ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2024

Ședința publică din data de 31 mai 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale, a solicitat următoarele:

În principal, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituția României, art. 10 alin. (1) teza I și teza finală din Legea nr. 266/2008 și art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătății, să fie obligată pârâta să înscrie mențiunea aferentă schimbării deținătorului autorizației farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluțiuni contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț nr. 287/25.07.2014, respectiv să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizației de funcționare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014) și implicit, să emită pe numele reclamantei o nouă autorizație de funcționare, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării unor penalități în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației.

În subsidiar, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie obligată pârâta să răspundă cererii transmise în format electronic de către reclamantă, în data de 25.01.2021 (înregistrată în data de 26.01.2021), respectiv să soluționeze cererea având ca obiect înscrierea mențiunii pe anexa la autorizația de funcționare aferentă schimbării deținătorului autorizației de funcționare farmacie comunitară-persoană juridică ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț nr. 287/25.07.2014 și implicit, emiterea unei noi autorizații de funcționare farmacie comunitară, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia pe numele subscrisei, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancțiunea aplicării unor penalități în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de modificare a acțiunii, reclamanta a introdus două noi capete principale de cerere, solicitând în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituția României, art. 10 alin. (1) teza I și teza finală din Legea nr. 266/2008 și art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătății, anularea Referatului de clasare petiție nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale, și pe cale de consecință, obligarea pârâtei să înscrie mențiunea aferentă schimbării deținătorului autorizației farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț nr. 287/25.07.2014, sens în care, să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizației de funcționare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014), respectiv să emită pe numele reclamantei o nouă autorizație de funcționare, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării unor penalități în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației; în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale în solidar cu persoanele responsabile de nesoluționare în termen legal al cererii/de refuzul nejustificat de a soluționa cererea, respectiv cu pârâta B. - consilier superior, pârâta C. - consilier superior și pârâta D. - Director, la daune materiale în cuantum de 889.035.33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111.129,41 RON/lună până la data înscrierii mențiunii aferente schimbării deținătorului autorizației farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluțiunii contractului de vânzare - cumpărare fond de comerț nr. 287/25.07.2014 și anume, (re)înscrierea reclamantei pe anexa Autorizației de funcționare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014), respectiv emiterea pe numele reclamantei a unei noi autorizații de funcționare, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia.

La data de 19.11.2021, reclamanta a formulat o precizare a cererii adiționale, în sensul precizării capătului de cerere nr. x din cererea adițională inițială, respectiv: în temeiul art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a, 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituția României, art. 10 alin. (9) teza I și teza finală din Legea nr. 266/2008 și art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătății, a solicitat să fie obligată pârâta să înscrie mențiunea aferentă schimbării deținătorului autorizației farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț nr. 287/25.07.2014, sens în care, să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizației de funcționare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 - 9800/EN7293 din data de 10.09.2014 (astfel cum a fost modificată), și pe cale de consecință, să emită pe numele reclamantei o nouă autorizație de funcționare farmacie comunitară, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării unor penalități în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației și anularea Referatului de clasare petiție nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale, respectiv a refuzului nejustificat de a rezolva cererea transmisă în data de 25.01.2021.

1.2. Prin sentința civilă nr. 97 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate în cauză de către pârâții Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale, B., C. și D..

A admis în parte acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale, B., C. și D..

A dispus obligarea pârâtului Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului să răspundă cererii transmise în format electronic de către reclamantă, în data de 25.01.2021 (înregistrată în data de 26.01.2021), respectiv să soluționeze cererea având ca obiect înscrierea mențiunii pe anexa la autorizația de funcționare aferentă schimbării deținătorului autorizației de funcționare farmacie comunitară - persoană juridică, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancțiunea aplicării unor penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a soluționa cererea.

A respins în rest acțiunea.

A obligat pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale să plătească reclamantei suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parțiale.

A respins cererea pârâtelor B., C. și D. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Împotriva sentinței anterior menționate au declarat recurs părțile, astfel:

Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat recurs principal, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident și recurs provocat.

În susținerea recursului incident, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, suplimentar celor dispuse de prima instanță, anularea Referatului de clasare petiție nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale.

