Decizia nr. 4634/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.02.2024, reclamanta A. S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă, să se dispună anularea Deciziei nr. 8285 din 18.01.2024 privind soluționarea contestației nr. 51074/UIP/15.12.2023 înregistrata la MIPE sub nr. x/18.12.2023, admiterea contestației și anularea Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 195996/16.11.2023, privind contractul de lucrări nr. x/09.09.2021 "CL 17 - Reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare în Municipiul Zalău și extinderea alimentării cu apă și canalizare în aglomerarea Zalău" din cadrul proiectului "Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020", cod SMIS2014+: 108858, precum și a actului "Revenire la Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 195996/16.11.2023", având nr. 15873/01.02.2024,

prin care s-a stabilit corecția financiară aferentă contractului de lucrări nr. x/09.09.2021 - CL 17 în sumă de 14.877.968,10 RON și creanța bugetară, rezultată din aplicarea corecției financiare, în sumă de 2.027.442,47 RON (suma menționata în actul Revenire la Nota de Constatare, având nr. 15873/01.02.2024); anularea corecției financiare de 14.877.968,10 RON menționata la pct. 10 din Nota de constatare și valoarea creanței bugetare în sumă de 2.027.442,47 RON, menționata la pct. 11 din Nota de constatare (astfel cum a fost modificată prin actul Revenire la Nota de constatare); cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 223 din 27 noiembrie 2024 Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a decis astfel: · a anulat Decizia nr. 8285 din 16.11.2023 privind soluționarea Contestației nr. 219554/18.12.2023, Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 195996 din 16.11.2023, precum și actul intitulat "Revenire la Nota de constatare a neregulilor de stabilire a corecțiilor financiare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 195996/16.11.2023", având nr. 15873 din 01.02.2024; · a înlăturat corecția financiară în cuantum de 14.877.968,10 RON și creanța bugetară în cuantum de 2.027.442,47 RON, stabilită prin Nota de constatare nr. x din 16.11.2023, astfel cum a fost modificată prin Revenirea la Nota de constatare nr. x din 01.02.2024; · a luat act de faptul că reclamanta și-a exprimat opțiunea de a pretinde cheltuielile de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 223 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a declarat recurs recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea procesului în fond, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 36, art. 60 din Directiva 2004/25/CE și art. 2 alin. (2) lit. (a)-(b), art. 62 alin. (1), art. 165 alin. (6) din Legea nr. 99/2016, H.G.

nr. 394/2016 - privitor la faptul că unei autorități contractante îi revine sarcina de a trata operatorii economici în mod egal și fără discriminare; art. 2 alin. (1) lit. (a) și lit. (j) și art. 32 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora; prevederile Anexei 2 la H.G. nr. 519/26.06.2014, cu modificările ulterioare, lit. A) pct. 10 privitor la tipul de abatere pentru care se aplică corecția; art. 1270 C. civ. (pacta sunt servanda) - privitor la faptul că prima instanță a ignorat obligațiile stabilite în sarcina intimatului-reclamant prin "legea părților", respectiv prin Contractul de finanțare (în principal - prin prevederile cuprinse la "Condiții generale" - art. 7 alin. (1); art. 1 alin. (2) C. proc.

civ., în ceea ce privește garantarea de către instanță a principiul supremației legii/preeminenței dreptului. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate se arată, în esență, că instanța de fond a efectuat o analiză simplistă, rezumându-se la reproducerea unor definiții și neobservând în concret situația incidentă în speță. Totodată, instanța de fond a pornit de la o premisă eronată în analiza calificării cerințelor specifice impuse de recurent în caietul de sarcini - dacă acestea constituie criterii de selecție sau, dimpotrivă, specificații tehnice - omițând aspectul esențial al cauzei: verificarea caracterului potențial discriminatoriu al acestor cerințe și a impactului lor asupra accesului operatorilor economici la procedură.

