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevede că:

"autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Pentru a reține astfel, Înalta Curte are în vedere că reclamanta, deși este o societate înființată în temeiul Legii nr. 31/1990, are capital integral public și prestează un serviciu de utilități publice dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, precum și de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, încadrându-se în definiția operatorului de servicii de utilități publice dată de art. 2 lit. g) din această lege privind serviciile comunitare de utilități publice.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță, pârâtul având sediul în municipiul București.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de autoritate publică.

Deși, în prezenta cauză, reclamanta Compania de A. S.A. acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o altă autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o autoritate publică are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului autoritate publică, fără a face distincție între situațiile în care se acționează în calitate de parte vătămată și cele în care se acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de autoritate publică a reclamantei Compania de A. S.A. și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania de A. S.A. și pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene-Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă-Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.