Decizia nr. 4767/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1946/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu în data de 9.10.2023 sub nr. de dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Farmaceutică și Dispozitive Medicale a solicitat: - anularea notei cu nr. AR 4481/03.03.2023 și a anexelor acesteia prin care a fost anulata Autorizația de unitate farmaceutică nr. 3062/EN4278/17.04.2008, - anularea mențiunii din Anexa 1 la Autorizația de unitate farmaceutică nr. 3062/EN4278/17.04.2008 a farmaciei societății A. S.R.L., - obligarea paratei la emiterea unui duplicat al Autorizației de unitate farmaceutică nr. 3062/EN4278/17.04.2008 a farmaciei societății A. S.R.L., - obligarea pârâtei la înregistrarea modificării condițiilor inițiale de autorizare in privința deținătorului Autorizației de unitate farmaceutică nr. 3062/EN4278/17.04.2008, în sensul de a înregistra schimbarea deținătorului autorizației către persoana juridica C. S.R.L., calitate dobândită de aceasta, conform Procesului-verbal de adjudecare nr. x din 07.02.2023, - obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1946 din data de 25.11.2024, Curtea de Apel București, secția a-IX-a contencios administrativ și fiscal a respinge cererea de chemare in judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Farmaceutică și Dispozitive Medicale și intervenienta C. S.R.L., ca nefondată. A respins cererea de intervenție în interes principal ca inadmisibilă față de incidența autorității de lucru judecat. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără însă a fi semnat de către aceasta.

4. Apărările intimatei Intimatul-pârât Ministerul Sănătății - Direcția Farmaceutică și Dispozitive Medicale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs Examinând cererea de recurs în raport de excepția nulității pentru nesemnarea recursului, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura". În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă". Potrivit art. 268 C. proc.

civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii" semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre consimțământul părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloacele de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ., ca în cazul de față. Nulitatea fiind expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) C. proc.

civ. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă de recurent la data de 21 ianuarie 2025, nu poartă semnătura sa, iar prin rezoluția instanței, s-a dispus citarea acestuia cu privire la obligația de a complini lipsa semnăturii sau de a depune la dosar cerere de recurs semnată, sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din citativul emis pentru termenul din data de 16.10.2025, aflat la dosar. Recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să-i poarte semnătura și nici nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței pentru a semna cererea de recurs.

În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată. Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanța sa.

O limitare a dreptului la acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit (cauza Lefter împotriva României). Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

Constatând lipsa semnăturii părții, întrucât recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu. Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., prin administrator special D. împotriva sentinței civile nr. 1946 pronunțate la 25 noiembrie 2024 de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 octombrie 2025.