ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4601/2024

Ședința publică din data de 16 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 01.09.2023 sub nr. x/2023, reclamanta Administrația Fondului de Mediu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/20.12.2022 pentru motivul încălcării prevederilor art. 19 alin. (2) și art. 21 lit. g) din Ghidul de finanțare a programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.11.2023, pârâta a invocat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului București în soluționarea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii. Totodată, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat anularea Deciziei Comitetului Director al A.F.M. nr. 253/DCD/28.06.2023 și a Deciziei A.F.M. nr. 107/2023 înregistrate sub nr. x/21.08.2023.

2.1. Prin sentința civilă nr. 222/01.02.2024, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată prin întâmpinare si a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj Tribunalului Cluj, secția Mixtă contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, în raport de obiectul cauzei, finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, că ne aflăm în ipoteza incidenței unei norme de competență de ordine publică, reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de la care nu se poate deroga prin convenția părților, respectiv prin dispozițiile art. 11.3 din contractul de finanțare contestat.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2142 din data de 10 septembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea acestei soluții, Tribunalul Cluj a reținut, în esență, că părțile au inserat în contract o clauză de atribuire a competenței în favoarea instanțelor de la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, clauză care transpune prevederile art. 11 din Anexa 5 la Ordinul Ministerului Mediului nr. 1287/2018, act administrativ cu caracter normativ, care este în vigoare și nu a fost revocat sau anulat.

Totodată, în ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., fiind competentă instanța învestită cu cererea principală.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces (Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale) îl constituie, pe de o parte, problema calificării ce poate fi dată unei clauze contractuale, în sensul de a se aprecia dacă aceasta reprezintă sau nu o clauză atributivă de competență, iar, pe de altă parte, aspectul identificării instanței competente teritorial să judece cauza pendinte.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Administrația Fondului de Mediu, în calitate de autoritate publică în sensul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a solicitat anularea unui contract de finanțare nerambursabilă încheiat în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, prevăzut de Ordinul Ministerului Mediului nr. 1287/2018.

Având ca obiect o finanțare nerambursabilă din fonduri europene, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, respectiv a normelor de competență stabilite la art. 10 teza a doua, potrivit cărora: "(...) Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului", care în speță este în Mun. Cluj – Napoca.

Referitor la textul invocat de reclamantă cu privire la introducerea acțiunii la instanța de la sediul său, reținut și de Tribunalul Cluj ca temei al declinării de competență, Înalta Curte constată că în cuprinsul Articolului 11 – Jurisdicție – din Contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/20.12.2022 s-a prevăzut:

"1. Prezentul contract se supune legislatiei române.

Aceste dispoziții reprezintă o transpunere a formularului de contract prevăzut în Anexa 5 (art. 11) la Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 1287/2018.

În ceea ce privește chestiunea naturii clauzei contractuale, Înalta Curte reține, pe de o parte, că potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată se stabilește numai prin lege, fiind atributul exclusiv al legiuitorului, iar potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

Astfel, o clauză contractuală ce privește mecanismele de soluționare a litigiilor apărute între părți nu dobândește calitatea de clauză atributivă de competență în orice situație, ci exclusiv în ipoteza în care sunt întrunite condițiile impuse de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., iar una dintre aceste condiții este cea a lipsei unei competențe reglementate în plan legislativ în mod exclusiv.

Deși prin art. 11 din contract se reia conținutul formularului cuprins în Anexa 5 la Ordinul nr. 1287/2018 prin care se arată că, în situația în care încercarea de rezolvare amiabilă a eventualelor dispute ivite între părți cu privire la valabilitatea interpretarea, executarea ori încetarea contractului, va eșua, diferendele se vor soluționa de instanțele judecătorești competente de la sediul A.F.M., Înalta Curte consideră că această prevedere contractuală nu are natura juridică a unei clauze atributive de competență producătoare de efecte juridice valide.

Din această perspectivă se reține că, în materia contractelor de finanțare din fonduri europene, ce sunt contracte administrative, iar nu de drept privat, și prin care se urmărește realizarea unui interes general, supus unui regim de putere publică, este incidentă Legea nr. 554/2004, ce conține norme proprii de competență, de la care părțile nu pot deroga prin prevederi contractuale.

De altfel, inclusiv Tribunalul Cluj a reținut în considerentele sale că prin ordin de ministru, act normativ cu forță juridică inferioară, nu se poate deroga de la competența stabilită prin lege organică. Cu toate acestea, a apreciat instanța că nu putea să excludă de la aplicare dispozițiile unui act normativ neabrogat, dat fiind momentul procesual, apreciere care trebuie luată în considerare în contextul formulării de către pârâtă a cererii reconvenționale și a invocării nulității dispozițiilor art. 11 din contract.

Înalta Curte reține, însă, că în cadrul regulatorului de competență nu este chemată să dezlege natura de act normativ sau individual, sau forța juridică a formularului de contract cuprins în anexa la ordinul de ministru, ci exclusiv competența de soluționare a cauzei în raport de actul dedus judecății, respectiv Contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/20.12.2022 și normele de drept aplicabile.

Constată instanța că dispozițiile art. 11 din contract intră în categoria celor vizate de teza finală a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ce înlătură posibilitatea părților de a dispune asupra instanței competente, motiv pentru care acestea nu au natura unei clauze atributive de competență, în sensul legii.

În ceea ce privește cererea reconvențională, se constată, în conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., că formularea acesteia nu este de natură să atragă vreo modificare a competenței, ambele instanțe fiind în acord asupra acestui aspect.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Tribunalului Cluj, secția Mixtă contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.