Se susține că prima instanță nu a analizat neregula constatată în raport de norma care a justificat corecția: utilizarea unor criterii de calificare, selecție și atribuire sau a unor condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care sunt discriminatorii din cauza unor cerințe preferențiale în mod nejustificat la nivel național, regional sau local. În concret, se afirmă că solicitările AC privind elaborarea proiectului de alimentare cu energie electrică de către o firmă locală autorizată de ANRE denotă un caracter restrictiv-discriminatoriu al cerințelor din caietele de sarcini.

De asemenea, cerința privind fabricarea conductelor de PEID/PVC/PAFSIN și a fitigurilor de către producători care au unitate de producție în România și/sau UE și solicitarea referințelor privind utilizarea acestora în contractele europene sunt nerelevante în raport cu obiectul contractului, cu atât mai mult cu cât s-a cerut pentru toate materialele să se respecte standardele naționale/europene relevante și să se prezinte teste emise de către institute și laboratoare independente acreditate în Europa, declarații de conformitate, certificate de calitate. În ceea ce privește cerința impusă producătorilor de a deține o experiență de minimum 10 ani în fabricarea tuburilor și de a fi livrat produse pentru proiecte similare în UE anterior anului 1999, aceasta este excesivă și discriminatorie, întrucât introduce condiții nejustificate pentru producătorii de materiale de construcții, care nu au nicio calitate în procedură.

De asemenea, cerința ca echipamentele de electropompe să fie fabricate în mod curent în producția de serie a marilor producători pe piața românească este discriminatorie și restrictivă deoarece favorizează ofertanții români, îngrădind participarea operatorilor economici de pe piața internațională, producători de astfel de echipamente. Cu privire la cerințele caietului de sarcini, subliniază că acesta vizează exclusiv ofertanții, iar nu terțe persoane, așa cum rezultă în mod eronat din raționamentul instanței de fond. Orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general, constituie neregulă, iar prejudiciul se materializează și prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii; de aceea cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE.

În susținerea motivului de casare, recurentul invocă și jurisprudența CJUE în materie: Comisia-Irlanda C 199/03, C-44/96, C-465/10, C-383/06, C-385/06, C-104/94, C-500/99, C-222/03, C- 271/01. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât MIPE împotriva sentinței civile nr. 223/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, ca nefundat, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată, dacă va fi cazul. Intimatul-reclamant a opus recurentului susțineri de legalitate a hotărârii instanței de fiind, apreciind inadmisibile și nefondate criticile formulate.

Intimatul susține, în esență, că: Cerințele cuprinse în caietul de sarcini în raport de care s-a stabilit corecția nu au vizat ofertanții din procedura de achiziție publică, ci terțe persoane care nu au nicio calitate și că acestea nu au afectat și nici nu au îngrădit participarea ofertanților la procedură. Toate criticile referitoare la modul de respectare a procedurilor privind achizițiile publice pot fi formulate doar prin raportare la dispozițiile Legii nr. 99/2016 din moment ce legislația română a fost armonizată cu Directiva 2014/25/UE, astfel că trimiterile la prevederile directivei sunt greșite. Sunt nefondate și străine de natura cauzei, în opinia intimatului, susținerile potrivit cărora hotărârea instanței de fond se bazează pe încălcarea art. 1270 din C. civ., aspectele vizate de corecție referindu-se la caietul de sarcini și nu la modul de respectare a contractului.

Este inadmisibilă critica referitoare la H.G. nr. 519/26.06.2014, act normativ care nu a fundamentat corecția aplicată și care nu poate fi aplicat dacă instanța a reținut că există vreo neregulă, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011. Ofertanții nu erau obligați să facă dovada aspectelor la care recurentul face referire în caietul de sarcini, fiind contradictorii susținerile acestuia care, pe de o parte, afirmă că producătorii nu au nicio calitate în procedură și, pe de altă parte, se susține restricționarea participării operatorilor economici la procedură. Modul de apreciere a probelor nu constituie motiv de casare, de aceea nu poate fi avut în vedere în recurs modul în care instanța de fond a examinat și apreciat documentația de achiziție publică.