În susținerea recursului provocat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, obligarea Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, a Dispozitivelor și Tehnicilor Medicale în solidar cu persoanele responsabile de refuzul nejustificat de a soluționa cererea/de nesoluționare în termen legal al cererii, respectiv cu pârâtele B. - consilier superior, C. - consilier superior și D. - Director, la daune materiale în cuantum de 889.035.33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111.129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii.

1.4. Prin decizia civilă nr. 4514 din 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătății.

A respins recursul provocat formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

A respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății și recursul incident împotriva sentinței civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, la data de 20 februarie 2024, recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menționate la pct. I.1.4. și soluționând cauza, să se dispună obligarea Ministerul Sănătății Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale la plata de daune materiale în cuantum de 899.035,33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea recurantei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a invocat faptul că a învestit instanța de control judiciar cu două cereri de recurs, respectiv o cerere de recurs incident, formulată în contradictoriu cu recurenta-pârâtă - Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale și cu o cerere de recurs provocat, formulată în contradictoriu cu B., C. și D..

În acest sens, a precizat în mod expres în cererea de recurs (pag. I paragraful destinat identificării părților) faptul că recursul incident a fost formulat în contradictoriu exclusiv cu Ministerul Sănătății, iar recursul provocat exclusiv cu B. - consilier superior, C. - consilier superior și D. - Director, în cadrul Ministerului Sănătății.

În acest cadru procesual trasat aprioric, reclamanta a învestit instanța de control judiciar prin cererea de recurs incident, formulată exclusiv în contradictoriu cu Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale, cu două solicitări, respectiv cu anularea Referatului de clasare petiție nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale, precum și cu obligarea Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale (în mod solidar cu intimatele împotriva cărora a formulat cererea de recurs provocat), la plata de daune materiale în cuantum de 889.035,33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii.

Susține contestatoarea că, față de recursul incident formulat în contradictoriu cu recurentul pârât - Ministerul Sănătății, instanța de control judiciar l-a soluționat în mod parțial, respectiv doar capătul de cerere aferent anulării Referatului de clasare petiție nr. 389/05.02.2021, iar capătul de cerere circumscris obligării recurentului-pârât la plata de daune materiale l-a solutionat ca motiv aferent recursului provocat, deși, față de cadrul procesual aprioric trasat, recurenta nu a formulat recurs provocat în contradictoriu cu Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale, de altfel nici nu putea să formuleze, potrivit art. 491 raportat la art. 473 din C. proc. civ., deoarece Ministerul Sănătății a fost parte în recursul principal, având calitatea de recurent.

Ca atare, contestatoarea apreciază că reținerea de către instanța de recurs a faptului că, în susținerea recursului provocat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, obligarea Ministerul Sănătății la plata daunelor materiale solicitate, este o eroare gravă de fapt, care dacă nu ar fi fost făcută, ar fi condus la analiza acestei solicitări în cadrul recursului incident formulat în contradictoriu cu Ministerul Sănătății.

Astfel, în condițiile în care instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra solicitării reclamantei de obligare a Ministerului Sănătății la plata de daune materiale, nu în cadrul procesului de analiză și de soluționare a cererii de recurs incident, ci în cadrul procesului de analiză și de soluționare a recursului provocat formulat în contradictoriu cu B., C. și D., pe care l-a și respins ca inadmisibil, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv ne situăm sub sfera juridică a unei greșeli materiale cu caracter procedural, care dacă ar fi fost observată de instanța de control judiciar nu ar mai fi condus la respingerea solicitării recurentei ca efect al declarării recursului provocat inadmisibilă, ci ar fi antamat analiza solicitării acesteia în cadrul recursului incident, cale de atac declarată, implicit, ca fiind admisibilă.

Prin urmare, instanța de control judiciar a examinat și a soluționat în baza unei greșeli involuntare solicitarea recurentei referitoare la obligarea Ministerul Sănătății - Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnicilor medicale, la plata de daune materiale în cuantum de 889.035,33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii, în cadrul mecanismului juridic asociat soluționării recursului provocat, eroarea de ordin procedural săvârșită influențând într-o manieră determinantă pronunțarea soluției, deoarece, deși solicitarea recurentei nu a trecut de "examinarea prealabilă" aferentă admisibilității în raport cu recursul provocat, care a fost declarat inadmisibil, în cadrul recursului incident, "testul" prealabil a fost depășit odată cu declararea acestuia implicit ca admisibil, caz în care, solicitarea recurentei privind obligarea Ministerului Sănătății la plata daunelor interese ar fi fost supusă analizei și soluționată în cadrul recursului incident.

