ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2024

HOTĂRÂRE
14.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.a) Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.12.2022, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Sfântu Gheorghe la aprobarea situațiilor de lucrări aferente contractului de execuție de lucrări nr. x/07.11.2019, precum și a celor aferente contractului subsecvent nr. x/29.09.2022, în termen de cel mult 10 zile de la depunerea acestora de către reclamantă la sediul achizitorului. Cu cheltuieli de judecată.

1.b) Prin sentința civilă nr. 23/2023 din 10 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

1.c) Prin sentința civilă nr. 541/2023 din 22 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și a înaintat dosarul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă în vederea soluționării conflictului de competență.

1.d) Prin sentința civilă nr. 39/2023 din 4 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

2.a) Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.05.2023, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Sfântu Gheorghe, a solicitat să se dispună anularea notificării de reziliere nr. x/18.05.2023 a Contractului de execuție lucrări nr. x/07.11.2019 emisă de pârât, cu cheltuieli de judecată.

2.b) Prin sentința civilă nr. 1868/2023 din 13 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

2.c) Învestit prin declinare, prin încheierea din data de 24 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis excepția conexității invocată în cauză și în baza art. 139 C. proc. civ., a conexat dosarul nr. x/2023 la dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte muncă și asigurări sociale.

2.1. Hotărârea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 2272/2023 din 18 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, la art. 22 din contractul de execuție lucrări nr. x/31.10.2019, părțile au stipulat o clauză de atribuire a competenței în favoarea instanțelor de la sediul achizitorului, în speță, a pârâtului Municipiul Sfântu Gheorghe, clauză care este în concordanță și cu norma de competență alternativă adoptată de legiuitor, respectiv cea prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

2.2. Hotărârea Tribunalului Covasna, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 51 din 19 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Covasna, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 131 și 132 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța era decăzută din dreptul de a-și invoca propria necompetență teritorială.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Din verificarea dosarului nr. x/2022 al Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale rezultă că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii este cel din data de 10.01.2023 când, potrivit celor consemnate în practicaua sentinței civile nr. 23/2023 din 10 ianuarie 2023, instanța a constatat că procedura este legal îndeplinită și, deși prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 5.01.2023, pârâtul invocase excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a reținut cauza în pronunțare doar pe această din urmă excepție pe care a admis-o, dispunând declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) același Cod, "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Alin. (2) al aceluiași articol statuează că "În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Textele menționate sunt expresia intenției legiuitorului de a stabili clar aspectul competenței unei instanțe, nerespectarea termenului procedural de invocare a necompetenței atrăgând decăderea din dreptul de a pune în discuție necompetența instanței, respectiv lipsirea instanței sesizate de posibilitatea invocării necompetenței cu depășirea termenului procedural menționat, cu consecința corelativă a consolidării competenței instanței inițial învestite, independent de norma care reglementează competența instanței.

Efectul omisiunii de a invoca necompetența teritorială la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate este stabilirea competenței instanței inițial învestite de a soluționa cererea de chemare în judecată. De lege lata, declinarea competenței ulterior acestui moment nu mai este cu putință, odată depășit termenul procedural de invocare a necompetenței, instanța rămânând competentă să judece, chiar dacă virtual dispoziția legală incidentă ar fi menționat competența altei instanțe.

Reținând că la termenul din data de 10.01.2023, la care părțile au fost legal citate în fața Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și puteau pune concluzii, instanța nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, dar nici nu a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale invocată în termen de pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte constată că a operat prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Cluj pentru neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în termenul legal.

În acest sens este și soluția adoptată prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Din considerentele deciziei rezultă că instanța care primește dosarul își poate invoca necompetența și poate declina competența instanței inițial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței.

A stabilit Înalta Curte că instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, și va trebui să-i trimită acesteia dosarul, neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituind o consolidare a competenței în favoarea instanței sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat.

Astfel, Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale rămâne să soluționeze acțiunea în fond, fără a putea invoca excepția în discuție ulterior depășirii termenului legal, în condițiile în care competența teritorială a fost deja dobândită de această instanță prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Sfântu Gheorghe, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1020/2025
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2024, pe rolul Tribunalului Cluj – Secți
ÎCCJ 2021-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 228/2021
ă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administ
ÎCCJ 2024-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 857/2024
în esență, că, în cauză, trebuie aplicată cu prioritate clauza de atribuire a competenței stabilită de părți la art. 19.2 din contractul de achiziție publică de servicii nr. x/29.12.2023, încheiat între acestea. 2.2. Prin sentința civilă nr
ÎCCJ 2021-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2021
Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrat
ÎCCJ 2023-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1892/2023
secția a III-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut dispozițiile art. 10 din Legea nr.
Sursă