O clauză considerată nescrisă, potrivit art. 36 alin. (6) din H.G. nr. 294/2016, cum este cerința înscrisă în Caietul de sarcini la pct. 7, nu există, nu putea restricționa sau restrânge competiția și nici nu putea justifica aplicarea unei corecții. Actele întocmite de pârât încalcă principiul proporționalității prevăzut de legislația națională și statuările CJUE și ale ICCJ în această materie. În susținerea poziției procesuale exprimate, intimatul-reclamant a invocat jurisprudența națională. II.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate și de apărările formulate în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Din circumstanțele relevante ale cauzei, Înalta Curte reține că Autoritatea de control a emis Nota de constatare nr. x/16.11.2023 privind contractul de lucrări "CL 17 - Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în Municipiul Zalău", stabilind inițial o corecție financiară de 25% din valoarea contractului (14.877.968,10 RON). Ulterior, cuantumul creanței bugetare a fost redus la 2.027.442,47 RON. Reclamanta a contestat nota, însă contestația a fost respinsă prin Decizia nr. 8285/18.01.2024, fiind menținut caracterul temeinic și legal al constatărilor.

În esență, autoritatea de control a reținut că, în cadrul procedurii de achiziție publică, reclamanta a introdus în caietul de sarcini cerințe specifice cu caracter discriminatoriu, care au restrâns accesul operatorilor economici la procedură. Printre cerințele apreciate ca restrictive se numără: · solicitarea ca proiectul de alimentare cu energie electrică să fie elaborat de o firmă locală autorizată ANRE, favorizând ofertanții locali; · impunerea ca tuburile PEID, PAFSIN și PVC să fie fabricate de producători cu unități de producție în UE și utilizate anterior în proiecte europene, cerințe considerate nerelevante pentru obiectul contractului și favorizante pentru anumiți operatori; · solicitarea unei experiențe de minimum 10 ani în fabricarea tuburilor și a livrărilor pentru proiecte europene anterioare anului 1999, apreciată ca excesivă și nejustificată în raport cu ponderea redusă a materialelor în valoarea totală a lucrării.

Hotărârea primei instanțe (pct. 2), de admitere a acțiunii reclamantei și anulare a actelor administrative contestate - decizia, nota de constatare și revenirea la nota de constatare - cu înlăturarea corecției financiare și a creanței bugetare stabilite, reține că cerința impusă în documentația de atribuire privind localizarea unității de producție pentru conducte și fitinguri nu poate fi calificată drept specificație tehnică. Pornind de la jurisprudența CJUE, Curtea de apel a susținut că doar cerințele formulate în termeni de performanță, funcționalitate sau prin trimitere la standarde tehnice pot constitui specificații tehnice în sensul legislației achizițiilor publice. Or, localizarea geografică a producției nu exprimă o caracteristică tehnică a produsului și nu se încadrează în definiția prevăzută de art. 22 alin. (10) din Normele metodologice la Legea nr. 99/2016.

În consecință, cerința nu poate fi tratată ca una tehnică și, prin urmare, nu poate fi analizată ca fiind discriminatorie în accepțiunea autorității de control. Curtea a constatat, în consecință, că nu există o abatere de la legalitate care să poată constitui "neregulă" în sensul O.U.G. nr. 66/2011, întrucât cerința criticată nu a afectat caracterul concurențial al procedurii și nu a produs ori nu putea produce un prejudiciu bugetului Uniunii Europene. De asemenea, a apreciat că nu s-a dovedit că această cerință ar fi influențat rezultatul procedurii de atribuire sau că ar fi descurajat participarea unor operatori economici și că, în lipsa unei legături între cerința privind localizarea producției și atribuirea contractului, concluzia organului de control nu poate fi menținută.