Intimata Ministerul Sănătății a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Intimatele B., C. și D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca netemeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (...)"

Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în doctrină și jurisprudența instanțelor de judecată s-a reținut că, acest motiv de contestație în anulare specială, vizează greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretarea a dispozițiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural. În acest sens, cu titlul exemplificativ se impune a indica că au fost apreciate ca greșeli materiale: respingerea unui recurs ca tardiv în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat rezultă că recursul a fost depus în termen la oficiul poștal, anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar se afla atașată dovada de achitare a taxei de timbru sau pentru unul din motivele de casare nu era necesară timbrarea, pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri, etc. .

Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În speță, contestatoarea a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în baza unei greșeli involuntare, s-a pronunțat asupra solicitării reclamantei de obligare a Ministerului Sănătății la plata de daune materiale, nu în cadrul procesului de analiză și de soluționare a cererii de recurs incident, ci în cadrul procesului de analiză și de soluționare a recursului provocat formulat în contradictoriu cu B., C. și D..

Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare constată că instanța de recurs, în raport cu prevederile art. 473 și art. 491 din C. proc. civ., a soluționat recursul provocat și recursul incident formulate de reclamantă, în considerentele deciziei, fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de respingere a celor două recursuri.

Astfel, instanța de recurs a reținut că "intimatul este în drept să declare recurs provocat atunci când admiterea recursului principal ar fi de natură să provoace consecințe asupra situației sale juridice în proces, astfel că prin promovarea lui intimatul urmărește să evite riscul de a se agrava situația în proces în cazul în care s-ar schimba.

(...) nu poate să repună în discuție soluția pronunțată de prima instanță cu privire la capătul de cerere formulat de reclamantă de acordare a daunelor materiale care a fost respins ca neîntemeiat, nefiind așadar de natură să producă consecințe asupra situației juridice a reclamantei."

Recursul provocat nu poate fi privit decât în legătură cu partea din hotărâre contestată prin recursul principal, pentru că altminteri nu există vreun interes în declararea lui sau este nevoie să fie formulat un recurs principal.

Astfel cum a reținut și instanța de recurs, dacă contestatoarea A. S.R.L. era nemulțumită de soluția instanței de fond cu privire la soluția de respingerea a capătului de cerere referitor la acordarea daunelor materiale, era în drept să formuleze recurs principal.

În ceea ce privește recursul incident, instanța de recurs l-a respins ca nefondat, apreciind că nu este incident în cauză motivul de casare invocat.

Înalta Curte reține că, în speță, contestatoarea, rezumându-se la a reitera aspectele cu privire la fondul cauzei, aspecte pe care le-a invocat și prin cererea de chemare în judecată și cererea de recurs, invocă încălcări ale unor dispoziții legale de către instanța de recurs, precum și incorecta reținere a unor temeiuri de drept, concluzionând că soluția corectă era aceea de admitere a recursului, și nu cea de respingere a căii sale de atac.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată și constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Susținerea contestatoarei în sensul că "instanța de control judiciar l-a soluționat în mod parțial" și "ca motiv aferent recursului provocat" nu poate fi considerată o eroare materială din partea instanței, în condițiile an. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Acest motiv de contestație în anulare vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale recursului, care au avut drept consecință soluționarea greșită a acestei căi de atac. Deci, este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Astfel, acest motiv de contestație în anulare specială vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Trebuie reținut că, pe calea contestației în anulare, poate fi invocată numai o eroare materială esențială, adică o eroare care a determinat pronunțarea de către instanța de recurs a unei soluții greșite față de actele existente la dosar.

În speță, susținerile formulate de contestatoare nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., ci sunt, în esență, nemulțumiri care privesc modul de soluționare a litigiului dintre părți, contestatoarea invocând generic greșeli de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale și "eroarea materială" a instanței de a soluționa recursul incident ca recurs provocat.

Așadar, nu poate fi vorba de eroare materială la soluționarea recursului, nefiind întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia.

De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatoarea tinde la anularea unei hotărâri cu consecința rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluționată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4514 din 12 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios adminsitrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.