Recursul pârâtului este fondat. În mod esențial, Curtea de Apel a fundamentat anularea actelor administrative pe o singură premisă: că cerința privind localizarea unității de producție nu ar constitui o "specificație tehnică", ceea ce ar exclude posibilitatea calificării sale ca cerință discriminatorie. Această premisă este însă eronată. Discriminarea în achizițiile publice nu se limitează la specificațiile tehnice, iar CJUE a stabilit constant că orice cerință - tehnică, administrativă, de calificare sau de execuție - care favorizează operatori locali sau restrânge accesul operatorilor din alte state membre constituie o restricție nejustificată, contrară dreptului UE.

Această concluzie rezultă atât din legislația națională armonizată cu Directiva 2014/25/UE, cât și din jurisprudența constantă a CJUE, care a calificat drept restricții nejustificate: 1. Cerințe care favorizează operatori locali sau o anumită zonă geografică: C-234/03, Contse, par. 25-32 (cerințe privind capacități tehnice care, deși neutre, avantajează operatori locali), C-305/08, CoNISMa, par. 37 (limitări geografice în cerințe); 2. Cerințe privind originea, marca sau certificarea produselor: C-59/00, Vestergaard, par. 20-26 (restricții cantitative prin impunerea unui produs determinat), C-368/10, Comisia/Țările de Jos, par. 55-57, 109-112 (cerințe privind originea și scheme de certificare restrictive), C-14/17, VAR, par. 20-23, 35 (cerințe tehnice care favorizează un anumit producător, fără "sau echivalent"); 3. Cerințe discriminatorii în proceduri de achiziții, indiferent de forma lor; C-243/89, Storebaelt, par. 33-35, 37 (restricții nejustificate în proceduri publice), C-21/88, Du Pont de Nemours, par. 9-15, 18 (condiții care limitează accesul pe piață), C-299/08, SAG ELV Slovensko (cerințe discriminatorii în evaluarea ofertelor), C-331/04, ATI EAC, par. 21-32 (principii generale aplicabile în achizițiile sectoriale).

Prin urmare, calificarea unei cerințe ca fiind sau nu "specificație tehnică" nu este relevantă pentru analiza caracterului discriminatoriu. Cadrul normativ național aplicabil este reprezentat de Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. Acestea transpun Directiva 2014/25/UE privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CE și reglementează obligația autorității contractante de a asigura tratament egal, nediscriminare și proporționalitate în stabilirea cerințelor de participare și a specificațiilor tehnice.

Din ansamblul cadrului normativ aplicabil - în special art. 2 alin. (2) lit. a)-b) din Legea nr. 99/2016, care consacră principiile nediscriminării și tratamentului egal, art. 62 alin. (1) din aceeași lege, potrivit căruia entitățile contractante trebuie să respecte aceste principii și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională, precum și art. 165 alin. (6), care impune ca specificațiile tehnice să permită acces egal tuturor operatorilor economici și să nu genereze obstacole nejustificate în calea concurenței - rezultă obligația autorității contractante de a formula cerințele documentației de atribuire într-un mod obiectiv și neutru, fără a introduce condiții care, prin natura lor, favorizează operatori economici locali, regionali sau naționali.

Aceste dispoziții se corelează cu art. 22 alin. (10) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 394/2016, care definește specificațiile tehnice ca fiind cerințe și caracteristici formulate obiectiv, astfel încât produsul, serviciul sau lucrarea să fie descrise fără a induce preferințe nejustificate, precum și cu art. 36 alin. (1)-(4) din același act normativ, care limitează criteriile de calificare și selecție la aspecte privind situația economică și financiară sau capacitatea tehnică și profesională, excluzând orice criterii care nu au legătură directă cu obiectul contractului și care ar putea conduce la favorizarea unor operatori în funcție de localizare sau apartenență geografică.

Prin urmare, din interpretarea sistematică a acestor norme rezultă că orice cerință introdusă în documentația de atribuire - indiferent dacă este formulată ca specificație tehnică, criteriu de calificare, criteriu de selecție sau condiție de execuție - trebuie să fie justificată obiectiv, proporțională și neutră din punct de vedere geografic. Orice abatere de la aceste exigențe, care are ca efect sau potențial efect favorizarea operatorilor economici dintr-o anumită zonă (locală, regională sau națională), este interzisă și contravine principiilor fundamentale ale achizițiilor sectoriale.

Aceste principii sunt întărite de considerentul 2 din Directiva 2014/25/UE, care consacră obligația tratamentului egal și a nediscriminării, precum și de jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia, orice cerință care creează un avantaj nejustificat pentru operatorii dintr-un anumit stat membru sau dintr-o anumită zonă geografică constituie o restricție incompatibilă cu dreptul Uniunii. Astfel, de principiu, cerințele care impun localizarea geografică a producției, a prestatorilor sau a subcontractanților sunt, prin ele însele, restrictive, iar criteriile care favorizează operatorii economici dintr-un anumit stat membru sunt interzise, indiferent de forma lor (specificație tehnică, condiție de execuție, criteriu de selecție).

Chiar și atunci când sunt prezentate ca măsuri tehnice, cerințele care nu sunt strict necesare pentru obiectul contractului și nu sunt proporționale cu acesta sunt contrare principiilor fundamentale ale achizițiilor publice. Conchizând, ceea ce prevalează nu este denumirea formală a cerinței, ci efectul său potențial asupra concurenței și aptitudinea de a restrânge accesul operatorilor economici la procedură. Curtea de Apel a invocat jurisprudența CJUE, dar într-o manieră selectivă și incompletă pentru a justifica o concluzie formalistă ("nu e tehnică, deci nu e discriminatorie"), ceea ce nu corespunde abordării CJUE. Prin urmare, raționamentul primei instanțe este construit pe o premisă greșită.

În același sens, simpla includere în documentația de atribuire a unor cerințe cu potențial restrictiv este suficientă pentru a atrage calificarea de abatere de la legalitate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, chiar dacă nu se dovedește un impact concret asupra rezultatului procedurii. Aceasta întrucât, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă orice abatere de la legalitate care are sau poate avea ca efect prejudicierea bugetului UE. În virtutea acestui text normativ, nu se cere dovada unui prejudiciu efectiv, ci doar aptitudinea abaterii de a produce un astfel de efect. Cu privire la caracterul cerințelor din caietul de sarcini, reținute de autoritatea de control, analiza relevă potențialul restrictiv al acestora.

Cerințele menționate în precedent nu pot fi justificate, favorizând operatori locali sau producători consacrați, ceea ce poate restrânge accesul altor operatori economici. În concret, cerințele privind experiența producătorilor și utilizarea anterioară în proiecte europene nu sunt relevante pentru obiectul contractului, favorizează anumiți producători și depășesc ceea ce este necesar pentru a garanta calitatea produselor, creând un obstacol nejustificat în calea participării operatorilor economici, contrar principiilor tratamentului egal și proporționalității. Cerința privind elaborarea proiectului electric de către o firmă locală, favorizează operatorii locali și nu are justificare tehnică sau funcțională, nefiind legată de performanța lucrării, ci de un criteriu geografic arbitrar.

Este lipsit de relevanță aspectul că cerințele cuprinse în caietul de sarcini în raport de care s-a stabilit corecția nu au vizat ofertanții din procedura de achiziție publică, ci terțe persoane care nu au nicio calitate în procedură. Dimpotrivă, este esențial faptul că aceste cerințe - chiar dacă formal vizează producătorii sau alți terți - condiționează în mod direct posibilitatea operatorilor economici de a participa la procedură și de a formula oferte conforme. Orice exigență impusă, indiferent cui i se adresează în lanțul de execuție poate deveni, în fapt, o condiție de participare sau de conformitate pentru ofertant.

Așadar, relevanța juridică nu se apreciază în funcție de "calitatea în procedură" a terțului vizat, ci în funcție de efectul real al cerinței asupra procedurii de achiziție, or, în măsura în care aceste condiții au capacitatea de a reduce nejustificat numărul potențialilor participanți sau îi favorizează pe cei care au deja relații cu anumiți producători sau firme locale, ele sunt incompatibile cu principiile egalității de tratament, proporționalității și transparenței, justificând pe deplin reținerea unei nereguli.

Răspunzând și celorlalte apărări ale intimatei-reclamante, cu privire la susținerea că ofertanții nu erau obligați să facă dovada aspectelor la care recurentul face referire în caietul de sarcini, fiind contradictorii susținerile acestuia, Înalta Curte constată că nu există o contradicție logică între afirmația că producătorii nu au calitate în procedură și critica potrivit căreia cerințele referitoare la producători, inserate în caietul de sarcini, restrâng participarea operatorilor economici. Calitatea formală în procedură și relevanța economică a producătorului sunt planuri distincte. Pe de altă parte, pretinsa contradicție este irelevantă, problema de fond fiind aceea dacă cerințele din caietul de sarcini, raportate la producător/produs, sunt compatibile cu principiile tratamentului egal și cu normele privind specificațiile tehnice, respectiv dacă nu conduc, în fapt, la o restrângere nejustificată a participării operatorilor economici.

De asemenea, analiza criticilor din recurs nu implică modul de apreciere a probelor, respectiv modul în care instanța de fond a examinat și apreciat documentația de achiziție publică. În speță, instanța de recurs verifică modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente la starea de fapt rezultată din probatoriul cauzei, fără ca prin aceasta să se poată considera că se realizează o analiză de temeinicie a cauzei. Cu privire la susținerea intimatei privind "clauza nescrisă", raportat la art. 36 alin. (4) și art. 6 din H.G. nr. 394/2016, respectiv că cerințele din caietul de sarcini care nu se regăsesc în fișa de date sunt considerate nescrise, Înalta Curte reține că simpla includere a unei cerințe restrictive în documentație este aptă să influențeze comportamentul operatorilor economici.

Pe de altă parte, autoritatea de control analizează documentația în ansamblu, iar existența unei cerințe restrictive, chiar dacă este "nescrisă" în sensul normelor metodologice, poate constitui abatere de la legalitate. Referirea la art. 1270 C. civ. a fost făcută în considerarea obligației beneficiarului de a implementa proiectul, astfel încât nu poate fi calificată drept străină de natura cauzei, cum a susținut intimatul. Această dispoziție explică temeiul pentru care beneficiarul este ținut să răspundă pentru existența oricăror nereguli. În ceea ce privește existența unei nereguli, Înalta Curte constată că prima instanță a condiționat existența acesteia de dovada unui impact concret asupra rezultatului procedurii, ceea ce contravine art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G.

nr. 66/2011. Întrucât, în cauză, cerințele restrictive sunt dovedite și apte să limiteze competiția, iar potențialul prejudiciu este suficient pentru a atrage calificarea de neregulă, Înalta Curte concluzionează că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, datorită unei interpretări eronate a noțiunii de neregulă. În consecință, recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar cauza se impune a fi trimisă spre rejudecare pentru analiza completă a susținerilor reclamantei. În acest sens, se impune ca prima instanță, în rejudecare, să analizeze susținerea reclamantei cu privire la faptul că actele întocmite de pârât încalcă principiul proporționalității prevăzut de legislația națională și statuările CJUE în această materie.

Înalta Curte reține că, în lipsa unei evaluări efective a proporționalității, obligatorie din perspectiva O.U.G nr. 66/2011 deoarece legiuitorul a impus în mod expres verificarea raportului dintre abaterea constatată, consecințele sale și sancțiunea aplicată, aceasta nu poate fi realizată pentru prima dată în recurs, cale extraordinară de atac limitată la controlul de legalitate, nu la completarea analizei de fond. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă împotriva sentinței civile nr. 223 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cu consecința casării sentinței recurată și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În rejudecare, vor fi analizate celelalte susțineri ale reclamantei, privind aplicarea principiului proporționalității în cauză, ținând cont de dezlegările din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă împotriva sentinței civile nr. 223 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.